ICCJ. Decizia nr. 1/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 1/2012
Dosar nr. 8611/1/2011
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1834 din 117 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.A. împotriva rezoluţiei nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.B.A., C.R.M. şi C.C.M., magistraţi la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în referire la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 323 C. pen., deoarece faptele nu există.
S-a reţinut că în plângerea penală formulată, L.A. a arătat că la soluţionarea Dosarului nr. 5147/2/2009 înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, magistraţii P.B.A., C.R.M. şi C.C.M. au încălcat principiul disponibilităţii specifice procesului civil, judecând acţiunea promovată la data de 9 martie 2009 şi nu astfel cum aceasta a fost modificată prin cererea din 27 ianuarie 2010, săvârşind infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 323 C. pen.
Persoana vătămată a susţinut că prin Decizia civilă nr. 229 din 28 ianuarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a analizat şi dispus în cadrul procesual stabilit prin acţiunea civilă depusă la 9 martie 2009 şi nu s-a pronunţat asupra obiectului cauzei modificat prin cererea formulată în data de 27 ianuarie 2010, reaua credinţă a magistraţilor în soluţionarea acestei cauze rezultând şi din aceea că nu au citat pârâta şi nu au comunicat acesteia acţiunea.
Din actele de la dosar s-a reţinut că, în fapt L.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii civile pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 39011/3/C/A/2005, în contradictoriu cu intimata Universitatea V.
În şedinţa publică din 28 ianuarie 2010, pe rol fiind cauza cu nr. 5147/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, – în completul alcătuit din magistraţii P.B.A., C.R.M. şi C.C.M. – a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită, că părţile nu au răspuns apelului nominal şi că la 27 ianuarie 2010 contestatorul a depus concluzii scrise.
Deoarece nu au mai fost cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, Curtea a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare pe fondul contestaţiei în anulare.
Prin Decizia civilă nr. 239 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare formulată de L.A. împotriva încheierii civile pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 39011/CA/2005.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că motivele de contestaţie invocate de către contestator nu se regăsesc, între cele prevăzute de dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. pen. şi nu pot fi asimilate decât unei greşeli de judecată, care nu se poate valorifica în procedura contestaţiei în anulare, avându-se în vedere dispoziţiile exprese şi limitative ale textului de lege anterior menţionat.
Astfel procurorul a constatat că nu sunt elemente din care să rezulte bănuiala legitimă că magistraţii au săvârşit vreuna dintre infracţiunile sesizate, criticile şi aspectele relevate de persoana vătămată constituind, cel mult, motive de casare şi nu acţiuni ce s-ar putea circumscrie vreunui element material al infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 323 C. pen.
S-a concluzionat că nu există vreun act defectuos, acţiune ori inacţiune a magistraţilor care să fi cauzat intereselor legale ale persoanei vătămate (sau ale statului) ori altei unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen., în sensul dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 248 C. pen., neexistând nici elemente privind existenţa unor consecinţe deosebit de grave, astfel că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 2481 C. pen.
S-a apreciat că nu există o asociere a magistraţilor şi nici o iniţiere pentru constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni în sensul art. 323 C. pen., aprecierile persoanei vătămate în referire la reaua credinţă a magistraţilor fiind de circumstanţă.
Astfel s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii P.B.A., C.R.M. şi C.C.M., deoarece faptele nu există.
Plângerea împotriva rezoluţiei procurorului deja indicată a fost respinsă prin rezoluţia procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 7003/3345/II/2/2010 din 26 august 2010.
Împotriva rezoluţiei procurorului nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie petentul a formulat plângere în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi rezoluţia atacată, prima instanţă a apreciat că plângerea formulată este nefondată.
S-a arătat că în mod legal şi temeinic prin rezoluţia nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.B.A., C.R.M. şi C.C.M., magistraţi judecători la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 323 C. pen., apreciindu-se că faptele nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen.) deoarece din actele premergătoare efectuate de procuror s-a constatat că prin Decizia civilă nr. 239 din 28 ianuarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 5147/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de judecată, formată din cei trei magistraţi, a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de petent, considerând că aspectele învederate în contestaţie nu pot fi asimilate decât unei greşeli de judecată iar nu unei „greşeli materiale" în sensul art. 318 C. proc. civ., erori de judecată care, însă, nu pot fi valorificate în procedura contestaţiei în anulare, faţă de cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
În mod judicios, procurorul prin rezoluţia atacată a stabilit că din actele premergătoare începerii urmăririi penale care au fost administrate în cauză, prin care s-au verificat susţinerile petentului, reiese că niciuna dintre infracţiunile sesizate nu a fost săvârşită în materialitatea sa, intimaţii judecând o cauză civilă aflată pe rolul unei instanţe de judecată, în limitele prevăzute de lege şi fără exercitarea abuzivă a funcţiei, faptele penale reclamate nefiind săvârşite în materialitatea lor, niciuna dintre modalităţile legale incriminate de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen. şi art. 323 C. pen., neregăsindu-se în activitatea desfăşurată de cei trei magistraţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumită fiind de soluţia dispusă de magistraţii intimaţi şi conferind conotaţii penale activităţii profesionale a acestora, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică. Se reţine în acest sens că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistrat, care presupune interpretarea şi aplicarea legii şi, ca act final, dispunerea unei soluţii, chiar dacă acestea au nemulţumit părţile, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
În speţă, intimaţii s-au limitat la a-şi exercita funcţia şi atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acţiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestora.
Nemulţumirile petentei se impuneau a fi invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unei soluţii, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluţie contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres şi limitativ reglementate de legea procesuală, soluţie ce nu poate fi primită.
Se reţine, aşadar că în mod legal, temeinic şi riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus faţă de intimaţi soluţia de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Astfel, infracţiunile reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuţiilor de serviciu a intimaţilor cărora comiterea lor le-a fost imputată şi nici împrejurarea că aceştia au acţionat în scopul vătămării drepturilor petentului, activitatea profesională a acestora necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul L.A. împotriva sentinţei nr. 1834 din 17 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7624/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 268/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 331/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
