ICCJ. Decizia nr. 18/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 18/2012

Dosar nr. 9811/1/2011

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2462 din 20 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1027/44/2010, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a luat act de retragerea recursului declarat de petenta SC P.F. SRL împotriva sentinţei penale nr. 34/F din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia şi pentru cauze cu minori, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost sesizată cu recursul declarat de petenta SC P.F. SRL împotriva sentinţei penale nr. 34/ F din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia şi pentru cauze cu minori.

La termenul din 20 iunie 2011, reprezentantul recurentei petente a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., susţinând că prin punerea părților în imposibilitate de exercitare vreunei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., se încalcă principiul accesului la justiție.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate sunt criticate de către petentă – respectiv prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. - nu îndeplinesc exigenţele ce decurg din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că petenta nu a dovedit un interes juridic consistent în soluționarea acestei excepții și implicit a căii de atac exercitate.

În consecinţă, prima instanţă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta SC P.F. SRL cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC P.F. SRL, fără a depune, în scris la dosar, motivele de recurs.

Examinând recursul formulat de petenta SC P.F. SRL, în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, precum şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

În cauză, excepţia de neconstituţionalitate invocată, privind dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., vizează texte de lege care sunt în vigoare şi nu s-au constatat anterior printr-o decizie a Curţii Constituţionale că sunt neconstituţionale.

Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut şi trebuie exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege (cu bună credinţă), cu respectarea scopului legii şi nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituţii şi norme legale.

În speţă, petenta SC P.F. SRL a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., susţinând că prin punerea părților în imposibilitate de exercitare vreunei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., se încalcă principiul accesului la justiție.

În mod corect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că textele de lege criticate nu au o legătură directă cu soluţionarea procesului penal, iar pe de altă parte rolul concret pe care îl va avea Decizia în acest proces trebuie să se materializeze asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Cum în cauză, petenta nu a indicat textele din Constituția României care sunt încălcate prin dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ea preconizând o soluție legislativă de repunere în vigoare a dispozițiilor abrogate prin Legea nr. 202/2010, care permiteau recursul în cauzele soluționate, în baza art. 2781 alin. (1) din același cod.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că petenta nu a dovedit un interes juridic consistent în soluţionarea acestei excepţii şi implicit a căii de atac exercitate; mai mult decât atât, petenta a solicitat instanţei să se ia act de retragerea recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 34/ F din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC P.F. SRL împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (1)0 C. proc. pen., dispoziție cuprinsă în Decizia nr. 2462 din 20 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1027/44/2010.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC P.F. SRL împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., dispoziție cuprinsă în Decizia nr. 2462 din 20 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1027/44/2010.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 18/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI