ICCJ. Decizia nr. 17/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 17/2012
Dosar nr. 10209/1/2011
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 737/1372/2008, între altele, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituţia României.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost sesizată cu recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii A.S., D.G. şi G.V. împotriva Deciziei penale nr. 41/Ap din 2 martie 22011 a Curţii de Apel Brașov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La termenul din 8 decembrie 2011 inculpatul A.S. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, susţinând că încalcă art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate sunt criticate de către inculpat – respectiv prevederile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituţia României - nu îndeplinesc exigenţele ce decurg din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că excepţiile invocate nu sunt motivate sub aspectul dispoziţiilor constituţionale pretins a fi încălcate şi nici nu au legătură cu cauza, în sensul cerut de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În consecinţă, prima instanţă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A.S. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituţia României.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A.S., fără a depune în scris, la dosar, motivele de recurs.
Oral, prin apărător, a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în mod greșit i-a fost respinsă cererea.
Examinând recursul formulat de inculpatul A.S., în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, precum şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate invocată, privind dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituţia României, vizează texte de lege care sunt în vigoare şi nu s-au constatat anterior printr-o decizie a Curţii Constituţionale că sunt neconstituţionale.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut şi trebuie exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege (cu bună credinţă), cu respectarea scopului legii şi nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituţii şi norme legale.
În speţă, inculpatul A.S. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, susţinând că dispoziţiile legale menţionate contravin prevederilor art. 20 din Constituția României.
În mod corect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că textele de lege criticate nu sunt motivate sub aspectul dispozițiilor constituționale pretins a fi încălcate.
Articolul 20 din Constituţia României are în vedere modul de interpretare a dispoziţiilor interne din perspectiva drepturilor fundamentale. Acesta prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Norma de la art. 20 este o normă în alb, incompletă, conţinutul său fiind completat de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat textul şi tratatul internaţional căruia îi contravin dispoziţiile din legea internă. O examinare, din oficiu, a textelor criticate, în lumina deciziilor Curţii Constituţionale anterioare acestui moment nu conduce la identificarea textului căruia îi contravin articolele invocate de recurent, astfel încât sesizarea Curţii Constituţionale nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege.
Astfel, Curtea Constituţională, examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 din Legea nr. Legea nr. 678/2001 a constatat că potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenta de a reglementa prin lege organica infracţiunile, pedepsele si regimul executării acestora.
Curtea nu a primit susţinerea privind ambiguitatea termenilor în care este redactat art. 12 alin. (1) din lege, textul criticat definind clar conţinutul infracţiunii de trafic de persoane, fără ca prin dispoziţiile pe care le cuprinde sa contravină in vreun fel Constituţiei (Decizia nr. 74/2007 publicată în M. Of. 177/2007).
Totodată prin Decizia nr. 320/2011 publicată în M. Of. 258/2011 referitor la prevederile art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, Curtea a constatat că autorul excepţiei nu arată care sunt dispoziţiile din tratatele internaţionale privind drepturile omului încălcate prin textele de lege criticate.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie făcute în formă scrisă şi motivate, fiind de esenţa controlului de constituţionalitate exercitarea acestuia în limitele sesizării.
Prin urmare, Curtea Constituţională, potrivit propriei jurisprudenţe, nu se poate substitui autorului excepţiei cu privire la invocarea unor motive de neconstituţionalitate, întrucât un atare fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile Legii nr. 47/1992.
Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituţia României, dispoziție cuprinsă în încheierea din 8 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 737/1372/2008
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 20 din Constituţia României, dispoziție cuprinsă în încheierea din 8 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 737/1372/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 267/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 268/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
