ICCJ. Decizia nr. 330/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 330/2011
Dosar nr.8142/1/2011
Şedinţa publică din 14 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1436 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7378/1/2011, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Arestarea preventivă a inculpatului R.M. s-a dispus prin Încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă prin respingerea recursului, potrivit încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită, succesiv, rămânând definitivă prin respingerea căii de atac promovate.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul este cercetat pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, respectiv aderare şi sprijinire grup infracţional organizat, în sensul că, în perioada anului 2010, începutul anului 2011 a aderat şi sprijinit grupul constituit la Portul Constanţa Sud – Agigea, context în care, reţinându-se în sarcina lui şi infracţiunea de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, ca intermediar vamal, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a săvârşit acte specifice dării de mită, el, concret, oferind şi dând sume de bani comisionarului vamal, coinculpatul T.D.I., care, la rândul lui, trebuia să le remită lucrătorilor vamali, precum şi conducătorilor grupului infracţional pentru ca vameşii să-şi încalce îndatoririle de serviciu şi să permită accesul în ţară a unor containere din import, ce conţineau fie mărfuri contrafăcute, fie în alte cantităţi decât cele înscrise în documentele însoţitoare, sau subevaluate ori, ca vameşii să proceseze containerele, în loc să fie blocate, fără justificare legală plauzibilă.
Detaliat, urmărirea penală a reţinut faptele de dare de mită din 10 noiembrie 2010, din 12 noiembrie 2010, din 15 noiembrie 2010, din 16 noiembrie 2010, din 17 noiembrie 2010, din 18 noiembrie 2010, din 6 decembrie 2010 şi din 23 decembrie 2010, sumele de bani fiind în dolari S.U.A., mărfurile fiind carcase de telefoane mobile, icoane şi ale articole religioase ortodoxe, lenjerie masculină contrafăcută, jucării, ochelari, tampoane igienice, perdele, ochelari de vedere, parfumuri, umbrele, cărţi de joc, artificii.
În cauză, presupusa existenţă a grupului infracţional îl plasează pe inculpatul R.M. pe palierul de execuţie, intermediar vamal, coinculpaţii T.D.I. făcând, posibil, parte din palierul execuţional superior - cel al comisionarilor vamali angajaţi ai acestora.
Indiciile temeinice sau probatoriul, în sensul dispoziţiilor art. 143 alin. (1), cu referire la art. 681 C. proc. pen., de la urmărirea penală, funcţia inculpatului şi atribuţiile celorlalţi coinculpaţi au condus la presupunerea rezonabilă că activitatea infracţională era organizată, iar în ceea ce priveşte faptele de dare de mită, în condiţiile infracţiunii continuate, au fost individualizate în sarcina inculpatului, toate acestea justificând necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea părţilor, martorilor, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.R.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevăd condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă aşadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Raportând consideraţiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecăţii se constată că prin Încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4374/1/2011 (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefundat, a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în baza art. 1491 raportat la art. 143, 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului M.R. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că în cauză există probe şi indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care este cercetat, prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv de către instanţă, pe o durată de 30 de zile.
Se reţine, astfel, că în perioada anului 2010, începutul anului 2011 a aderat şi sprijinit grupul constituit în portul Constanţa Sud – Agigea, context în care, în calitate de intermediar vamal, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a săvârşit acte specifice dării de mită, el, concret, oferind şi dând sume de bani comisionarului vamal, coinculpatul T.D.I., care, la rândul lui, trebuia să le remită lucrătorilor vamali, precum şi conducătorilor grupului infracţional pentru ca vameşii să-şi încalce îndatoririle de serviciu şi să permită accesul în ţară a unor containere din import ce conţineau fie mărfuri contrafăcute, fie în alte cantităţi decât cele înscrise în documentele însoţitoare sau subevaluate ori, ca vameşii să proceseze containerele în loc să fie blocate, fără justificare legală plauzibilă.
De asemenea, se are în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen., nu poate fi îndeplinită în absenţa privării de libertate a inculpatului, ţinându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice, apte să justifice, în mod rezonabil, presupunerea că ataşamentul inculpatului faţă de normele de convieţuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condiţiile în care, în cauză, sunt cercetaţi mai mulţi inculpaţi, unii aflaţi în poziţii sociale şi profesionale de vârf în cadrul statului.
Faţă de aspectele anterior relevate se constată că, deşi cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condiţiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerinţa oportunităţii, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Din coroborarea elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat, rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfăşurări a procesului penal.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă este legală şi temeinică, dând o corectă interpretare şi aplicare prevederilor legale ce reglementează instituţia juridică a liberării provizorii sub control judiciar şi a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părţii aflată în stare de detenţie provizorie şi vocaţia acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanţei obligaţia de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecăţii, interesul public primând faţă de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat şi judecat în stare de libertate.
Astfel, detenţia provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât faţă de existenţa indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, faţă de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât şi faţă de durata măsurii şi necesitatea normalei desfăşurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
Circumstanţele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelaţie cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul M.R. va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva încheierii nr. 1436 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7378/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 331/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 329/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|