ICCJ. Decizia nr. 110/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 110/2011
Dosar nr. 2322/1/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra cererii de contestaţie la executare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca nefondat recursul declarat de petentul C.T. împotriva Sentinţei nr. 1990 din 23 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin Sentinţa nr. 1990 din 23 noiembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.T. împotriva Rezoluţiei nr. 654/ P din 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că prin Rezoluţia nr. 654/ P din 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii D.C., E.I. şi F.L., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţia fiind confirmată de către procurorul ierarhic superior prin Rezoluţia nr. 8853/4271/II/2 din 15 septembrie 2009.
Referitor la plângerea adresată instanţei, aceasta a constatat că este nefondată, din lucrările dosarului rezultând că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
În ceea ce priveşte recursul declarat, instanţa de control judiciar a constatat că acesta este nefondat, argumentându-se că intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale, iar simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluţiei nr. 654/ P din 12 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei din urmă decizii contestatorul a formulat contestaţie la executare, criticând Decizia atacată sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat, solicitând anularea acestora.
Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilităţii acesteia se constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competenţa de soluţionare revenind, instanţelor indicate potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecăţii contestatorul a criticat hotărârea atacată pentru eronata stabilire a obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare, fără a invoca unul dintre cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen.
Astfel, se reţine că formularea unei cereri de contestaţie la executare presupune invocarea unuia dintre cazurile expres prevăzute de norma precitată, prin promovarea unei asemenea cereri neputându-se tinde la reexaminarea asupra fondului cauzei, punându-se în discuţie eventualele „nelămuriri" având în vedere limitele în care hotărârea se execută, nu modul de stabilire a cheltuielilor judiciare
Aşa fiind, critica formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cererea adresată instanţei neîndeplinind condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege şi fiind, pe cale de consecinţă, inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentul C.T. împotriva Deciziei nr. 754 din 22 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5977/1/2010.
Obligă contestatorul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 109/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
