ICCJ. Decizia nr. 96/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 96/2011
Dosar nr. 2217/1/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 90 din 28 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9379/1/2010 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 3254 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei decizii contestatoarea O.I. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că "instanţa nu a soluţionat Rezoluţianr. 517/II/2/2009, ci numai Rezoluţia nr. 274/ P din 24 mai 2008", invocându-se cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen.
Examinând în principiu contestaţia în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Una dintre aceste condiţii este ca motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare să fie dintre cele prevăzute expres şi limitativ în art. 386 C. proc. pen.
Raportând aspectele teoretice prezentate speţei de faţă, se constată că formularea de critici privind modul de soluţionare a cauzei de către instanţa de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilităţii contestaţiei în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la:
a) neîndeplinirea în condiţiile legii a procedurii de citare a părţii la termenul când s-a judecat recursul.
b) imposibilitatea părţii de a se prezenta la termenul de judecare a recursului şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) situaţia în care împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă ş.
e) situaţia în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Criticile de fond ale soluţiei instanţei de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Nici celelalte critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) Cod procedură.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 90 din 27/ 28 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9379/1/2010.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 90 din 28 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9379/1/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 95/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
