ICCJ. Decizia nr. 97/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr.97/2011
Dosar nr. 2784/1/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 885 din 6 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 9467/1/2010, a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de petentul M.C. împotriva sentinţei nr. 8 din 12 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei decizii petentul M.C. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că „s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la termenul din 6 decembrie 2010, când s-a judecat cauza de către instanţa de recurs", invocându-se cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Examinând în principiu contestaţia în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) - când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) - când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) - când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) - când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) - când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunţată la data de 6 decembrie 2010, iar petentul M.C. a introdus contestaţia în anulare la data de 24 ianuarie 2011 (ultima zi fiind data de 6 ianuarie 2011), încălcând astfel dispoziţiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. pen., „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Întrucât contestatorul M.C. a formulat contestaţie în anulare cu depăşirea termenului de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere, încălcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen., Înalta Curte va constata că este inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de acesta.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.C. împotriva deciziei nr. 885 din 6 decembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 9467/1/2009.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.C. împotriva deciziei nr. 885 din 6 decembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 9467/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 109/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 96/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|