ICCJ. Decizia nr. 113/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 113/2011
Dosar nr. 2534/1/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 89 din 28 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 698 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a formula această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 698 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 496 din 14 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 496 din 14 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 169 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9910/1/2009. A fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 932 din 16 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 3351 din 21 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 902/54/2008. A fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a constatat că, în speţă, contestatorul nu a făcut dovada incidenţei cazului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. (de altfel semnând dovada de îndeplinire a procedurii de citare, în cauză), iar critica vizând nesoluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale fiind, de asemenea, lipsită de suport probator, cererea de contestaţie în anulare fiind, aşadar, apreciată ca nefondată.
Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 959 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat un nou recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 169 din 22 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, reţinându-se că în cauză partea şi-a exercitat anterior dreptul la recurs, cel cu soluţionarea căruia a fost investită instanţa având ca obiect o hotărâre definitivă şi fiind, aşadar, inadmisibil.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., cerere care a constituit obiectul Dosarului nr. 3019/1/2010.
Analizând cererea de contestaţie în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă, motivându-se că cererea adresată instanţei deşi formal întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu realizează condiţiile legale de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 391 C. proc. pen., în dovedirea cazului de contestaţie în anulare invocat nefiind depuse dovezi şi nefăcându-se referire la probe aflate la dosar, criticile relevate privind conţinutul citaţiei emisă de către instanţa de recurs, menţiuni pe care legea procesuală penală în vigoare nu le prevede sub sancţiunea nulităţii, pentru a se putea aprecia în sensul că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită la termenul la care cauza a fost soluţionată de către instanţa de recurs, procedura de citare la respectivul termen fiind, de altfel, legal îndeplinită, recurentul semnând dovada de primire a citaţiei.
Cu privire la criticile referitoare la pretinsa nesoluţionare a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale şi greşita respingere a recursului anterior declarat ca inadmisibil exced motivelor de contestaţie în anulare astfel după cum acestea sunt expres şi limitative prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii recurentul contestator a formulat o cerere intitulată "apel" şi care, având în vedere obiectul cauzei, a fost analizată ca cerere de recurs.
Analizând recursul cu prioritate prin prisma admisibilităţii acestuia, instanţa a constatat că este inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 129 şi 21 din Constituţia României, prevederile art. 392 alin. (4) şi art. 3851 C. proc. pen., deciziile pronunţate în cauze având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs neputând fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.
Împotriva acestei decizii a contestatorul a declarat un nou recurs, cu privire la care instanţa a constatat că este inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., recurentul exercitându-şi anterior dreptul la recurs.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. S-a invocat faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, fiind încălcat art. 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen.
Analizând cererea de contestaţie în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Raportând consideraţiile teoretice anterior expuse cauzei de faţă se constată că cererea adresată instanţei deşi este formal întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu realizează condiţiile legale de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 391 C. proc. pen.
Se va constata, astfel, că în dovedirea cazului de contestaţie în anulare invocat nu s-au depus dovezi şi nici nu s-a făcut referire la probe aflate la dosar. Criticile relevate de contestator privesc conţinutul citaţiei emisă de către instanţa de recurs, menţiuni pe care legea procesuală penală în vigoare nu le prevede sub sancţiunea nulităţii, pentru a se putea aprecia în sensul că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită la termenul la care cauza a fost soluţionată de către instanţa de recurs, procedura de citare la respectivul termen fiind, de altfel, legal îndeplinită, recurentul semnând dovada de primire a citaţiei.
Faţă de considerentele ce preced, constatându-se neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, reglementate potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., cererea de contestaţie în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 89 din 28 februarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9377/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 114/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
