ICCJ. Decizia nr. 114/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 114/2011
Dosar nr.2613/1/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra cererilor de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 65 din 14 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.C. împotriva Sentinţei nr. 1756 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4702/1/2010 şi a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul G.G., împotriva aceRONaşi sentinţe. Au fost obligaţi recurenţii petenţi la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa nr. 1756 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii B.C. şi G.G. împotriva Rezoluţiei nr. 1567/ P din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petenţii obligaţi la plata cheltuielilor judiciare statului.
Prima instanţă a constatat că soluţia de netrimitere în judecată dispusă de către procuror este legală şi temeinică, în condiţiile în care din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii privind săvârşirea de către intimaţi a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), plângerea petenţilor fiind nefondată.
Referitor la recursurile declarate în cauză, instanţa de recurs a reţinut cu privire la recursul declarat de recurentul petent G.G. că acesta este tardiv, petentul fiind prezent la dezbaterea în fond a cauzei. Aşadar, pentru recurentul petiţionar termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 10 noiembrie 2010, când au avut loc dezbaterile şi se împlinea la data de 21 noiembrie 2010, dar cum aceasta era o zi nelucrătoare, termenul se proroga pentru următoarea zi lucrătoare, respectiv 22 noiembrie 2010. Or, petiţionarul a declarat recurs la data de 27 noiembrie 2010, data expedierii prin poştă a declaraţiei de recurs, depăşind termenul de 10 zile, prevăzut de lege.
Cu privire la recursul declarat de către petenta B.C. s-a apreciat că acesta este nefondat, constatându-se că intimaţii magistraţi s-au limitat la a-şi exercita legal prerogativele funcţiei cu care au fost investiţi, iar activităţile acestora de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, precum şi pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti constituiau expresia firească a exercitării legale a atribuţiilor de serviciu, neputând reprezenta, prin ele însele infracţiuni, chiar dacă nemulţumeau părţile din proces.
Aprecierile negative ale petenţilor cu privire la hotărârile pronunţate de instanţe în cauzele civile în care au fost părţi au determinat conferirea de relevanţă penală unor activităţi legal desfăşurate de intimaţii judecători, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor pentru a fi posibilă angajarea răspunderii penale a acestora, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procuror, precum şi hotărârea primei instanţe, prin care a fost menţinută soluţia dispusă de procuror sunt legale şi temeinice.
Împotriva acestei decizii petenţii B.C. şi G.G. au formulat cereri de contestaţie în anulare, criticând împrejurarea că au fost citaţi la instanţa de recurs cu patru zile înainte de termen, citaţia nefiind ştampilată şi apreciindu-se, astfel, că procedura de citare nu fost legal îndeplinită; în drept au fost invocate prevederile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Analizând cererile de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că acestea sunt inadmisibile, astfel că vor fi respinse pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În prezenta cauză petenţii au invocat în susţinerea cererilor de contestaţie în anulare împrejurarea că nu au fost legal citaţi la termenul la care cauza a fost soluţionată de către instanţa de recurs. Verificând actele dosarului se constată că pentru termenul de judecată din 14 martie 2011, procedura de citare cu contestatorii a fost legal îndeplinită, prin afişare, astfel după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, menţiunile privind conţinutul citaţiei, prevăzute de art. 176 C. proc. pen., nefiind reglementate sub sancţiunea nulităţii. De altfel, în cauză procedura citării părţii şi-a atins scopul prevăzut de lege, de informare a celui citat cu privire la derularea procedurii judiciare. Aşa fiind, se constată că cererile de contestaţie în anulare formulate nu se întemeiază pe motive dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, se reţine că cererile de contestaţie în anulare formulate nu îndeplinesc, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., astfel că vor fi respinse, ca inadmisibile.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii B.C. şi G.G. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 14 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în Dosarul nr. 2046/1/2011.
Obligă fiecare contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 113/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 122/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
