ICCJ. Decizia nr. 128/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 128/2012
Dosar nr.2655/1/2012
Şedinţa publică din 7 mai 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 86 din 5 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în dosarul nr. 453/1/2012 a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei nr. 425 din 19 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia penală nr. 425 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 306 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în dosarul nr. 5401/1/2011; a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Instanţa a constatat că prin Decizia penală nr. 306 din 10 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în dosarul nr. 5401/1/2011 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 128 din 30 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Cu privire la noua cerere de contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 425 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în motivarea căreia contestatorul a invocat critici privind netemeinicia, nelegalitatea şi neconstituţionalitatea hotărârii atacate, precum şi cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen. instanţa a constatat că cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Astfel, instanţa a constatat că cererea nu are ca obiect o hotărâre judecătorească pronunţată în recurs şi de asemenea, criticile invocate de contestator, care privesc nelegalitatea, netemeinicia şi „neconstituţionalitatea" hotărârii atacate, pronunţată în soluţionarea unei alte cereri de contestaţie în anulare, anterior formulată de către contestator nu pot fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, contestatorul B.I. a formulat o nouă cerere de contestaţie în anulare, invocând cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen. şi solicitând trimiterea cauzei „instanţei competente să judece cauza pe fond".
Înalta Curte, examinând cererea de contestaţie în anulare formulată prin prisma dispoziţiilor art. 386 şi următoarele C. proc. pen., constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 8 din 5 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 453/1/2012 este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Prin Decizia penală mai sus menţionată a fost respinsă ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei nr. 425 din 19 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Potrivit dispoziţiilor art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunţate în contestaţie în anulare sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac (apel sau recurs) ori cu o nouă cale extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
În cauză, contestatorul B.I. a formulat în mod repetat cereri de contestaţie în anulare împotriva deciziilor având ca obiect cereri de contestaţie în anulare anterior respinse de către instanţă.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
În raport de principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport de dispoziţiile art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunţate în contestaţie în anulare de o instanţă de recurs nu sunt supuse unei alte căi extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, ele fiind definitive.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la o nouă contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, tot în contestaţie în anulare, stingându-se prin exercitare, astfel încât posibilitatea legală a declarării mai multor contestaţii în anulare împotriva unei decizii pronunţată în contestaţie în anulare este exclusă.
Din dispoziţiile Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
În speţă, hotărârea contestată are ca obiect soluţionarea unei alte cereri de contestaţie în anulare formulată de contestator, dobândind caracter definitiv şi, prin urmare, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar prin promovarea unei noi contestaţii în anulare, obiectul căii de atac promovate neconstituindu-l o hotărâre pronunţată în recurs, după cum impun dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine, totodată, că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.I.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 86 din 5 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători în dosarul nr. 453/1/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 129/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 127/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
