ICCJ. Decizia nr. 186/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 186/2011
Dosar nr. 5906/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 1034 din 12 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul L.P. şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 5670/1/2011 inculpatul L.P. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În motivarea cererii se arată că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
S-a susţinut că s-a solicitat prelungirea arestării preventive pentru audierea unor inculpaţi care sunt liberi, însă nu a avut loc nicio audiere şi, deşi a solicitat audierea sa, până în prezent nu a fost audiat decât la data de 24 mai 2011 când a fost reţinut.
S-a mai susţinut că a existat o singură convorbire telefonică între inculpat şi T., care a fost interpretată de D.N.A. în sensul că era vorba de infracţiunea de dare/ luare de mită pentru suma de 2.500 dolari S.U.A.
Faţă de dispoziţiile art. 23 alin. (10) din Constituţia României, art. 5 C. proc. pen. s-a solicitat admiterea cererii, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile legale.
S-a mai învederat că soţia inculpatului este grav bolnavă.
În concluzie, s-a solicitat admiterea cererii, întrucât nu există date că va influenţa aflarea adevărului sau că va săvârşi alte fapte.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului L.P. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin Încheierea nr. 759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului.
La data de 11 iulie 2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat.
În intervalul mai 2010 - aprilie 2011, în calitate de angajat la societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanţa, condusă de inculpatul T.D.I., a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acte materiale specifice infracţiunii de complicitate la luare de mită, infracţiune săvârşită de mai mulţi lucrători vamali din Biroul vamal Constanţa- Sud Agigea, precum şi acte materiale specifice infracţiunii de dare de mită, săvârşită de mai mulţi intermediari vamali.
În concret, inculpatul L.P. era angajatul SC C.C.S. SRL ce îşi desfăşura activitatea în Portul Constanţa - Sud Agigea, fiind în permanentă legătură cu lucrătorii vamali de la scanner, control fizic şi control documentar. În această calitate, inculpatul L.P. transmitea inculpatului T.D.I. informaţiile relevante, culese de la faţa locului, despre problemele întâmpinate de clienţii SC C.C.S. SRL în cadrul operaţiunilor de control vamal. Pe de altă parte, acelaşi învinuit transmitea lucrătorilor vamali informaţiile transmise de inculpatul T.D.I., inclusiv promisiunile de a se plăti mită pentru introducerea în ţară a containerelor cu mărfuri importate.
Astfel, inculpatul L.P. a acţionat ca o interfaţă în comunicarea dintre lucrătorii Biroului vamal Constanţa - Sud Agigea şi inculpatul T.D.I. cu privire la practicile corupte promovate de aceştia, în sensul încălcării atribuţiilor de serviciu ale lucrătorilor vamali prin permiterea accesului pe teritoriul României a unor containere importate ce conţineau, după caz, mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi decât cele înscrise în declaraţia vamală de import, mărfuri subevaluate sau în sensul exercitării de către lucrătorii vamali a atribuţiilor de serviciu specifice prin procesarea containerelor respective, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil.
Astfel, în toată perioada sus-menţionată, aflându-se în fiecare zi în Portul Constanţa - Sud Agigea, a avut asupra sa câte un telefon mobil, schimbat diacronic, pe care îl purta personal de la un lucrător vamal la altul (de exemplu O.C.C., M.A., B.L. şi alţii), pentru ca discuţiile dintre lucrătorii vamali şi inculpatul T.D.I. referitoare la mita ce trebuia plătită să aibă loc exclusiv prin aceste telefoane, în scopul de a proteja secretul discuţiilor respective şi de a face extrem de dificilă identificarea vorbitorilor în cazul unor eventuale interceptări a convorbirilor telefonice purtate de pe telefoanele respective (11 octombrie 2010, orele 17:46:32).
La data de 25 august 2010, inculpatul L.P. a promis că îl va contacta pe şeful Biroului vamal Constanţa - Sud Agigea, inculpatul D.L.A., pentru a-i raporta acestuia cum decurge operaţiunea de intrare în ţară a unor mărfuri aflate în două containere ce urmau să fie vămuite în sistem de tranzit la Biroul vamal Slobozia şi respectiv Călăraşi, mărfuri aparţinând unui protejat al inculpatului D.L.A.
Legat de această operaţiune, inculpatul L.P. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că, în curând, lucrătorii vamali îşi vor preciza pretenţiile pe care le au cu privire la cuantumul mitei (26 august 2010, orele 14:04:06, 10:56:03, 10:52:02). De asemenea, inculpatul L.P. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că la controlul documentar este de serviciu lucrătorul vamal G.N. Inculpatul L.P. i-a promis apoi inculpatului T.D.I. că va interveni pe lângă lucrătorul vamal, inculpatul M.A., pentru ca respectivele mărfuri să fie introduse în ţară chiar în aceeaşi zi sau, cel târziu, a doua zi dimineaţă foarte devreme (27 august 2010, orele 12:12:30, 12:14:08).
La data de 1 septembrie 2010, inculpatul L.P. I-a informat pe inculpatul T.D.I. că trei operaţiuni de tranzit ale intermediarului vamal A.E.H., conţinând sardine, au fost oprite de lucrătorul vamal Ifrim Lucian, cerându-i să se intereseze despre motivul acestei stări de fapt.
La aceeaşi dată, inculpatul L.P. i-a precizat inculpatului T.D.I. că a rezolvat intrarea în ţară a unui transport de „papuci", contra unei sume de bani denumite codificat „cu 9" (1 septembrie 2010, orele 11:09:02).
La data de 2 septembrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul C.M. intenţionează să introducă în tară o cantitate de 125 colete cu lame de ras, reprezentând 10% din capacitatea unui container, iar inculpatul T.D.I. i-a precizat că valoarea mitei pentru o astfel de operaţiune este de „o mie şi ceva" de dolari S.U.A. sau euro (2 septembrie 2010, orele 11:30:54).
La data de 30 septembrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre faptul că într-un container aparţinându-i intermediarului vamal M.R. există disimulată şi nedeclarată o cantitate mare de bunuri diverse, printre care: parfumuri, tampoane igienice, pampers, patenţi, bomfaiere. Inculpatul L.P. i-a propus inculpatului T.D.I., lucru agreat de acesta, să ducă direct containerul la magazie, pentru a se evita aplicarea de sancţiuni importante de către lucrătorii vamali (30 septembrie 2010, ora 09:17:03).
La data de 4 octombrie 2010, inculpatul L.P. a luat la cunoştinţă despre faptul că inculpatul D.M., intermediar vamal, a prezentat în vamă un container conţinând 20 de baxuri de ochelari, declaraţi ca fiind ochelari de soare, câtă vreme erau, de fapt, ochelari de vedere (fapt ce antrena o încadrare tarifară superioară), angajându-se să ia legătura cu lucrătorii vamali pentru a le comunica faptul că trebuie permis accesul în ţară a containerului respectiv. La fel, inculpatul urma să intervină pe lângă lucrătorii vamali pentru a se permite intrarea în ţară a unui container conţinând macrou al unui intermediar vamal bulgar, situaţie în care s-a intervenit şi pe lângă inculpatul D.L.A., şeful Biroului vamal Constanţa - Sud Agigea (4 octombrie 2010, ora 09:17:08; 5 octombrie 2010, ora 10:28:41 ; 5 octombrie 2010, ora 10:47:43).
La data de 05 octombrie 2010, împreună cu inculpatul T.D.I., inculpatul L.P. a stabilit suma de bani ce trebuia oferită ca mită de numitul A., pentru introducerea în ţară a 45 colete cu mărfuri ilicite, în cadrul unui container ce conţinea 1.000 de colete de mărfuri, la valoare iniţială de 1.500 dolari S.U.A., iar ulterior, după introducerea în ţară a mărfurilor, la valoarea de 2.500 dolari S.U.A. (5 octombrie 2010, orele 16:21:51, 16:3:03).
La data de 8 octombrie 2010, inculpatul L.P. a intervenit pe lângă lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea pentru a permite intrarea în ţară a două containere ce conţineau, printre altele, disimulate colete cu ochelari de vedere şi alimente (8 octombrie 2010, ora 10:52:43).
La data de 8 octombrie 2010, inculpatul L.P. s-a angajat faţă de inculpatul T.D.I. să-i aducă, de urgenţă, lista cu sumele de bani solicitate de lucrătorii vamali ca mită pentru procesarea unor containere (8 octombrie 2010, orele 10:53:36 şi 13:49:43).
La data de 8 octombrie 2010, orele 15:11:36, inculpatul L.P. l-a înştiinţat, de o manieră codată, pe inculpatul T.D.I. că a dat mită unui lucrător vamal, spunându-i: „i-am lăsat medicamente lui băiatu", acţiune validată imediat de inculpatul T.D.I. (8 octombrie 2010, orele 15:11:36).
La data de 11 octombrie 2010, inculpatul L.P. s-a angajat faţă de inculpatul T.D.I. că va transmite mita către lucrătorii vamali de îndată ce va fi nevoie, sumele respective urmând să-i fie ulterior restituite de către T.D.I. (11 octombrie 2010, orele 16:28:42).
La data de 12 octombrie 2010, inculpatul L.P. s-a angajat faţă de inculpatul T.D.I. că va contacta lucrătorii vamali pentru a-i oferi informaţii exacte despre operaţiunile atât licite cât şi ilicite ale intermediarului vamal M.R., în perioada 22 septembrie 2010 - 11 octombrie 2010, pentru a putea calcula cu exactitate sumele ce trebuiau percepute de la acesta, atât legat, cât şi cu titlu de mită. La aceeaşi dată, inculpatul L.P. i-a transmis inculpatului T.D.I. informaţii similare despre operaţiunile vamale ale inculpatului D.M. şi A.N.A.R.B.M. (12 octombrie 2010, orele 08:51:42 şi 10:58:31).
La data de 12 octombrie 2010, orele 11:08:53, inculpatul L.P. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I. de ce lucrătorul vamal M.A. nu a primit încă un aparat de bărbierit ce i-a fost promis de inculpatul T.D.I. ca mită pentru serviciile făcute (12 octombrie 2010, orele 11:08:53).
La data de 26 octombrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că mita solicitată de vameşi pentru introducerea în ţară a unui container conţinând 10 colete din 315, jucării nedeclarate/contrafăcute, este de 4.000 dolari S.U.A. (26 octombrie 2010, orele 17:26:12 şi 17:37:54).
La data de 27 octombrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul D.L.A., şeful Biroului vamal Constanţa - Sud Agigea, i-a trimis un client ce va realiza mai multe operaţiuni de tranzit vamal, urmând ca firma SC C.C.S. SRL „să se ocupe de tot; de luat liber, de ...", implicând prin această formulare inclusiv activitatea de colectare a mitei pentru lucrătorii vamali (27 octombrie 2010, orele 12:19:40, 12:06:35 şi 13:17:16).
La data de 28 octombrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că unul dintre lucrătorii vamali va respinge un tranzit vamal pe motivul că certificatul de origine al mărfurilor este falsificat. Această situaţie, de o gravitate deosebită, a fost de natură să-l alerteze pe inculpatul T.D.I., care i-a cerut inculpatului L.P. să intervină pe lângă lucrătorul vamal să înscrie în documente orice alt motiv de respingere a operaţiunii de tranzit, fără a se face referire la documentul fals prezentat în vamă de SC C.C.S. SRL pentru operaţiunea respectivă (28 octombrie 2010, orele 11:09:52).
La data de 29 octombrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că acel client, care i-a fost trimis de inculpatul D.L.A., a prezentat în vamă o operaţiune de tranzit, pentru care a plătit atât comisioanele percepute de SC C.C.S. SRL, cât şi mita pentru lucrătorii vamali, urmând ca introducerea în ţară a mărfurilor să aibă loc de îndată (29 octombrie 2010, ora 09:04:07).
La data de 1 noiembrie 2010, inculpatul L.P. s-a angajat faţă de inculpatul T.D.I. că va verifica în vamă care anume din containerele prezentate de firma SC U.E. SRL, reprezentată de inculpatul C.L., conţin mărfuri cu caracter ilicit şi care ar fi pretenţiile de mită ale lucrătorilor vamali pentru introducerea în ţară a mărfurilor respective (1 noiembrie 2010, orele 10:40:14 şi 15:42:34). La aceeaşi dată, inculpatul L.P. a efectuat verificările solicitate şi i-a comunicat inculpatului T.D.I. că respectivele containere nu pun probleme din punct de vedere al admiterii lor în ţară.
La data de 2 noiembrie 2010, inculpatul L.P. i-a solicitat inculpatului T.D.I. să i se dea banii pentru mita ce trebuia oferită lucrătorilor vamali în cazul unui transport de pomelo, urmând ca respectiva sumă de bani, neprecizată, să fie recuperată ulterior de la client, numitul M. (02 noiembrie 2010, ora 09:15:44).
La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul L.P. a stabilit împreună cu inculpatul T.D.I. că va discuta cu inculpatul O.C.C., pentru a stabili care este valoarea mitei ce trebuia plătită lucrătorilor vamali pentru un transport de mărfuri (12 noiembrie 2010, orele 13:50:07).
La data de 30 noiembrie 2010, inculpatul L.P. i-a promis inculpatului T.D.I. că va lua legătura cu lucrătorii vamali şi, în special, cu inculpatul O.C.C. pentru a afla care este valoarea mitei ce trebuie dată pentru introducerea în ţară a mărfurilor importate de firma „D.G." (30 noiembrie 2010, ora 10:29:15).
La data de 30 noiembrie 2010, inculpatul L.P. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că ştampila aplicată pe un certificat de origine în cazul unui import al SC C.C.S. SRL nu este notificată (este, practic, falsificată) (30 noiembrie 2010, orele 13:35:06).
La data de 4 ianuarie 2011, inculpatul L.P. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I. dacă să introducă în vamă un transport de chibrituri, având stabilită mita pentru lucrătorii vamali „la 14", primind de la inculpatul T.D.I. ordinul de a-l introduce în vamă „la 12" (4 ianuarie 2011, orele 12:30:40).
S-a considerat că faptele constituie infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. şi art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen. şi art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul L.P., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.), care se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanţă a constatat că infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce priveşte condiţia negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, prima instanţă a constatat că aceasta nu este îndeplinită.
Interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele C.E.D.O. şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
La acest moment procesual, buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanţa nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent, urmând a fi efectuate şi alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
De asemenea, având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale şi regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcţionarii vamali se pot folosi de funcţiile lor pentru obţinerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputaţie a instituţiilor publice. O reacţie blândă faţă de acest gen de inculpaţi ar putea crea un sentiment de insecuritate publică şi ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescenţa penală de corupţie. Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiţiei de a reacţiona la astfel de fenomene şi, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relaţie cauzală cu actul de înfăptuire a justiţiei.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se ţină cont şi să se facă o relaţionare între circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, respectiv să se ţină cont de rezultatul infracţiunii, de lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public, a infracţiunilor de corupţie.
Garanţiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreţinere copii, are o familie organizată), cât şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie, deşi nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii), scopul urmărit prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv, a instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune" corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiţii, două pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie pozitivă, vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie - concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda.", instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanţa europeană a decis că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenţie este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest, în condiţiile în care durata acesteia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului L.P. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi că, se impune menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759 din 24 - 25 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului L.P. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispoziţiile art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există probe şi indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă şi că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (condiţii prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.).
Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată, chiar şi în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituţie nu menţionează expres, condiţia referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiţie cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - şi care a constituit temei legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.
Astfel, natura infracţiunii presupus a fi săvârşită, gradul de pericol social concret al faptei, modalităţile şi împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de angajat la societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanţa, condusă de inculpatul T.D.I., a săvârşit la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acte materiale specifice infracţiunii de complicitate la luare de mită, infracţiune săvârşită de mai mulţi lucrători vamali din Biroul vamal Constanţa - Sud Agigea precum şi acte materiale specifice infracţiunii de dare de mită, săvârşită de mai mulţi intermediari vamali), urmările negative pe care le produce contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului, sunt argumente pentru care Înalta Curte apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului L.P..
A analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute în art. 1602 C. proc. pen. și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, analizând numai condițiile menționate de art. 1602 C. proc. pen. se poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment procesual.
Referitor la critica privind lipsa probelor care să ducă la concluzia comiterii de către inculpat a faptelor care îi sunt imputate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, având în vedere stadiul procesual în care se află cauza, dar și jurisprudența C.E.D.O., potrivit căreia, pentru justificarea arestării nu se poate pretinde a se dovedi și stabili realitatea și natura infracțiunilor pretins comise, acesta fiind scopul urmăririi penale, detenția permițând desfășurarea normală a acesteia (cauza C. vs Turcia).
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.P. împotriva Încheierii nr. 1034 din 12 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5670/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 200/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 18/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
