ICCJ. Decizia penală nr. 172/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 172/2012
Dosar nr. 4774/1/2012
Şedinţa publică de la 21 august 2012
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 966 din 25 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4595/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul dispoziţiilor art. 1608 alin. (1) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A.
În temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cerea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A.
A fost obligată recurenta inculpată la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A. îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de lege art. 1606 şi art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a stabilit prin Decizia în interesul legii nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând îndeplinite, atât cerinţele formale care privesc legitimitatea subiectivă a celui care foloseşte acest demers procesual şi elementele de conţinut ale cererii, cât şi condiţia pozitivă referitoare la cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile ce fac obiectul cercetărilor şi forma de vinovăţie cu care se presupune că acestea au fost comise.
S-a mai reţinut că, deşi cererea de liberare provizorie nu a fost formulată personal de către inculpată, aceasta şi-a însuşit-o, conform dispoziţiilor art. 1607 alin. (2) C. proc. pen., iar, în temeiul alin. (1) al aceluiaşi articol, a procedat la completarea ei, cererea cuprinzând toate menţiunile prevăzute de art. 1606 alin. (2) C. proc. pen.
Ţinând seama, atât de prevederile art. 1412 C. proc. pen., cât şi de dispoziţiile obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 7/2009, Înalta Curte a constatat că inculpata este cercetată pentru săvârşirea, în concurs real şi ideal, a mai multor infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, respectiv infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., fiind astfel îndeplinită şi cerinţa prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Având în vedere toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata L.A. îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., a admis-o în principiu.
Procedând, în continuare, la examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. 17/2011, prima instanţă a constatat că este îndeplinită, în cauză, şi condiţia referitoare la subzistenţa temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatei, având în vedere în acest sens că din actele dosarului, s-a reţinut că inculpata L.A. a fost arestată preventiv la data de 27 martie 2012, în temeiul dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza Încheierii nr. 938/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 330/44/2012, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen., constând în aceea că, începând cu anul 2006, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii B.M., P.E. şi T.P., în scopul săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune, constând în dobândirea în mod fraudulos a proprietăţii unor imobile pe raza municipiului Galaţi, prin intermediul unor persoane interpuse, folosindu-se de diverse înscrisuri sub semnătură privată şi oficiale falsificate, inclusiv hotărâri judecătoreşti, ori prin obţinerea de hotărâri arbitrale ori judecătoreşti neconforme cu realitatea faptică şi juridică, prejudiciul total cauzat fiind de peste 50.000 euro şi 160.000 RON. În concret, s-a reţinut că inculpata a întocmit Hotărârea arbitrală nr. 59 din 23 mai 2006, ce conţinea menţiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos, dreptul de proprietate al lui M.M.G. asupra imobilului situat în municipiul Galaţi, ce a fost ulterior înstrăinat părţii vătămate B.A., prin inducerea în eroare a acesteia cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Totodată, inculpata a întocmit Hotărârea arbitrală nr. 75 din 1 august 2006, ce conţinea menţiuni false, prin care se constata, în mod fraudulos, dreptul de proprietate al lui C.C. asupra imobilului situat în municipiul Galaţi, precum şi Hotărârea arbitrală nr. 62 din 6 iulie 2006 ce conţinea, de asemenea, menţiuni false privind dreptul de proprietate al lui T.A.M. asupra imobilului situat în municipiul Galaţi.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, Înalta Curte a constatat că acesta justifică şi în prezent presupunerea rezonabilă că inculpata a comis faptele penale pentru care este cercetată, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 148 alin. (1) raportat la art. 143 şi art. 681 C. proc. pen. Sub acest aspect, s-a reţinut că prezintă relevanţă declaraţiile martorei G.C., înscrisurile oficiale ridicate de organele de anchetă din dosarele nr. 59/2006, nr. 75/2006 şi nr. 62/2006 ale Curţii de Arbitraj Galaţi, declaraţiile învinuitului A.N., precum şi cele iniţiale ale inculpatei L.A., în care aceasta a recunoscut comiterea faptelor.
Aşadar, Înalta Curte a constatat că, în cauză, există motive verosimile de a bănui că inculpata a comis faptele penale sub aspectul cărora este cercetată, în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, din probele administrate până la acest moment procesual, astfel cum au fost anterior menţionate, rezultând suficiente date şi informaţii apte să convingă un observator obiectiv că inculpata poate să fi săvârşit infracţiunile de care este acuzată.
Totodată, Înalta Curte a apreciat că sunt incidente, în cauză, şi dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile ce fac obiectul urmăririi penale este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere nu doar gravitatea faptelor reţinute în sarcina acesteia, care au afectat în mod serios valorile sociale privind protejarea justiţiei, a patrimoniului şi încrederea publică în actele ce emană de la o autoritate a statului, ci şi amploarea activităţii infracţionale, caracterul organizat al acesteia, valoarea mare a prejudiciului cauzat, precum şi reacţia profund negativă a opiniei publice în faţa unor acţiuni de o asemenea gravitate, intens mediatizate şi care au creat un sentiment de îngrijorare, revoltă şi reprobare în rândul întregii colectivităţi.
Constatând, aşadar, îndeplinită condiţia premisă pentru a se putea dispune liberarea provizorie, respectiv aceea a existenţei unei măsuri preventive privativă de libertate luată şi prelungită în mod legal şi procedând, în continuare, la examinarea temeiniciei cererii formulate de inculpata L.A., Înalta Curte a apreciat că, deşi, în cauză, este îndeplinită condiţia negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., neexistând niciun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, presupunerea că aceasta ar săvârşi alte infracţiuni sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul cauzei, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatei, în acest moment procesual, nu este oportună, nefiind aptă să conducă la realizarea efectivă a scopului măsurii preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
În condiţiile în care legea nu limitează şi nici nu indică elementele ce urmează a sta la baza aprecierii de către organul judiciar a oportunităţii liberării provizorii, acestea trebuie să se raporteze, în opinia Înaltei Curţi, la datele care privesc fapta săvârşită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, persoana inculpatului şi pericolul concret pe care l-ar prezenta punerea lui în libertate, raportat la riscurile care ar afecta ordinea publică, fie prin inducerea unui sentiment de îngrijorare în rândul colectivităţii, fie prin crearea, menţinerea sau amplificarea unei stări de tensiune în cadrul acesteia ca urmare a lăsării în libertate, chiar sub control judiciar, a unei persoane acuzată de comiterea unor infracţiuni extrem de grave. În cauză, în sarcina inculpatei s-a reţinut că, începând cu anul 2006, acţionând împreună cu membrii grupului infracţional organizat constituit din inculpaţii B.M., P.E. şi T.P., în calitate de arbitru, a pronunţat trei hotărâri arbitrale neconforme cu realitatea faptică şi juridică, facilitând celorlalţi membri ai grupării obţinerea dreptului de proprietate asupra mai multor imobile, fapte de o gravitate deosebită care, atât la momentul descoperirii lor şi luării măsurii arestării preventive, cât şi în prezent, determină o puternică reacţie negativă în rândul opiniei publice, astfel încât liberarea inculpatei, chiar provizorie, ar fi de natură să creeze o reală stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
S-a mai reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-a diminuat, atâta timp cât inculpata avea, la data săvârşirii presupuselor fapte penale, calitatea de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi, funcţie care o obliga să apere valorile sociale şi nu să le aducă atingere, pe fondul unei scăderi continue a încrederii populaţiei în eficienţa instituţiilor statului, comportamentul infracţional reţinut în sarcina acesteia alterând imaginea întregii instituţii, prin crearea unui sentiment general de insecuritate socială, care persistă cu aceeaşi intensitate, justificând, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Impactul pe care l-ar avea asupra colectivităţii punerea în libertate a inculpatei la doar trei luni de la data luării măsurii arestării preventive, în condiţiile în care este cercetată pentru fapte extrem de grave, intens mediatizate, care au produs o vătămare importantă relaţiilor sociale privind încrederea de care trebuie să se bucure actele ce emană de la autorităţile publice, ar fi unul profund negativ, putând genera reacţii ce ar aduce o atingere gravă sentimentului de securitate colectivă a populaţiei, inclusiv prin afectarea încrederii opiniei publice în finalitatea actului de justiţie.
În acelaşi sens, s-a avut în vedere şi contribuţia reţinută în sarcina inculpatei la comiterea infracţiunilor ce fac obiectul cercetărilor, aceasta nefiind, aşa cum se susţine în cererea formulată, una redusă, ci dimpotrivă una importantă în cadrul grupului infracţional, inculpata având un rol determinant, căci, fără acţiunile sale, ceilalţi membri ai grupării nu ar fi reuşit să comită faptele de care sunt acuzaţi.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că inculpata este cercetată pentru mai multe acte materiale, presupus a fi comise într-o perioadă relativ mare de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, precum şi faptul că, din actele dosarului, rezultă că aceasta a mai dat şi alte hotărâri arbitrale pronunţate în mod nelegal, pentru care a primit, însă, o soluţie de netrimitere în judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse şi ţinând seama de stadiul actual al cercetărilor, urmărirea penală nefiind încă finalizată, Înalta Curte a apreciat că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatei, scopul măsurii preventive neputând fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar a acesteia, aşa cum se prevede în art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la aspectele invocate de inculpată în favoarea sa, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată şi starea precară de sănătate, Înalta Curte a apreciat că, deşi reale, nu pot conduce la liberarea sa provizorie sub control judiciar, acestea neputând fi evaluate decât prin coroborare cu celelalte împrejurări ce ţin de gravitatea faptelor presupus a fi comise şi persoana inculpatei, astfel cum au fost anterior expuse şi care justifică concluzia că scopul măsurii preventive nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a acesteia.
În ceea ce priveşte atitudinea procesuală a inculpatei, Înalta Curte a constatat, contrar susţinerilor acesteia, că a manifestat un comportament oscilant în cursul urmăririi penale, revenind în faţa instanţei învestită cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive asupra declaraţiilor iniţiale în care a recunoscut comiterea faptelor, fără însă a oferi o explicaţie plauzibilă pentru schimbarea depoziţiei.
Împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012 a declarat recurs inculpata L.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, sub nr. 4774/1/2012.
În şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 21 august 2012, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, când s-a luat în examinare recursul declarat de către recurenta inculpată L.A. împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012, inculpata a precizat expres că înţelege să-şi retragă recursul formulat împotriva acestei încheieri şi să se ia act de manifestarea sa de voinţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în raport cu dispoziţiile art. 3854 cu referire la art. 369 C. proc. pen., faţă de declaraţia de retragere a recursului formulat de către recurenta inculpată L.A. împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012 în mod expres şi personal, va lua act de această manifestare unilaterală de voinţă a recurentei inculpate, de a-şi retrage calea de atac ordinară exercitată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpata L.A. împotriva Încheierii nr. 966 din 25 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4595/1/2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia penală nr. 195/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia penală nr. 196/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
