ICCJ. Decizia nr. 202/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 202/2011
Dosar nr.6381/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1135 din 29 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de recurentul inculpat B.E., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul B.E. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen.
În motivarea cererii, s-a menţionat că inculpatul este arestat de circa 2 luni, impactul social al presupuselor fapte şi al arestării s-a estompat sau chiar a dispărut, că mai mulţi inculpaţi au fost deja puşi în libertate, făcând referire la jurisprudenţa C.E.D.O., a subliniat că nu există niciunul dintre cele 4 cazuri care ar justifica privarea de libertate a inculpatului, şi că, potrivit ierarhiei stabilite de procuror, inculpaţii la nivelul „palierului 2" al presupusului grup infracţional organizat sunt în libertate. În final, au prezentat şi argumente ce ţin de datele personale favorabile ale inculpatului.
În baza lucrărilor din dosar, prima instanţă a constatat că arestarea inculpatului B.E. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului B.E. conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători); prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (definitivă prin respingerea recursului inculpatului B.E. conform încheierii nr. 154 din 21 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători), a fost prelungită starea de arest a inculpatului B.E. pentru încă 30 de zile. La data de 11 iulie 2011 prin încheierea nr. 1026 a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului B.E.
Conform actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală, inculpatul B.E. este cercetat pentru:
- infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat;
- infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 6 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea ca, la data de 22 octombrie 2010, inculpatul B.E., la vremea respectivă director al D.D.P., din cadrul C.N.A.P.M.C. SA, i-a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia, cu titlu gratuit, direct din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanţa Sud Agigea, 200 de perechi pantofi de sport A. şi 200 de treninguri. Aceste bunuri au fost puse la dispoziţia învinuitului B.M., prin intermediul inculpaţilor: T.D.I. (comisionar vamal) şi T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale şi având gestiunea asupra magaziei de confiscări vamale. Bunurile au fost transportate la domiciliul lui B.E., fratele învinuitului B.M., deţinând funcţia de director în cadrul C.N.A.P.M.C. SA.
În schimbul furnizării produselor, la cererea expresă a învinuitului B.M.M., senator al României, acesta îi promitea inculpatului B.E. sprijinul, prin influenţa pe care o are, în virtutea funcţiei deţinute, pentru a direcţiona diferite proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele acestuia, precum şi a întregului grup infracţional condus de acesta. Pentru a realiza acest lucru, învinuitul B.M.M. a promis că va interveni pe lângă persoanele competente să realizeze cerinţele respective.
Astfel, la data de 22 noiembrie 2010, orele 1333:55, la solicitarea expresă a inculpatului B.E., învinuitul B.M.M. a promis să-i dea acestuia informaţii şi să se implice personal pentru blocarea unui proiect de restructurare a autorităţii vamale de pe raza judeţului Constanţa, proiect care, dacă ar fi fost promovat, ar fi încurcat desfăşurarea activităţii grupului infracţional.
La data de 24 noiembrie 2010, orele 1231:46, învinuitul B.M.M. i-a relatat inculpatului B.E. că a făcut demersuri în vederea promovării unui proiect de afaceri ale acestuia, însă sunt şanse scăzute pentru a fi promovat.
La data de 24 noiembrie 2010, orele 1821:19, învinuitul B.M.M. i-a promis inculpatului B.E., la cererea expresă a acestuia, că va interveni într-o problemă pe lângă Ministrul Transporturilor, A.B.
La data de 03 decembrie 2010, ora 1053:02, învinuitul B.M.M. a intervenit pe lângă un ministru pentru a-l păstra în funcţie pe fostul director de la D.S.V. Constanţa.
La data de 07 mai 2010, ora 0858:11, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M., care s-a angajat că va proceda astfel, să intervină pe lângă o persoană influentă, identificată codat ca „doamna" pentru a bloca aducerea unei persoane străine, neagreate de grupul infracţional, la C.N.A.P.M.C.
Prin aceeaşi convorbire telefonică, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M. să intervină pentru blocarea unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din Portul Constanţa Sud Agigea.
La data de 24 iulie 2010, ora 1007:18, învinuitul B.M.M. s-a angajat, la cererea expresă a inculpatului B.E., să intervină pe lângă numitul I.T. şi ministrul transporturilor („doamna") pentru o chestiune de afaceri discutată anterior de cei doi învinuiţi, precum şi pe lângă preşedintele A.N.A.F., S.B., pentru a-l determina să renunţe la atitudinea negativă a acestuia faţă de D.L.A., Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea, membru, la rândul său, al grupului infracţional organizat, din care fac parte, atât învinuitul B.M., cât şi inculpatul B.E.
În calitate de leader al grupului infracţional organizat descris anterior, începând cu data de 22 octombrie 2010, a ordonat blocarea completă a intrării în ţară a mărfurilor de tip textile şi încălţăminte, apoi, pentru câteva zile, a tuturor mărfurilor importate prin B.V. Constanţa Sud Agigea, ca măsură de retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali, printre care, în special, inculpatul D.M. (zis F.) şi inculpatul A.N.A.R.B.M. (zis M.) a taxelor cuvenite grupului criminal organizat, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de mită către lucrătorii vamali. Această acţiune era menită a-i determina pe intermediarii vamali menţionaţi să achite aceste sume de bani.
La data de 29 octombrie 2010, inculpatul B.E. i-a cerut inculpatului Ţ.V. să dea, din partea sa, mită unui lucrător vamal neidentificat pentru protejarea intereselor grupului criminal organizat, sume de bani şi diverse bunuri, descrise, în limbaj codat, după cum urmează: „9 verzi" (n. n. probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de cutii de bulion" şi „un sandviş".
La data de 29 octombrie 2010, inculpatul B.E. a intervenit pe lângă inculpatul D.L.A. (Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea) pentru ca acesta să se implice în rezolvarea problemelor juridice ale SC Z.D. SRL, societate care, în perioada 08 octombrie 2010 - martie 2011 a efectuat operaţiuni ilicite de import de mărfuri subevaluate prin B.V. Constanţa Sud Agigea.
La diferite intervale de timp (ex: 07 iunie 2010 şi 01 noiembrie 2010) a primit diverse sume de bani (1.000 euro şi, respectiv, o sumă descrisă ca „50") din partea inculpatului T.D.I., în calitatea sa de leader al grupului infracţional.
- infracţiunea de instigare la dare de mită (în legătură cu punctul I. 3.), prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că i-a cerut şi l-a determinat pe inculpatul Ţ.V. să ofere unui lucrător vamal mită, din partea şi în numele său, constând în sume de bani şi diverse bunuri, descrise, în limbaj codat, după cum urmează: „9 verz" (n. n. - probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de cutii de bulion" şi „un sandviş".
- infracţiunea de instigare la delapidare prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 pct. 1 C. pen., constând în aceea că, la solicitarea expresă a învinuitului B.M.M., formulată la data de 22 octombrie 2010, l-a determinat pe inculpatul T.H.D., lucrător vamal la B.V. Constanţa Sud Agigea, responsabil cu magazia de confiscări vamale şi având gestiunea acesteia, să sustragă din gestiune următoarele bunuri: 200 de perechi pantofi de sport A. şi 200 de treninguri.
Potrivit dispoziţiilor art. art. 23 alin. (10) din Constituţia României şi de art. 136 alin. (2), art. 1601 şi următoarele C. proc. pen., prima instanţă a constatat că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiţionată, aşa cum rezulta din chiar denumirea instituţiei, de luarea prealabilă a măsurii arestării, şi nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării, deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituţii de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării (art. 139 C. proc. pen.), existând dreptul judecătorului de a acorda sau nu liberarea provizorie.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul B.E., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege, după cum rezultă şi din Decizia pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asupra recursului în interesul legii nr. 7 din 9 februarie 2009 (M. Of. nr. 694/15.10.2009), deoarece potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina petentului inculpat nu depăşeşte 15 ani închisoare, sub pragul prevăzut de normele procedurale pentru admisibilitatea unei astfel de cereri.
S-a argumentat că infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce priveşte condiţia negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, s-a reţinut că aceasta nu este îndeplinită.
S-a argumentat de către prima instanţă că din coroborarea prevederilor art. 1602 alin. (1) şi art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar şi în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, probatoriul administrat de către procuror până la acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigenţa prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Urmărirea penală este în curs de desfăşurare, cauza în care petentul este cercetat este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile, în ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului.
Prima instanţă, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispoziţiile art. 1601 - art. 16010 C. proc. pen. şi nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., neexistând obligaţia admiterii în fond a cererii.
S-a arătat că la verificarea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se porneşte de la una dintre premisele esenţiale ale liberării provizorii, respectiv subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanţa ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
S-a concluzionat că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanţa trebuie să constate existenţa unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie şi restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuşi oportună.
Prin interpretarea sistematică a dispoziţiilor procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele C.E.D.O. şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, rezultă că astfel de temeiuri privesc, fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
Având în vedere consideraţiile expuse, prima instanţă a apreciat cererea petentului inculpat ca fiind neîntemeiată, deoarece, la acest moment procesual, buna desfăşurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanţa nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent, urmând a fi efectuate şi alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată, cauza fiind complexă, fiind ridicate documente de la societăţi comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
S-a reţinut că faţă de modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, de asociat al SC C.C.S. SRL, Constanţa şi leader al grupului de criminalitate organizată din P.C. Sud Agigea rezultă pericolul social concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale şi regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcţionarii vamali se pot folosi de funcţiile lor pentru obţinerea de beneficii materiale prejudiciind buna reputaţie a instituţiilor publice. O reacţie blândă faţă de acest gen de inculpaţi ar putea crea un sentiment de insecuritate publică şi ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescenta penală de corupţie. Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiţiei de a reacţiona la astfel de fenomene şi, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică de drept, aflată într-o relaţie cauzală cu actul de înfăptuire a justiţiei.
Având în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, prima instanţă a avut şi urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii, lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public, garanţiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, faptul că are în întreţinere 1 copil şi are o familie organizată), cât şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., neînlăturând pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru utilizarea de argumente ce exced reglementărilor legale incidente şi având caracter conjunctural, greşita apreciere că în libertate inculpatul va comite noi infracţiuni, sau va zădărnici aflarea adevărului (deoarece, în ceea ce îl priveşte, urmărirea penală a fost finalizată), Judecătoria Sector 1 Bucureşti, în aprecierea aceloraşi date, dispunând într-o altă cauză (având ca obiect fapte constatate concomitent cu cele din prezenta cauză) punerea în libertate a inculpatului, faptul că instanţa trebuia să aibă în vedere dispunerea de măsuri alternative, necesitatea aplicării în mod echitabil a legii, deoarece inculpaţi aflaţi în aceeaşi situaţie au fost puşi în libertate.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie, comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de director al D.D.P. din cadrul C.N.A.P.M.C. SA a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia, cu titlu gratuit, din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanţa Sud Agigea, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. prin intermediul inculpaţilor: T.D.I. (comisionar vamal) şi T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea (responsabil de confiscările vamale şi având gestiunea asupra magaziei de confiscări vamale), în schimbul bunurilor date, învinuitul B.M.M., promiţând inculpatului B.E. sprijinul în direcţionarea anumitor proiecte politico - administrative în sensul impus de interesele acestuia şi a întregului grup infracţional condus de acesta.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, incriminate de dispoziţiile art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 pct. 1 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Motivele de recurs invocate sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Se reţine, astfel, că sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanţa s-a raportat în mod greşit la aspecte necircumscrise prevederilor legale ce reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar, utilizând argumente străine de natura pricinii. Se constată că numai o examinare concretă a situaţiei particulare a inculpatului(care implica şi analiza circumstanţelor reale şi personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanţei cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii, la soluţionarea cauzei instanţa având în vedere şi interpretând în mod just, prin coroborare, prevederile art. 1601 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Argumentele apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi primite, inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident, presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Susţinerile apărării în sensul că probele privind pe inculpat au fost, în totalitate, administrate nu pot fi avute în vedere, deoarece organul de urmărire are dreptul, dar şi obligaţia de a administra orice probe necesare aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele, astfel că, la acest moment, nu se poate afirma că activitatea de administrare a probelor a fost finalizată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la necesitatea de a fi avută în vedere posibilitatea de luare faţă de inculpat a unor măsuri preventive alternative, se reţine, după cum s-a motivat şi în cele ce preced, că această posibilitate nu poate fi avută în vedere în mod abstract şi fără observarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., analiza coroborată a normelor legale incidente în cauză întemeind soluţia primei instanţe, după cum s-a motivat şi anterior.
Cu privire la susţinerea apărării în sensul că se impune ca faţă de inculpat să se realizeze o aplicare echitabilă a legii, având în vedere că alţi inculpaţi sunt cercetaţi în stare de libertate se constată că principiul egalităţii de tratament nu poate fi înţeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de asigurare a egalităţii persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în sensul că unul şi acelaşi tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în situaţii identice, ceea ce nu este cazul în situaţia tuturor inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză.
Rezultă, aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii nr. 1135 din 29 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6147/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 203/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 201/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
