ICCJ. Decizia nr. 203/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 203/2011
Dosar nr.6479/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1140 din 1 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6205/1/2011, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul Ţ.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul, prin cererea formulată, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în baza dispoziţiilor art. 1602 şi următoarele C. proc. pen. În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 255 C. pen. şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererea fiind întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa în stare de arest preventiv. Totodată, s-a arătat că în cauză nu există date pe care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta prezintă garanţii morale, dată fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale şi are suportul familiei, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activităţi de natură infracţională, având domiciliul stabil şi suferind de afecţiuni medicale grave.
S-a arătat că acesta cunoaşte condiţiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu sub control judiciar şi se obligă să respecte aceste măsuri.
De asemenea, s-a menţionat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanţiile oferite de obligaţiile ce pot fi impuse de instanţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că inculpatul şi-a însuşit cererea formulată de avocat în numele său. Totodată, s-a constatat că în sarcina inculpatului sunt reţinute:
- infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, în perioada 2010 – începutul anului 2011, în calitatea deţinută, de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL, administrator la SC A. SRL, a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat;
- infracţiunea de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Astfel, la data de 20 septembrie 2010 (orele 15:54:31), inculpatul Ţ.V. i-a promis că îi va da, a doua zi, inculpatului R.V., lucrător vamal la B.V.C. SA, suma de 3.200 dolari S.U.A. („32 de bucăţi americane") ca recompensă pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia şi acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere ce au fost prezentate în vamă de firma de comisionariat pe care o reprezintă. Inculpatul R.V. a acceptat promisiunea de mită.
La data de 22 septembrie 2010 (ora 09:26:55), inculpatul Ţ.V. a promis, la cererea expresă a inculpatului P.A.S., ofiţer de poliţie deţinând funcţia de Ş.G.N. din cadrul I.G.P.F., că îi va da acestuia mită, constând într-o cantitate nedeterminată de alcool şi o plimbare de agrement cu o ambarcaţiune, pe mare, pentru mai multe persoane, venite într-o delegaţie la instituţia pe care o conduce. Aceste bunuri şi avantaje materiale au fost cerute şi respectiv promise în schimbul furnizării de informaţii secrete sau, după caz, confidenţiale de către ofiţerul de poliţie grupului infracţional organizat din care face parte şi inculpatul Ţ.V.
La data de 30 septembrie 2010 (orele 12:34:16), inculpatul Ţ.V. s-a angajat că va da ca mită suma de 20.500 lei lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, la solicitarea expresă a lui I.F., reprezentant al SC O.C.S. SRL Constanţa, în scopul ca aceştia să permită intrarea în ţară a unor containere cu mărfuri.
La data de 30 septembrie 2010 (orele 13:00:01), inculpatul Ţ.V. împreună cu învinuitul Z.R.N., reprezentant al SC V.E. SRL Buc., s-au pus de acord să dea mită împreună lucrătorilor vamali de la B.V.C. S.A. (în special lucrătorului vamal H.J., ce îşi desfăşura activitatea la compartimentul de control fizic al containerelor), o sumă de bani neprecizată pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri aparţinând unui client comun.
La data de 14 octombrie 2010 (orele 11:29:28), inculpatul Ţ.V. a dat prin intermediul angajatului său R.C. o sumă de bani de aproximativ 250 Euro lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, cu titlu de mită, pentru a le capta bunăvoinţa, în ceea ce priveşte realizarea operaţiunilor vamale implicând societăţile în care inculpatul Ţ.V. activează.
La data de 18 octombrie 2010 (orele 18:30:00), inculpatul Ţ.V. a intervenit pe lângă lucrătorul vamal M.A., şef control fizic containere la B.V.C. S.A., pentru a permite intrarea în ţară a două containere aparţinând SC A. SRL, sugerându-i oferirea unei sume de bani cu titlu de mită. Lucrătorul vamal a precizat că respectivele containere au deja liber la vamă şi a primit deja mita.
La data de 27 octombrie 2010 (orele 10:50:54), inculpatul Ţ.V. a convenit cu inculpatul B.S. că va da vameşilor de la B.V.C. S.A. o sumă de bani nedefinită (codat – „un plic cu încă 10"), pentru înlocuirea manifestului aferent unor mărfuri introduse în vamă cu unul falsificat, care să permită taxarea respectivelor mărfuri la o valoare inferioară.
La data de 27 octombrie 2010 (orele 15:14:07), inculpatul Ţ.V. împreună cu C.M. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub numele de M. o sumă de bani, definită codat ca „doi … jumate", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C. SA pentru a permite intrarea în ţară a unui container conţinând, în plus faţă de marfa declarată, o cantitate de două tone (respectiv 3240) de perechi de papuci de casă.
La data de 02 noiembrie 2010 (orele 10:07:33 şi orele 10:20:25), inculpatul Ţ.V. împreună cu inculpatul P.L. şi un angajat al SC C.C.S. SRL au stabilit plata unor sume de bani, cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, cu privire la un import efectuat de SC A. SRL, pentru care documentele purtau o ştampilă falsificată, pentru a se permite înlocuirea ulterioară a acestora şi pentru a nu se anunţa organele de urmărire penală competente.
La data de 03 noiembrie 2010 (orele 18:52:11), inculpaţii Ţ.V. şi T.D.I. au negociat suma ce trebuia oferită lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA şi, în special, inculpatului D.L.A. (şeful B.V.C. SA) şi inculpatului O.C.C. (adjunctul acestuia), la cererea acestora pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri aparţinându-i unui client numit codat C. Inculpatul B.E. şi-a asumat rolul de mediere în această negociere.
La data de 12 noiembrie 2010 (orele 18:17:06), inculpatul Ţ.V. a negociat plata sumei de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Slobozia pentru finalizarea unei operaţiuni de tranzit vamal. Inculpatul Ţ.V. i-a transmis lui C.M. informaţia, acesta aflându-se la faţa locului, precizându-i că a primit banii respectivi.
La data de 28 decembrie 2010 orele 17:23:01, inculpatul Ţ.V. i-a ordonat inculpatului P.L. să dea „un sandviş", adică suma de 50 Euro unui lucrător vamal de la B.V.C. SA pentru a permite intrarea în ţară, în sistem de tranzit, a unui container al firmei S.
La data de 31 decembrie 2010, orele 11:55:00, inculpatul Ţ.V. a aprobat ca un angajat al SC C.C.S. SRL să dea mită unui lucrător vamal de la B.V.C. SA o sumă de bani denumită codat ca „un sandviş" (50 Euro) pentru a se permite intrarea în ţară a unui container cu mărfuri.
- Infracţiunile de complicitate la dare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, prevăzute şi pedepsite de art. 26 C. pen,. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000.
S-a reţinut că, la data de 07 octombrie 2010, orele 11: 44: 37, s-a informat de la inc. HGL., angajat al firmei de comisionariat vamal C.C.S. SRL, dacă a fost prezentat la B.V.C. SA un container conţinând ulei şi dacă dispune de suma necesară de bani pentru mita pretinsă de lucrătorii vamali.
La data de 07 octombrie 2010 (orele 15:12:38), inculpatul Ţ.V. primeşte sprijinul inculpatului O.C.C., adjunct al şefului B.V.C. SA, în sensul implicării acestuia din urmă pentru ca un client al firmei de comisionariat a inculpatul Ţ.V. să îşi plătească către acesta mita oferită lucrătorilor vamali.
La data de 03 noiembrie 2010 (ora 09:56:41), inculpatul Ţ.V. i-a solicitat inculpatului T.D.I. bunuri materiale, denumite codat „5 sacoşi cu alea – alea - alea", pretinse de inculpatul O.C.C., adjunct al şefului B.V.C. SA şi alţi lucrători vamali, cu titlu de mită pentru diverse favoruri făcute celor doi învinuiţi legate de introducerea în ţară a mai multor containere comisionariate de aceştia.
La data de 05 noiembrie 2010 (orele 14:57:16), inculpatul Ţ.V. i-a pretins unei persoane neidentificate de sex feminin suma de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali din cadrul B.V.C. SA pentru introducerea în ţară a unui container conţinând mărfuri în plus faţă de cele declarate. Respectiva persoană a acceptat să plătească suma pretinsă.
La data de 11 noiembrie 2010, inculpatul P.L., angajat al C.C.S. SRL l-a informat pe inculpatul Ţ.V. despre faptul că lucrătorul vamal R.A., inspector vamal, din cadrul B.V.C. SA a cerut mită pentru intrarea în ţară a unor containere, în regim de tranzit vamal către B.V. Slobozia. Inculpatul Ţ.V. a promis că va transmite cererea de mită mai departe către client.
La data de 17 noiembrie 2010 (orele 15:51:04), inculpatul V.Ţ. s-a angajat, la ordinul inculpatului B.E. să ia măsurile necesare pentru a bloca, cu ajutorul lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, un container ce era introdus în ţară de inculpatul D.M. pentru a-l forţa pe acesta să îşi plătească datoriile acumulate faţă de grupul criminal organizat şi faţă de lucrătorii vamali, cu titlu de mită pentru aceştia, în suma totală de 31.000 lei.
La data de 02 decembrie 2010 (orele 15:35:56), inculpatul Ţ.V. i-a pretins suma de 500 dolari S.U.A. intermediarului vamal C.M., sumă pe care acesta s-a angajat să o plătească cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C. SA pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri.
La data de 06 decembrie 2010, orele 15:33:25, inculpatul Ţ.V. s-a angajat faţă de o persoană neidentificată că va oferi o sumă de bani cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri.
La data de 06 decembrie 2010, orele 19:00:30, inculpatul Ţ.V. s-a asigurat că inculpatul P.L. le-a oferit lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, printre care G.N., şef scanner, cu titlu de mită, o sumă de bani definită codat ca „3 sandvişuri" (echivalent a 150 Euro).
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ţ.V. a stabilit cu inculpatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C. SA, printre care şi inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru introducerea în ţară a unui container conţinând jumătate, fasole şi jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eşapament, etc. nedeclarate la vamă.
La data de 23 decembrie 2010, orele 13:17:51, inculpatul Ţ.V. s-a angajat, la ordinul inculpatului B.E.., că va da lucrătorilor vamali de la B.V.C. SA, printre care şi numitul L. suma numită codificat „două sandvişuri" (echivalent a 100 Euro) ca recompensă pentru serviciile aduse grupului infracţional din care ambii inculpaţi fac parte, cu referire la mărfuri aparţinându-i numitului V.V.
La data de 28 ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul Ţ.V. este informat de inculpatul C.M. că un lucrător vamal de la B.V.C. SA i-a pretins suma de 2500 dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în ţară a unui container cu mărfuri, ce conţineau, după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus faţă de cele declarate.
La data de 03 martie 2011, inculpaţii Ţ.V. şi C.M. s-au pus de acord asupra modului în care să intervină pe lângă lucrătorii vamali şi comisarii G.F.I., în situaţia unui container cu mărfuri diverse procesat în vama Constanţa Sud Agigea de antemenţionatul comisionar vamal. Respectivul container a fost interceptat de către doi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.F. la complexul de depozite din Dobroieşti. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I. SRL, avându-l ca administrator pe cetăţeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul respectiv conţineau, printre altele jucării contrafăcute, marca M.B., iar restul mărfurilor erau cantitativ mult superioare faţă de cele declarate înaintea organelor vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare a acestui import fiind de 232.186,21 lei.
Prima instanţă a reţinut că, în prealabil, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea, în principiu, a cererii, aceasta fiind admisă.
Analizând temeinicia cererii, faţă de dispoziţiile art. 1602 şi art. 136 C. proc. pen., s-a apreciat că infracţiunile care au determinat luarea măsurii preventive a arestării se încadrează în sfera unor infracţiuni grave, inculpatul fiind bănuit de a fi colaborat în acest sens cu alţi numeroşi inculpaţi, constând în aceea că, în perioada 2010 – începutul anului 2011, în calitatea deţinută, de comisionar vamal, asociat la SC C.S. SRL şi administrator la SC A. SRL, ar fi aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat, existând presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracţiunile de dare de mită, complicitate la dare de mită şi complicitate la luare de mită, aspecte probate de convorbirile telefonice aflate la dosarul de urmărire penală, noţiunea de date existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele fiind realizată.
S-a reţinut că indiciile existente în acest moment la dosarul cauzei relevă o implicare activă a inculpatului alături de ceilalţi inculpaţi în săvârşirea unor infracţiuni grave; faţă de inculpat s-a luat măsura arestării preventive relativ recent, în cauză fiind făcute cercetări cu privire la mai mulţi inculpaţi, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
S-a menţionat că în acest cadru procesual contestarea indiciilor temeinice sau probelor că inculpatul a săvârşit fapte prevăzute de legea penală nu poate fi primită, faţă de aspectele menţionate.
S-a arătat că susţinerile în sensul că faptele de comiterea cărora este bănuit nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi că nu ar avea posibilitatea de a influenţa ancheta nu sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune liberarea provizorie şi că deşi la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că ataşamentul inculpatului faţă de normele de convieţuire socială nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica, având în vedere şi miza procesului, să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în cauză fiind cercetaţi mai mulţi inculpaţi, unii aflaţi în poziţii sociale şi profesionale de vârf în cadrul statului, bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni grave, astfel încât pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, este actual.
Prima instanţă a concluzionat în sensul că detenţia preventivă a inculpatului se impune în vederea bunei desfăşurări a procesului penal în această fază a procedurilor, mai ales în condiţiile în care din dosar a rezultat că cercetările penale sunt în fază incipientă.
S-a apreciat că aspectele personale vizând starea medicală, invocate de inculpat, nu sunt suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii, intereselor personale ale inculpatului de a fi judecat în stare de libertate opunându-i-se necesitatea ocrotirii interesului general al societăţii, care este precumpănitoare, liberarea provizorie sub control judiciar nefiind aptă să satisfacă, la acest moment procesual, exigenţele scopului impus de art. 136 C. proc. pen., cererea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, şi din concluziile scrise depuse la dosar pentru nelegalitate, netemeinicie, lipsa motivării, folosirea de argumente specifice instituţiei verificării legalităţii arestării, neanalizarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., lipsa probelor care să întemeieze susţinerile instanţei (bazate doar pe bănuieli, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie), preluarea întocmai a aspectelor prezentate de procuror, împrejurarea că alţi inculpaţi (ce au jucat un rol mai important) sunt cercetaţi în libertate, audierea de martori ce nu au legătură cu inculpatul şi pe care acesta nu îi poate influenţa, îndeplinirea condiţiilor de admitere a cererii de liberare provizorie, circumstanţele personale ale inculpatului.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie, comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de comisionar vamal, a aderat şi a sprijinit grupul infracţional, intermediind şi sprijinind în diferite modalităţi comiterea infracţiunilor de dare şi luare de mită, promiţând şi remiţând recompense materiale pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu, aceste infracţiuni fiind incriminate de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Sub acest aspect se reţine că sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanţa s-a raportat în mod greşit la aspecte circumscrise temeiurilor care sunt avute în vedere la verificarea legalităţii măsurii arestării preventive, utilizând argumente străine de natura pricinii, deoarece numai o examinare concretă a situaţiei particulare a inculpatului (care implica şi analiza circumstanţelor reale şi personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanţei cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii. Se constată, de asemenea, că instanţa a examinat complet condiţiile alternativ prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident, presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Se reţine, de asemenea, că independent de ordinea aleasă de organul de urmărire în administrarea probelor şi chiar dacă apărarea apreciază că unele probe, recent administrate nu au legătură cu inculpatul, actele dosarului creează presupunerea, pentru considerentele anterior expuse, influenţării negative a posibilităţii de realizare a scopului procesului penal prin admiterea, la acest moment procesual, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Cu privire la susţinerea apărării în sensul că unii inculpaţi (cu o mai mare contribuţie în activitatea infracţională) sunt cercetaţi în stare de libertate se reţine că principiul egalităţii de tratament nu poate fi aplicat în orice situaţii şi nu poate fi înţeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de asigurare a egalităţii persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în sensul ca unul şi acelaşi tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în situaţii identice, ceea ce nu este cazul în situaţia inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză.
Referitor la criticile privind, în esenţă, inexistenţa probelor şi preluarea de către instanţă a aprecierilor procurorului se constată că acestea nu pot fi primite, deoarece cauza se află în prezent în etapa urmăririi penale; probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis faptele ce i se impută nu trebuie să aibă acelaşi caracter cu cele ce fundamentează o acuzaţie sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând date şi indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, faţă de particularităţile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi pusă sub semnul îndoielii în condiţiile liberării inculpatului, astfel că şi scopul procesului penal poate fi negativ influenţat.
Rezultă aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.V. împotriva încheierii nr. 1140 din 1 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6205/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 202/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
