ICCJ. Decizia nr. 204/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 204/2011
Dosar nr.6510/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1160 din 3 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul O.C.C.; s-a dispus restituirea sumei de 20000 lei plătită cu titlu de cauţiune şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea formulată inculpatul a solicitat liberarea provizorie pe cauţiune, în baza art. 1604 şi următoarele C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 C. pen. şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1604 alin. (1) C. proc. pen., această cerere fiind întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa în stare de arest preventiv. Referitor la inculpat s-a arătat că în cauză nu există date pe care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta prezintă garanţii morale, dată fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activităţi de natură infracţională. Inculpatul a arătat că, cunoaşte condiţiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu pe cauţiune, precum şi cazurile de nerestituire a acesteia şi se obligă să respecte aceste măsuri. De asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanţiile oferite de obligaţiile ce pot fi impuse de instanţă.
Analizând cererea formulată prima instanţă a reţinut că inculpatului O.C.C. i se impută: infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat şi infracţiunea de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de luare de mită.
În concret, parchetul a reţinut că inculpatul O.C.C., atât singur, cât şi împreună cu alţi lucrători vamali din cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea, a cerut diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL Constanţa, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi, împreună cu subordonaţii săi M.A., R.V. ş. a. să permită intrarea în ţară a unor containere importate, ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ţ.V., B.S. ş. a., bani strânşi de o manieră organizată şi colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziţia membrilor grupului informaţiile necesare desfăşurării activităţilor corupte la nivelul B.V. Constanţa Sud Agigea şi şi-a folosit, în acelaşi scop, prerogativele şi puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea.
Astfel, la data de 25 mai 2010, inculpatul O.C.C. a acceptat, la propunerea inculpatului T.D.I. să îl ajute pe un prieten al acestuia, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, prin procesarea preferenţială, rapidă a operaţiunilor vamale ale respectivului importator, contra unei sume de bani neprecizate (25 mai 2010, orele 1428:42).
La data de 17 iunie 2010, inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. că a luat măsuri de represalii neprecizate faţă de un lucrător vamal din subordine care a refuzat să permită accesul în ţară a unei cantităţi de lame de bărbierit ce erau importate prin intermediarul vamal E.H.A. (17 iunie 2010, orele 1433:42).
La data de 27 iulie 2010, inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. informaţia că D.R.A.O.V. Constanţa a cerut note explicative legate de încălcarea de către lucrătorii vamali din subordinea sa a „codului 973", respectiv permisiunea introducerii în ţară a unor mărfuri asupra cărora existau atenţionări vamale. Această informaţie vine să completeze temerile exprimate la 20 mai 2010 de inculpatul O.C.C., în sensul că „codul 973" ar fi fost aplicat unor importatori, reprezentaţi de intermediarul vamal M.R., în cazul cărora s-a permis accesul în ţară prin B.V. Constanţa Sud Agigea a 30.000 colete cu mărfuri ilicite (20 mai 2010, orele 1016:07; 27 iulie 2010, orele 1847:44).
La data de 29 septembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a precizat inculpatului T.D.I. că nu i s-a ridicat „interdicţia" unui intermediar vamal neprecizat, acest lucru având semnificaţia refuzului de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu legate de procesarea vamală a mărfurilor prezentate de acesta (29 septembrie 2010, orele 1202:43).
La data de 29 septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I. s-a angajat să facă presiuni asupra lucrătorilor vamali din subordine pentru a finaliza chiar în acea zi operaţiunile vamale legate de mărfurile prezentate în vamă de antemenţionatul comisionar vamal (29 septembrie 2010, orele 1507:46).
La data de 29 septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I., inculpatul O.C.C. a acceptat să-şi încalce atribuţiile de serviciu în sensul de a face presiuni asupra unui lucrător vamal, denumit codat D., pentru ca acesta să nu creeze probleme pentru introducerea în ţară a unor mărfuri aparţinând firmei G., la nevoie urmând să-i dea acestuia, cu titlu de mită, suma de 1.000 dolari S.U.A. (definită codat ca „două palme"). (29 septembrie 2010, orele 1604:45).
La data de 28 octombrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. să facă presiuni asupra unui importator/intermediar vamal, descris codat ca „un prieten din Braşov" pentru ca acesta să îşi plătească un rest de 300 dolari S.U.A. din mita pe care o datora pentru o operaţiune deja realizată (28 octombrie 2010, orele 1159:01).
Totodată, inculpatul a participat la acţiunea de blocare a activităţii B.V. Constanţa Sud Agigea, de la începutul lunii noiembrie 2011, decisă de conducerea grupului infracţional al cărui membru este, luând măsuri concrete de stopare a procesării anumitor categorii de importuri (la început haine şi încălţăminte, iar ulterior şi diverse alte produse de larg consum) în scopul ca unii intermediari/importatori (printre care D.M., A.N.A.R.B.M., I.I. etc.) să-şi plătească de urgenţă datoriile faţă de grupul infracţional, respectiv facturile către comisionarii vamali membri ai grupului infracţional (T.D.I., B.S., Ţ.V., I.D.), precum şi mita pe care s-au angajat să o plătească şi nu au plătit-o (01 noiembrie 2010, orele 1053:00, 1610:12; 04 noiembrie 2010, orele 0952:46).
La data de 01 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că nu va fi oprit un transport de brichete/chibrituri ce urma să fie introdus în ţară de intermediarul vamal E.H.A., cu toate că transportul a fost blocat de Poliţia de Frontieră (01 noiembrie 2010, orele 1649:21).
La data de 02 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va găsi, în final, o rezolvare pentru introducerea în ţară a unor mărfuri, fără prezentarea certificatului de origine, astfel încât, ulterior, după definitivarea importului, importatorul să prezinte un certificat de origine care să îi permită scutirea de la plata taxelor vamale (02 noiembrie 2010, orele 1427:08 şi 1430:37).
La data de 03 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va rezolva problema introducerii în ţară a unui container cu cacao ce era prezentat în vamă de intermediarul vamal E.H.A., în condiţiile în care s-a precizat anterior că banii pe care trebuia să îi plătească E.H.A. urmau să fie împărţiţi egal între T.D.I. şi vameşii de la B.V. Constanţa Sud Agigea (03 noiembrie 2010, orele 1623:30, 1703:22 şi 1704:57).
La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui container, 25 de colete, disimulate, conţinând cărucioare contrafăcute, purtând însemnele mărcii B. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să solicite inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a nu fi blocate mărfurile respective (12 noiembrie 2010, orele 1750:35, SMS 1754:56).
La aceeaşi dată (12 noiembrie 2010), inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui container seria TGH, 500 de colete disimulate, conţinând mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcilor înregistrate C.K, D.K. şi ţigări marca V. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să solicite inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a se permite intrarea în ţară a mărfurilor respective (12 noiembrie 2010, orele 1759:00, 1804:31, 1822:10, 1824:12, 1837:58 şi 15 noiembrie 2010, ora 0925:07 – „7 palme").
La 15 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. permiterea accesului în ţară de către vameşii din subordine a unor containere conţinând mărfuri contrafăcute, respectiv 108 colete chiloţi de bărbaţi purtând însemnele mărcii D.G., alte produse marca B., jucării contrafăcute marca B., 111 baxuri cu ochelari contrafăcuţi etc. La aceeaşi dată, inculpatul O.C.C. i-a cerut în mod direct mită inculpatului T.D.I. pentru a se permite intrarea în ţară a produselor contrafăcute, după cum urmează: 3.500 dolari S.U.A. pentru 108 baxuri de chiloţi bărbăteşti, purtând însemnele de marcă contrafăcută D.G., 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute marca B., 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri cu ochelari contrafăcuţi, 1.500 dolari S.U.A. pentru produse diverse contrafăcute, purtând însemnele mărcii B., 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 baxuri de chiloţi (alţii decât cei care purtau însemnele mărcii D.G., 4.500 dolari S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice A.D. (15 noiembrie 2010, orele 0925:07, 1024:12, 1030:39, 1121:04, 1433:23, 1438:06, 1506:58; 1510:11, 1606:58, 1648:40).
La data de 15 noiembrie 2010, orele 1806:14, inculpatul O.C.C. l-a anunţat pe inculpatul T.D.I. că într-un container prezentat în vamă se găsesc 15 colete, dintr-un total de 289 cu mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcii înregistrate K. Înştiinţarea a fost făcută cu intenţia ca inculpatul T.D.I. să colecteze suma ce trebuia încasată ca mită de lucrătorii vamali, lucru pe care inculpatul T.D.I. l-a şi făcut în 13 minute, solicitându-i intermediarului vamal M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., negociată ulterior la 1. 000 DOLARI S.U.A. (15 noiembrie 2010, orele 1806:14 şi 1819:33).
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. plata de către intermediarul vamal M.R. a unei sume de bani definită codat prin expresia „doi pari", pentru a permite intrarea în ţară a unui container conţinând linoleum (17 noiembrie 2010, ora 0945:33).
La data de 19 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va interveni pentru anularea unor operaţiuni de tranzit pentru clienţi ai comisionarului vamal T.D.I., în condiţiile în care acest lucru nu era posibil pentru că s-a făcut deja controlul fizic ca mijloc de presiune asupra clienţilor respectivi pentru neplata sumelor de bani ce trebuiau plătite comisionarului vamal (19 noiembrie 2010, ora 1540:07).
La data de 23 decembrie 2010, inculpatului O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. mită suma definită codificat ca „12 cu 7 şi 16 cu 5", pentru a se permite intrarea în ţară a unui transport de chibrituri, aparţinând intermediarului vamal E.H.A. (23 decembrie 2010, orele 1628:11 şi 1637:43).
Având în vedere că, în prealabil, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi a fost admisă în principiu cererea inculpatului, prima instanţă a procedat la verificarea temeiniciei cererii.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen., scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală, judecată ori executarea pedepsei, iar în alegerea măsurii instanţa este ţinută să aibă în vedere alături de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, starea de sănătate, vârsta, antecedentele şi celelalte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. şi a apreciat că instituţia liberării provizorii vizează arestul preventiv în care se află acesta, iar infracţiunile care au determinat luarea măsurii preventive a arestării se încadrează în sfera unor infracţiuni grave, inculpatul fiind bănuit de a fi colaborat în acest sens cu alţi numeroşi inculpaţi, existând indicii în sensul că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.
Inculpatul, în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de luare de mită. Inculpatul O.C.C., atât singur, cât şi împreună cu alţi lucrători vamali din cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea, ar fi cerut diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL Constanţa, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi, împreună cu subordonaţii săi M.A., R.V. ş.a. să permită intrarea în ţară a unor containere importate, ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ţ.V., B.S. ş. a., bani strânşi de o manieră organizată şi colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziţia membrilor grupului informaţiile necesare desfăşurării activităţilor corupte la nivelul B.V. Constanţa Sud Agigea şi şi-a folosit, în acelaşi scop, prerogativele şi puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al şefului B.V. Constanţa Sud Agigea.
Aşadar, s-a constatat că există presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis acte de luare de mită.
S-a reţinut că aspectele amintite sunt probate de convorbirile telefonice aflate la dosarul de urmărire penală şi chiar în contextul în care acestea ar apărea ca singulare probator, noţiunea de date existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele subzistă, indiciile existente în acest moment la dosar relevând o implicare activă a inculpatului alături de ceilalţi inculpaţi în săvârşirea unor acte infracţionale grave, faţă de inculpat luându-se măsura arestării preventive relativ recent, fiind făcute cercetări în privinţa mai multor inculpaţi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
S-a constatat că nu poate fi primită contestarea în acest cadru procesual a indiciilor temeinice sau probelor că inculpatul a săvârşit fapte prevăzute de legea penală, având în vedere şi împrejurarea arestării recente.
Susţinerile inculpatului că faptele de care este bănuit nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi că nu ar avea posibilitatea de a influenţa ancheta nu sunt prin ele însele suficiente pentru a se putea dispune liberarea lor provizorie.
Deşi la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, există totuşi dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că ataşamentul inculpatului faţă de normele de convieţuire socială nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica, având în vedere şi miza procesului, să încerce îngreunarea procedurilor judiciare; în cauză sunt cercetaţi mai mulţi inculpaţi, unii aflaţi în poziţii sociale şi profesionale de vârf în cadrul statului, bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni grave, astfel că pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, este actual, în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, în această fază a procedurilor impunându-se starea de detenţie preventivă a inculpatului.
S-a apreciat că aspectele invocate vizând starea medicală sau o situaţie familială deosebită, invocate de inculpat, nu sunt suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii, intereselor personale ale inculpatului de a fi judecat în stare de libertate opunându-i-se necesitatea ocrotirii interesului general al societăţii, care este precumpănitoare, liberarea provizorie pe cauţiune nefiind aptă să satisfacă, la acest moment procesual, exigenţele scopului impus de art. 136 C. proc. pen., cererea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, după cum rezultă din concluziile apărătorilor aleşi (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) şi din motivele scrise de recurs depuse la dosar pentru nelegalitate, netemeinicie, lipsa probelor care să dovedească săvârşirea de către inculpat a faptelor imputate, greşita interpretare a convorbirilor interceptate, nerealizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, îndeplinirea condiţiilor de admitere a cererii de liberare provizorie pe cauţiune, având în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1604 C. proc. pen., prevede că liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie pe cauţiune reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii pe cauţiune nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie, comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea, a săvârşit, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, acte materiale ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, iniţiind şi constituind grupul infracţional anterior descris, fapte prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării provizorii pe cauţiune reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1604 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii pe cauţiune circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Criticile referitoare, în esenţă, la lipsa sau greşita interpretare a probelor în sensul comiterii faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi nu poate fi primită, deoarece cauza se află în prezent în etapa urmăririi penale; probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis faptele ce i se impută nu trebuie să aibă acelaşi caracter cu cele ce fundamentează o acuzaţie sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând date şi indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, faţă de particularităţile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi negativ influenţată în condiţiile liberării inculpatului, astfel că şi scopul procesului penal poate fi negativ influenţat.
Critica privind nerealizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 nu se susţine, având în vedere starea de fapt, astfel după cum aceasta a fost menţionată în cele ce preced; de asemenea, se impune a se observa că argumentele invocate privesc un aspect ce excede obiectul cauzei, faţă de etapa procesuală şi limitele devoluţiunii, atât problema încadrării juridice a faptelor, cât şi cea a aprecierii şi interpretării probelor excedând obiectului cauzei, urmând a se realiza de instanţă, în situaţia sesizării acesteia prin rechizitoriu.
Totodată, nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident, presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Rezultă, aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1160 din 3 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5967/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 205/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 203/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
