ICCJ. Decizia nr. 205/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 205/2011
Dosar nr.6511/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1163 din 5 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de inculpatul P.A.C., ca fiind întemeiată şi s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul P.A.C. urmând să respecte obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, respectiv Poliţia Municipiului Constanţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu se apropie de coinculpaţii cauzei şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
Conform art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului P.A.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34/ U emis la 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă nu este arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, plătindu-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea formulată şi înregistrată la instanţă sub numărul de mai sus, s-a solicitat, în numele inculpatului P.A.C., liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, în baza dispoziţiilor art. 1602 şi urm. C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul petent este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi art. 255 C. pen. S-a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. şi că această cerere este una întemeiată, neimpunându-se cercetarea sa în stare de arest preventiv. Referitor la inculpat s-a arătat că în cauză nu există date pe care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta prezintă garanţii morale, date fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, are un domiciliu stabil şi suportul familiei, mama sa se află într-o situaţie medicală deosebită, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activităţi de natură infracţională.
Inculpatul a arătat că cunoaşte condiţiile ce i se pot impune dacă va li liberat provizoriu sub control judiciar şi se obligă să respecte aceste măsuri. Expres, în faţa judecătorului, inculpatul a făcut menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor legale privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii. De asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanţiile oferite de obligaţiile ce pot fi impuse de instanţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat că inculpatul şi-a însuşit cererea formulată de avocat în numele său, cererea fiind admisă în prealabil în principiu.
Apreciindu-se că cererea formulată de inculpat, trebuie abordată şi în contextul în care instituţia liberării provizorii vizează arestul preventiv în care se află acesta, instanţa a reţinut că faptele imputate inculpatului, care au determinat luarea măsurii preventive a arestării, au fost reprezentate de:
- infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.
S-a constatat că, din numărul total de persoane din grupul infracţional organizat, ca probe în acuzarea acestui inculpat au fost reţinute convorbiri doar cu patru persoane, dintre care doar două sunt inculpate în cauză şi doar unul este urmărit pentru acelaşi act material;
- infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a promis inculpatului M.L., S.G.M.A.I., suma de 80 milioane lei vechi pentru câştigarea alegerilor organizate la nivelul Organizaţiei Municipiului Constanţa a P.D.L., în scopul ca acesta să îşi folosească influenţa politică asupra autorităţii competente pentru a-l numi în funcţia de director la C.N.A.P.M.C. SA, urmând ca ulterior să fie înlocuit de o persoană aleasă de acesta şi de membrii grupului infracţional organizat.
S-a subliniat că faţă de inculpatul M.L. („vânzător de influenţă") nu mai este funcţională măsura arestului;
- complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 pct. 1 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că la data de 23 august 2010 ora 0910:30, inculpatul P.A.C. a importat împreună cu numitul C.D. un container conţinând diverse mărfuri; din conţinutul containerului, aproximativ 40 % din mărfuri erau importate din China de inculpatul P.A.C., iar restul îi aparţineau lui C.D. C.D. i-a comunicat că lucrătorii vamali i-au cerut mită pentru introducerea în ţară a containerului, iar inculpatul P.A.C. l-a sfătuit să accepte iniţial cererea, pe care ulterior să nu o onoreze, între timp el urmând să intervină pe lângă inculpatul B.E. care, la rândul său, să îşi folosească influenţa pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, în scopul ca aceştia să permită intrarea în ţară a mărfurilor respective. În schimbul traficării influenţei sale pe lângă vameşi, inculpatul B.E. a primit o sumă de bani nedeterminată de la C.D.
La data de 07 octombrie 2010, orele 1917:21 şi orele 1924:16, s-a angajat faţă de numitul C.M., reprezentant al SC A.E. SRL, jud. Maramureş, că va interveni pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri, importate din China.
S-a arătat că, atât numitul C.D., cât şi numitul C.M., nu au calităţi procesuale în cauză;
- infracţiunea de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 26 august 2010 orele 1005:05, inculpatul P.A.C. i-a cerut inculpatului Ţ.V., ca în numele său, să dea unui lucrător vamal neidentificat, numit în limbaj codat „Z", o sumă de bani cuantificată ca „3 sandvişuri" (n. n – aprox. 150 Euro) ca recompensă pentru serviciile făcute comisionarului vamal SC S.C.S. SRL, iar inculpatul Ţ.V. s-a conformat cererii inculpatului P.A.C.
S-a arătat că inculpatului Ţ.V. nu îi este imputat acest act infracţional.
S-a reţinut că înregistrările convorbirilor telefonice aflate la dosarul complex de urmărire penală fac, într-o anumită măsură, proba faptelor susmenţionate şi chiar în contextul în care acestea apar a fi singulare probator, noţiunea de date existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele se întruneşte, însă aceasta trebuie analizată şi prin prisma aspectelor anterior prezentate valabile pentru fiecare dintre infracţiuni.
Astfel, prima instanţă a apreciat că la dosar nu există date referitoare la o conduită neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, şi totodată nu există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că ataşamentul inculpatului faţă de normele de convieţuire socială nu este suficient de puternic pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl reprezintă pentru ordinea publică, nemaifiind de actualitate, egalitatea de tratament juridic cu celelalte persoane direct implicate în faptele pretins comise reclamând o continuare a instrumentării cauzei fără o privare de libertate a inculpatului.
S-a concluzionat că în vederea desfăşurării normale a procesului penal, se impune starea de libertate a inculpatului, mai ales în condiţiile în care din dosar au rezultat anumite note de detaliu favorabile inculpatului, care îl şi separă ca învinuire de situaţia faptică şi juridică a celorlalţi inculpaţi, care sunt cercetaţi sub privare de libertate, nu în ultimul rând trebuind a fi luate în considerare şi aspectele personale, starea medicală a membrilor familiei, invocate de inculpat, care coroborate cu cele de mai sus sunt suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs M.P., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale procurorului şi din motivele scrise de recurs depuse la dosar pentru netemeinicie, neanalizarea impactului activităţii infracţionale asupra valorilor ocrotite de lege, necesitatea protejării interesului public lezat, faţă de care aspectele de ordin personal privind pe inculpat nu puteau avea prioritate, argumentul egalităţii de tratament nefiind suficient, fiind necesară observarea circumstanţelor comiterii faptelor şi cele care caracterizează persoana inculpatului.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că în mod neîntemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L.,. O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie, comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul a promis inculpatului M.L., S.G.M.A.I., suma de 80 milioane lei vechi pentru câştigarea alegerilor organizate la nivelul Organizaţiei Municipiului Constanţa a P.D.L., în scopul ca acesta să îşi folosească influenţa politică asupra autorităţii competente pentru a-l numi în funcţia de director la C.N.A.P.M.C. SA, urmând ca ulterior să fie înlocuit de o persoană aleasă de acesta şi de membrii grupului infracţional organizat, a promis că va interveni pe lângă inculpatul B.E. pentru ca acesta la rândul său să intervină pe lângă lucrătorii vamali în vederea introducerii unui container cu marfă, promiţând totodată numitului C.M. că va interveni pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri, importate din China şi dând indirect (prin intermediul inculpatului Ţ.V.), unui lucrător vamal o suma de bani pentru activităţile desfăşurate.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, incriminate de dispoziţiile art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 pct. 1 C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 255 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că în mod greşit prima instanţă, acordând prioritate circumstanţelor personale ale inculpatului, constând în aspecte de ordin familial şi privind conduita anterioară a acestuia, şi având în vedere şi principiul egalităţii de tratament a apreciat ca oportună acordarea liberării provizorii.
Se constată că soluţia primei instanţe nu a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi modul concret în care realizarea acestei finalităţi poate avea loc, cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, aflată în etapa urmăririi penale, în concret şi la acest moment procesual, scopul prevăzut de dispoziţiile legale precitate nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
În speţă, nerealizarea condiţiilor reglementate de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. şi implicit inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultau din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident, presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Aşadar, în situaţia (cum este cea din cauza de faţă) în care scopul măsurii preventive nu poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, urmează a se da eficienţă şi a fi avută în vedere, cu prioritate, necesitatea realizării scopului procesului penal, ce prevalează interesului persoanei de a fi cercetată în libertate.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat va fi admis, va fi casată încheierea recurată, iar în rejudecare,va fi respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, ocazionate de soluţionarea în fond a cererii, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei; onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în recurs, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva Încheierii nr. 1163 din 5 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6412/1/2011, privind pe intimatul inculpat P.A.C.
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul P.A.C.
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluţionarea în fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 206/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 204/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
