ICCJ. Decizia nr. 207/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 207/2011
Dosar nr.6616/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1194 din 10 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul C.S.; s-a dispus restituirea, către inculpat, a sumei de 10000 lei plătită cu titlu de cauţiune şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea formulată inculpatul a solicitat liberarea provizorie pe cauţiune, în baza art. 1604 şi următoarele C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iar în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1604 alin. (1) C. proc. pen. şi că această cerere este una întemeiată, impunându-se punerea în libertate. Referitor la inculpat s-a arătat că nu există date pe care să se întemeieze, în mod rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea să comită fapte penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta prezintă garanţii morale, dată fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activităţi de natură infracţională.
Inculpatul a arătat că cunoaşte condiţiile ce i se pot impune dacă va fi liberat provizoriu pe cauţiune, precum şi cazurile de nerestituire a acesteia şi se obligă să respecte aceste măsuri. De asemenea, s-a arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul mers al cercetării penale, fiind suficiente garanţiile oferite de obligaţiile ce pot fi impuse de instanţă.
Examinând cererea inculpatului în raport cu motivele invocate, datele cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile, prima instanţă a reţinut că prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat, alături de alţi 28 coinculpaţi, a fost luată pe o durată de 30 zile, cu începere de la 25 mai 2011 până la 23 iunie 2011, reţinându-se incidenţa în cauză a prevederilor art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen.
La momentul procesual al luării măsurii preventive, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea acuzaţiilor, presupusa modalitate de comitere a faptelor, scopul în vederea căruia se acţionase şi rezultatul negativ produs asupra imaginii instituţiilor statului.
S-a considerat că o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă de libertate nu era suficientă pentru protejarea eficientă a interesului public, interes circumscris şi nevoii de restabilire a prestigiului şi încrederii publicului în instituţiile statului.
S-a reţinut că, în concret, inculpatul în calitate de director al D.R.A.O.V. Constanţa, în intervalul 2010 – 2011, a aderat şi a sprijinit grupul infracţional.
La data de 25 noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de inculpatul T.D.I. pentru a dispune măsuri de retorsiune faţă de elementele dizidente ale grupului: inculpatul D.M. şi inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu şi-au plătit datoriile băneşti faţă de grupul infracţional, incluzând, atât comisioanele vamale, cât şi sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali.
La data de 14 decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe inculpatul T.D.I. că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic compromiţător pentru activitatea grupului infracţional.
La data de 15 decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou din partea inculpatului T.D.I.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul şi inculpatului B.E. legat de faptul că inculpatul D.L., Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea nu respectă regulile instituite la nivelul grupului infracţional şi acţionează uneori după bunul său plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracţional.
La data de 21 decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru a cere sprijin acestuia în condiţiile în care brigada trimisă de D.R.A.O.V. la B.V. Constanţa Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor containere ce erau introduse în ţară de membrii grupului infracţional.
La data de 24 decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunţat pe unii membri ai grupului infracţional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea că intenţionează să se retragă din grup, din cauza dizidenţelor interne.
La data de 19 ianuarie 2011 şi 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din nou cu inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului infracţional.
Astfel, s-a apreciat că în raport cu situaţia de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracţiunilor este de necontestat; actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile iniţiale privind implicarea inculpatului în activităţile grupului infracţional organizat şi nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de care este acuzat.
S-a reţinut că, tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de eliberare din detenţia provizorie, decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică ar fi realmente ameninţată, iar această condiţie se cere a fi analizată, în cadrul cererii de liberare provizorie, în raport cu riscul pe care îl prezintă inculpatul de a comite noi infracţiuni.
Sub acest aspect, s-a constatat că nu există date sau indicii concrete care să prezume riscul de repetare a infracţiunilor, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale şi cu conduită corespunzătoare în societate până la data formulării acuzaţiilor.
Totodată, s-a reţinut că pentru acordarea liberării provizorii este însă deopotrivă necesară şi îndeplinirea condiţiei privitoare la inexistenţa oricărui risc de influenţare a anchetei, or, în speţă, un asemenea risc există şi nu poate fi în mod obiectiv eliminat prin instituirea unui control judiciar, care la acest moment procesual nu poate fi corespunzător anticipat.
Activitatea infracţională ce formează obiectul cercetărilor în cauză s-a întins pe o perioadă relativ lungă de timp şi a implicat un număr mare de participanţi şi având în vedere dificultăţile şi problemele deosebite pe care le ridică cercetarea infracţiunilor, există posibilitatea ca inculpatul să împiedice bunul mers al anchetei, iar în condiţiile în care nu a fost încă stabilită identitatea tuturor persoanelor implicate în comiterea faptelor, nici nu poate fi impus un control judiciar corespunzător în timpul liberării provizorii.
Astfel, apreciind că interesul anchetei în curs de desfăşurare la organele de urmărire penală reclamă în acest stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest, în conformitate cu dispoziţiile art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a respins cererea de liberare provizorie pe cauţiune.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, după cum rezultă din concluziile apărătorilor aleşi (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) şi din motivele scrise de recurs depuse la dosar pentru nelegalitate, netemeinicie, lipsa probelor care să dovedească săvârşirea de către inculpat a faptelor imputate, greşita interpretare a convorbirilor interceptate, nerealizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, îndeplinirea condiţiilor de admitere a cererii de liberare provizorie pe cauţiune, având în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1604 C. proc. pen., prevede că liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, când s-a depus cauţiunea şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie pe cauţiune reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii pe cauţiune nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie, comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a contribuit la activitatea grupului infracţional la care a aderat şi pe care l-a sprijinit, în calitate de director al D.R.A.O.V. Constanţa, prin derularea de acţiuni de natură a conduce la respectarea regulilor stabilite în cadrul grupului şi la mascarea acţiunilor derulate de grup, fapte prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării provizorii pe cauţiune reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1604 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii pe cauţiune, circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Critica privind nerealizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 nu se susţine, având în vedere starea de fapt, astfel după cum aceasta a fost menţionată în cele ce preced; de asemenea, se impune a se observa că, în parte, critica invocată priveşte un aspect de încadrare juridică a faptei, astfel că excede obiectul cauzei, faţă de etapa procesuală şi limitele devoluţiunii, atât problema încadrării juridice a faptelor, cât şi cea a aprecierii şi interpretării probelor excedând obiectului cauzei, urmând a se realiza de instanţă, în situaţia sesizării acesteia prin rechizitoriu.
Motivul de recurs privind, în esenţă, lipsa sau greşita interpretare a probelor în sensul comiterii faptei pentru care inculpatul este cercetat nu poate fi primită, deoarece cauza se află în prezent în faza urmăririi penale; probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis fapta ce i se impută nu trebuie să aibă acelaşi caracter cu cele ce fundamentează o acuzaţie sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând date şi indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, faţă de particularităţile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi negativ influenţată în condiţiile liberării inculpatului, astfel că şi scopul procesului penal nu poate fi atins.
Totodată, nu pot fi primite susţinerile apărării, în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., întrucât inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultă implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident, presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Rezultă, aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii nr. 1194 din 10 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6368/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 209/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 206/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
