ICCJ. Decizia nr. 213/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 213/2011
Dosar nr.6376/1/2011
Şedinţa publică din 12 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1741 din 9 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul M.L. împotriva rezoluţiei nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 552/P/2010 din 27 mai 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata D.E.B., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen. şi faţă de intimaţii B.G., V.M., V.F., T.B., A.G., D.P., D.L., T.C., M.E., T.G. şi M.L. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
Soluţia astfel dispusă a fost, în parte, infirmată prin ordonanţa procurorului ierarhic superior (nr. 5625/2707/II/2/2010 din 12 iulie 2010) constatându-se că plângerea petentului privea şi pe numiţii V.C., B.E. şi L.E., cu privire la care, prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
În ceea ce priveşte plângerea adresată de către petent instanţei, potrivit art. 2781 C. proc. pen., s-a apreciat că, prin raportare la dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 187 alin. (2) C. proc. pen., aceasta a fost tardiv declarată.
Astfel, s-a apreciat că petentul avea la dispoziţie un interval de 40 de zile în care se putea adresa cu plângere instanţei chiar dacă nu a primit niciun fel de comunicare de la procuror privind modul de rezolvare a plângerii sale, neexercitarea dreptului de a formula plângere împotriva actelor procurorului în termenele stabilite de art. 278 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., fiind sancţionată cu decăderea din acest drept, plângerea depusă cu depăşirea termenului fiind nulă.
S-a reţinut că petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 552/P/2010 la procurorul ierarhic superior la 18 iunie 2010, acesta soluţionând-o la data de 12 iulie 2010, cu depăşirea termenului de 20 de zile prevăzută de lege, care se împlinea la 9 iulie 2010, astfel încât petentul avea la dispoziţie un termen (cumulat) de 40 de zile pentru a sesiza instanţa, care se împlinea la 29 iulie 2010. Or, din verificarea actelor dosarului, prima instanţă a constatat că petentul a sesizat instanţa la 4 august 2010 (data de pe plicul în care a fost expediată), plângerea fiind datată de petent „30 iulie 2010" şi înregistrată la instanţă la 6 august 2010, fiind, aşadar tardivă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul, arătând că rezoluţia nr. 552/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, i-a fost comunicată la 9 iunie 2010, plângerea împotriva acesteia fiind formulată la 11 iunie 2010, deci în termenul prevăzut de lege.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 C. proc. pen. şi art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.
În cauza dedusă judecăţii petentul a formulat, în termen legal, plângere potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 552/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică. Plângerea a fost înregistrată la parchet la data de 18 iunie 2010 şi soluţionată de către procurorul ierarhic superior la data de 12 iulie 2010, soluţia fiind comunicată petentului la data de 28 iulie 2010, deci în afara termenului de 20 de zile prevăzut de lege, care expira la data de 12 iulie 2010.
Aşa fiind, potrivit art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., se impunea ca petentul să sesizeze instanţa în termen de 20 de zile, calculat de la data la care procurorul ierarhic superior ar fi trebuit să soluţioneze şi să comunice petentului soluţia dispusă, termen care se împlinea la data de 2 august 2010 (ultima zi, 1 august 2010, fiind o zi nelucrătoare, termenul prorogându-se la data de 2 august 2010). Or, petentul a formulat plângere la data de 4 august 2010, cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de lege, plângerea fiind tardiv introdusă, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în cuprinsul cererii de recurs sunt nefondate, petentul referindu-se la termenul de comunicare şi la plângerea adresată procurorului ierarhic superior, aspecte care nu au relevanţă, nepunându-se în discuţie problema termenului de sesizare a procurorului ierarhic superior.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.L. împotriva sentinţei nr. 1741 din 9 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6788/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 211/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
