ICCJ. Decizia nr. 210/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 210/2011
Dosar nr.6632/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1101 din 22 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul O.C.C., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis conform încheierii nr. 759 din 25 mai 2011, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4374/1/2011.
În motivarea cererii a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunile reţinute nu depăşeşte 18 ani închisoare, iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă niciun element din care să rezulte că o dată pus în libertate ar săvârşi alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, în situaţia în care nu se întrevede efectuarea altor mijloace de probă decât cele existente deja la dosar.
Prima instanţă, analizând cererea formulată, a reţinut că prin încheierea de şedinţă nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a completului de 5 judecători, s-a luat măsura arestării preventive faţă de inculpatul O.C.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se că în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea, a cerut diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al C.C.S. SRL Constanţa, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi, împreună cu subordonaţii săi M.A., R.V. ş.a. să permită intrarea în ţară a unor containere importate, ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ţ.V., B.S. ş.a., bani strânşi de o manieră organizată şi colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziţia membrilor grupului informaţiile necesare desfăşurării activităţilor corupte la nivelul B.V. Constanţa Sud Agigea şi şi-a folosit, în acelaşi scop, prerogativele şi puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea.
Măsura preventivă privativă de libertate s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 143 C. proc. pen., şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând suficiente indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C. a comis infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Sub aspectul admisibilităţii în principiu, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de formă cerute de lege, infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul, fiind sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
S-a arătat că temeinicia cererii se analizează prin prisma dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. şi a oportunităţii admiterii unei astfel de cereri în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului, complexitatea cauzei.
Sub acest aspect, s-a constatat că, în cauză, actele şi lucrările de urmărire penală nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul O.C.C. ar săvârşi alte infracţiuni, sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat, în condiţiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
S-a menţionat că este de necontestat faptul că garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o cerere de liberare provizorie nu echivalează cu însăşi admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. Astfel, s-a apreciat că pe lângă vocaţia legală, trebuie analizată şi oportunitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen., instanţa având posibilitatea de a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu serveşte scopului recunoscut de legea procesual penală.
Criteriile ce stau la baza aprecierii instanţei se raportează, atât la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât şi la cele ce privesc persoana inculpatului, criterii analizate în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul beneficiază de circumstanţe personale favorabile (necunoscut cu antecedente penale), însă, aşa cum s-a arătat mai sus, aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii; examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi C.E.D.O. (cauzele C. împotriva României, L. împotriva Franţei, H. împotriva Olandei). Natura infracţiunilor presupus săvârşite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii, frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiuni şi urmările negative pe care le produc, contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului unde sunt încadraţi cei cărora le-au fost oferite foloase necuvenite, cât şi stadiul actual al cercetărilor au condus prima instanţă la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive [(prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] neputând fi atins prin punerea acestuia în libertate provizorie. S-a avut în vedere şi faptul că, atât la soluţionarea propunerii de arestare preventivă şi de prelungire a prevenţiei, cât şi la verificarea acestor cereri în calea de atac a recursului, s-a statuat că scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea şi menţinerea acestei măsuri preventive privative de libertate, iar de la acest moment procesual (situat foarte aproape în timp) nu au intervenit niciun fel de schimbări care să justifice atingerea acestui scop altcumva, respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului.
Având în vedere considerentele arătate, prima instanţă, în temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii), în care s-a făcut referire la criticile invocate anterior, în cauzele ce au format obiectul dosarelor nr. 6372/1/2011 şi nr. 6380/1/2011 pentru nelegalitate, netemeinicie, folosirea de argumente ce exced prevederilor legale în materie, prin adăugarea la lege, neoferirea de dovezi în ceea ce priveşte nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., neargumentarea, de o manieră caracterizată prin acurateţe, a soluţiei dispuse.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat, erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere: de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie, comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea a pretins diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii, prin intermediul comisionarului T.D.I., în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi, împreună cu subordonaţii săi M.A., R.V. ş.a. să permită intrarea în ţară a unor containere ce conţineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară în loc să fie blocate în vamă, fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ţ.V., B.S. ş.a., colectaţi organizat de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul, în virtutea funcţiei deţinută oferea informaţiile necesare desfăşurării activităţilor ilicite la nivelul B.V. Constanţa Sud Agigea.
Astfel, la data de 25 mai 2010, inculpatul O.C.C. a acceptat, la propunerea inculpatului T.D.I., să îl ajute pe un prieten al acestuia, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, prin procesarea preferenţială, rapidă, a operaţiunilor vamale ale respectivului importator, contra unei sume de bani neprecizate (25 mai 2010, orele 1428:42).
La data de 17 iunie 2010, inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. că a luat măsuri de represalii neprecizate faţă de un lucrător vamal din subordine care a refuzat să permită accesul în ţară a unei cantităţi de lame de bărbierit ce erau importate prin intermediarul vamal E.H.A. (17 iunie 2010, orele 1433:42).
La data de 27 iulie 2010, inculpatul O.C.C. i-a confirmat inculpatului T.D.I. informaţia că D.R.A.O.V. Constanţa a cerut note explicative legate de încălcarea de către lucrătorii vamali din subordinea sa a „codului 973", respectiv permisiunea introducerii în ţară a unor mărfuri asupra cărora existau atenţionări vamale. Această informaţie vine să completeze temerile exprimate la 20 mai 2010 de inculpatul O.C.C., în sensul că „codul 973" ar fi fost aplicat unor importatori, reprezentaţi de intermediarul vamal M.R., în cazul cărora s-a permis accesul în ţară prin B.V. Constanţa Sud Agigea a 30.000 colete cu mărfuri ilicite (20 mai 2010, orele 1016:07; 27 iulie 2010, orele 1847:44).
La data de 29 septembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a precizat inculpatului T.D.I. că nu i s-a ridicat „interdicţia" unui intermediar vamal neprecizat, acest lucru având semnificaţia refuzului de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu legate de procesarea vamală a mărfurilor prezentate de acesta (29 septembrie 2010, orele 1202:43).
La data de 29 septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I. s-a angajat să facă presiuni asupra lucrătorilor vamali din subordine pentru a finaliza chiar în acea zi operaţiunile vamale legate de mărfurile prezentate în vamă de antemenţionatul comisionar vamal (29 septembrie 2010, orele 1507:46).
La data de 29 septembrie 2010, la cererea inculpatului T.D.I., inculpatul O.C.C. a acceptat să-şi încalce atribuţiile de serviciu în sensul de a face presiuni asupra unui lucrător vamal, denumit codat D., pentru ca acesta să nu creeze probleme pentru introducerea în ţară a unor mărfuri aparţinând firmei G., la nevoie urmând să-i dea acestuia, cu titlu de mită, suma de 1.000 dolari S.U.A. (definită codat ca „două palme"). (29 septembrie 2010, orele 1604:45).
La data de 28 octombrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. să facă presiuni asupra unui importator/intermediar vamal, descris codat ca „un prieten din Braşov" pentru ca acesta să îşi plătească un rest de 300 dolari S.U.A. din mita pe care o datora pentru o operaţiune deja realizată (28 octombrie 2010, orele 1159:01).
Totodată, a participat la acţiunea de blocare a activităţii B.V. Constanţa Sud Agigea, de la începutul lunii noiembrie 2011, decisă de conducerea grupului infracţional al cărui membru este, luând măsuri concrete de stopare a procesării anumitor categorii de importuri (la început haine şi încălţăminte, iar ulterior şi diverse alte produse de larg consum) în scopul ca unii intermediari/importatori (printre care D.M., A.N.A.R.B.M., I.I. etc.) să-şi plătească de urgenţă datoriile faţă de grupul infracţional, respectiv facturile către comisionarii vamali membri ai grupului infracţional (T.D.I., B.S., Ţ.V., I.D.), precum şi mita pe care s-au angajat să o plătească şi nu au plătit-o (01 noiembrie 2010, orele 1053:00, 1610:12; 04 noiembrie 2010, orele 0952:46).
La data de 01 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că nu va fi oprit un transport de brichete/chibrituri ce urma să fie introdus în ţară de intermediarul vamal E.H.A., cu toate că transportul a fost blocat de Poliţia de Frontieră (01 noiembrie 2010, orele 1649:21).
La data de 02 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va găsi, în final, o rezolvare pentru introducerea în ţară a unor mărfuri, fără prezentarea certificatului de origine, astfel încât, ulterior, după definitivarea importului, importatorul să prezinte un certificat de origine care să îi permită scutirea de la plata taxelor vamale (02 noiembrie 2010, orele 1427:08 şi 1430:37).
La data de 03 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va rezolva problema introducerii în ţară a unui container cu cacao ce era prezentat în vamă de intermediarul vamal E.H.A., în condiţiile în care s-a precizat anterior că banii pe care trebuia să îi plătească E.H.A. urmau să fie împărţiţi egal între T.D.I. şi vameşii de la B.V. Constanţa Sud Agigea (03 noiembrie 2010, orele 1623:30, 1703:22 şi 1704:57).
La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui container, 25 de colete, disimulate, conţinând cărucioare contrafăcute, purtând însemnele mărcii B. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să solicite inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a nu fi blocate mărfurile respective (12 noiembrie 2010, orele 1750:35, SMS 1754:56).
La aceeaşi dată (12 noiembrie 2010), inculpatul O.C.C. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre faptul că intermediarul vamal M.R. a prezentat în vamă, în cadrul unui container seria T.G.H., 500 de colete disimulate, conţinând mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcilor înregistrate C.K., D.K. şi ţigări marca V. Informarea a fost făcută în scopul ca inculpatul T.D.I. să solicite inculpatului M.R. plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru a se permite intrarea în ţară a mărfurilor respective (12 noiembrie 2010, orele 1759:00, 1804:31, 1822:10, 1824:12, 1837:58 şi 15 noiembrie 2010, ora 0925:07 – „7 palme").
La 15 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. permiterea accesului în ţară de către vameşii din subordine a unor containere conţinând mărfuri contrafăcute, respectiv 108 colete chiloţi de bărbaţi purtând însemnele mărcii D.G., alte produse marca B., jucării contrafăcute marca B., 111 baxuri cu ochelari contrafăcuţi etc. La aceeaşi dată, inculpatul O.C.C. i-a cerut în mod direct mită inculpatului T.D.I. pentru a se permite intrarea în ţară a unor produse contrafăcute, după cum urmează: 3.500 dolari S.U.A. pentru 108 baxuri de chiloţi bărbăteşti, purtând însemnele de marcă contrafăcută D.G., 7.000 dolari S.U.A. pentru jucării contrafăcute marca B., 2.000 dolari S.U.A. pentru 111 baxuri cu ochelari contrafăcuţi, 1.500 dolari S.U.A. pentru produse diverse contrafăcute, purtând însemnele mărcii B., 3.000 dolari S.U.A. pentru 30 baxuri de chiloţi (alţii decât cei care purtau însemnele mărcii D.G.), 4.500 dolari S.U.A. pentru 221 baxuri cu tampoane igienice A.D. (15 noiembrie 2010, orele 0925:07, 1024:12, 1030:39, 1121:04, 1433:23, 1438:06, 1506:58; 1510:11, 1606:58, 1648:40).
La data de 15 noiembrie 2010, orele 1806:14, inculpatul O.C.C. l-a anunţat pe inculpatul T.D.I. că într-un container prezentat în vamă se găsesc 15 colete, dintr-un total de 289 cu mărfuri contrafăcute, purtând însemnele mărcii înregistrate K. Înştiinţarea a fost făcută cu intenţia ca inculpatul T.D.I. să colecteze suma ce trebuia încasată ca mită de lucrătorii vamali, lucru pe care inculpatul T.D.I. l-a şi făcut în 13 minute, solicitându-i intermediarului vamal M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., negociată ulterior la 1. 000 dolari S.U.A. (15 noiembrie 2010, orele 1806:14 şi 1819:33).
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. a negociat cu inculpatul T.D.I. plata de către intermediarul vamal M.R. a unei sume de bani definită codat prin expresia „doi pari", pentru a permite intrarea în ţară a unui container conţinând linoleum (17 noiembrie 2010, ora 0945:33).
La data de 19 noiembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a promis inculpatului T.D.I. că va interveni pentru anularea unor operaţiuni de tranzit pentru clienţi ai comisionarului vamal T.D.I., în condiţiile în care acest lucru nu era posibil pentru că s-a făcut deja controlul fizic ca mijloc de presiune asupra clienţilor respectivi pentru neplata sumelor de bani ce trebuiau plătite comisionarului vamal (19 noiembrie 2010, ora 1540:07).
La data de 23 decembrie 2010, inculpatul O.C.C. i-a cerut inculpatului T.D.I. mită suma definită codificat ca „12 cu 7 şi 16 cu 5", pentru a se permite intrarea în ţară a unui transport de chibrituri, aparţinând intermediarului vamal E.H.A.. (23 decembrie 2010, orele 1628:11 şi 1637:43).
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual, nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel şi caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Rezultă, aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
În ceea ce priveşte pretinsa adăugare la lege şi folosirea de către prima instanţă a unor argumente străine de cele reglementate de normele incidente în speţă, aceste susţineri nu pot fi primite, având în vedere prevederile exprese ale art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. şi concluzia ce rezultă cu necesitate din interpretarea gramaticală a normei precitate, cu referire la timpul verbal utilizat de legiuitor. Astfel, instanţa are posibilitatea să admită cererea de liberare provizorie, sau să o respingă prin analizarea, coroborată, a prevederilor legale ce reglementează condiţiile exprese ce trebuie îndeplinite de o atare cerere şi a condiţiei sine qua non de garantare, în condiţiile liberării provizorii, a realizării scopului procesului penal, astfel după cum prevede art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, sunt neîntemeiate aserţiunile apărării relative la nemotivarea hotărârii sau folosirea de argumente lipsite de acurateţe, sau care priveau aspecte nerelevante (circumstanţele reale şi personale) deoarece, după cum rezultă din aspectele anterior relevate, prima instanţă a analizat în concret situaţia inculpatului, prin raportare la obiectul cererii cu soluţionarea căreia a fost investită, numai o astfel de analiză a cauzei (care implica şi analiza circumstanţelor reale şi personale) putând oferi date apte a forma convingerea instanţei cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1101 din 22 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5973/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 199/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 209/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
