ICCJ. Decizia nr. 211/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 211/20111
Dosar nr.6633/1/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1103 din 22 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.I.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul I.I.M., a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis conform încheierii nr. 759 din 25 mai 2011, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4374/1/2011.
În motivarea cererii a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., sens în care pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunile reţinute nu depăşeşte 18 ani închisoare, limită maximă permisă de norma procesual penală pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă niciun element din care să rezulte că o dată pus în libertate ar săvârşi alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, în situaţia în care nu se întrevede efectuarea altor mijloace de probă decât cele existente deja la dosar.
Prima instanţă, analizând cererea formulată, a reţinut că prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a Completului de 5 Judecători, s-a luat măsura arestării preventive faţă de inculpatul I.I.M., sub aspectul infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se că, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a negociat cu diferiţi agenţi economici darea unor sume cu titlu de mită lucrătorilor vamali sau a dat sume cu titlu de mită lucrătorilor vamali, făcând parte dintr-un grup infracţional organizat.
Măsura preventivă privativă de libertate s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând suficiente indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul I.I.M. a comis infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Prima instanţă a apreciat că liberarea provizorie sub control judiciar presupune două etape, respectiv una prealabilă, a examinării admisibilităţii în principiu a cererii şi cea de a doua care constă în analizarea temeiniciei unei asemenea cereri.
Sub aspectul admisibilităţii în principiu, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de formă cerute de lege, infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul fiind sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, iar temeinicia cererii se analizează prin prisma dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., dar şi a oportunităţii admiterii unei astfel de cereri în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului, complexitatea cauzei.
Sub acest aspect, s-a constatat că, în cauză, actele şi lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi alte infracţiuni sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat, în condiţiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
S-a reţinut că este de necontestat faptul că garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o cerere de liberare provizorie nu echivalează cu însăşi admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., deoarece, pe lângă vocaţia legală, trebuie analizată şi oportunitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen., instanţa având posibilitatea de a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu serveşte scopului recunoscut de legea procesual penală.
Prima instanţă a apreciat că urmează a se raporta la criterii referitoare, atât la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât şi la cele ce privesc persoana inculpatului; aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
S-a constatat că inculpatul beneficiază de circumstanţe personale favorabile (nefiind cunoscut cu antecedente penale), însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi C.E.D.O. (cauzele C. împotriva României, L. împotriva Franţei, H. împotriva Olandei)
S-a reţinut că, în speţă, natura infracţiunilor presupus săvârşite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii (inculpatul, în mai multe rânduri a indicat importatorilor cuantumul sumelor se bani ce trebuiau date lucrătorilor vamali, a negociat cu aceştia oferirea de foloase necuvenite de către comercianţi sau a promis oferirea de astfel de foloase, pentru a intra în ţară mărfuri contrafăcute sau nedeclarate la vamă), frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiuni şi urmările negative pe care le produc (contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului unde sunt încadraţi cei cărora le-au fost oferite foloase necuvenite), cât şi stadiul actual al cercetărilor, conduc la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în liberate a acestuia, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului I.I.M. [(prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] neputând fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, de altfel, atât la soluţionarea propunerii de arestare preventivă şi de prelungire a prevenţiei, cât şi la verificarea acestor cereri în calea de atac a recursului, statuându-se că scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea şi menţinerea acestei măsuri preventive privative de libertate, iar de la acest moment procesual (situat foarte aproape în timp) nu au intervenit niciun fel de schimbări care să justifice atingerea acestui scop în alt mod, respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului, cererea fiind respinsă, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul şi concluziilor orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii), care a făcut referire la argumentele expuse în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 6372/1/2011, respectiv pentru nelegalitate, netemeinicie, folosirea de argumente ce exced prevederilor legale în materie, prin adăugarea la lege, neoferirea de dovezi în ceea ce priveşte nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie, comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Procurorul a reţinut, în concret, că inculpatul I.M.l. a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.
Astfel, la data de 23 aprilie 2010, inculpatul l.M.I. i-a promis inculpatului D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanţa o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, denumită codat „amenda", pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societăţii de comisionariat vamal M. SRL le avea la D.J.A.O.V. Constanţa (23 aprilie 2010, ora 10:03:45).
La data de 28 aprilie 2010, orele 12:34:57, inculpatul I.M.I. i-a cerut învinuitului Z.Q., om de afaceri, suma totală de 50 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri. La data de 28 aprilie 2010, orele 14:18:19, inculpatul I.M.I. l-a încunoştinţat pe inculpatul D.I.D., inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanţa, că are la firma M. SRL clienţi noi pentru care necesită protecţie din partea lucrătorului vamal, promiţându-i acestuia, la cererea sa, o recompensă materială.
La data de 29 aprilie 2010 (orele 16:46:45), inculpatul I.M.I. i-a solicitat inculpatului Z.Q. o sumă de bani neprecizată, ce urma să fie dată lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, în scopul de a permite intrarea în ţară, de urgenţă, a unui container cu mărfuri.
La data de 04 mai 2010 (orele 13:05:02), inculpatul I.M.I. îi promite inculpatului Z.Q. că se va interesa, de îndată, dacă mita ce i-a fost deja predată pentru a fi remisă vameşilor de la B.V. Constanţa Sud Agigea a ajuns in final la aceştia sau nu.
La data de 11 mai 2010, ora 10:07:27, inculpatul P.A. îi comunică inculpatului I.M.I., căzând împreună de acord asupra listei cu vameşii de la B.V. Constanţa Sud Agigea ce fac parte din grupul infracţional şi care permit intrarea în ţară a containerelor clientelei contra mita ce le este plătită de inculpatul I.M.I. şi P.A. Aceşti vameşi sunt: M.A., I.L., I.M., T.M., B.I., H.J., V. şi T.
La data de 11 mai 2010 (orele 13:23:27), inculpatul I.M.I. i-a solicitat numitului P.C., administrator la SC F.C. SRL, să remită unui lucrător vamal de la B.V. Constanţa Sud Agigea o sumă nedefinită, cu titlu de mită pentru a se permite intrarea în ţară a unui container, lucru ce s-a şi întâmplat a doua zi.
La data de 16 mai 2010 (orele 13:36:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu numitul P.C. plata unei sume de bani, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, pentru a se permite accesul în ţară a unor mărfuri ilicite.
La data de 17 mai 2010, inculpatul I.M.I. i-a solicitat numitului N.D.P., asociat la SC H.N.I. SRL, o sumă de bani neprecizată cu titlu de datorie în contul mitei ce a fost promisă pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, precum şi pentru ca aceştia să permită intrarea în ţară a unui container cu mărfuri importate prin intermediul antemenţionatei societăţi.
La data de 25 mai 2010 (orele 16:28:48), inculpatul I.M.I. a acceptat propunerea formulată de numitul D.L., angajat al lui Z.Q., în numele acestuia din urmă, de a oferi mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unui container conţinând încălţăminte contrafăcută, purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate A.
La data de 29 mai 2010 (orele 17:00:51), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul A.A., reprezentant al SC D.I. SRL, plata unei sume de bani definită codificat ca „8-9", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a mai multor containere cu mărfuri.
La data de 31 mai 2010 (orele 10:14:02), inculpatul I.M.I. i-a cerut angajatei sale de la SC M. SRL să-i dea un bileţel lucrătorului vamal S. de la B.V. Constanţa Sud Agigea şi să-l invite până la zona de control documentar.
Folosind un limbaj codat, la data de 02 iunie 2010, inculpatul I.M.I. i-a explicat inculpatului A.A., intermediar vamal, că, pentru moment, nu dispune de firme fantomă care să fie sigure pentru a fi folosite ca importatori fictivi pentru introducerea frauduloasă în ţară a unor containere cu mărfuri.
La data de 04 iunie 2010 (orele 11:14:30), inculpatul I.M.I. a negociat cu o persoană de etnie arabă o reducere a sumei ce trebuia oferită ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a patru containere cu fasole pentru firma A.
La data de 07 iunie 2010 (orele 14:13:25), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. (zis L.) plata sumelor de bani oferite ca mită lucrătorilor vamali pentru introducerea în ţară a mai multor containere.
La 08 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL, Pârscov, Buzău, a negociat cu inculpatul I.M.I. oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se impuneau, pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri.
La data de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în ţară a unui container ce conţinea marfă în plus faţă de cea declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare LCD).
La data de 15 iulie 2010 (ora 09:11:37), inculpatul I.M.I. a negociat cu numitul C.I. reducerea comisioanelor percepute de cel dintâi, precum şi a sumelor date cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, de către un client al SC M. SRL, pentru introducerea în ţară a unor mărfuri.
La 30 iulie 2010 (orele 20:02:29), într-o discuţie ce utilizează un limbaj extrem de codificat, numitul C.R. îl întreabă pe inculpatul I.M.I. care este valoarea mitei ce trebuie dată lucrătorilor vamali pentru realizarea unor operaţiuni vamale.
Aspectele arătate s-au finalizat cu o intervenţie făcută de inculpatul I.M.I. la inculpatul D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanţa, la data de 02 august 2010 (ora 09:15:21), pentru rezolvarea operaţiunilor vamale legate de problematica respectivă.
La data de 09 august 2010 (orele 15:02:01 şi 15:13:49), la somaţia inculpatului B.E., director la C.N.A.P.M.C. SA şi, concomitent, unul din conducătorii grupului organizat în cauză, a început să facă presiuni asupra inculpatului D.M. (zis F.) pentru ca acesta să îşi plătească datoriile către grupul criminal organizat, datorii ce includeau şi valoarea mitei pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea.
La data de 12 august 2010 (orele 12:04:25), numitul C.I. i-a propus inculpatului I.M.I. să se implice prin intervenţii făcute pe lângă vameşii de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru a-i procesa de urgenţă un container cu mărfuri şi actele aferente, precizându-i, concomitent, că el personal va interveni pentru restituirea rapidă a TVA.
La data de 17 august 2010, inculpaţii I.M.I. şi A.A. au negociat plata unei sume de bani neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru ca aceştia să permită intrarea în ţară a unui container cu mărfuri intermediate de inculpatul A.A.
La data de 18 august 2010, inculpatul I.M.I. i-a cerut inculpatului A.A. suma de 2.700 Ron, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri (A.P.M.U. 4518341), ce conţinea în plus faţă de cele declarate în vamă o cantitate neprecizată de cuţite de strung. Inculpatul A.A. a fost de acord să plătească suma respectivă.
La data de 19 august 2010, inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în ţară prin B.V. Constanţa Sud Agigea a unui container, conţinând 200 de colete din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripţionate cu însemnele mărcii W.D.
La data de 20 august 2010 (ora 10:51:46), inculpatul I.M.I. a negociat cu A.A. plata unei sume de 21 milioane lei pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri prin B.V. Constanţa Sud Agigea.
La data de 12 septembrie 2010 (orele 20:30:03), inculpatul I.M.I. a solicitat suma de 62 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, de la inc. Z.Q. pentru intrarea în ţară a unor containere cu mărfuri, importate prin intermediul acestuia din urmă, fapt cu care inculpatul Z.Q. a fost de acord, promiţând să plătească suma respectivă.
La data de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.M.I. că îi va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi", pentru a fi oferită ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru introducerea în ţară a unor containere conţinând ulei.
Se reţine, astfel, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul a promis şi a intermediat oferirea, sau a remis indirect sume de bani lucrătorilor vamali în vederea realizării intereselor anumitor persoane, contribuind şi la plata sumelor datorate unor membri ai grupului infracţional, probele administrate creând presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea dispoziţiei art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente, în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Rezultă aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
În ceea ce priveşte pretinsa adăugare la lege şi folosirea de către prima instanţă a unor argumente străine de cele reglementate de normele incidente în speţă, aceste susţineri nu pot fi primite, având în vedere prevederile exprese ale art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. şi concluzia ce rezultă cu necesitate din interpretarea gramaticală a normei precitate, cu referire la timpul verbal utilizat de legiuitor.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva încheierii nr. 1103 din 22 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5976/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 213/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 196/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
