ICCJ. Decizia nr. 230/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 230/2011
Dosar nr.7128/1/2011
Şedinţa publică din 12 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1284 din 26 august 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.E., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis împotriva sa.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite cerinţele legii pentru a fi liberat sub control judiciar, că dacă va fi pus în libertate nu va prezenta pericol concret pentru ordinea publică, nu va încerca să săvârşească alte infracţiuni, nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, nu va altera ori distruge mijloace de probă, făcând referire şi la infracţiunile reţinute în sarcina sa. A mai arătat că este necunoscut cu antecedente penale, că a lucrat în sistemul vamal, că este integrat social şi profesional.
Examinând actele dosarului prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului B.E. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011.
Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului a constatat că inculpatul B.E. este cercetat pentru:
- infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat;
- infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 6 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea ca, la data de 22 octombrie 2010, inculpatul B.E., la vremea respectivă director al D.D.P., din cadrul C.N.A.P.M.C. SA, i-a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia, cu titlu gratuit, direct din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanţa Sud Agigea, 200 de perechi pantofi sport A. şi 200 de treninguri. Aceste bunuri au fost puse la dispoziţia învinuitului B.M.M., prin intermediul inculpaţilor: T.D.I. (comisar vamal) şi T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale şi având gestiunea asupra magaziei de confiscări vamale. Bunurile au fost transportate la domiciliul lui B.E., fratele învinuitului B.M.M., deţinând funcţia de director în cadrul C.N.A.P.M.C. SA.
În schimbul furnizării produselor, B.M.M. îi promitea inculpatului B.E. sprijinul, prin influenţa pe care o are, în virtutea funcţiei deţinute, pentru a direcţiona diferite proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele acestuia, precum şi a întregului grup infracţional condus de acesta. Pentru a realiza acest lucru, învinuitul B.M.M. a promis că va interveni pe lângă persoanele competente să realizeze cerinţele respective.
Astfel, la data de 22 noiembrie 2010, orele 1333:55, la solicitarea expresă a inculpatului B.E., învinuitul B.M.M. a promis să-i dea acestuia informaţii şi să se implice personal pentru blocarea unui proiect de restructurare a autorităţii vamale de pe raza judeţului Constanţa, proiect care, dacă ar fi fost promovat, ar fi incomodat desfăşurarea activităţii grupului infracţional.
La data de 24 noiembrie 2010, orele 1231:46, la solicitarea expresă a inculpatului B.E., învinuitul B.M.M. i-a relatat inculpatului B.E. că a făcut demersuri în vederea promovării unui proiect de afaceri ale acestuia, însă sunt şanse scăzute pentru a fi promovat.
La data de 24 noiembrie 2010, orele 1821:19, învinuitul B.M.M. i-a promis inculpatului B.E., la cererea expresă a acestuia, că va interveni într-o problemă pe lângă Ministrul Transporturilor, A.B.
La data de 3 decembrie 2010, ora 1053:02, învinuitul B.M.M. a intervenit pe lângă un ministru pentru a-l păstra în funcţie pe fostul director de la D.S.V. Constanţa.
La data de 7 mai 2010, ora 858:11, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M., care s-a angajat că va proceda astfel, să intervină pe lângă o persoană influentă, identificată codat ca „doamna" pentru a bloca aducerea unei persoane străine neagreate de grupul infracţional, la C.N.A.P.M.C.
Prin aceeaşi convorbire telefonică, inculpatul B.E. i-a cerut învinuitului B.M.M. să intervină pentru blocarea unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din P.C. Sud Agigea.
La data de 24 iulie 2010, ora 1007:18, învinuitul B.M.M. s-a angajat, la cererea expresă a inculpatului B.E., să intervină pe lângă numitul I.T. şi ministrul transporturilor („doamna") pentru o chestiune de afaceri discutată anterior de cei doi învinuiţi, precum şi pe lângă preşedintele A.N.A.F., S.B.; pentru a-l determina să renunţe la atitudinea negativă a acestuia faţă de D.L., Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea, membru, la rândul său, al grupului infracţional organizat, din care fac parte, atât învinuitul B.M. cât şi inculpatul B.E.
În calitate de leader al grupului infracţional organizat descris anterior, începând cu data de 22 octombrie 2010, inculpatul B.E. a ordonat blocarea completă a intrării în ţară a mărfurilor de tip textile şi încălţăminte, apoi, pentru câteva zile, a tuturor mărfurilor importate prin B.V. Constanţa Sud Agigea, ca măsură de retorsiune pentru neplata de către unii intermediari vamali, printre care, în special, inculpatul D.M. (zis F.) şi inculpatul A.N.A.R.B.M. (zis M.) a taxelor cuvenite grupului criminal organizat, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de mită către lucrătorii vamali. Această acţiune era menită a-i determina pe intermediarii vamali menţionaţi să achite aceste sume de bani.
La data de 29 octombrie 2010, inculpatul B.E. i-a cerut inculpatului Ţ.V. să dea, din partea sa, mită unui lucrător vamal neidentificat pentru protejarea intereselor grupului criminal organizat, sume de bani şi diverse bunuri, descrise în limbaj codat, după cum urmează: „9 verzi" (n.n. probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de cutii de bulion" şi un „sandviş".
La data de 29 octombrie 2010, inculpatul B.E. a intervenit pe lângă inculpatul D.L.A. (Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea) pentru ca acesta să se implice în rezolvarea problemelor juridice ale SC Z.D. SRL, societate care, în perioada 8 octombrie 2010 – martie2011 a efectuat operaţiuni ilicite de import de mărfuri subevaluate prin B.V. Constanţa Sud Agigea.
La diferite intervale de timp (ex:7 iunie 2010 şi 1 noiembrie 2010) a primit diverse sume de bani (1.000 euro şi, respectiv, o sumă descrisă ca „50") din partea inculpatului T.D.I., în calitatea sa de leader al grupului infracţional.
- infracţiunea de instigare la dare de mită (în legătură cu pct. 1, 3), prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că i-a cerut şi l-a determinat pe inculpatul Ţ.V. să ofere unui lucrător vamal mită, din partea şi în numele său, constând în sume de bani şi diverse bunuri, descrise, în limbaj codat, după cum urmează: „9 verzi" (probabil 900 dolari S.U.A.), „30 de cutii de bulion"şi „un sandviş".
- infracţiunea de instigare la delapidare prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 pct. 1 C. pen., constând în aceea că, la solicitarea expresă a învinuitului B.M.M., formulată la data de 22 octombrie 2010, i-a determinat pe inculpaţii T.H.D., lucrător vamal la B.V. Constanţa Sud Agigea, responsabil cu magazia de confiscări vamale şi având gestiunea acesteia, să sustragă din gestiune următoarele bunuri: 200 de perechi pantofi de sport A. şi 200 de treninguri.
S-a apreciat de către judecătorul învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă că sunt indicii temeinice că inculpatul B.E. a comis faptele pentru care este cercetat şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani şi existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 14/ U din 25 mai 2011.
Prin încheieri succesive ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitive prin respingerea recursurilor inculpaţilor de către Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost prelungită starea de arest a inculpatului B.E., ultima prelungire dispusă prin încheierea nr. 1196 din 11 august 2011 expirând la data de 20 septembrie 2011.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., prima instanţă a constatat că aceasta este admisibilă, dar nu este şi întemeiată pentru următoarele considerente:
Astfel, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.; prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, or inculpatul B.E. se află sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 14/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, s-a apreciat că este îndeplinită şi a doua condiţie, ce vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, pedeapsa prevăzută de lege pentru cea mai gravă infracţiune care s-ar circumscrie accepţiunii juridice a noţiunii de scop, referitor la grupul infracţional organizat, aceea de luare de mită, nedepăşind limita de 18 ani închisoare.
De asemenea, s-a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.; actele de urmărire penală nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi alte infracţiuni sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat, în condiţiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., s-a reţinut, că îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura, putând fi refuzată liberarea provizorie dacă se apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive, controlul judiciar fiind insuficient.
Prima instanţă a constatat că legea nu prevede care sunt acele criterii ce trebuie să fie avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie astfel că, pornind de la practica judiciară internă în materie cât şi de la jurisprudenţa C.E.D.O., instanţa trebuie să se raporteze la criterii referitoare atât la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât şi la cele ce privesc persoana inculpatului pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
Astfel, s-a apreciat că datele care circumstanţiază persoana inculpatului B.E. sunt pozitive, are domiciliu stabil, nu are antecedente penale, era integrat social şi profesional, este absolvent de studii superiore, şi-a desfăşurat activitatea în sistemul vamal de cca. 20 de ani, are familie organizată, dar aceste circumstanţe personale trebuie privite în relaţionare directă cu circumstanţele reale ale cauzei; examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeinice a cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi C.E.D.O. (cauzele C. împotriva României, L. împotriva Franţei, H. împotriva Olandei).
S-a constatat că sub acest aspect, raportat pe de o parte la natura, multitudinea şi gravitatea acuzaţiilor aduse (iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, instigare la delapidare), la presupusa implicare a inculpatului în activitatea infracţională, şi pe de altă parte, la stadiul actual al cercetărilor, la necesitatea strângerii probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, controlul judiciar este insuficient iar liberarea provizorie a inculpatului este inoportună îndeosebi din perspectiva asigurării bunei derulări a procedurilor judiciare şi a exigenţelor scopului impus de art. 136 C. pen. Actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile iniţiale privind implicarea inculpatului în activităţile grupului infracţional organizat şi nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de corupţie de care este acuzat, iar interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport de gravitatea infracţiunilor, de calitatea deţinută, aceea de director al D.D.P. din cadrul C.N.A.P.M.C. SA, implicând exerciţiul autorităţii de stat, de consecinţele produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activităţile vamale şi impactul negativ asupra imaginii şi prestigiului instituţiilor publice, menţinerea inculpatului în arest fiind în interesul anchetei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru caracterul imprecis al acuzaţiilor, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., împrejurarea că alţi inculpaţi, aflaţi în situaţii similare, sunt cercetaţi în libertate şi pentru greşita interpretare a normelor ce reglementează instituţia juridică a liberării provizorii sub control judiciar.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie – comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de director al D.D.P. din cadrul C.N.A.P.M.C. SA a oferit învinuitului B.M.M., senator al României, la cererea acestuia, cu titlu gratuit, din magazia de confiscări vamale a B.V. Constanţa Sud Agigea, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. prin intermediul inculpaţilor: T.D.I. (comisionar vamal) şi T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea (responsabil de confiscările vamale şi având gestiunea asupra magaziei de confiscări vamale), în schimbul bunurilor date, învinuitul B.M.M., promiţând inculpatului B.E. sprijinul în direcţionarea anumitor proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele acestuia şi a întregului grup infracţional condus de acesta.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, incriminate de dispoziţiile art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 pct. 1 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
La aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Motivele de recurs invocate sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Argumentele apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi primite, inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultând implicit din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident, presupunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Se reţine, astfel, că sunt nefondate criticile apărării în sensul că instanţa a interpretat greşit normele incidente, deoarece numai o examinare concretă a situaţiei particulare a inculpatului (care implica şi analiza circumstanţelor reale şi personale) putea oferi date apte a forma convingerea instanţei cu privire la oportunitatea sau, dimpotrivă, la inoportunitatea acordării liberării provizorii, la soluţionarea cauzei instanţa având în vedere şi interpretând în mod just, prin coroborare, prevederile art. 1601 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Susţinerile apărării relative la insuficienţa probelor şi la caracterul imprecis al acuzaţiilor nu pot fi primite, faţă de stadiul procesual al cauzei şi obiectul acesteia; cauza se află în prezent în faza urmăririi penale, iar probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis fapta ce i se impută nu trebuie să aibă acelaşi caracter cu cele ce fundamentează o acuzaţie sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând date şi indicii apte a creea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, faţă de particularităţile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi negativ influenţată în condiţiile liberării inculpatului, astfel că nici scopul procesului penal nu ar putea fi atins.
Cu privire la susţinerea apărării în sensul că se impune ca faţă de inculpat să se realizeze o aplicare echitabilă a legii, având în vedere că alţi inculpaţi sunt cercetaţi în stare de libertate se constată că principiul egalităţii de tratament nu poate fi înţeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de asigurare a egalităţii persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în sensul că unul şi acelaşi tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în situaţii identice, ceea ce nu este cazul în situaţia tuturor inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză.
Rezultă, aşadar, că argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, sunt apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii nr. 1284 din 26 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6767/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 262/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 227/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
