ICCJ. Decizia nr. 222/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 222/2011
Dosar nr.7126/1/2011
Şedinţa publică din 12 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1350 din 2 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ţ.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul Ţ.V. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 1602 şi urm. C. proc. pen., arătând că cererea îndeplineşte, atât condiţia pozitivă prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. (infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite de lege cu închisoare ce nu depăşeşte 18 ani), cât şi condiţia negativă prevăzută de alin. (2) al textului de lege menţionat şi care vizează comportamentul inculpatului în perspectiva punerii sale în libertate, raportat la posibilităţile de împiedicare a lui de a săvârşi alte infracţiuni, de a încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, ori prin alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte. Referitor la această din urmă condiţie s-a susţinut că nu există niciun fel de date sau chiar indicii că odată pus în libertate, inculpatul ar putea să comită alte infracţiuni, aşadar nu există riscul de repetare a infracţiunilor, având în vedere circumstanţele personale ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată cu doi copii minori dintre care unul suferă de o boală gravă, o locuinţă stabilă şi o afacere din care poate să-şi asigure mijloacele de subzistenţă pentru sine şi familia sa. A mai arătat inculpatul că nu există fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că pus în libertate ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea martorilor, experţilor, a altor persoane, în condiţiile în care pe de o parte, chiar legea oferă garanţii că aceste lucruri nu se pot întâmpla [(prin posibilitatea aplicării unui sever control judiciar în conformitate cu art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen., care impune interdicţii şi obligaţii sub sancţiunea reluării măsurii arestării preventive)], iar pe de altă parte, toate probele constând în înscrisuri, mijloace materiale de probă şi altele asemenea se află în prezent în custodia parchetului, neexistând astfel nicio posibilitate obiectivă ca odată ajuns în libertate, inculpatul să le altereze sau să le distrugă; s-a invocat jurisprudenţa C.E.D.O. şi faptul că urmărirea penală se află în fază terminală.
Examinând cererea formulată, prima instanţă a constatat că nu este întemeiată.
S-a reţinut că, prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a aceleiaşi instanţe, completul de 5 judecători, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ţ.V. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25 mai 2011, până la 22 iunie 2011 inclusiv pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen. şi raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 37/ U din 25 mai 2011.
În sarcina susnumitului inculpat s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 2010, începutul anului 2011, în calitatea deţinută, aceea de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL şi administrator la SC A. SRL, a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat, faptele pentru comiterea cărora este bănuit inculpatul constând în aceea că:
La data de 20 septembrie 2010, orele 15:54:31, inculpatul Ţ.V. i-a promis că îi va da, a doua zi, inculpatului R.V., lucrător vamal la B.V.C.S.A., suma de 3.200 dolari S.U.A. („32 de bucăţi americane") ca recompensă pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia şi acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere ce au fost prezentate în vamă de firma de comisionariat pe care o reprezintă. Inculpatul R.V. a acceptat promisiunea de mită.
La data de 22 septembrie 2010 (ora 09:26:55), inculpatul Ţ.V. a promis, la cererea expresă a inculpatului P.A.S., ofiţer de poliţie deţinând funcţia de Ş.G.N. din cadrul I.G.P.F., că îi va da acestuia mită, constând într-o cantitate nedeterminată de alcool şi o plimbare de agrement cu o ambarcaţiune, pe mare, pentru mai multe persoane, venite într-o delegaţie la instituţia pe care o conduce. Aceste bunuri şi avantaje materiale au fost cerute şi respectiv promise în schimbul furnizării de informaţii secrete sau, după caz, confidenţiale de către ofiţerul de poliţie grupului infracţional organizat din care face parte şi inculpatul Ţ.V.
La data de 30 septembrie 2010 (orele 12:34:16), inculpatul Ţ.V. s-a angajat că va da ca mită suma de 20. 500 lei lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., la solicitarea expresă a lui I.F., reprezentant al SC O.C.S. SRL Constanţa, în scopul ca aceştia să permită intrarea în ţară a unor containere cu mărfuri.
La data de 30 septembrie 2010 (orele 13:00:01), inculpatul Ţ.V. împreună cu învinuitul Z.R.N., reprezentant al SC V.E. SRL Bucureşti, s-au pus de acord să dea mită împreună lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. (în special lucrătorului vamal H.J., ce îşi desfăşura activitatea la compartimentul de control fizic al containerelor), o sumă de bani neprecizată pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri aparţinând unui client comun.
La data de 14 octombrie 2010 (orele 11:29:28), inculpatul Ţ.V. a dat prin intermediul angajatului său R.C. o sumă de bani de aprox. 250 Euro lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., cu titlu de mită, pentru a le capta bunăvoinţa, în ceea ce priveşte realizarea operaţiunilor vamale implicând societăţile în care inculpatul Ţ.V. activează.
La data de 18 octombrie 2010 (orele 18:30:00), inculpatul Ţ.V. a intervenit pe lângă lucrătorul vamal M.A., şef control fizic containere la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară a două containere aparţinând SC A. SRL, sugerându-i oferirea unei sume de bani cu titlu de mită. Lucrătorul vamal a precizat că respectivele containere au deja liber la vamă şi a primit deja mita.
La data de 27 octombrie 2010 (orele 10:50:54), inculpatul Ţ.V. a convenit cu inculpatul B.S. că va da vameşilor de la B.V.C.S.A. o sumă de bani nedefinită (codat – „un plic cu încă 10"), pentru înlocuirea manifestului aferent unor mărfuri introduse în vamă cu unul falsificat, care să permită taxarea respectivelor mărfuri la o valoare inferioară.
La data de 27 octombrie 2010 (orele 15:14:07), inculpatul Ţ.V. împreună cu C.M. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub numele de M. o sumă de bani, definită codat ca „doi…jumate", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în ţară a unui container conţinând, în plus faţă de marfa declarată, o cantitate de două tone (respectiv 3240 de perechi) de papuci de casă.
La data de 02 noiembrie 2010 (orele 10:07:33 şi orele 10:20:25), inculpatul Ţ.V. împreună cu inculpatul P.L. şi un angajat al SC C.C.S. SRL au stabilit plata unor sume de bani, cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., cu privire la un import efectuat de SC A. SRL, pentru care documentele purtau o ştampilă falsificată, pentru a se permite înlocuirea ulterioară a acestora şi pentru a nu se anunţa organele de urmărire penală competente.
La data de 03 noiembrie 2010 (orele 18:52:11), inculpaţii Ţ.V. şi T.D.I. au negociat suma ce trebuia oferită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. şi, în special, inculpatului D.L.A. (şeful B.V.C.S.A.) şi inculpatului O.C.C. (adjunctul acestuia), la cererea acestora pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri aparţinându-i unui client numit codat C. Inculpatul B.E. şi-a asumat rolul de mediere în această negociere.
La data de 12 noiembrie 2010 (orele 18:17:06), inculpatul Ţ.V. a negociat plata sumei de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Slobozia pentru finalizarea unei operaţiuni de tranzit vamal. Inculpatul Ţ.V. i-a transmis lui C.M. informaţia, acesta aflându-se la faţa locului, precizându-i că a primit banii respectivi.
La data de 28 decembrie 2010, orele 17:23:01, inculpatul Ţ.V. i-a ordonat inculpatului P.L. să dea „un sandviş", adică suma de 50 Euro unui lucrător vamal de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în ţară, în sistem de tranzit, a unui container al firmei S.
La data de 31 decembrie 2010, orele 11:55:00, inculpatul Ţ.V. a aprobat ca un angajat al SC C.C.S. SRL să dea mită unui lucrător vamal de la B.V.C.S.A. o sumă de bani denumită codat ca „un sandviş" (50 Euro) pentru a se permite intrarea în ţară a unui container cu mărfuri.
La data de 07 octombrie 2010, orele 11:44:37, inculpatul Ţ.V. s-a informat de la HGL., angajat al firmei de comisionariat vamal C.C.S. SRL, dacă a fost prezentat la B.V.C.S.A. un container conţinând ulei şi dacă dispune de suma necesară de bani pentru mita pretinsă de lucrătorii vamali.
La data de 07 octombrie 2010 (orele 15:12:38), inculpatul Ţ.V. primeşte sprijinul inculpatului O.C.C., adjunct al şefului B.V.C.S.A., în sensul implicării acestuia din urmă pentru ca un client al firmei de comisionariat a inculpatului Ţ.V. să îşi plătească către acesta mita oferită lucrătorilor vamali.
La data de 03 noiembrie 2010 (ora 09:56:41), inculpatul Ţ.V. i-a solicitat inculpatului T.D.I. bunuri materiale, denumite codat „5 sacoşi cu alea – alea - alea", pretinse de inculpatul O.C.C., adjunct al şefului B.V.C.S.A. şi alţi lucrători vamali, cu titlu de mită pentru diverse favoruri făcute celor doi învinuiţi legate de introducerea în ţară a mai multor containere comisionariate de aceştia.
La data de 05 noiembrie 2010 (orele 14:57:16), inculpatul Ţ.V. i-a pretins unei persoane neidentificate de sex feminin suma de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A. pentru introducerea în ţară a unui container conţinând mărfuri în plus faţă de cele declarate. Respectiva persoană a acceptat să plătească suma pretinsă.
La data de 11 noiembrie 2010, inculpatul P.L., angajat al C.C.S. SRL l-a informat pe inculpatul Ţ.V. despre faptul că lucrătorul vamal R.A., inspector vamal, din cadrul B.V.C.S.A. a cerut mită pentru intrarea în ţară a unor containere, în regim de tranzit vamal către B.V. Slobozia. Inculpatul Ţ.V. a promis că va transmite cererea de mită mai departe către client.
La data de 17 noiembrie 2010 (orele 15:51:04), inculpatul Ţ.V. s-a angajat, la ordinul inculpatului B.E. să ia măsurile necesare pentru a bloca, cu ajutorul lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., un container ce era introdus în ţară de inculpatul D.M. pentru a-l forţa pe acesta să îşi plătească datoriile acumulate faţă de grupul criminal organizat şi faţă de lucrătorii vamali, cu titlu de mită pentru aceştia, în suma totală de 31.000 lei.
La data de 02 decembrie 2010 (orele 15:35:56), inculpatul Ţ.V. i-a pretins suma de 500 dolari S.U.A. intermediarului vamal C.M., sumă pe care acesta s-a angajat să o plătească cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri.
La data de 06 decembrie 2010, orele 15:33:25, inculpatul Ţ.V. s-a angajat faţă de o persoană neidentificată că va oferi o sumă de bani cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri.
La data de 06 decembrie 2010, orele 19:00:30, inculpatul Ţ.V. s-a asigurat că inculpatul P.L. le-a oferit lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., printre care G.N., şef scanner, cu titlu de mită, o sumă de bani definită codat ca „3 sandvişuri" (echivalent a 150 Euro).
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ţ.V. a stabilit cu inculpatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A., printre care şi inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru introducerea în ţară a unui container conţinând jumătate, fasole şi jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eşapament, etc. nedeclarate la vamă.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de către instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 şi urm. C. proc. pen., ultima dată, prin încheierea nr. 1196 din 11 august 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6485/1/2011, începând cu data de 22 august 2011 până la 20 septembrie 2011, inclusiv.
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul Ţ.V. a comis infracţiunile pentru care este cercetat, infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani şi probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că liberarea provizorie sub control judiciar presupune două etape, una prealabilă, a examinării admisibilităţii în principiu a cererii şi cea de a doua care constă în analizarea temeiniciei cererii.
Sub aspectul admisibilităţii în principiu a cererii s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, infracţiunile intenţionate pentru care este cercetat inculpatul fiind sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani, temeinicia cererii urmând a se analiza prin prisma dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., şi a oportunităţii admiterii acesteia în raport cu datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului şi complexitatea cauzei.
S-a constatat că actele de urmărire penală nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul Ţ.V. ar săvârşi alte infracţiuni sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat, în condiţiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar la data formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, suporturile pe care sunt stocate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu alţi coinculpaţi din prezenta cauză şi care constituie principalele mijloace de probă pe baza cărora organul de urmărire penală susţine vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor de săvârşirea cărora este bănuit, se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce exclude posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situaţiile prevăzute expres de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
S-a apreciat că garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere de liberare provizorie sub control judiciar nu echivalează cu însăşi admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., deoarece, pe lângă vocaţia legală, trebuie analizată şi oportunitatea admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen., instanţa de judecată având posibilitatea de a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu serveşte scopului recunoscut de legea penală.
Prima instanţă a argumentat că elementele care stau la baza aprecierii instanţei se raportează, atât la aspecte ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările în care au fost comise, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului; aceste criterii, consacrate de practică, se analizează în mod coroborat, pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive, aşa cum este definit în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
S-a reţinut că inculpatul Ţ.V. beneficiază de circumstanţe personale favorabile (nu are antecedente penale, este caracterizat pozitiv de unitatea în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea), însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii.
S-a apreciat că nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată (chiar şi în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituţie nu menţionează expres), condiţia referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiţie cerută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi care a constituit temeiul legal al luării măsurii arestării preventive a inculpatului (în acest sens s-a pronunţat în mod constant şi C.E.D.O. în cauzele L. c. Franţei, C. c. României, H. c. Olandei), natura infracţiunilor de săvârşirea cărora este bănuit inculpatul, gradul de pericol social concret al acestora, reflectat de modalităţile şi împrejurările în care se reţine că au fost comise respectivele infracţiuni, frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de fapte penale şi urmările negative pe care le produc, contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului unde sunt încadraţi cei în sarcina cărora se reţine că li s-au oferit sau au oferit foloase necuvenite, aceste aspecte, coroborate cu stadiul actual al cercetărilor penale, conducând la concluzia că nu se impune, cel puţin în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului, scopul pentru care s-a dispus luarea faţă de inculpatul Ţ.V. a măsurii arestării preventive, privit prin prisma prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie. Sub acest aspect s-a menţionat că, atât la soluţionarea propunerii de arestare preventivă şi de prelungire a prevenţiei, cât şi la verificarea în calea de atac a recursului, a încheierilor pronunţate cu această ocazie, s-a statuat definitiv că scopul măsurii arestării preventive nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea şi menţinerea acestei măsuri preventive privative de libertate şi că de la data ultimei prelungiri a măsurii nu au intervenit schimbări care să justifice atingerea acestui scop în alt mod, respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului.
Prima instanţă a concluzionat în sensul că a analiza instituţia liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condiţiile limitativ prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., ar însemna ignorarea dispoziţiilor legale referitoare la scopul măsurilor preventive, printre care este şi acela de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ajungându-se la punerea în libertate a unei persoane care în raport cu infracţiunile grave ce i se reţin în sarcină, de modalitatea concretă în care se presupune că au fost săvârşite, de urmările produse, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanţă cu prevederile legale susmenţionate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile apărătorului ales (prezentate în partea introductivă a prezentei decizii) pentru folosirea de argumente străine instituţiei juridice a liberării provizorii, neefectuarea faţă de inculpat, în ultimele două luni, a unor acte de urmărire, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat, erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie – comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de comisionar vamal, a aderat şi a sprijinit grupul infracţional, intermediind şi sprijinind în diferite modalităţi comiterea infracţiunilor de dare şi luare de mită, promiţând şi remiţând recompense materiale pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu, fapte prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel şi caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident impunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Referitor la critica privind folosirea de către prima instanţă a unor argumente ce exced normelor care reglementează instituţia juridică a liberării provizorii sub control judiciar se constată că nici aceasta nu se susţine, deoarece instanţa a avut în vedere şi a aplicat în mod just, prin coroborare, prevederile art. 1601 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportându-se şi la prevederile art. 136 C. proc. pen. Astfel, prima instanţă a analizat nu doar situaţia de fapt, astfel după cum aceasta reiese, în acest moment, din actele dosarului, dar şi aspectele particulare ce ţin de persoana inculpatului şi necesitatea de asigurare, în orice circumstanţe, a realizării scopului procesului penal, analizarea, în ansamblu a stării de fapt avută în vedere până la acest moment, coroborată cu aspecte privind persoana inculpatului asigurând o perspectivă corectă în ceea ce priveşte oportunitatea sau inoportunitatea admiterii cererii de liberare provizorie.
Critica apărării referitoare la împrejurarea că în perioada anterioară nu au mai fost realizate acte de urmărire privind pe inculpat nu poate fi primită, excedând obiectului cauzei, administrarea probatoriului şi determinarea ordinii de efectuare a actelor de urmărire constituind prerogativa exclusivă a procurorului.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.V. împotriva încheierii nr. 1350 din 2 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 6921/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 220/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
