ICCJ. Decizia nr. 220/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 220/2011
Dosar nr.7124/1/2011
Şedinţa publică din 12 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1346 din 31 august 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.S., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul B.S. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 1601 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar cu obligarea de a respecta obligaţiile prevăzute de art. 160 din acelaşi cod, ce vor fi stabilite de către instanţa de judecată.
În motivarea cererii s-a susţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii şi că, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracţiuni şi nici date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Cu privire la acest din urmă aspect, s-a arătat că, în speţă, au fost audiaţi un număr mare de inculpaţi, învinuiţi şi martori, a fost efectuată o percheziţie domiciliară în urma căreia au fost ridicate o serie de bunuri aparţinând inculpatului şi familiei sale, bunuri care ulterior au fost restituite deoarece nu prezentau importanţă pentru cauză, iar suporturile magnetice pe care au fost stocate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu ceilalţi inculpaţi se află în posesia organului de urmărire penală, astfel că nu există niciun risc de distrugere a acestor mijloace de probă.
În susţinerea cererii au fost invocate şi circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, caracterizarea depusă la dosar cu privire la profilul moral, respectiv profesional al inculpatului, lipsa antecedentelor penale, şi situaţia familială a acestuia şi anume faptul că are un copil minor şi este singurul întreţinător al familiei, solicitându-se în final, prin trimitere la normele procesual penale interne şi constituţionale, dar şi la art. 5 din C.E.A.D.O., admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi liberarea inculpatului cu instituirea în sarcina acestuia a obligaţiilor prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., ce urmează a fi stabilite de instanţa de judecată.
Examinând cererea formulată, prima instanţă a constatat că aceasta nu este întemeiată.
S-a reţinut că, prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a aceleiaşi instanţe, completul de 5 judecători, s-a luat măsura arestării preventive faţă de inculpatul B.S. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25 mai 2011 şi până la 22 iunie 2011, inclusiv pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 273 C. vam. (Legea nr. 86/2006), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 16/ U din 25 mai 2011.
În concret, în sarcina inculpatului B.S. s-a reţinut că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în cadrul căruia.
La data de 7 septembrie 2010, orele 1714:46, inculpatul B.S. s-a angajat să transmită o sumă foarte mare de bani (atât de mulţi încât nu pot fi puşi într-un plic) de la inculpatul A.N.A.R.B.M. către inculpatul B.E., reprezentând datorii acumulate de acesta din urmă către grupul infracţional organizat constituit în cauză şi care include conducerea şi numeroşi lucrători vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru serviciile ce i-au fost prestate de grupul infracţional în sensul permiterii accesului în ţară a unui mare număr de containere conţinând, după caz, mărfuri contrafăcute, subevaluate sau mărfuri în plus faţă de cele declarate în vamă.
La data de 08 septembrie 2010, orele 1440:56, inculpatul B.S. s-a angajat faţă de inculpatul A.N.A.R.B.M. să transmită o sumă de 4.000 dolari S.U.A. către inculpatul B.E., unul din liderii grupului criminal organizat constituit în cauză, în condiţiile în care respectivii bani erau parţial destinaţi şi lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru permiterea intrării în ţară a unor containere cu mărfuri introduse în vamă de antemenţionatul intermediar vamal.
La data de 10 septembrie 2010, orele 1851:43, inculpatul B.S. i-a pretins inculpatului A.N.A.R.B.M. o sumă de bani determinată prin expresia „57", ce urma să fie dată cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, precum şi liderilor grupului criminal organizat pentru sprijinirea activităţilor ilicite ale inculpatului A.N.A.R.B.M., constând în introducerea frauduloasă în ţară a unor containere cu mărfuri importate.
La data de 23 septembrie 2010, orele 1540:54, inculpatul B.S. a fost înştiinţat de inculpatul A.N.A.R.B.M. că va primi 100 milioane lei, pentru a fi oferiţi ca mită vameşilor de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru intrarea în ţară a unui container cu postav.
La data de 27 septembrie 2010, orele 1031:43, inculpatul B.S. a stabilit o întâlnire cu intermediarul vamal L.S., pentru a se pune de acord cu acesta în privinţa selectării unei firme fantomă, prin intermediul căreia să se efectueze operaţiunile frauduloase de import ale intermediarului, prin B.V. Constanţa Sud Agigea, precum şi pentru a stabili sumele de bani ce trebuiau oferite cu titlu de mită vameşilor.
La data de 01 octombrie 2010, ora 0908:41, inculpatul B.S. s-a implicat în intermedierea introducerii în ţară a unor mărfuri importate printr-o firmă fantomă: SC I.B. SRL, pentru care actele şi ştampilele aferente se găseau de la bun-început în posesia societăţii de intermediere a transportului, întrucât societatea ultim indicată a fost înfiinţată de foarte scurt timp în acest scop.
La data de 01 octombrie 2010, orele 1154:54, inculpatul B.S. a fost informat de inculpatul A.N.A.R.B.M. că i-a plătit deja suma de un miliard trei sute de milioane, bani ce reprezintă atât datoriile licite către firma de intermediere a transportului, cât şi datorii către grupul infracţional organizat şi mită pentru lucrătorii vamali.
La data de 04 octombrie 2010, orele 1413:44, inculpatul B.S. a negociat cu inculpatul M.R. plata unei sume de bani pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri, intermediate de acesta, prin B.V. Constanţa Sud Agigea.
La data de 06 octombrie 2010, orele 1114:02, inculpatul B.S. şi inculpatul Ţ.V. au discutat despre oferirea de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, în timp ce B.S. se găsea la Poarta nr. 10 a Portului Constanţa Sud Agigea.
La datele de 08, 13, 18, 19 şi 22 octombrie 2010, inculpatul B.S. a negociat plata unor sume de bani cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, împreună cu numitul N.J., reprezentant al SC S.A.I.G. SRL, pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri negociate de acesta din urmă.
La data de 10 noiembrie 2010, orele 1339:37, inculpatul B.S. împreună cu inculpatul Ţ.V. au intermediat oferirea de mită către lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a 4 containere cu mărfuri.
La data de 10 noiembrie 2010, orele 1427:20, inculpatul B.S. a preluat un plic conţinând o sumă neprecizată de bani de pe biroul unui angajat al SC E.E. SRL (numitul A.) pentru a oferi banii ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru a facilita intrarea în ţară a unor containere cu mărfuri, introduse în vamă de antemenţionata societate.
La data de 12 noiembrie 2010, orele 1546:56 şi 1901:06, inculpatul B.S. a intervenit cu succes pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru ca aceştia să permită intrarea în ţară a unui container prezentat de intermediarul vamal M.R.S., reprezentant al SC R.A.C.S. SRL, conţinând mărfuri contrafăcute, purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate V.
La data de 12 noiembrie 2010, orele 1622:12, inculpatul B.S. i-a pretins inculpatului C.M., reprezentant al SC M.I. SRL, intermediar vamal, o sumă de bani descrisă ca „89" şi o altă sumă de bani, descrisă ca „19 cu 70", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru introducerea în ţară a două containere cu mărfuri.
La data de 07 ianuarie 2011, ora 1046:16, inculpatul B.S. a stabilit sumele ce urmează să fie date ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unor containere cu încălţăminte, sume ce veneau în contradicţie cu cele stabilite de inculpatul D.L., Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea.
La data de 17 ianuarie 2011, orele 1827:22, inculpatul B.S. a negociat cu M.R.S. introducerea în ţară a mai multor containere ce conţineau mărfuri în plus faţă de cele declarate.
La data de 19 noiembrie 2010, orele 1143:31, inculpatul B.S. a planificat împreună cu inculpatul Ţ.V. prezentarea la B.V. Constanţa Sud Agigea a unor facturi falsificate de export pentru a finaliza o operaţiune vamală.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de către instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 şi urm. C. proc. pen., ultima dată, prin încheierea nr. 1196 din 11 august 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6485/1/2011, începând cu data de 22 august 2011 până la 20 septembrie 2011, inclusiv.
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a fost constituit de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., judecătorul reţinând că există indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul B.S. a comis infracţiunile pentru care este cercetat, infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani şi probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prima instanţă a reţinut, din interpretarea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., că soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar presupune două etape, una prealabilă, a examinării admisibilităţii în principiu a cererii şi cea de a doua, care constă în analizarea temeiniciei unei atare cerere. Sub aspectul admisibilităţii în principiu a cererii s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, infracţiunile intenţionate pentru care este cercetat inculpatul fiind sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani, temeinicia cererii urmând a fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. şi a oportunităţii admiterii unei astfel de cereri în raport cu datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului şi complexitatea cauzei.
Astfel, s-a constatat că actele de urmărire penale nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul B.S. ar săvârşi alte infracţiuni sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat, în condiţiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar la data formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, suporturile pe care sunt stocate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu alţi coinculpaţi din prezenta cauză, şi care constituie principalele mijloace de probă pe baza cărora organul de urmărire penală susţine vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor de săvârşirea cărora este bănuit, se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce exclude posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situaţiile prevăzute expres de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
Garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, nu echivalează însă, cu însăşi admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., deoarece, pe lângă vocaţia legală, trebuie analizată şi oportunitatea admiterii cererii, în raport cu prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen., instanţa având posibilitatea de a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu serveşte scopului stabilit de legea penală, criteriile avute în vedere privind atât la elementele ce vizează faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările săvârşirii infracţiunilor, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, ele analizându-se coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive, aşa cum este definit în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
Prima instanţă a apreciat că inculpatul B.S. beneficiază de circumstanţe personale favorabile (nu are antecedente penale, este caracterizat pozitiv de unitatea în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea), însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii.
Pe de altă parte, s-a reţinut că nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată (chiar şi în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituţie nu menţionează expres), condiţia referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiţie cerută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi care a constituit temeiul legal al luării măsurii arestării preventive a inculpatului (în acest sens s-a pronunţat în mod constant şi C.E.D.O. în cauzele L. c. Franţei, C. c. României, H. c. Olandei).
Natura infracţiunilor de săvârşirea cărora este bănuit inculpatul, gradul de pericol social concret al acestora, reflectat de modalităţile şi împrejurările în care se reţine că au fost comise respectivele infracţiuni, frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de fapte penale şi urmările negative pe care le produc, contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului unde sunt încadraţi cei în sarcina cărora se reţine că li s-au oferit sau au oferit foloase necuvenite, cât şi stadiul actual al cercetărilor penale, conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune, cel puţin în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului.
Astfel, s-a concluzionat că scopul pentru care s-a luat faţă de inculpat măsura arestării preventive, privit prin prisma prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, la soluţionarea propunerii de arestare preventivă şi de prelungire a măsurii, cât şi la verificarea în calea de atac a recursului, a încheierilor pronunţate cu această ocazie, s-a statuat definitiv că scopul măsurii arestării preventive nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea şi menţinerea acestei măsuri preventive privative de libertate şi că de la data ultimei prelungiri a măsurii nu au intervenit schimbări care să justifice atingerea acestui scop în alt mod, respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului.
S-a reţinut că a analiza instituţia liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condiţiile limitativ prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., ar însemna ignorarea cu bună ştiinţă a dispoziţiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, printre care este şi acela de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi tot astfel, ar însemna ca analizând numai condiţiile menţionate de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., să se ajungă la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracţiunile grave pentru care este cercetată (aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, complicitate la dare de mită), de modalitatea în care se reţine că au fost comise, de urmările produse, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanţă cu prevederile legale sus-menţionate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul şi concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii), pentru netemeinicie, motivare eronată, prin referire la aspecte ce vizează temeinicia măsurii arestării, pe baza unor argumente ce exced prevederilor legale în materie.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie – comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Relativ la activitatea infracţională despre care există presupunerea că a fost desfăşurată de inculpatul B.S. procurorul a reţinut că aceasta viza transmiterea unor sume de bani inculpatului B.E., sprijinirea şi intermedierea, ca şi complice, a comiterii infracţiunii de dare de mită, planificarea (împreună cu inculpatul Ţ.V.) prezentării la B.V. Constanţa Sud Agigea a unor facturi de export falsificate, infracţiunile fiind prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 273 C. vam. (Legea nr. 86/2006), totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale, argumentele invocate de către instanţă, contrar susţinerilor apărării, fiind apte a justifica soluţia dispusă, care este legală, temeinică şi riguros motivată.
În ceea ce priveşte folosirea de către prima instanţă a unor argumente străine de cele reglementate de normele incidente în speţă aceste susţineri nu pot fi primite, referirile instanţei la temeiurile arestării demonstrând, în concret, caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, la acest moment procesual, aspectele relative la starea de fapt şi activitatea despre care există indicii că a desfăşurat-o inculpatul fiind esenţiale spre a da o soluţionare justă cererii de liberare, cu respectarea condiţiei sine qua non de garantare a realizării scopului procesului penal, astfel după cum prevede art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva încheierii nr. 1346 din 31 august 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6841/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 222/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 219/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
