ICCJ. Decizia nr. 262/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 262/2011
Dosar nr.7296/1/2011
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1357 din 6 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că arestarea inculpatului M.A. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 Judecători.
Prin încheieri succesive ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, confirmate de completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost prelungită starea de arest a inculpatului pe durate de câte 30 de zile, până la soluţionarea prezentei cereri.
La data de 2 septembrie 2011, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând cererea inculpatului M.A. prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, s-a reţinut că potrivit actelor şi lucrărilor de urmărire penală, inculpatul M.A. este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că faptele presupus a fi săvârşite de inculpatul M.A., care formează obiectul cercetării penale în prezenta cauză, constau în concret în aceea că în calitatea deţinută, de lucrător vamal în cadrul V.C. Sud Agigea, şef control fizic containere în cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea, a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de luare de mită, pretinzând prin intermediul inculpatului T.D.I. sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori.
Astfel, la data de 2 septembrie 2010, orele 1722:23, inculpatul M.A. i-a solicitat inculpatului T.D.I., reprezentant al comisionarului vamal C.C.S. SRL, ca unul din importatori sau intermediari vamali, neidentificat, descris codat sub denumirea de „inginerul chelios", să plătească cu titlu de mită suma de 3.000 dolari S.U.A., pentru a se permite intrarea în ţară a unei cantităţi de 30 baxuri cu pixuri (02 septembrie 2010, orele 1722:23).
La data de 30 septembrie 2010, orele 1301:23, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că suma oferită ca mită pentru a se permite intrarea în ţară a unui container conţinând aţă de cusut este de 5.500 dolari S.U.A. (30 septembrie 2010, orele 1301:23).
La data de 8 octombrie 2010, orele 1421:27, inculpatul M.A. a consimţit să îşi încalce atribuţiile de serviciu, permiţând intrarea în ţară a două containere, aparţinând societăţii G., la cererea inculpatului T.D.I., în condiţiile în care primul container conţinea o proporţie de 25 % mărfuri ilicite, iar cel de-al doilea container conţinea 98 % mărfuri ilicite, bazându-se pe plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită, percepută de inculpatul T.D.I. de la importatori sau intermediari vamali (08 octombrie 2010, orele 1421:27; 1511:36).
În cursul serii de 15 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a dat detalii inculpatului T.D.I. cu privire la cantităţile de mărfuri contrafăcute (respectiv jucării H.M. şi P.D.) existente într-un container ce urma să fie introdus în ţară prin încălcarea îndatoririlor de serviciu de către inculpatul M.A.; în baza informaţiilor furnizate de M.A., inculpatul T.D.I. i-a pretins inculpatului M.R. suma de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, în scopul ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită intrarea în ţară a mărfurilor contrafăcute (15 noiembrie 2010, orele 1845:02 – în corespondenţă cu T.D.I.).
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata unei sume de bani neprecizate, cu titlu de mită, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a permite intrarea în ţară a unor mărfuri aparţinând firmei D., în condiţiile în care facturile aferente importului erau necorespunzătoare, prezentate doar în copie şi, în absenţa originalului (17 noiembrie 2010 orele 0903:55).
La data de 17 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata sumei de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită, bani pe care, la rândul său, să îi perceapă de la reprezentanţii firmei D.G., în scopul de a permite intrarea în ţară a 10 baxuri cu ochelari de vedere (17 noiembrie 2010, orele 1711:18; 1735:39; 1738:40).
La data de 19 noiembrie 2010, inculpatul M.A. i-a cerut inculpatului T.D.I. plata sumei de 4.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită, pentru a permite intrarea în ţară a 78 şi, respectiv, 25 baxuri cu mărfuri ilicite (19 noiembrie 2010, orele 1430:57).
La data de 28 decembrie 2010, inculpatul M.A. a permis intrarea în ţară a unui transport de ciuperci provenind din Republica Populară Chineză, pentru care nu exista certificat de captură, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu, cerându-i inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, sumă pe care acesta urma să o ceară intermediarului vamal E.H.A. (28 ianuarie 2010, orele 1512:45; 1734:03).
La data de 6 ianuarie 2011, inculpatul M.A. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul C.M. introduce în ţară un container, din care jumătate reprezintă mărfuri nedeclarate, iar 20 de colete reprezintă mărfuri contrafăcute, sugerându-i să contacteze importatorul pentru a plăti o sumă de bani cu titlu de mită, în scopul încălcării îndatoririlor de serviciu şi a permiterii intrării în ţară a respectivelor mărfuri (06 ianuarie 2011, orele 1245:45).
Examinând cererea prin prisma dispoziţiilor art. 23 alin. (10) din Constituţie, art. 136 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 1601 C. proc. pen., prima instanţă a reţinut că formularea unei cereri de liberare provizorie este condiţionată, de luarea prealabilă a măsurii arestării, şi nu presupune încetarea sau schimbarea temeiurilor care au impus luarea măsurii arestării deoarece, în aceste ipoteze, devin incidente alte instituţii de drept procesual penal, revocarea arestării sau înlocuirea arestării [(art. 139 C. proc. pen.)], judecătorul având dreptul, potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., de a aprecia asupra acordării sau neacordării liberării provizorii.
S-a reţinut că potrivit actelor şi lucrărilor dosarului de urmărire penală, se presupune existenţa unui grup infracţional organizat pe 6 paliere.
Probele sau indiciile temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) cu referire la art. 681 C. proc. pen., existente la dosar şi funcţiile publice sau private îndeplinite de persoanele faţă de care se efectuează cercetări până la acest moment, fiind de natură a sugera ca posibilă o astfel de organizare a presupusei activităţi infracţionale a inculpaţilor.
Totodată, s-a constatat că organele de urmărire penală îl situează pe inculpatul M.A., iar în cursul actualei faze a procesului penal instanţa nu are competenţa a cenzura această prezentare a „grupului infracţional organizat", la palierul nr. 4 „palierul de execuţie la nivelul sistemului vamal".
S-a concluzionat că în cauză, în raport cu modul de organizare/ierarhizare al presupusului grup infracţional, astfel cum acesta este prezentat în actele şi lucrările dosarului de urmărire penală (situarea inculpatului M.A. la unul din paliere superioare ale acestuia, palierul nr. 4 „palierul de execuţie la nivelul sistemului vamal"), având în vedere probele şi indiciile temeinice existente până în prezent, sunt elemente de natură a justifica rezonabil concluzia privind „necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte", iar interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport cu gravitatea infracţiunilor presupus a fi săvârşite, indiciile privind posibilitatea că acestea ar fi fost săvârşite în participaţie cu persoane care deţineau înalte funcţii, inclusiv implicând exerciţiul autorităţii de stat, consecinţele produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activităţile vamale, dar şi impactul negativ asupra prestigiului instituţiilor publice, nefiind împrejurări de ignorat.
S-a argumentat că, în principiu, tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de eliberare din detenţie provizorie, cel puţin după o anumită perioadă de timp, decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente ameninţată, iar această condiţie se cere a fi analizată, în cadrul cererii de liberare provizorie, şi în raport cu riscul pe care îl prezintă inculpatul de a comite noi infracţiuni.
Sub acest aspect, prima instanţă a constatat că, nu există date sau indicii concrete care să prezume rezonabil riscul de repetare a infracţiunilor, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului necunoscut cu antecedente penale şi cu conduită corespunzătoare în societate până la data formulării acuzaţiilor, însă pentru acordarea liberării provizorii este deopotrivă necesară şi îndeplinirea condiţiei privitoare la inexistenţa oricărui risc de influenţare a anchetei, în cauză existând, cel puţin în acest moment al desfăşurării activităţii de urmărire penală, un asemenea risc, acesta neputând fi în mod obiectiv eliminat prin instituirea unui control judiciar la acest moment procesual.
S-a menţionat că presupusa activitate infracţională ce formează obiectul cercetărilor s-a extins pe o perioadă relativ lungă de timp şi a implicat un număr mare de participanţi, cu multiple acte materiale de executare, iar probaţiunea, până la acest moment procesual, se întemeiază, printre altele, pe convorbirile telefonice interceptate aspectele presupus infracţionale rezultate din aceste convorbiri necesitând multiple şi complexe verificări în fapt cu privire la activităţile de vămuire desfăşurate, societăţile şi persoanele beneficiare implicate, interesul anchetei în curs de desfăşurare la organele de urmărire penală reclamând, în acest stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către apărătorul ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate, netemeinicie, inexistenţa datelor referitoare la nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., folosirea de argumente ce exced normelor care reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar, cercetarea altor inculpaţi poziţionaţi pe paliere superioare în cadrul grupului infracţional în libertate, neefectuarea de noi acte de urmărire faţă de inculpat, neobservarea prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevede condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanţă a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reţine, astfel, că prin hotărâri judecătoreşti definitive succesive, faţă de inculpat a fost luată şi apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din Municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat, incluzând oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităţilor legale ale autorităţilor statului român în privinţa activităţii de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanţa, dar şi din Municipiul Bucureşti, prin acapararea instituţiilor competente, determinate să îşi exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracţional organizat.
Practicile grupului infracţional organizat constau în instituirea unei reţele structurale funcţionale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Reţeaua structurală constituită de grupul infracţional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracţiunile, mijloace de acţiune ale grupului infracţional organizat, erau reprezentate de darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracţional organizat erau structuraţi pe paliere de conducere şi control: B.E. şi P.A.C., de protecţie externă: M.L. şi B.M., comandă şi coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. şi S.I., execuţie la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V. D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuţie – comisionari vamali şi angajaţi ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ţ.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuţie – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reţine, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de şef control fizic containere în cadrul B.V. Constanţa Sud Agigea, lucrător vamal, a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de luare de mită, pretinzând prin intermediul comisionarului T.D.I., sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care E.H.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi a permite intrarea în ţară a unor containere importate, ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară.
Probele administrate creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte de o gravitate deosebită, având în vedere amploarea activităţii grupului infracţional, scopurile acestuia şi impactul exercitat din punct de vedere economic şi social.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise şi impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată şi numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere şi nici să prevaleze principiului aflării adevărului şi necesităţii desfăşurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speţă pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare, cauzei concrete dedusă judecăţii, a normelor legale incidente în speţă, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Motivele de recurs invocate sunt nefondate.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absenţa privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracţiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei şi necesitatea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale.
Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite susţinerile apărării în sensul inexistenţei de date privind un potenţial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condiţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel şi caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura şi gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condiţiile şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcţionării clandestine şi ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităţilor statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi şi care, în mod evident impunea o reacţie fermă a organelor judiciare.
Referitor la critica privind folosirea de către prima instanţă a unor argumente ce exced normelor care reglementează instituţia juridică a liberării provizorii sub control judiciar, prin raportare la cauza concretă şi la starea de fapt avută în vedere, la acest moment procesual de către organele de urmărire, se constată că nici aceasta nu se susţine. Astfel, instanţa a avut în vedere şi a aplicat în mod just, prin coroborare, prevederile art. 1601 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportându-se şi la prevederile art. 136 C. proc. pen. (contrar susţinerilor apărării), observând nu doar situaţia de fapt, astfel după cum aceasta reiese, în acest moment, din actele dosarului, dar şi aspectele particulare ce ţin de persoana inculpatului şi necesitatea de asigurare, în orice circumstanţe, a realizării scopului procesului penal.
În ceea ce priveşte susţinerea relativă la actele de urmărire efectuate faţă de inculpat aceasta nu poate fi primită, deoarece excede obiectului cauzei, procurorul având în această fază a procesului penal libertatea de a stabili modalitatea de derulare a anchetei şi ordinea efectuării actelor de urmărire.
Referitor la argumentele privind împrejurarea că alţi inculpaţi sunt cercetaţi în stare de libertate se reţine că nici acestea nu se susţin, principiul egalităţii de tratament, sugerat de apărare, negăsindu-şi aplicabilitatea, măsurile preventive dispuse faţă de inculpaţi fiind diferite, în raport cu situaţia procesuală distinctă a fiecăruia.
Pentru considerentele ce preced dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii nr. 1357 din 6 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. în dosarul nr. 7022/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 363/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 230/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
