ICCJ. Decizia nr. 243/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 243/2012
Dosar nr. 6676/1/2012
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a procurorului şef Secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.G. ”împotriva tuturor actelor şi măsurilor dispuse de procurori, prin emiterea şi utilizarea abuzivă, în afara cadrului permis de lege, a mandatului din 13 noiembrie 2002 . pentru autorizarea interceptării convorbirilor telefonice, şi a mandatului din 9 mai 2003 . pentru autorizarea prelungirii interceptării.”.
Procurorul a reţinut că plângerea petiţionarului este inadmisibilă deoarece mandatele de autorizare au fost emise în conformitate cu legea, iar informaţiile obţinute, interceptările telefonice, au fost înaintate organelor de urmărire penala şi depuse la dosarul cauzei.
Împotriva rezoluţiei nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a procurorului şef Secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistica, petentul B.G. a formulat, potrivit art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanţa competentă, înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, dosarul nr. 3252/1/2012.
La termenul de judecată din 5 octombrie 2012, petentul B.G., prin apărător, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei invocate.
Prin sentinţa penală nr. 1338 din 5 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr. 3252/1/2012, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petiţionarul B.G., constatând inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 51/1991 şi ca inadmisibilă, plângerea formulată de acelaşi petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în privinţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petiţionarul B.G., că aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei în care a fost invocată.
Cu privire la plângerea formulată, instanţa a reţinut şi că, în acord cu dispoziţiile Deciziei ( în recurs în interesul legii ) nr. 57/2007, plângerea îndreptată împotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată,este inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 1338 din 5 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală, în dosarul nr. 3252/1/2012, petentul B.G. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, formându-se dosarul nr. 6676/1/2012.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, analizând actele şi lucrările din dosar constată că:
Recursul declarat petiţionarul B.G. cu privire la dispoziţia de respingere, ca nefondată, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, este tardiv pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Împotriva dispoziţiei din sentinţă – pronunţată la 5 octombrie 2012 - prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, petentul avea posibilitatea să formuleze recurs în termen de 48 de ore pronunţare, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, însă acesta a formulat recursul, care a fost transmis prin fax, la 15 octombrie 2012, orele 1039, cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege mai sus - menţionat.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că recursul este tardiv şi urmează să fie respins ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. a), teza I C. proc. pen.
Recursul declarat petitionarul B.G. cu privire dispoziţia de respingere,ca inadmisibilă, a plângerii formulate de acelaşi petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, este inadmisibil, şi va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
În speţa supusă analizei, cererea de recurs are ca obiect o dispoziţie dintr-o sentinţă definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală asupra unei plângeri formulate în procedura reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.; aşa fiind, exercitarea căii de atac a recursului împotriva acestei sentinţe este inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege, după cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituind o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, reprezentând o soluţie inadmisibilă.
Pentru considerentele ce precedă, se va constata că cererea de recurs este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., raportat la art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul B.G. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată prin sentinţa nr. 1338 din 5 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr. 3252/1/2012.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.G. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a plângerii formulată împotriva rezoluţiei nr. 865/II/2/2012 din 26 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 25/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
