ICCJ. Decizia nr. 27/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 27/2013
Dosar nr. 6610/1/2012
Şedinţa publică de la 11 februarie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 105 din 15 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 4690/2000, a hotărât achitarea inculpatului P.Ş. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Tribunalul a reţinut că victima declarase în fata instanţei că reclamanţii "nu l-au ameninţat, nu l-au lovit şi nu l-au ţinut prizonier, dimpotrivă, l-au protejat atât cât au putut şi poate că ar fi fost mort dacă ei nu s-ar fi aflat acolo". În continuare, instanţa a făcut referire la declaraţia victimei din 12 mai 2000, redactată după cum urmează: "Ş. şi A. m-au dezlegat şi nu au putut să plece pur şi simplu pentru că le era teamă. şi, pe de altă parte, au încercat să liniştească lucrurile, ajutându-mă cât au putut ca să nu fiu omorât în bătaie." Instanţa a reţinut, de asemenea, că această declaraţie era în concordanţă cu declaraţiile martorilor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a introdus apel, criticând printre altele, greşita achitare a inculpatului.
Prin decizia penală nr. 433/A din 5 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 1256/2002, a fost respins apelul parchetului referitor la greşita achitare a inculpatului P.l.Ş.
S-a reţinut că doar faptul că inculpatul era prezent la sediul firmei lui B.M. nu putea duce la concluzia că era vinovat, în absenţa oricăror probe incriminatoare.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs, solicitând condamnarea inculpatului. În motivele sale de recurs, acesta a susţinut că, chiar dacă inculpatul nu putea fi condamnat ca autor, acesta ar trebui condamnat în calitate de complice.
La 13 octombrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în parte recursul formulat de procuror, a casat hotărârile primelor două instanţe cu privire la achitarea inculpatului şi a pronunţat o nouă hotărâre pe fond, prin care a dispus condamnarea la 7 ani închisoare a inculpatului P.I.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (faptă prevăzută şi sancţionată de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.) şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 alin. (1) C. pen.).
Ca urmare a contopirii pedepselor aplicate, inculpatul P.I.Ş. a fost condamnat să execute o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul P.I.Ş. a început să execute pedeapsa de 7 ani închisoare în octombrie 2007, acesta fiind liberat condiţionat efectiv la data de 10 ianuarie 2012.
Pentru a pronunţa hotărârea de condamnare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând o nouă interpretare faptelor, a constatat că rolul inculpatului a constat în ademenirea victimei la sediul firmei lui B.M., fiind prezenţi în seara de 11 ianuarie 2000 şi în noaptea următoare.
2. Având în vedere soluţia instanţei de recurs şi epuizarea căilor interne de atac, revizuentul condamnat P.I.Ş. a formulat cerere, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, împotriva statului român invocând:
- încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie, constând în faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a asigurat un proces echitabil, deoarece a reexaminat cauza şi i-a înrăutăţit situaţia fără să îl asculte sau să îi permită să aducă probe în apărare. Mai mult, urmare a acestei proceduri expeditive în care nu i s-a permis pregătirea apărării şi prezentarea acesteia în faţa instanţei de ultim grad, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată la 10 aprilie 2012, definitivă în condiţiile art. 44 § 2 din Convenţie, cu privire la cererea revizuentului a stabilit că a avut loc încălcarea caracterului echitabil al acţiunii în temeiul art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 (c) şi (d) din Convenţie, reţinând că, prin casarea hotărârilor de achitare pronunţate de primele două instanţe, Tribunalul Bucureşti şi, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit două acuzaţii în materie penală împotriva reclamantului, condamnându-l fără să îl asculte.
Lipsa ascultării inculpatului în persoană este şi mai dificil de conciliat cu cerinţele unui proces echitabil în circumstanţele specifice ale acestei cauze, unde instanţa de recurs a efectuat o evaluare a laturii subiective a pretinsei infracţiuni, respectiv intenţia reclamanţilor de a comite infracţiunile, şi a fost prima instanţă care i-a condamnat în acţiunea introdusă pentru a stabili o acuzaţie în materie penală împotriva lor.
Prin cererea de revizuire formulată de petent, în temeiul art. 4081 C. proc. pen. şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători la 16 octombrie 2012, acesta a solicitat desfiinţarea deciziei nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4681/2002 şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. Analizând cererea de revizuire în raport cu dispoziţiile prevăzute de art. 4081 C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că această cerere este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Raportând cererea formulată la prevederile art. 4081 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., rezultă că aceasta respectă condiţiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv:
a) printr-o hotărâre definitivă a CEDO s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenţie (în speţa art. 6 § 1 şi 3 lit. c) şi d);
b) consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi în prezent şi sunt reprezentate, în esenţă, de consecinţele condamnării revizuentului la o pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat garanţiile prevăzute de art. 6 § 1 şi 3 lit. c) din Convenţie;
c) cererea a fost formulată de persoana al cărui drept a fost încălcat, revizuentul P.I.Ş. având legitimitate procesuală activă;
d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii C.E.D.O.
Se va reţine sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, prin modul de soluţionare a cauzei în care revizuentul a avut calitate de inculpat, că potrivit prevederilor art. 20 din Constituţie, dispoziţiile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 31/1994) urmau a se aplica prioritar, chiar în absenţa, la momentul judecării recursului a unei reglementări speciale procesual penale.
Totodată, în mod independent de soluţia ce s-ar fi pronunţat în recurs, încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 § 1 cu distincţiile arătate în hotărârea C.E.D.O., respectiv, neaudierea nemijlocită a revizuentului şi a coinculpaţilor şi lipsa administrării nemijlocite a probelor care să întemeieze soluţia de condamnare, au determinat o vătămare. Aceasta constă în pronunţarea unei soluţii de condamnare în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele, garanţiile prevăzute de art. 6 § 1 şi 3 lit. c) şi d) din Convenţie.
Rezultă, aşadar că unicul remediu apt a înlătura consecinţele încălcării dreptului la un proces echitabil, constatat prin hotărârea C.E.D.O., îl reprezintă desfiinţarea hotărârii instanţei de recurs şi dispunerea rejudecării cauzei de către această instanţă, cu respectarea drepturilor revizuentului.
În rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 433/A din 5 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală privind pe inculpatul P.I.Ş., instanţa de recurs va face aplicarea dispoziţiilor art. 38514 raportat la art. 38516 C. proc. pen., respectiv ascultarea inculpatului şi administrarea probelor, aşa cum s-a statuat prin hotărârea C.E.D.O. pronunţată la 10 aprilie 2012, în paragrafele § 51 şi § 52.
În temeiul dispoziţiilor art. 4081 pct. 11 lit. b) C. proc. pen. va admite cererea de revizuire, va desfiinţa decizia nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4681/2002, numai în ceea ce îl priveşte pe revizuentul P.I.Ş. şi va dispune trimiterea cauzei Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 4081 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., admite cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I.Ş. împotriva deciziei penale nr. 4447 din 13 octombrie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr. 4681/1/2002.
Desfiinţează decizia atacată numai în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat P.I.Ş. şi dispune trimiterea cauzei Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la intimatul inculpat P.I.Ş.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 29/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
