ICCJ. Decizia nr. 22/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia nr. 22/2013

Dosar nr. 4678/1/2012

Şedinţa publică din 11 februarie 2013

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 473 din 27 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a fost condamnat inculpatul C.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A fost dedusă, din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 4 octombrie 2006 la 6 octombrie 2006.

A fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpatul C.I.

Totodată, a fost condamnată inculpata I.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat Ia art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A fost dedusă, din pedeapsa aplicată inculpatei, durata prevenţiei de la 4 octombrie 2006 la 6 octombrie 2006

A fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă faţă de inculpata I.M.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul C.I. contravaloarea în lei a sumei de 8102 euro, la data punerii în executare a hotărârii, precum şi a sumei de 4360 RON.

A fost menţinut sechestrul asigurator dispus prin ordonanţa din 20 octombrie 2006 în dosarul nr. 122/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a Corupţiei, asupra terenului în suprafaţă de 1755 mp, situat în Iaşi, Magistrala Bârnova nr. 100 F, judeţul Iaşi, proprietatea inculpatului C.I.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 10 000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul din 25 ianuarie 2007 întocmit în dosarul nr. 122/P/2006 au fost trimişi în judecată inculpatul C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi inculpata I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut în sarcina inculpatului C.I. că, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe fondul desfăşurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/P/2006, a pretins şi primit de la inculpata I.M., în perioada mai - august 2006, foloase materiale în sumă de aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro şi 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea la 2 mai 2006 a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinaţia Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. şi C.R.E., cu destinaţia China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro şi 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006 a două bilete de avion pe numele aceloraşi două persoane, cu destinaţia Budapesta şi, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum şi beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata traducerii unor acte medicale şi asigurarea folosinţei unui autoturism) în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat, beneficiul urmărit de inculpat fiind, iniţial punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei respectivei cauze în favoarea D.N.A.

În sarcina inculpatei I.M. s-a reţinut că a remis inculpatului C.I., pe fondul desfăşurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/P/2006, în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat, beneficiul urmărit de inculpată fiind iniţial punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A., pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei respectivei cauze în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structura centrală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 ianuarie 2007 sub nr. 745/1/2007

În cauză a fost fixat termen pe fondul cauzei la 8 martie 2007, iar pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive dispusă faţă de inculpaţii C.I. şi I.M. a fost fixat termen la 1 februarie 2007.

Prin încheierea de şedinţă din 1 februarie 2007 s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi în baza art. 136 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 145¹ cu referire la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii C.I. şi I.M.

La termenul din 8 martie 2007 instanţa de fond, constatând întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată în scris şi susţinută oral de inculpatul C.I., în sensul angajării unui apărător ales, în raport de prevederile art. 6, art. 171 alin. (1) şi art. 3 C. proc. pen., precum şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a dispus admiterea cererii.

La termenul de judecată de la 3 aprilie 2007, a fost admisă cererea formulată de inculpata I.M., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145¹ alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1¹) C. proc. pen. aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 şi O.U.G. nr. 60/2006.

Totodată, prin aceeaşi încheiere în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen. a fost suspendată judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de constituţionalitate invocate.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, iar prin decizia nr. 266 din 16 aprilie 2007 pronunţată de Completul de 9 Judecători în dosarul nr. 3507/1/2007 a fost admis recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost casată în parte încheierea, cu referire la dispoziţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Totodată, s-a luat act de declaraţia intimatei inculpate I.M. de renunţare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia invocată.

La termenul din 22 mai 2007, instanţa de fond, apreciind ca fiind întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al inculpatei I.M., în vederea pregătirii apărării, faţă de data angajamentului recent în cauză a acestuia, reţinând totodată că au fost reziliate contractele cu cei doi apărători aleşi ai inculpatei I.M., a acordat, un ultim termen în vederea pregătirii apărării.

La termenul fixat, din 7 iunie 2007, instanţa a pus în discuţie regularitatea actului de sesizare şi a constatat, conform dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 263 şi 264 C. proc. pen. referitoare la elementele ce stau la baza întocmirii Rechizitoriului şi la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestora de către procurorul şef de secţie.

Ulterior, constatării regularităţii actului de sesizare, inculpata I.M. a formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător R.A.P., preşedintele completului de judecată, invocând incompatibilitatea acesteia în raport cu prevederile art. 48 lit. d) şi art. 47 alin. (2) C. proc. pen., motivând că doamna judecător este incompatibilă a soluţiona cauza întrucât s-a pronunţat cu privire la prelungirea autorizării de interceptare.

Prin încheierea de şedinţă din 13 iunie 2007 a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător R.A.P., instanţa reţinând că magistratul recuzat nu are interes în cauză, prelungirea autorizaţiei de interceptare şi înregistrare a convorbirilor legale efectuându-se în îndeplinirea obligaţiilor sale legale, instanţa reţinând totodată că, această împrejurare nefiind de natură să conducă la concluzia că judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză.

La termenul din 21 iunie 2007, instanţa a dispus începerea cercetării judecătoreşti şi s-a dat citire actului de sesizare.

Inculpatul C.I. a arătat că înţelege să dea declaraţie în cauză, dar apărătorul inculpatei I.M. a învederat instanţei că are de formulat o cerere înaintea audierii inculpatului.

Instanţa a pus în vedere apărătorului inculpatei I.M. că s-a trecut de momentul procesual al formulării de cereri sau excepţii, urmând a fi audiat unul dintre inculpaţi. Inculpata I.M. a arătat că, în aceste condiţii, de comun acord cu apărătorul său, avocat P.I. înţelege să denunţe contractul de asistenţă juridică încheiat cu acesta, întrucât a apreciat că, atâta timp cât i se interzice dreptul de a formula cereri nu poate beneficia de o apărare eficientă, motiv pentru care instanţa a fost obligată să fixeze un nou termen de judecată pentru a asigura inculpatei dreptul la apărare.

La termenul din 4 septembrie 2007 apărătorul inculpatului C.I., avocat C.G. a formulat cerere de amânare, învederând instanţei că a fost angajat în cauză în urmă cu câteva zile şi are nevoie de timp pentru a putea pregăti apărarea.

În vederea asigurării unei apărări complete şi depline în cauză, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, oralităţii şi publicităţii şedinţei de judecată instanţa a fixat un nou termen de judecată la 26 septembrie 2007, când inculpatul C.I. a formulat prin apărător cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen.

Instanţa, constatând că a fost declarată deschisă cercetarea judecătorească, a prorogat discutarea excepţiei după audierea inculpaţilor.

Inculpatul C.I. a arătat că, faţă de situaţia nou ivită este nevoit să nu dea nicio declaraţie în cauză, deşi ar fi dorit acest lucru, întrucât are multe de precizat.

Inculpata I.M. a arătat că, în aceste condiţii, se prevalează de dreptul la tăcere, înţelegând să nu dea nicio declaraţie în cauză întrucât se consideră nevinovată.

Instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 21 alin. (3) şi (4), art. 16 şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 paragraf 3 din CEDO, cerere pe care a respins-o ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.I.

Prin decizia nr. 534 din 3 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, pronunţată în dosarul nr. 8545/1/2007 a fost admis recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 26 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen. a extins efectele recursului şi cu privire la inculpata I.M., a casat încheierea atacată şi rejudecând, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) şi (4), art. 16 şi 24 alin. (1) din Constituţia României, art. 6 paragraf 3 lit. b) şi d) din CEDO, invocată de inculpatul C.I. S-a trimis dosarul Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acestei excepţii şi, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen. a fost suspendată judecata până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.

Prin decizia penală nr. 132 din 21 februarie 2008 a Curţii Constituţionale, pronunţată în dosarele nr. 1308D/2007, 1321D/2007, 1489D/2007 şi 1507D/2007 a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza I C. proc. pen., întrucât această excepţie referitoare Ia drepturile apărătorului în cursul urmăririi penale fusese admisă de Curtea Constituţională în altă cauză.

Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, la repunerea pe rol a cauzei, din 16 aprilie 2008, s-au pus în discuţie cererile formulate de inculpaţi la termenul din 26 septembrie 2007, de restituire a cauzei la Parchet, ca urmare a încălcării dreptului la apărare în cursul urmăririi penale.

Prin sentinţa penală nr. 768 din 16 aprilie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a admis cererile formulate de inculpaţii C.I. şi I.M. în baza art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 172 alin. (1) C. proc. pen., urmând a se asigura garanţiile procesuale ce decurg din modificarea acestor dispoziţii ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a aceleiaşi dispoziţii din reglementarea anterioară de către Curtea Constituţională prin decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007 publicată în M.O. nr. 866 din 18 decembrie 2007.

Totodată, în temeiul art. 332 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpaţii C.I. şi I.M., prin încheierea din 1 februarie 2007 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 58 din 12 februarie 2007 a Completului de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 1035/2007.

În baza art. 332 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra terenului în suprafaţă de 1755 m.p. situat în Iaşi, Magistrala Bârnova nr. 100F, Judeţul Iaşi, teren aflat în proprietatea inculpatului C.I. şi a soţiei sale C.E., măsură instituită prin ordonanţa din 20 octombrie 2006 în dosarul nr. 122/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 487 din 22 iunie 2009 a Completului de 9 Judecători s-a admis recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi a fost casată în întregime sentinţa penală nr. 768 din 16 aprilie 2008, cauza fiind trimisă pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă, respectiv Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, Completul de 9 Judecători a reţinut că inculpaţii au beneficiat de un real şi efectiv drept la apărare pe parcursul întregii urmăriri penale, iar restituirea cauzei la procuror este nelegală.

Cauza a fost repusă pe rol, acordându-se termen la 26 octombrie 2009, termen la care inculpaţii au formulat cereri de revocare a măsurilor preventive.

Instanţa a respins cererile de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, formulate de cei doi inculpaţi şi totodată, a respins ca nefondată contestaţia împotriva măsurii asigurătorii a sechestrului în suprafaţă de 1755 mp aparţinând inculpatului C.I. şi soţiei sale C.E.

În aceeaşi şedinţă inculpaţii I.M. şi C.I. au arătat că îşi menţin poziţia procesuală exprimată la termenele anterioare, în sensul de a se prevala şi uza de dreptul la tăcere.

La termenul din 24 noiembrie 2009 au fost audiaţi martorii din acte N.D. (fila 43 vol.I) şi P.A.( fila 51 vol.I) ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar, cauza fiind amânată în vederea continuării cercetării judecătoreşti.

Astfel:

- în şedinţa publică din 16 decembrie 2009 a fost audiat martorul din acte I.I.( fila 83 vol.I);

- în şedinţa publică din 12 ianuarie 2010 au fost audiaţi martorii din acte: P.M.E. ( fila 95 vol. I), E.C.D. ( fila 96 vol.I);

- în şedinţa publică din 8 februarie 2010 au fost audiaţi martorii din acte: I.A.( fila 121 vol. I), I.E.( fila 125 vol.I), G.G. ( fila 127 vol.I),

- în şedinţa publică din 8 martie 2010 au fost audiaţi martorii din acte: C.A.( fila 148 vol.I), B.D. ( fila 149 vol.I), C.B.( fila 151 vol.I);

- în şedinţa publică 8 aprilie 2010 a fost audiat martorul din acte S.M. ( fila 173 vol.I).

La termenul din 8 martie 2010, inculpatul C.I. a formulat o cerere, de solicitare de la dosarul de casă al Parchetului, a două memorii depuse de către inculpatul C.I. la procurorul şef, memorii care nu se regăsesc la dosar, instanţa prorogând pronunţarea asupra acestei cereri după epuizarea momentului procesual al ascultării martorilor în cauză.

La termenul din 8 aprilie 2010 instanţa a încuviinţat cererea reprezentantului Parchetului de a audia şi alţi martori ce au fost audiaţi în faza de urmărire penală, dar care nu au fost trecuţi în citativ, respectiv D.A., E.C., P.C., B.D., C.A., I.T., B.I.I. şi M.P.I.

Astfel, martorul I.T. a fost audiat în şedinţa publică din 5 mai 2010( fila 206, vol. I), martorul D.A. a fost audiat în şedinţa din 8 iunie 2010( fila 231, vol. I), martorul P.C. a fost audiat în şedinţa din 14 septembrie 2010 ( fila 257, vol. I), martorul M.P.I. a fost audiat în şedinţa din 1 octombrie 2010 ( fila 31, vol. II), martorii B.D.( fila 147, vol. II) şi C.A.(fila 93, vol. II) au fost audiaţi în şedinţa din 7 decembrie 2010.

La termenul din 8 iunie 2010 inculpata I.M. a formulat cerere de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, cerere care a fost respinsă ca nefondată.

La termenul din 14 septembrie 2010 inculpatul C.I. a formulat o cerere de fotocopiere în integralitate a dosarelor în care s-au emis autorizaţii de interceptare, iar instanţa a prorogat discutarea cererii după epuizarea administrării probelor testimoniale.

La termenul din 1 noiembrie 2010, inculpata I.M. a învederat instanţei că, unul dintre apărătorii săi a reziliat contractul de asistenţă, iar celălalt se află în concediu medical,astfel încât asistenţa sa juridică nu este asigurată.

Faţă de lipsa de apărare a inculpatei s-a dispus acordarea unui nou termen în cauză.

În şedinţa publică din 7 decembrie 2010, termen la care s-a dat cuvântul inculpaţilor şi reprezentantului Parchetului pentru a propune probe, instanţa a încuviinţat inculpatului C.I. administrarea probei cu înscrisuri constând în biletul olograf scris de soţia inculpatului, copii de pe actele medicale privind starea de sănătate a inculpatului şi a soţiei sale, extrasul de cont emis de BCR - Filiala Iaşi şi documente care atestă cumpărarea sumei de 7140 euro.

Totodată, prin aceeaşi încheiere a fost respinsă cererea de înaintare a documentaţiei care a stat la baza întocmirii notelor de supraveghere operativă, respectiv a autorizaţiilor de interceptare, Curtea apreciind că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care la dosar există autorizaţiile emise de judecător, iar cenzurarea actelor care le-au justificat nu face obiectul cauzei.

Instanţa a respins, de asemenea, solicitarea de depunere a dosarului nr. 184/P/2006, modul de soluţionare a cauzei respective fiind apreciat ca lipsit de relevanţă în cauză.

Curtea a apreciat ca nefiind utilă cauzei şi solicitarea de ataşare a urmei dosarului de urmărire penală instanţa reţinând că eventualele apărări pe care inculpatul şi le-a făcut în faza de urmărire penală, inclusiv solicitarea de probe, pot fi reiterate în faza de judecată.

Instanţa a încuviinţat administrarea probei cu acte privind traseul profesional al inculpatului, motiv pentru care a dispus efectuarea unei adrese în acest sens la CSM.

A fost încuviinţată, totodată, proba testimonială solicitată de inculpatul C.I., respectiv, audierea în calitate de martor a numiţilor Z.M., C.C., C.R. şi D.I.

A fost încuviinţată efectuarea unei expertize a vocii şi vorbirii solicitată de inculpatul C.I., având ca obiectiv verificarea autenticităţii înregistrărilor.

Prin aceeaşi încheiere a fost prorogată discutarea probei cu expertiză tehnică de autentificare a interceptărilor şi înregistrărilor audio-video a convorbirilor tehnice şi a înregistrărilor în mediul ambiental solicitată de ambii inculpaţi după ascultarea şi vizionarea acestor înregistrări în şedinţă publică.

A fost respinsă solicitarea inculpatului de reaudiere a martorilor I.A. şi N.D., instanţa constatând că proba nu este utilă şi concludentă cauzei.

Totodată, prin aceeaşi încheiere a fost respinsă proba cu martori, înscrisuri şi expertiză grafică solicitată de inculpata I.M.

Instanţa luat act că inculpata I.M. a renunţat la susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 134/2005.

În şedinţa publică din 10 ianuarie 2011 au fost audiaţi martorii pe situaţie de fapt propuşi de inculpaţi, respectiv: B.D. ( fila 147,vol.II) şi Z.M. ( fila 149, vol.II) ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosar.

În şedinţa publică din 4 februarie 2011 au fost audiaţi martorii pe situaţia de fapt propuşi de inculpaţi, respectiv: C.C. ( fila 204, vol. II), D.M. ( fila 205, vol. II) şi R.G. (fila 206,vol. II).

În şedinţa publică din 1 martie 2011 au fost audiaţi martorii pe situaţia de fapt propuşi de inculpaţi, respectiv: C.R.E. ( fila 247,vol.II) şi D.L. ( fila. 250, vol.II).

La acelaşi termen inculpata I.M. a solicitat o suplimentare a probatoriului constând în audierea martorului V.A., şeful direct, la data săvârşirii faptei, a inculpatului C.I.

Apărătorul inculpatului C.I. a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, constând în plângerile formulate în anul 2006 împotriva lui P.A., copii ale declaraţiilor din ancheta I.S. - P.A., procesul verbal de redare în formă scrisă a dialogului dintre N.D. şi inculpata I.M., precum şi actele care au stat la baza autorizării interceptărilor, acestea pentru a dovedi că nu a existat o implicare personală a inculpatului.

Înalta Curte, Secţia Penală a constat că, pe de o parte că prin încheieri anterioare s-a pronunţat asupra probatoriului, iar pe de altă parte, că probele suplimentare cerute la acest termen de judecată nu sunt concludente şi utile prin raportare la faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Referitor la expertiza vocii şi a vorbirii dispusă în cauză, respectiv cea de verificare a autenticităţii înregistrărilor solicitate anterior de către inculpaţi, a pus în vedere inculpaţilor să se prezinte la sediul instanţei pentru a face copii ale înregistrărilor aflate la dosar, pe care să le asculte până la termenul următor şi să precizeze pe care dintre acestea doresc să le asculte nemijlocit în şedinţa publică, urmând ca, în funcţie de ceea ce se va audia, şi de precizările inculpaţilor să se dispună asupra înregistrărilor ce vor fi expertizate. S-a pus, de asemenea, în vedere inculpaţilor să se prezinte la INEC pentru prelevarea eşantioanelor de voce, conform programării fixate de acea instituţie.

La termenul din 19 aprilie 2011 inculpatul C.I., prin avocat, a invocat excepţia nulităţii absolute a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor precum şi a nulităţii proceselor-verbale de transcriere a acestor înregistrări care au fost efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale relative la competenţa după calitatea persoanei.

În acest sens, a susţinut că, potrivit prevederilor art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen., autorizaţiile de interceptare puteau fi emise doar de preşedintele instanţei, însă în cauză au fost emise de trei magistraţi care nu aveau această calitate.

Curtea, deliberând asupra acestei excepţii, a apreciat că se invocă chestiuni care ţin de fondul cauzei, urmând a se pronunţa cu privire la acestea odată cu deliberările pe fondul cauzei.

Inculpata I.M. a învederat instanţei că a ascultat integral înregistrările, că nu îşi contestă vocea, motiv pentru care a renunţat să se mai prezinte pentru prelevarea eşantionului de voce la INEC, deoarece renunţă la cererea de efectuare a expertizei vocii şi vorbirii, precizând totodată că nu doreşte ascultarea înregistrărilor audio şi video în şedinţă publică. A susţinut însă că solicită încuviinţarea efectuării unei expertiza cu privire la autenticitatea tuturor înregistrărilor pe baza suporţilor originali.

Deliberând asupra probei solicitate, instanţa a încuviinţat efectuarea expertizei de verificare a autenticităţii tuturor înregistrărilor audio-video solicitată de inculpaţii C.I. şi I.M. având ca obiective:

- să se stabilească dacă înregistrările sunt autentice;

- dacă înregistrările sunt identice cu stenogramele depuse la dosarul de urmărire penală;

- dacă înregistrările prezintă continuitate sau întreruperi, eliminări de text sau adăugiri la text prin intercalarea de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere;

- dacă s-a intervenit prin mijloace electronice asupra materialului înregistrat şi, dacă prin această modalitate au fost operate modificări asupra textului original.

La termenul din 23 mai 2011 s-a pus în vedere inculpaţilor să achite onorariile de expertiză.

În şedinţa publică din 9 iunie 2011 s-a dispus efectuarea unei adrese la INEC prin care să se comunice că au fost achitate ambele expertize, cu precizarea că urmează a lua legătura cu DNA pentru a-i fi puse la dispoziţie echipamentele folosite pentru efectuarea înregistrărilor şi că, urmare a precizărilor acestei instituţii, vor fi modificate obiectivele stabilite iniţial, în sensul că INEC va răspunde la 3 din cele 4 obiective stabilite pentru expertiză.

S-a dispus, de asemenea, efectuarea unei adrese la DNA pentru a pune la dispoziţia INEC echipamentele folosite pentru efectuarea înregistrărilor.

În şedinţa publică din 6 octombrie 2011, unul din apărătorii inculpatei I.M. a solicitat clonarea suporturilor originale pe CD-uri, care să fie trimise expertului - parte, întrucât copierea s-a făcut pe un stik, iar expertul-parte nu poate utiliza această copie la efectuarea expertizei.

Instanţa de fond a respins cererea de efectuare a unei noi copii, având în vedere că din iniţiativa Curţii, inculpaţilor li s-a acordat posibilitatea de a copia toate înregistrările în dosarul cauzei.

Totodată, prin aceeaşi încheiere s-a pus în vedere inculpatului C.I. să se prezinte la 10 noiembrie 2011, termen fixat de INEC, pentru prelevarea eşantioanelor de voce şi vorbire, în caz contrar urmând a se reveni asupra probei.

În şedinţa publică din 26 octombrie 2011 inculpatul C.I. a susţinut oral cererile formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei, în sensul că INEC a trimis o adresă prin care comunică faptul că DNA a trimis cei 40 de suporţi originali, însă a apreciat că firesc era ca mai întâi INEC să facă expertiza cu privire la autenticitatea suporţilor şi apoi să se pronunţe asupra faptului dacă sunt sau nu originali.

Cu privire la modalitatea de efectuare a expertizei autenticităţii a arătat că a depus înscrisuri din care rezultă că expertul nu se poate pronunţa în lipsa echipamentului original, motiv pentru care a solicitat ca la efectuarea expertizei expertul să aibă la dispoziţie echipamentele originale cu care s-a făcut înregistrarea.

A mai solicitat efectuarea unei adrese la DNA sau INEC pentru a trimite protocolul încheiat între cele două instituţii cu privire la procedurile de urmat în cadrul efectuării expertizelor privind autenticitatea înregistrărilor.

Apărătorul inculpatei I.M. a învederat că instanţa a interpretat greşit cererea formulată, în sensul că a considerat că e vorba de o nouă cerere de copiere a suporţilor aflaţi la dosar.

În realitate, s-a arătat că, era vorba de o cerere de copiere a suporţilor pe care DNA i-a considerat originali şi i-a înaintat la INEC, pentru că ce au primit inculpaţii sunt doar copii ale unor copii aflate la doar şi ca atare expertiza efectuată de expertul parte nu va purta asupra unor clone ale suporţilor originali, ca expertiza făcută de INEC.

Înalta Curte, Secţia Penală a constatat că, parte din cererile formulate de inculpatul C.I. reprezintă o suplimentare a obiectivelor deja încuviinţate pentru efectuarea expertizei, astfel încât a apreciat că se impune respingerea cererii sub acest aspect. Totodată, instanţa de fond a dispus prorogarea discutării oportunităţii ataşării Protocolului intervenit între INEC şi DNA după depunerea rapoartelor de expertiză.

La termenul din 17 noiembrie 2011, ca urmare a comunicării de către expertul P.G. că, din cauza stării emoţionale a inculpatului C.I., nu s-au putut preleva eşantioane de voce, instanţa a pus în vedere inculpatului să se prezinte la INEC pentru a da eşantioane de voce, deoarece, în caz contrar, se va comunica expertului să realizeze expertiza pe baza eşantioanelor pe care le are la dispoziţie.

La 7 decembrie 2011 a fost depus la dosar raportul de expertiză criminalistică 212 din 5 decembrie 2011 al INEC.

În şedinţa publică din 12 ianuarie 2012, unul din apărătorii inculpatei I.M., respectiv avocat C.I. a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare a cauzei învederând că este în imposibilitate de prezentare întrucât asigură asistenţă în altă cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Braşov, iar celălalt apărător al inculpatei I.M., avocat A.D. a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei, însoţită de un act medical învederând instanţei că este în imposibilitate de prezentare.

În aceste condiţii instanţa a dispus amendarea celui dintâi avocat al inculpatei l.M. şi a dispus efectuarea unei adrese la Baroul Bucureşti în vederea desemnării unui apărător din oficiu şi a acordat termen la 20 ianuarie 2012.

La termenul din 20 ianuarie 2012 cauza a fost amânată având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată.

La termenul din 15 februarie 2012, cauza a fost amânată având în vedere imposibilitatea de prezentare a inculpatului C.I. din cauza condiţiilor meteo.

În şedinţă publică s-a procedat la vizionarea celor două mini casete video inscripţionate „Dosar penal 122/P/2006. Momente operative intrare şi ieşire N.D. în Parchetul General, 5 iulie 2006 14.17" şi „1161884 din 23 octombrie 2006".'

Apărătorul inculpatei I.M., a formulat obiecţiuni cu privire la expertiza depusă şi anume că expertul parte nu a avut la dispoziţie decât 17 din cei 47 de suporţi magnetici puşi la dispoziţie de DNA - INEC-ului, adică cei care se află la dosarul instanţei şi pentru acest motiv a solicitat acordarea posibilităţii de copiere a celor 40 de suporţi optici.

La întrebarea instanţei, dacă îşi menţine dreptul la tăcere, inculpata I.M. a arătat că se află într-un disconfort psihic major şi nu poate da declaraţie.

Inculpata I.M. a formulat o cerere de suplimentare a probei cu înscrisuri.

Instanţa a respins cererea de punere la dispoziţia inculpaţilor a celor 40 de suporţi magnetici înaintaţi de DNA către INEC, a încuviinţat proba cu înscrisuri inculpatei I.M. şi a luat act că aceasta nu mai are de solicitat alte probe.

În şedinţa din 27 martie 2012 a fost reiterată şi de inculpatul C.I. cererea privind copierea celor 40 de suporţi aflaţi la DNA, cerere care a fost respinsă cu motivarea că expertul parte a avut la îndemână cei 17 suporţi depuşi la dosarul cauzei, iar ceilalţi suporţi au înregistrări ce nu au legătură cu cauza şi reprezintă aspecte din viaţa privată a inculpaţilor.

Inculpaţii au fost întrebaţi şi la acest ultim termen dacă doresc să dea declaraţie în cauză iar aceştia au învederat instanţei că nu doresc să dea declaraţie.

Inculpatul C.I. a solicitat instanţei să se pronunţe în legătură cu audierea martorului I.A., a solicitat audierea martorului P.I., ataşarea sesizării Ligii Democratice pentru Dreptate, precum şi a dosarului nr. 6/2006 şi depunerea protocolului încheiat între DNA şi INEC. A învederat de asemenea că nu a fost prezent la vizionarea minicasetelor.

Instanţa a respins cererile formulate cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenţei unui protocol încheiat între DNA şi INEC.

Totodată, audierea martorului P.I. a fost apreciată ca fiind nepertinentă şi neconcludentă, iar reaudierea martorului I.A. şi ataşarea sesizării Ligii Democratice pentru Dreptate şi a dosarului nr. 6/2006 au fost apreciate ca nefiind necesare pentru soluţionarea cauzei.

La acest termen a fost declarată terminată cercetarea judecătorească.

Astfel cum rezultă din cele mai sus prezentate, inculpaţii C.I. şi I.M. au înţeles să se prevaleze de dreptul la tăcere, manifestându-şi această poziţie la termenele din 26 octombrie 2009, 15 februarie 2012 şi 27 martie 2012.

Examinând întregul material probatoriu administrat în cauză în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, prima instanţă a reţinut ca fiind dovedită următoarea situaţie de fapt:

La 26 iunie 2006 numitul N.D. a formulat un denunţ împotriva numitei I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie, trafic de influenţă şi dare de mită şi împotriva numitului C.I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi a altor infracţiuni de corupţie (fila 1, vol. I dosar urmărire penală).

În aceeaşi zi a fost luată o declaraţie denunţătorului (fila 38, vol. I dosar urmărire penală), urmată de luarea altei declaraţii la 28 august 2006 (fila 57, vol.I dosar urmărire penală) în care se arată cu lux de amănunte modalitatea în care fusese folosit de numita I.M. în încercarea de a construi un dosar omului de afaceri P.A.

În urma acestor denunţuri şi a altor lucrări efectuate în faza actelor premergătoare, la 2 octombrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi faţă de I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a reţinut că martorul denunţător N.D. a fost evacuat din locuinţele A. SA Bârlad asupra cărora exista un titlu executoriu, de către una din firmele aparţinând numitului P.A. Denunţătorul a fost contactat de către numitul C.M., director al ziarului Monitorul de Vaslui, deţinut de inculpata I.M. şi i s-a promis că va fi ajutat dacă va merge la Bucureşti. A fost condus la Bucureşti de un ziarist de la ziarul Monitorul de Vaslui şi a fost cazat aici 60 zile, pe cheltuiala inculpatei I.M. pe care a cunoscut-o cu acest prilej (declaraţiile martorului denunţătorului vol. I dosar urmărire penală, filele 1-7, 12-25, 26-29, 38-46, 51-52, 55-62, 91-92; dosarul instanţei, vol.I, filele 43-49; 50).

În septembrie 2006 martorul a semnat o sesizare făcută de inculpată către Ministerul Agriculturii privind achiziţionarea nelegală a societăţii A., aparţinând numitului A.P. La două săptămâni de la depunerea memoriului la Ministerul Agriculturii, martorul denunţător a primit o comunicare prin care era înştiinţat că memoriul depus a fost trimis la DNA.

Denunţătorul a fost trimis la DNA - Structura Centrală de către inculpată pentru a depune un set de documente, însă aici i s-a comunicat că dosarul nu se află la structura din Bucureşti.

La 12 decembrie 2006 denunţătorul a revenit în Bucureşti la solicitarea inculpatei I.M., care i-a cerut să se prezinte la DNA şi să depună un set de acte. Denunţătorul a depus aceste acte la registratura Parchetului. La aproximativ două săptămâni a primit o înştiinţare la Bârlad că actele au fost depuse la dosarul nr. 52/P/2005 care se află în lucru la D.N.A. - Iaşi.

Întrucât cercetările în dosarul aflat la DNA - Iaşi nu înaintau în sensul dorit de inculpata I.M., aceasta l-a pus în legătură pe denunţătorul N.D. cu martorul B.D., ofiţer superior în cadrul Direcţiei de Siguranţă Militară a Ministerului Apărării, pentru a-i facilita o audienţă la prim-adjunctul Procurorului General al României.

Numitul B.D. a cunoscut-o pe inculpata I.M. prin intermediul generalului mr. G.G., care fusese coleg cu aceasta la cursurile Colegiului Naţional de Apărare.

Inculpata I.M. şi-a exprimat temerea faţă de martorul B.D. cu privire la faptul că pe plan local numitul P.A. ar putea influenţa cercetările şi de aceea e de dorit ca dosarul să ajungă la procurorul C.I., care nu poate fi influenţat.

Inculpata i-a mai spus martorului că plângerea urmează să fie făcută de o cunoştinţă a sa, N.D., întrucât se teme de repercusiuni din partea lui P.

La 23 februarie 2006, martorul B.D. s-a întâlnit cu denunţătorul N.D. şi inculpata I.M. în parcarea situată în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după care a intrat în clădirea Parchetului însoţit de denunţător.

Martorul B.D. a intrat singur în biroul adjunctului Procurorului General, M.S., şi i-a spus acestuia că „I.M. are încredere în procurorul C.I., astfel că ar dori ca dosarul care urma să se formeze să fie repartizat în lucru acestui procuror" (declaraţia martorului B.D., dată în faza de urmărire penală, vol. II, pag.38).

Aşa cum rezultă din declaraţiile denunţătorului date în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, dar şi din declaraţia martorului B.D., Procurorul General Adjunct a fost de acord să repartizeze dosarul procurorului C.I., punând pe documentele predate un bileţel galben pe care a scris numele acestui procuror.

Tot prin intermediul lui G.G. inculpata I.M. l-a cunoscut pe martorul C.A., general M.Ap.N., în vara anului 2005. Inculpata i-a relatat că P.A. era implicat într-o serie de afaceri prin intermediul cărora se diminuase rezerva de stat la grâu şi că a câştigat în mod nelegal mai multe licitaţii.

Martorul C.A. i-a promis că o va ajuta, stabilindu-i o audienţă la ministrul B.

În ziua stabilită pentru audienţă, I.M. i-a cerut denunţătorului N.D. să meargă la I.G.P.R. şi l-a condus cu maşina până la sediul I.G.P.R. (declaraţia martorului C.A., pg. 44 dosar urmărire penală ).

După o scurtă discuţie pe care martorul C. a avut-o cu generalul F., acesta din urmă l-a chemat de acasă pe ofiţerul S.P. pentru a sta de vorbă cu N.D. şi pentru a-i înregistra denunţul.

După câteva zile, ofiţerul de poliţie i-a comunicat lui N.D. că sesizarea a fost trimisă la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R.

În faza de urmărire penală, martora E.C.D., angajată la SC P.I. SA, societate aparţinând inculpatei I.M., a declarat că I.M. i-a dictat denunţurile şi sesizările formulate de N.D. împotriva martorului P.A. (filele 8-17, dosar urmărire penală, vol. II), deşi în faţa instanţei a arătat că nu-şi mai aminteşte dacă a scris astfel de sesizări (filele 95-98 vol. I, dos. instanţei).

La 23 februarie 2006 cauza privindu-l pe A.P. a fost repartizată procurorului C.I.

Din interceptările discuţiilor ambientale purtate între inculpata I.M. şi inculpatul C.I. a rezultat că inculpata îi dădea indicaţii procurorului C.I. despre modul cum trebuie să-şi organizeze şi să-şi conducă ancheta şi despre ce alte instituţii de control trebuie implicate (vol. III, dosar urmărire penală, filele 136-152).

Pentru urgentarea soluţionării cauzei inculpatul C.I., în calitate de procuror a solicitat delegarea unor ofiţeri de poliţie pentru ridicarea de documente de la firmele administrate de P.A. A luat, de asemenea, legătura cu directorul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi cu şeful Gărzii Financiare Centrale şi le-a solicitat să facă verificări la firmele administrate de P.A.

Inculpatul C.I. s-a preocupat de soluţionarea într-un termen scurt a dosarului privindu-l pe P.A., dar a atras atenţia lucrătorilor de poliţie să lucreze în mod discret (declaraţia dată în faza de judecată de D.A., fila 231, vol. I, P.C., fila 267, vol. I, declaraţiile martorilor B.D., C.A., date în faza de urmărire penală, vol.II, dosar urmărire penală, filele 91-96).

Pentru soluţionarea cauzei privindu-l pe A.P., inculpatul C.I. a primit în repetate rânduri foloase materiale de la inculpata I.M., utilizate în mare parte pentru transportul şi tratamentul soţiei inculpatului, care suferea de o boală incurabilă. Astfel:

1. La data de 12 iulie 2006 inculpata I.M. a trimis suma de 40.000.000 ROL nepotului său, I.A. pentru a cumpăra 1.000 euro. Această sumă a fost transmisă prin intermediul martorului D.L. (fratele inculpatei I.) lui C.E. şi C.R. (soţia, respectiv, fiica inculpatului C.) care au plecat în 13 iulie 2006 la Budapesta şi pe care martorul D. le-a condus la aeroport. La indicaţiile surorii sale, martorul a pus la dispoziţia soţiei şi fiicei inculpatului C. un telefon mobil cu serviciul roaming activat.

S-a reţinut că fapta este confirmată de transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpata I. în zilele de 12 iulie 2006, precum şi de declaraţiile martorului I.A. date în faza de urmărire penală.

2. La 29 august 2006 martorul I.A. a primit prin mandat on-line de la I.M. suma de 4180 RON şi a trimis, cu aceeaşi ocazie, suma de 4.000 RON prin mandat on-line martorului C.V., fiul lui C.I., care a ridicat-o la data de 30 august 2006.

S-a reţinut că fapta este confirmată atât de transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpata I.M. cu I.A., de inculpatul C.I. cu fiul său C.V. (care relevă modul cum s-au transmis aceşti bani, alegerea oficiului poştal şi faptul că trebuia ca ei să ajungă la C.I.), cât şi de declaraţiile date în faza de urmărire penală (vol.I, filele 183-187 dosar urmărire penală), dar şi în faţa instanţei (fila 83 vol.I) de martora I.I. angajată la Oficiul Poştal nr. 1 Iaşi, unde a fost primită şi respectiv expediată suma de bani.

3. În urma unor convorbiri, inculpatul C.I. şi inculpata I.M. au decis ca aceasta din urmă să contribuie cu suma de 2500 euro la cheltuielile de deplasare şi tratament legate de plecarea în China a soţiei inculpatului, însoţită de fiica sa.

Suma a fost remisă la 31 iulie 2006 prin intermediul martorului D.L.

S-a reţinut că fapta este dovedită de transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii I.M. şi C.I.

4. În luna august 2006 inculpata I.M. a mai remis inculpatului C.I. 2.000 euro pentru a fi trimişi soţiei şi fiicei în China, în vederea acoperirii cheltuielilor de cazare şi tratament.

Aşa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate între C.R., fiica inculpatului C.I. şi inculpata I.M., aceasta din urmă a insistat ca cele două să se cazeze la un hotel şi nu în spital.

5. La 12 iulie 2006 I.M. a solicitat unui angajat al său de la firma din Bârlad să-i alimenteze cârdul martorei E.C.D., secretara sa, cu suma de 30.000.000 ROL.

Din extrasul de cont de la Banca R. Bank SA rezultă că a fost alimentat cârdul martorei cu suma de 2.700 RON şi a fost debitat cu suma de 3.000 RON. Conform proceselor-verbale de supraveghere operativă din 12 iulie 2006 rezultă că inculpata I. s-a deplasat împreună cu martora E.C.D. pentru a scoate banii de la un bancomat R., iar după aceea s-a întâlnit cu inculpatul C.I.

Cei doi au mers împreună la o casă de schimb valutar unde inculpata I.M. a cumpărat suma de 750 euro (conform declaraţiei martorei P.D.F., vol. I, filele 141-147 dosar urmărire penală), iar apoi au mers la Agenţia de Turism CMB Travel, unde inculpata I. a cumpărat 2 bilete de avion pe ruta Bucureşti - Budapesta pe numele C.E. şi C.R., plătind 745 euro (conform facturii fiscale BVEJ, depusă în copie la dosarul de urmărire penală şi a declaraţiei martorei P.D.F. , angajată la CMB Travel, vol.I, filele 135-137, dosar urmărire penală).

A fost de asemenea plătită de inculpată suma de 70 RON pentru asigurarea medicală a persoanelor pe numele cărora fusese emis biletul de avion.

6. La 10 iulie 2006 inculpata I.M. a cumpărat de la CMB Travel două bilete de avion cu destinaţia China, pe numele C.R. şi C.E., plătind 1480 euro şi 130 RON - contravaloarea asigurării medicale pentru aceleaşi persoane.

Aceasta rezultă din factura fiscală aflată în copie la dosar şi din declaraţia martorei P.M.E., angajată a CMB Travel (vol. I, filele 148-155, dosar urmărire penală).

7. La 2 mai 2006 inculpata I.M. a plătit 377 euro pentru a cumpăra un bilet de avion pe numele C.E., cu destinaţia Londra, de la Compania S.I.A.L., aşa cum rezultă din declaraţiile date de secretara inculpatei, E.C.D. şi din declaraţia denunţătorului N.D.

Tot inculpata a fost cea care a asigurat plata traducerii unor acte medicale în limba engleză, necesare numitei C.E., în valoare de 160 RON, aşa cum rezultă din declaraţiile martorei E.C.D. şi din facturi.

Înalta Curte, Secţia Penală, a reţinut că, în drept, faptele inculpatului C.I. de a primi foloase materiale de la inculpata I.M. pentru a instrumenta un dosar penal în care să fie cercetat P.A., concurent în afaceri în zona Vaslui al inculpatei I.M. (prin instrumentare înţelegând inclusiv pronunţarea unei soluţii de declinare a dosarului la D.N.A.) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, fapta inculpatei I.M. de a oferi avantaje materiale inculpatului C.I. care avea calitatea de procuror (bani, folosinţa unui autoturism pentru transportarea soţiei acestuia, folosirea unui telefon mobil), iniţial pentru ca acesta să instrumenteze un dosar penal privindu-l pe P.A. şi ulterior pentru ca acesta să adopte soluţia de declinare a cauzei la D.N.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la latura obiectivă a infracţiunilor de dare, respectiv luare de mită reţinute în cauză prima instanţă a constatat că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege, modalitatea concretă de săvârşire a elementului material fiind cea dare, respectiv de primire de bani şi alte foloase.

În acest context instanţa de fond a reţinut că întreg probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul C.I. a primit de la inculpata I.M. sume de bani şi foloase materiale în modalitatea arătată în situaţia de fapt.

Astfel, instanţa de fond a apreciat ca fiind elocvente declaraţiile martorilor C.R.E., fiica inculpatului C. şi D. L., fratele inculpatei I.M. (filele 247-251 vol.II,dosarul instanţei).

Înalta Curte, Secţia Penală, cu referire la întrunirea elementelor constitutive ale laturii subiective a celor două infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor, a apreciat că trebuie demonstrat că banii şi foloasele erau date, respectiv primite, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Din denunţul formulat de N.D., dar şi din declaraţiile date de martorii B.D. (vol.II filele 37-41 dosar urmărire penală), G.G. (vol.2, filele 31-35, dosar urmărire penală), C.A. (vol.II, filele 41-46 dosar urmărire penală) rezultă că inculpata I.M. încerca prin toate modalităţile constituirea unui dosar care să-l vizeze pe P.A., dosar care să fie instrumentat la Bucureşti şi nu în teritoriu, acolo unde erau firmele acestuia.

Scopul imediat al inculpatei era discreditarea omului de afaceri A.P. prin popularizarea faptului că este urmărit penal, existenţa unui dosar penal fiind, evident, de natură să afecteze credibilitatea acestuia şi să aducă atingere relaţiilor comerciale pe care le desfăşura „după ce începe şi-l scoate şi.. începerea urmăririi penale şi-l scoate pe televizor e un om mort!"

Apărările formulate de inculpaţi, că dosarul a fost repartizat din întâmplare la inculpatul C.I., neexistând o intervenţie a inculpatei I.M. pentru soluţionarea într-un anumit fel au fost apreciate ca fiind nefondate, nefiind susţinute de probe.

Astfel, Înalta Curte a reţinut că declaraţiile denunţătorului N.D. şi ale martorilor B.D., G.G., C.D., precum şi convorbirile telefonice interceptate reflectă interesul şi preocuparea constantă a acesteia pentru a se începe urmărirea penală împotriva lui P.A.

De asemenea, s-a constatat că preocuparea inculpatei nu s-a mărginit la formularea unor simple denunţuri cu privire la aşa-zisele fapte penale săvârşite de omul de afaceri P.A., drept pe care îl are orice cetăţean. Inculpata a încercat prin apelarea la persoane cunoscute, cu o anumită influenţă, să ajungă la persoane cu funcţii importante în sistemul judiciar (adjunctul procurorului general, ministrul de interne) şi să determine luarea unor măsuri împotriva lui P.A.

Pe parcursul întregii cercetări judecătoreşti inculpata a încercat să acrediteze ideea că activitatea lui P.A. se înscria în sfera ilicitului penal şi că faptul că nu era cercetat se datora doar influenţei pe care acesta o avea asupra organelor judiciare din zona Vaslui. Atât inculpata I.M. cât şi inculpatul C.I. au arătat că nici în prezent nu este soluţionat dosarul penal, privindu-l pe P.A., aflat la D.N.A. în care există probe de vinovăţie.

Deşi inculpatul în apărările sale a insistat asupra faptului că nu şi-a încălcat în nici un mod atribuţiile de serviciu, că a acţionat ca în cazul oricărui alt dosar pe care l-a avut de instrumentat, nu trebuie pierdut din vedere că acesta nu a mai apucat să dea o soluţie în cauză datorită schimbărilor intervenite în legislaţia procesual penală care l-au obligat să dea o soluţie de declinare.

În ceea ce priveşte inexistenţa suportului original (cel realizat simultan cu evenimentele acustice), Înalta Curte, Secţia Penală a constatat că metoda de realizare a înregistrărilor audio ca mijloace de probă, constă în înregistrarea interceptărilor în memoria unui computer, urmând ca după această înregistrare să se realizeze clone, acestea din urmă constituind mijloacele de probă din dosar care, eventual, pot fi supuse expertizării. întrucât înregistrările sunt digitale, copierea nu conduce la o deteriorare a lor.

Cu privire la aspectul autenticităţii acestor înregistrări, în sensul dacă acestea conţin intervenţii sub formă de decupări, înserări, sau alte elemente de contrafacere, expertul a precizat că este foarte probabil că înregistrările nu au suferit intervenţii tehnice care să le fi modificat conţinutul şi că ele prezintă continuitate.

Pentru acest considerent Înalta Curte, Secţia Penală a apreciat că înregistrările efectuate în cauză, pot fi luate în considerare la stabilirea vinovăţiei, întrucât au fost realizate în mod legal.

La individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului C.I. instanţa a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei penale săvârşite şi circumstanţele personale ale acestuia.

Astfel, instanţa a avut în vedere situaţia specială în care a fost săvârşită fapta, în sensul că inculpatul a primit bani şi alte foloase pentru tratamentul soţiei sale, care suferea la acea dată de o boală incurabilă, aplicând în cauză o pedeapsa egală în cuantum cu minimul special prevăzut de lege (3-15 ani închisoare).

Cu privire la pedeapsa complementară, Înalta Curte a apreciat că pentru gravitatea faptei comise se impune interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Totodată, Înalta Curte a reţinut că gravitatea faptei comise de inculpata I.M., care, prin acte de corupţie, a încercat să influenţeze actul de justiţie, dar nu în varianta evitării unei condamnări, ci în modalitatea mai gravă, constând în încercarea de a obţine începerea urmăririi penale a unei persoane, a determinat instanţa să-i aplice o sancţiune orientată mai degrabă către minimul pedepsei prevăzute de lege (închisoarea de la 6 luni la 7 ani închisoare), dar a cărei executare va avea loc în stare de detenţie, întrucât numai aşa pot fi îndeplinite exigenţele impuse de prevenţia generală şi prevenţia specială.

Având în vedere natura faptei săvârşite, instanţa a apreciat că pe durata detenţiei, inculpata nu este demnă să mai exercite dreptul de a alege şi de a fi aleasă în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de aceea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termenul legal recurs, recurenţii inculpaţi C.I. şi I.M., criticând-o, pentru nelegalitate şi netemeinicie . Astfel :

1. Recurentul inculpat C.I. a invocat, după cum rezultă din motivele scrise de recurs (f. 86-108, 136-184, 199-260 şi 326-337 vol. 1 dosar recurs) şi concluziile orale ale apărătorilor acestuia că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât:

- hotărârea primei instanţe este nemotivată, aceasta preluând starea de fapt reţinută în rechizitoriu;

- hotărârea primei instanţe nu se referă la unele probe administrate sau asupra unor cereri esenţiale pentru părţi

- prima instanţă a pronunţat o sentinţă contrară legii, nesocotind în mod flagrant prevederile art. 91² alin. (1) C. proc. pen., privind competenţa de efectuare a interceptărilor şi înregistrărilor de convorbiri efectuate în cauză.

- prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt pronunţând condamnarea inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită cu toate că, din ansamblul probator nu a rezultat vinovăţia acestui inculpat.

- în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul C.I. a fost trimis în judecată.

- faţă de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond a făcut o greşită individualizare a pedepsei în ceea ce priveşte modalitatea de executare şi în ce priveşte nereţinerea circumstanţelor atenuante.

S-a solicitat, în temeiul art. 385⁶ C. proc. pen. şi art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 473 din 27 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală şi, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, cu reţinerea incidenţei cazurilor de casare prevăzute de art. 385 ⁹ alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., iar în subsidiar, în rejudecare, prin reţinerea incidenţei cazurilor de casare prevăzute de art. 385 ⁹ alin. (1) pct. 17¹, 18 şi 12 C. proc. pen. să se dispună,în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, într-un alt subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea sentinţei şi, în rejudecare, reducerea pedepsei sub minimul special şi modificarea modalităţii de executare, fie în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei, fie în sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

2. Recurenta inculpată I.M. a invocat, după cum rezultă din motivele scrise de recurs (f. 118-130, 186-196 vol. 1 dosar recurs) şi concluziile orale ale apărătorului acesteia că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât:

- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor de probatorii formulate în apărare;

- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare motivată preponderent pe conţinutul declaraţiilor denunţătorului N.D. şi a transcrierii convorbirilor telefonice şi discuţiilor, înregistrărilor audio - video din mediul ambiental;

- în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpată I.M. a fost trimisă în judecată;

- prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt pronunţând condamnarea inculpatei I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită cu toate că, din ansamblul probator nu a rezultat vinovăţia acesteia;

- instanţa de fond a făcut o greşită individualizare a pedepsei în ceea ce priveşte modalitatea de executare şi în ce priveşte nereţinerea circumstanţelor atenuante.

S-a solicitat, în temeiul art. 385⁶ C. proc. pen. şi art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 473 din 27 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală şi, rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatei I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat Ia art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, în subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea sentinţei şi, în rejudecare, reducerea pedepsei sub minimul special şi modificarea modalităţii de executare, fie în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei, fie în sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 iunie 2012, sub nr. 4678/1/2012, fiind fixat prim termen de judecată, în recurs, la data de 17 septembrie 2012.

Cercetarea judecătorească, în recurs s-a desfăşurat pe parcursul a 5 termene de judecată, perioada 17 septembrie 2012 - 28 ianuarie 2013.

Astfel, la primul termen din 17 septembrie 2012, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta inculpată I.M. şi recurentul inculpat C.I., prezenţi fiind au precizat că doresc să dea declaraţii în cauză.

La acest termen, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători în temeiul art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. combinat cu 171 C. proc. pen., apreciind întemeiate cererile de amânare, respectiv cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurentul inculpat C.I., în vederea angajării unui apărător, şi cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul recurentei inculpate I.M., avocat N.I.N., în vederea pregătirii apărării a amânat cauza la data de 15 octombrie 2012.

La termenul din 15 octombrie 2012, inculpatul C.I. a fost prezent, audierea sa neputând fi realizată ca urmare a împrejurării că inculpata I.M. a lipsit, fiind în imposibilitate medicală de prezentare, astfel cum rezultă din biletul de externare (fl.32 dosarul cauzei), iar apărătorii aleşi ai inculpaţilor au solicitat audierea fiecărui inculpat în prezenţa celuilalt inculpat în temeiul art. 324 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, la acest termen, în temeiul art. 302 alin. (2) C. proc. pen., apreciind întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta inculpată I.M., prin apărător ales, avocat N.I.N., pentru imposibilitate de prezentare, din motive medicale, aşa cum rezultă din actul medical depus astăzi, la dosar, de către apărătorul său ales, precum şi pentru a da posibilitate recurentei inculpate I.M. de a fi prezentă în instanţă, de a da declaraţie în faţa instanţei de recurs şi pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen., având în vedere că la termenul anterior, ambii inculpaţi şi-au manifestat dorinţa în acest sens, solicitări reiterate şi la acest termen, instanţa de ultim control judiciar a acordat un nou termen.

La termenul din 6 noiembrie 2012 recurenta inculpată I.M. şi recurentul inculpat C.I., prezenţi fiind au precizat că doresc să dea declaraţii în cauză, instanţa procedând mai întâi la audierea inculpatului C.I., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată dosarului cauzei ( fila 62-65).

După audierea inculpatului C.I., inculpata I.M. a revenit asupra solicitării iniţiale de audiere în cauză, precizând că nu mai doreşte să dea declaraţie la acest termen ci la un termen ulterior întrucât a avut un accident vascular cerebral şi are o stare de sănătate precară, urmând să se interneze din nou în spital, fără a face însă dovada susţinerilor sale.

Pentru a da, însă, posibilitate inculpatei I.M., să dea declaraţie în cauză, în şedinţă publică,în condiţii de contradictorialitate,cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a acordat un nou termen la data de 17 decembrie 2012, termen la care recurenta inculpată I.M. nu a fost prezentă, apărătorul său invocând imposibilitatea medicală de prezentare a acesteia, depunând la dosarul cauzei în acest sens:

- adeverinţă emisă la data de 14 decembrie 2012 de Spitalul Clinic Fundeni Bucureşti – Secţia Neurologie, din care rezultă că inculpata I.M. este suferindă de crize vegetative în observaţie etiologică, atestând totodată că inculpata a fost internată la această unitate spitalicească începând cu data de 13 decembrie 2012 ( fila 71 dosar 4678/1/2012);

- scrisoare medicală emisă la data de 13 decembrie 2012 de Spitalul Militar Clinic de Urgenţă Iaşi, din care rezultă că recurenta inculpată I.M. a fost spitalizată la Secţia de Neurologie în perioada 6 decembrie – 11 decembrie 2012 cu diagnosticul migrenă bazilară şi adenom hipofizar ( fila 72 dosar 4678/1/2012);

- biletul de ieşire din Spitalul Militar Iaşi - Secţia Neurologie din data de 13 decembrie 2012, cu diagnosticul migrenă bazilară şi adenom hipofizar, privind pe inculpata I.M. (fila 73 dosar 4678/1/2012)

- certificatul de concediu medical emis de unitatea medicală ieşeană pe numele recurentei inculpate( fila 74 dosar 4678/1/2012).

Prin încheierea din şedinţă publică din 17 decembrie 2012 referitor la cererile de probatorii, formulate de recurenţii inculpaţi C.I. şi I.M. Înalta Curte – Completul de 5 Judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. proc. pen. a dispus:

- admiterea probei cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de cei doi recurenţi inculpaţi, apreciind-o ca fiind întemeiată;

- respingerea tuturor celorlalte probe cu înscrisuri, probele testimoniale şi proba cu expertiză constatând, ca nefiind concludente, pertinente şi utile cauzei, cu următoarea motivare:

1. În ceea ce priveşte reaudierea martorului denunţător N.D., probă solicitată de ambii recurenţi inculpaţi, a fost respinsă această probă, ca nefiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, motivat de împrejurarea că, martorul denunţător a fost audiat:

- în faza de urmărire penală (vol. I dosar urmărire penală, filele 12 – 29, 38 – 46, 51 – 52, 55 - 62); toate declaraţiile luate martorului fiind pentru clarificarea, decelarea adevărului în prezenta cauză.

În acest sens, instanţa de ultim control judiciar a reţinut că, în faţa primei instanţe, în condiţii de contradictorialitate, în prezenţa apărătorilor aleşi ai celor doi inculpaţi care au avut posibilitatea de a pune întrebări martorului, dacă au considerat că în declaraţia dată de acesta au apărut eventuale aspecte apreciate de către apărare ca fiind contradictorii, faţă de precizările făcute anterior în faza de urmărire penală; audierea având loc la data de 24 noiembrie 2009 în intervalul orar 11²⁰ – 14⁰⁹ şi 14^{56 -} 14⁵⁸, iar declaraţia martorului fiind consemnată pe 14 pagini, în vol. I dosar fond (filele 43 - 49).

Întrucât cauza a fost soluţionată de prima instanţă la data de 27 martie 2012, apărătorii aleşi ai inculpaţilor, inclusiv inculpaţii personal, aveau posibilitatea de a solicita primei instanţe reaudierea martorului denunţător N.D., dacă apreciau că aceasta se impunea pentru o serie de clarificări legate de eventualele contradicţii la care a făcut referire apărarea în cererea de probatorii.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a constatat că declaraţiile martorului denunţător N.D. nu sunt singulare în cauză, instanţa de recurs având posibilitatea de a decela asupra adevărului sau asupra unor eventuale contradicţii, prin raportare şi la celelalte probe administrate în prezenta cauză.

2. În ceea ce priveşte audierea martorului D.I., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, probă solicitată de ambii recurenţi inculpaţi, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a respins această probă, ca nefiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, pentru următoarele considerente:

- martorul D.I. a fost apărătorul care a redactat denunţurile formulate de N.D.;

- prima instanţă a încuviinţat proba testimonială constând în audierea martorului la data de 7 decembrie 2010, însă acesta a lipsit la şapte termene ulterioare (decembrie 2010 – 15 septembrie 2011);

- la data de 15 septembrie 2011, ambii inculpaţi, fiind întrebaţi de instanţă, au precizat că nu mai au alte cereri de formulat, aspect care rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată;

- aceeaşi situaţie s-a repetat şi la termenele din data de 8 decembrie 2011, 20 ianuarie 2012 şi 27 martie 2012 (conform practicalei sentinţei nr. 473 din 27 martie 2012) când ambii inculpaţi au precizat, atât personal, cât şi prin apărătorii lor aleşi, că nu mai au alte cereri de formulat.

3. În ceea ce priveşte audierea martorei I.O.V., avocat în cadrul Baroului Vaslui, probă solicitată de recurenta inculpată I.M. Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a respins această probă, ca nefiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, pentru aceleaşi considerente ca şi cele menţionate în cazul respingerii probei constând în audierea martorului D.I., în plus, cu următoarea precizare:

- deşi inculpata I.M. avea posibilitatea ca, în faţa primei instanţe, mult mai apropiat de momentul săvârşirii faptei, să solicite audierea acestei martore, în condiţiile în care inculpata a fost permanent asistată de apărători aleşi, totuşi aceasta nu a solicitat încuviinţarea probei testimoniale constând în audierea martorei.

4. În ceea ce priveşte audierea martorei E.C.D., probă solicitată de recurenta inculpată I.M., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a respins această probă, ca nefiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, pentru următoarele considerente:

- martora a fost audiată în faţa primei instanţe la termenul din data de 12 octombrie 2010, în calitatea pe care o avea, aceea de secretară a inculpatei I.M.;

- în faţa primei instanţe martora a dat o declaraţie amplă, declaraţia acesteia fiind luată în intervalul orar 14³⁰ – 15⁴⁰ şi se află în volumul I, dosar fond, filele 96 – 98;

- martora a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală aflată în volumul II urmărire penală, filele 8 – 17.

5. În ceea ce priveşte audierea martorilor T.M. şi V.A. (lucrători de poliţie ce au instrumentat, alături de inculpatul C., urmărirea penală în dosarul nr. 402/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), probă solicitată de recurentul inculpat C.I., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a respins această probă, ca nefiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, pentru următoarele considerente:

- de la momentul instrumentării cercetărilor în cauză (2006) a trecut un interval foarte mare de timp, iar inculpatul asistat de apărători aleşi, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată în primă instanţă a avut posibilitatea de a solicita instanţei audierea celor doi martori, dacă a apreciat că reprezentantul parchetului, care a întocmit rechizitoriul sau reprezentantul parchetului care a pus concluzii în faţa primei instanţe, în mod nelegal sau nefundamentat juridic nu au solicitat audierea martorilor;

- instanţa de recurs are posibilitatea de a aprecia asupra depoziţiei martorului T.M., singurul audiat în cauză, depoziţie luată în faza actelor premergătoare şi asupra căreia aprecierile le face prin coroborare şi cu celelalte probe administrate în cauză.

6. În ceea ce priveşte proba cu o nouă expertiză privind autenticitatea înregistrărilor ambientale, probă solicitată de ambii recurenţi inculpaţi, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a respins această probă, ca nefiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei, pentru următoarele considerente:

- în faţa primei instanţe, la termenul din data de 7 decembrie 2010 a fost încuviinţată efectuarea unei expertize a vocii şi a vorbirii, solicitată iniţial de către inculpatul C.I. şi apoi însuşită de către coinculpata I.M. fiind prorogată discutarea probei cu expertiză tehnică de autentificare a interceptărilor şi înregistrărilor audio-video, a convorbirilor telefonice şi a înregistrărilor în mediul ambiental, probă solicitată de ambii inculpaţi;

- referitor la expertiza vocii şi a vorbirii, la termenul din 1 martie 2011, atunci când s-a pus în discuţie proba cu expertiză privind verificarea autenticităţii înregistrărilor, probă solicitată încă de la termenul din data de 7 decembrie 2010, de către ambii inculpaţi, prima instanţă a pus în vedere inculpaţilor să se prezinte la sediul instanţei pentru a face copii ale înregistrărilor aflate la dosar, pe care să le asculte până la termenul următor şi să precizeze pe care dintre acestea doresc să le asculte nemijlocit în şedinţă publică, urmând ca, în funcţie de ceea ce se va audia şi de precizările inculpaţilor să se dispună asupra înregistrărilor ce urmau a fi expertizate;

- de asemenea, li s-a pus în vedere ambilor inculpaţi să se prezinte la INEC, pentru prelevarea eşantioanelor de voce, conform programării fixate de acea instituţie;

- la termenul din data de 19 aprilie 2011, inculpatul C.I., prin avocat, a invocat excepţia nulităţii absolute a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor, precum şi a nulităţii proceselor verbale de transcriere a acestor înregistrări;

- la acelaşi termen din 19 aprilie 2011, inculpata I.M. a învederat instanţei că a ascultat integral înregistrările, că nu îşi contestă vocea, (consemnări care apar în încheierea de şedinţă de la acea dată), motiv pentru care a renunţat să se mai prezinte pentru prelevarea eşantionului de voce la INEC, renunţând la cererea de efectuare a expertizei vocii şi vorbirii;

- la acelaşi termen din 19 aprilie 2011, prima instanţă a fixat cele patru obiective ale expertizei de verificare a autenticităţii tuturor înregistrărilor audio-video, respectiv: să se stabilească dacă înregistrările sunt autentice; dacă înregistrările sunt identice cu stenogramele depuse la dosarul de urmărire penală; dacă înregistrările prezintă continuitate sau întreruperi, eliminări de text sau adăugiri de text, prin intercalarea de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere; dacă s-a intervenit prin mijloace electronice asupra materialului înregistrat şi dacă prin această modalitate au fost operate modificări asupra textului original;

- la termenul din data de 6 octombrie 2011, unul din apărătorii inculpatei I.M. a solicitat clonarea suporturilor originale pe CD-uri, care să fie trimise expertului – parte, întrucât copierea s-a făcut pe un stick, iar expertul parte nu poate utiliza această copie la efectuarea expertizei;

- la termenul din 17 noiembrie 2011, expertul P.G. a precizat că din cauza stării emoţionale a inculpatului C.I., nu s-au putut preleva eşantioane de voce, astfel încât prima instanţă i-a pus în vedere inculpatului să se prezinte la INEC pentru a da astfel de eşantioane;

- la termenul din data de 15 februarie 2012, s-a procedat la vizionarea celor două minicasete video inscripţionate „dosar penal nr. 122/P/2006. Momente operative intrare şi ieşire N.D. în Parchetul General, 5 iulie 2006 14.17” şi „1161884/23 octombrie 2006”; s-au formulat o serie de obiecţiuni care au fost avute în vedere de prima instanţă;

- la termenul din data de 27 martie 2012 au fost reiterate de ambii recurenţi inculpaţi cererile privind copierea celor 40 de suporţi aflaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, cereri care au fost respinse cu motivarea că expertul parte a avut la îndemână cei 17 suporţi depuşi la dosarul cauzei, iar ceilalţi conţineau înregistrări care nu aveau legătură cu cauza şi reprezentau aspecte din viaţa privată a inculpaţilor.

În raport de toate aceste referiri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a apreciat că:

- prima instanţă a dat eficienţă tuturor solicitărilor formulate de cei doi inculpaţi, atât cu privire la expertiza vocii şi vorbirii, cât şi cu privire la expertiza vizând autenticitatea înregistrărilor, fiind fixate obiectivele expertizei, inculpaţilor oferindu-li-se posibilitatea formulării de obiecţiuni cu privire la aceste expertize;

- expertizele au fost efectuate corect în cauză de către experţi aparţinând INEC, astfel încât a constatat că nu se mai impune readministrarea unei noi probe cu expertiză de verificare a autenticităţii înregistrărilor.

7. În ceea ce priveşte proba cu înscrisuri, emanând de la soţia inculpatului C.I., probă solicitată de către recurentul inculpat C.I., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a respins această probă, având în vedere că, în prezent, nu mai poate fi verificată autenticitatea acestor înscrisuri.

Având în vedere imposibilitatea obiectivă de prezentare, din motive medicale, la acest termen de judecată, a recurentei inculpate I.M., în raport de actele medicale depuse a fost acordat un nou termen la data de 28 ianuarie 2013, când recurenta inculpată I.M., prezentă fiind, a arătat că îşi menţine poziţia, că nu doreşte să se prevaleze de dreptul la tăcere şi doreşte să dea declaraţii în cauză, precizând însă că şi la acest termen este în imposibilitate medicală de a da declaraţie, suferind de o hemipareză dreapta, fără a face însă dovada susţinerilor sale.

Faţă de împrejurarea că, pentru termenul din 28 ianuarie 2013, recurenta inculpată I.M. nu a făcut în nici un mod o dovadă a imposibilităţii medicale de a da declaraţii în faţa instanţei de recurs, diagnosticul invocat, de hemipareză dreapta, nefiind dovedit, şi, având în vedere că biletele de internare şi adeverinţele medicale anterioare depuse la dosar, vizează perioade ce se circumscriu datelor la care au fost stabilite termene de judecată în prezenta cauză, în sensul că perioadele respective cuprind două-trei zile înaintea termenului de judecată şi două trei zile ulterioare termenului de judecată; având în vedere că, timp de 5 ani şi jumătate, cât această cauză a stat pe rolul primei instanţe, nu s-a putut proceda la audierea inculpatei I.M., care s-a prevalat în mod constant de dreptul la tăcere şi, constatând că nu există o certitudine cu privire la o eventuală audiere a inculpatei la o dată ulterioară, în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a respins ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta inculpată I.M. pe acest considerent, constatând încheiată cercetarea judecătorească şi, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul art. 385¹³ alin. (1) C. proc. pen., a acordat cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.I. şi I.M. sunt nefondate.

Având, însă în vedere caracterul devolutiv al recursului potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, din oficiu, constată că recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.I. şi I.M. sunt fondate numai sub aspectul nelegalităţii pedepselor complementare şi accesorii prevăzute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza 1 cu referire la art. 71 C. pen., in ceea ce priveşte interzicerea inculpaţilor a dreptului de a alege.

Astfel, instanţa de recurs constată că în mod nelegal, prima instanţă a interzis automat inculpaţilor C.I. şi I.M. dreptul de a alege ca pedeapsă accesorie, iar inculpatului C.I. dreptul de a alege ca pedeapsă complementară, pe durata de 2 ani, pe lângă pedeapsa principală, neavând în vedere modificările survenite prin art. 1 pct. 22 din Legea nr. 278/2006 şi decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în M. Of., Partea I, nr. 545 din 18 iulie 2008, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen., precum şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume cauzele Sabou şi Pircalab contra Romanei, Hirst contra Marii Britanii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, verificând sentinţa pronunţată de prima instanţa, constată că în considerentele acesteia nu se regăsesc argumentele pentru care s-a interzis inculpaţilor C.I. şi I.M. dreptul de a alege ca pedeapsă accesorie, iar inculpatului C.I. dreptul de a alege ca pedeapsă complementară.

Aşadar, în contextul concret al cauzei, prima instanţă nu a examinat, în condiţiile normelor legale modificate, criteriile impuse atât de norma penală, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi de decizia anterior menţionată, pronunţata în recurs în interesul legii, oportunitatea aplicării pedepselor menţionate în raport cu natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, cu împrejurările cauzei, cu persoana inculpaţilor, dar şi cu scopul legitim şi proporţionalitatea unor asemenea pedepse.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în baza propriei evaluări asupra pedepsei complementare aplicate inculpatului C.I. şi asupra pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor, prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I cu referire la art. 71 C. pen., consideră că acestea nu se justifică, faţă de infracţiunile de luare de mita şi respectiv dare de mită comise de inculpaţii C.I. şi I.M., care prin împrejurările faptice reţinute prezintă gravitate, însă prin rezonanţa consecinţelor produse nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege al inculpaţilor, aceştia având o conduită pozitivă anterioară comiterii infracţiunii, probată prin actele în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei, ca fiind persoane cu studii superioare, bine integrate în societate, atribute care le conferă profilul şi statutul de persoană aptă de a aprecia asupra semnificaţiei procesului electoral.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine totodată că, interdicţia absolută de a vota impusă inculpaţilor recurenţi contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 30 martie 2004, privind cauza Hirst contra Marea Britanie. S-a motivat că, indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor.

În raport cu cele menţionate, instanţa de recurs urmează a face aplicarea efectivă a criteriilor prevăzute în art. 71 alin. (3) C. pen., în contextul cauzei, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciind, din oficiu că hotărârea primei instanţe este nelegală sub aspectul greşitei aplicări a pedepselor complementare şi accesorii prevăzute in art. 64 alin. (1) lit. a) teza 1 cu referire la art. 71 C. pen., pe care le va înlătura, constatând că acestea contravin şi prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituţia României, art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi principiului proporţionalităţii.

Totodată, Înaltă Curte, Completul de 5 Judecători verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată faptul că instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, făcând o judicioasă coroborare a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, în ansamblul său, în ceea ce priveşte pe fiecare dintre inculpaţi, în stabilirea contribuţiei concrete, cu privire la faptele reţinute în sarcina acestora.

În cauză, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii C.I. şi I.M. a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert, în sensul stabilirii vinovăţiei acestora.

În mod corect, prima instanţă, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reţinut în sarcina inculpaţilor C.I. şi I.M., infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte constată totodată că în cauza dedusă judecăţii, inculpaţilor C.I. şi I.M. le-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudenţă constantă.

Cu privire la criticile invocate de recurenţii inculpaţi C.I. şi I.M., din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării în cazul în care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia sau instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Analizând structura şi conţinutul sentinţei recurate se constată că aceasta cuprinde considerente proprii în fapt şi în drept şi nu s-a mărginit a trimite la rechizitoriul parchetului deşi prima instanţă a arătat că îşi însuşeşte starea de fapt, încadrarea juridică şi raţionamentele folosite la interpretarea probatoriului. În plus, sentinţa cuprinde pe larg aspectele ce au condus la pronunţarea hotărârii de condamnare.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că în hotărârea CEDO pronunţată în Cauza Boldea împotriva României se arată că „art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, şi nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument (cauza Van de Hurk împotriva Olandei § 61).

Dimensiunea acestei obligaţii poate să varieze în funcţie de natura hotărârii. Mai mult, instanţa trebuie să ţină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica in instanţă . De aceea, problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenţie nu se poate analiza decât in lumina circumstanţelor spetei ( cauza García Ruiz împotriva Spaniei, § 29).

În plus, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat in mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii şi să nu se fi mulţumit cu a aproba pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (cauza Helle contra Finlandei, § 60”).”

Revenind la prezenta cauză, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, în considerarea caracterului echitabil al procedurii, a reţinut că trebuie concluzionat că este suficient să fie examinate, în mod real, problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia, apreciind astfel că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte lipsa pronunţării cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat de apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi, se constată că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunii pentru care aceştia au fost condamnaţi, în baza probelor administrate şi, respectiv, readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, cu respectarea drepturilor procesuale ale inculpaţilor.

În aceste condiţii, neanalizarea individuală a fiecărei probe nu poate fi calificată ca nepronunţare asupra probelor, în condiţiile în care prima instanţă a motivat soluţia dispusă, cu referire la probele administrate.

Astfel, instanţa de recurs reţine că, în ceea ce priveşte foloasele materiale primite de inculpatul C.I., direct sau prin intermediul membrilor familiei sale, apărările celor doi inculpaţi au oscilat între respingerea faptului că au fost primite, (invocându-se că soţia inculpatului C. şi inculpata I.M. erau prietene, iar atunci când soţia inculpatului C. a plecat în China i-ar fi lăsat inculpatei I.M. nişte bani pe care să îi trimită în caz de necesitate, deoarece soţul său era ocupat) şi recunoaşterea faptului că soţia inculpatului C. a fost sprijinită material de inculpata I.M. pentru tratamentele pe care le făcea în străinătate, precizându-se însă că acest ajutor nu avea nicio legătură cu dosarul pe care îl instrumenta inculpatul C.

Prima instanţă a reţinut, în mod corect că, dovezile care atestă că inculpata I.M. a oferit bani şi alte foloase materiale familiei C. sunt de necontestat. Soţia inculpatului C., ca orice alt om aflat într-o situaţie dificilă, putea beneficia de generozitatea inculpatei I.M., care a încercat să demonstreze în cauză că a mai făcut acte caritabile pentru bolnavi care necesitau tratament în străinătate.

Totodată, instanţa de recurs apreciază că prima instanţă a reţinut, în mod corect că, inculpatei I.M. nu i se reproşează că a făcut un act de caritate, ajutând un bolnav, aşa cum în mod simplist prezintă situaţia apărătorii săi, ci că, în schimbul acestui ajutor, a solicitat o contraprestaţie procurorului C.I.

De asemenea, inculpatului C.I. nu i se impută că a beneficiat de ajutor material pentru tratamentul medical de care avea nevoie soţia sa, ci faptul că nu s-a abţinut să realizeze acte într-un dosar penal în care, cea care oferea ajutorul material era direct interesată, întrucât între cei doi inculpaţi a existat o înţelegere privind modul în care urma a fi instrumentat acest dosar, fapt demonstrat atât de împrejurarea că inculpata I. a făcut intervenţii astfel încât dosarul să ajungă la procurorul C.I., cât şi din faptul că acesta o ţinea la curent cu mersul anchetei.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. se constată că, după cum s-a argumentat şi în cele ce preced, conţinutul constitutiv al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor I.M. şi C.I. este realizat, atât prin prisma laturii obiective, cât şi prin cea a laturii subiective, astfel încât nu poate fi primită solicitarea de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., starea de fapt anterior expusă, în baza mijloacelor de probă, demonstrând fără dubiu modul de comitere de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că analiza acestei critici presupune anumite consideraţii teoretice:

Astfel, instanţa de ultim control judiciar reţine că, potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Infracţiunea de dare de mită constă, potrivit art. 255 alin. (1) C. pen., în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen.

O cerinţa esenţială pentru ambele infracţiuni este aceea ca banii sau celelalte foloase să aibă un caracter de retribuţie, adică să constituie plata în vederea efectuării de către funcţionar a unui act determinat, arătat în mod explicit de către mituitor.

Cu privire la latura obiectivă a infracţiunilor de dare, respectiv luare de mită reţinute în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege, modalitatea concretă de săvârşire a elementului material fiind cea de dare de bani şi alte foloase, respectiv de primire.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că pentru întrunirea elementelor constitutive ale laturii subiective a celor două infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor trebuie demonstrat că banii şi foloasele erau date, respectiv primite, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

În acest context, instanţa de ultim control judiciar reţine că întreg probatoriul administrat în cauză (interceptările convorbirilor telefonice, notele de supraveghere operativă a activităţii celor doi inculpaţi, declaraţiile martorilor, actele emise de agenţiile de turism, documentele care atestă transferul unor sume de bani) demonstrează că inculpatul C.I. a primit de la inculpata I.M. sume de bani şi foloase materiale în modalitatea arătată în situaţia de fapt.

Astfel, din materialul probator administrat în cauză (denunţul formulat de N.D., dar şi din declaraţiile martorilor B.D. vol. II filele 37-41 dosar urmărire penală, G.G. vol. II, filele 31-35, dosar urmărire penală, C.A. vol.II, filele 41-46 dosar urmărire penală) a rezultat că inculpata I.M. încerca prin toate modalităţile constituirea unui dosar care să-l vizeze pe P.A., dosar care să fie instrumentat la Bucureşti şi nu în teritoriu, acolo unde erau firmele acestuia.

Preocuparea inculpatei nu s-a mărginit la formularea unor simple denunţuri cu privire la aşa-zisele fapte penale săvârşite de omul de afaceri P.A., drept pe care îl are orice cetăţean. Inculpata a încercat, prin apelarea la persoane cunoscute, cu o anumită influenţă, să ajungă la persoane cu funcţii importante în sistemul judiciar (adjunctul procurorului general, ministrul de interne) şi să determine luarea unor măsuri împotriva lui P.A.

Mai mult, pentru a da credibilitate demersului, inculpata nu formula denunţurile în nume propriu, astfel încât să trădeze propriul interes în obţinerea inculpării lui P.A., ştiut fiind că erau concurenţi pe aceeaşi zonă de afaceri. Această lipsă de credibilitate a unor declaraţii date de I.M. a fost invocată chiar de inculpatul C. care a contestat utilitatea audierii inculpatei lovită, atunci când martorul C.B., ofiţer de poliţie delegat a sugerat o asemenea măsură, argumentul fiind starea conflictuală dintre lovită şi P.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorului G.G. (vol.II, dosar urmărire penală, filele 31-35) precum şi din interceptarea convorbirilor telefonice inculpata I.M. folosea un limbaj codificat, utilizând termenul de „doctori" când se referea la procurori, termenul de „profesori" când se referea la adjunctul procurorului general şi termenul de „reţetă" când vorbea despre dosar.

De asemenea, se reţine că inculpata i-a atras atenţia denunţătorului N.D. ca nu trebuie să fie văzut împreună cu procurorul C. şi i-a interzis să-i mai rostească numele în discuţiile pe care le purtau şi care puteau fi interceptate.

În acest context, instanţa de ultim control judiciar constată că toată această clandestinitate a demersurilor inculpatei I.M. demonstrează că inculpata conştientiza că acţiunile sale sunt ilegale, iar finalitatea demersurilor a fost subliniată chiar de inculpată în repetate rânduri – discreditarea rivalului său.

După înregistrarea sesizării la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi repartizarea, acesteia la data de 23 februarie 2006, procurorului C.I., inculpata I.M. a ţinut permanent legătura atât cu acest magistrat, cât şi cu denunţătorul N.D. căruia i-a furnizat datele pe care trebuia să le pună la dispoziţia inculpatului şi care să îi permită efectuarea unor investigaţii de natură a avea ca rezultat punerea sub acuzare a omului de afaceri P.A.

Astfel, din înregistrarea dialogului ambiental purtat la data de 04 iulie 2006, începând cu ora 10:45, între N.D. şi inculpata I.M., aceasta îi dă detalii denunţătorului despre activitatea de cercetare penală desfăşurată în dosarul nr. 402/P/2006, menţionând aspecte reale, respectiv faptul că ofiţerii de poliţie desemnaţi de procurorul C.I. s-au prezentat la firmele martorului P.A., care a refuzat să le pună la dispoziţie actele solicitate (vol. II, fila 108 dosar urmărire penală).

În contextul aceleiaşi discuţii, inculpata I.M., referindu-se la demersurile făcute pentru constituirea respectivului dosar penal şi efectuarea cercetărilor faţă de martorul P.A., s-a arătat nemulţumită că „a trebuit să dea bani", fapt pentru care „aşteaptă rezultate" ( Vol. II, fila 115 dosar urmărire penală).

Din materialul probator administrat în cauză (declaraţiile martorilor B.D., C.A., a ofiţerilor de poliţie implicaţi în soluţionarea dosarului nr. 402/P/2006, coroborate şi cu volumul de activitate al inculpatului) a rezultat preocuparea deosebită a inculpatului C.I. pentru soluţionarea dosarului susmenţionat, într-un termen scurt, prin punerea sub învinuire a martorului P.A.

De asemenea rezultă că sumele de bani şi foloasele procurate familiei C. erau considerate o remuneraţie pentru instrumentarea rapidă a cauzei privindu-l pe P.A.:

N. D.: „Da. Păi şi de ce n-aţi vorbit la ăsta de..să vorbească la.. B. şi dădea o echipă ca lumea, nu.. ce-a dat?

IM.: Păi, da eu am vorbit!

N.D.: Aţi vorbit nu?

IM.: Păi normal!.. Da F., n-a mai făcut ce trebuia.

N.D.:Aha!

IM. : l-a pus aicea pe şefii ăştia, ştiam ce s-a întâmplat aici.

Eu de aia le-am zis: Dom'Ie, vezi ce s-a întâmplat".

N.D.: Da, da, da.

IM.: Că eu.. nu-mi convine!.

N.D.: Da.

I.M.: Păi, da eu dau bani p-ăştia?

N.D.: Păi, corect! Păi, plătiţi atâta peste tot şi..

IM: Da.

N.D.: Păi..E normal? Şi vreau rezultate!"

Deşi inculpatul C.I., în apărările sale a insistat asupra faptului că nu şi-a încălcat în nici un mod atribuţiile de serviciu, că a acţionat ca în cazul oricărui alt dosar pe care l-a avut de instrumentat, nu trebuie pierdut din vedere că, împrejurarea dacă inculpatul a acţionat sau nu abuziv este o falsă problemă ridicată de acesta, întrucât nicăieri în cuprinsul actului de trimitere în judecată nu se menţionează că a făcut acte contrare îndatoririlor de serviciu.

Legea sancţionează primirea de către funcţionar de bani sau alte foloase, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Ca atare, şi în situaţia în care funcţionarul îndeplineşte un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, act care este legal, dar primeşte bani sau alte foloase pentru realizarea lui, fapta este infracţiune.

În ceea ce priveşte foloasele materiale primite de inculpatul C., direct sau prin intermediul membrilor familiei sale, Înalta curte, Completul de 5 Judecători reţine că, şi în faţa instanţei de recurs apărările celor doi inculpaţi au oscilat între respingerea faptului că au fost primite, (invocându-se că soţia inculpatului C. şi inculpata I. erau prietene) şi recunoaşterea faptului că soţia inculpatului C. a fost sprijinită material de inculpata I. pentru tratamentele pe care le făcea în străinătate, precizându-se însă că acest ajutor nu avea nicio legătură cu dosarul pe care îl instrumenta inculpatul C.I.

În acest sens, instanţa de ultim control judiciar reţine faptul că, convorbirile purtate în mediul ambiental de N.D. cu inculpata I.M. la datele de 04 iulie 2006, începând cu ora 10:45, 05 iulie 2006, începând cu ora 15:04, 18 iulie 2006, începând cu ora 14:39 29 august 2006, începând cu ora 10²² şi, respectiv, ora 12³⁰, 07 septembrie 2006, începând cu ora 13:10 şi 22 septembrie 2006, începând cu ora 14:44, discuţiile telefonice purtate intre inculpaţi şi cele dintre I.M. şi alte persoane, probaţiunea testimoniala administrata, precum şi celelalte probe aflate la dosar au relevat ca inculpatul C.I., ca urmare a interesului manifestat de susnumita şi în schimbul foloaselor remise acestui magistrat a desfăşurat acte de cercetare penală într-un mod care să conducă, iniţial, la punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A., soluţia adoptată ulterior de procuror, în înţelegere cu inculpata, fiind declinarea cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În ceea ce priveşte foloasele materiale primite de inculpatul C.I. de la inculpata I.M., pe parcursul efectuării cercetărilor în dosarul nr. 402/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penala şi criminalistica, se reţin următoarele:

1. La 12 iulie 2006, inculpata I.M. i-a remis inculpatului C.I. suma de 1.000 euro necesară pentru suportarea cheltuielilor ocazionate de plecarea soţiei şi fiicei inculpatului la Budapesta.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, în condiţiile în care C.E. şi C.R.E. (şotia şi, respectiv, fiica lui C.I.) urmau să plece, în dimineaţa zilei de 13 iulie 2006, la Budapesta, inculpata I.M. i-a comunicat inculpatului C.I. (potrivit convorbirii telefonice dintre aceştia, din 12 iulie 2006, ora 20:45) că D. L. le va asigura transportul cu autoturismul la aeroport, că le va pune la dispoziţie sus-numitelor telefonul mobil al acestuia din urmă, având activat serviciul de roaming (aceasta împrejurare rezultând şi din convorbirea telefonică purtata între I.M. şi D. L., la 12 iulie 2006, ora 21:32), precum şi faptul ca îi trimite, prin intermediul lui D. L., „înca-o mie".

Prin declaraţiile date la 02 octombrie 2006, martorul I.A. a relatat că, la solicitarea inculpatei I.M., a ridicat de la Oficiul Poştal Nr. 4 Bucureşti, suma de 40.000.000 ROL, trimisă pe numele său, prin mandat on-line, după care, urmând indicative inculpatei, a cumpărat 1.000 euro, pe care i-a lăsat la sediul firmei.

Confirmarea faptului că, cei 1.000 euro au ajuns în posesia inculpatului C.I., este dată de convorbirea telefonică purtată de către acesta cu I.M., la 13 iulie 2006, ora 04:18, ocazie cu care inculpata îi transmite interlocutorului că „R. „ sa schimbe banii", când va ajunge in Budapesta, iar C.I., în finalul discuţiei, mulţumeşte „ mult de tot".

2. La data de 29 august 2006, inculpatul C.I. a primit de la inculpata I.M. suma de 4.000 RON, prin intermediul martorului I.A. şi a fiului sau, C.V.

În acest sens Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că potrivit mandatelor on-line (aflate în original la dosar) şi fotocopiilor de pe Registrul cu mandate on-line al Oficiului Poştal Nr. 4, sector 3, Bucureşti, martorul I.A. a ridicat de la acest oficiu poştal, în intervalul orar 15:50-15:55, suma totală de 4.180 RON şi, cu aceeaşi ocazie, la ora 15:53, a expediat la Oficiul Poştal Nr. 1 Iaşi, pe numele destinatarului C.V., suma de 4.000 RON, prin mandatul on-line (aflat în original la dosar), la expeditor fiind consemnat, contrar realităţii, că transferul ar fi fost realizat de C.I.

Conform menţiunilor din cuprinsul înscrisului ultim-menţionat, suma de 4.000 RON a fost ridicata de către destinatarul C.V., in ziua de 30 august 2006, ora 09:36, de la Oficiul Poştal Nr. 1 Iaşi.

Împrejurarea ca martorul I.A. a expediat cei 4.000 RON pe numele destinatarului C. V., din dispoziţia inculpatei I.M., rezultă cu certitudine din înregistrările convorbirilor telefonice, aceste mijloace de probă coroborându-se cu depoziţia martorei I.I.

Prin declaraţia din data la 02 octombrie 2006, martorul I.A. a confirmat expedierea sumei de 4.000 RON, pe numele destinatarului C. V., menţionând la expeditor, în cuprinsul mandatului on-line completat la Oficiul Poştal Nr. 4 Bucureşti, că banii ar fi fost trimişi de către C.I.

Sub acest aspect martorul a precizat că inculpata I.M. i-a înmânat un bileţel pe care erau consemnate olograf numele C.I. ca expeditor şi, respectiv, C. V. ca destinatar, precum şi menţiunea Oficiul Poştal Podul Ros din Iaşi, unde trebuiau expediaţi cei 4.000 RON.

Martorul a mai arătat că s-a conformat acestei solicitări a inculpatei I.M. şi a completat un mandat on-line în cuprinsul căruia a consemnat că suma de 4.000 RON ar fi expediată de către C.I., cu toate că în realitate banii au fost transferaţi de I.A., singura modificare făcută, în raport cu indicaţiile date de învinuita, fiind trimiterea sumei de bani la Oficiul Poştal Nr. 1 Iaşi şi nu la Oficiul Poştal Podul Roş din aceeaşi localitate (întrucât la aceasta din urma unitate poştala nu se operau expedieri prin mandate on-line).

Din coroborarea mijloacelor de probă expuse mai sus, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că suma de 4.000 RON expediata la 29 august 2006 de către martorul I.A., de la Oficiul Poştal Nr. 4 Bucureşti, provine de la inculpata I.M. fiind pusă, cu titlu de mită, la dispoziţia inculpatului C.I., prin intermediul fiului sau, C. V., care a ridicat banii, în ziua de 30 august 2006, de la Oficiul Poştal Nr. 1 Iaşi.

3. La data de 31 iulie 2006, inculpata I.M. i-a dat inculpatului C.I. suma de 2.500 euro, pentru suportarea cheltuielilor legate de plecarea în China a soţiei şi fiicei inculpatului.

În acest sens, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că la data de 25 iulie 2006, pe fondul unor discuţii legate de plecarea în China, începând cu 31 iulie 2006, a numitelor C.E. şi C.R.E. (potrivit convorbirilor telefonice purtate, la 25 iulie 2006, ora 17:21, de către C.I. cu sus-numitele), acesta afirmă, între altele, că va scoate de la banca „cinci" şi că „o să mai trebuiască două, trei de cheltuială".

Aceeaşi discuţie este reluată şi în cuprinsul convorbirii telefonice purtate, la 30 iulie 2006, ora 21:54, între inculpaţii I.M. şi C.I., prilej cu care aceasta, la un moment dat, îi spune interlocutorului „.., voiam să vorbesc cu dumneavoastră .. pentru mâine, de cât e nevoie", iar, ulterior, întreabă „cât anume aţi rezolvat dumneavoastră? Una, două, ca eu înţeleg", iar C.I. răspunde „Da, da, noi am rezolvat de patru şi jumătate, da, da, da".

În continuarea aceluiaşi dialog cei doi stabilesc ca, în dimineaţa zilei următoare, numitul D. L. să asigure transportul familiei C. cu autoturismul la aeroport, iar, în finalul conversaţiei, I.M. întreabă „ .. din punctul dumneavoastră de vedere cât e mai bine? Una, două, trei, cât ar fi bine?", iar C.I. răspunde „două, două şi jumătate, no .. de genul acesta da, da",

Din coroborarea acestor două convorbiri telefonice rezultă în mod evident că C.I., pentru asigurarea deplasării soţiei şi fiicei sale în China, a afectat din surse financiare proprii aproximativ 5.000 euro şi a pretins de la I.M. încă 2.500 euro, aceasta suma de bani fiind remisă, în dimineaţa de 31 iulie 2006, prin intermediul numitului D.L.

4. În cursul lunii august 2006, inculpata I.M. i-a remis inculpatului C.I. suma de 2.000 euro, pentru suportarea unor cheltuieli efectuate de soţia şi fiica inculpatului, în China.

Instanţa de ultim control judiciar reţine că, împrejurarea că I.M. s-a implicat pentru asigurarea disponibilităţilor financiare ale numitelor C.E. şi C.R.E., pe durata şederii acestora în China, rezultă şi din convorbirea telefonică purtată, la 04 august 2006, ora 11:28, între cea prim-menţionata şi aceasta din urmă; astfel, I.M. se interesează de situaţia cheltuielilor făcute de sus-numite în China cu cazarea şi tratamentul şi de suma de euro schimbată până în acel moment, sugerând, totodată, să se cazeze la hotel (şi nu la spital), chiar dacă tariful este mai mare.

Astfel, din conţinutul convorbirii purtate, la 14 august 2006, ora 15:17, între inculpata I.M. şi C.R.E., rezultă că I.M. i-a remis inculpatului C.I. încă 2.000 euro, care vor fi expediaţi în China de către acesta din urma pe numele fiicei sale.

În acest sens, inculpata i-a spus interlocutoarei ca „deci, mai ..ai luat legătura cu tatăl tău? O sa mai primiţi săptămâna asta ceva. Ce-a spus? Da?!" şi, apoi, a adăugat ca este vorba despre „doua mii", …, „o sa mai primeşti acolo ce mai trebuie ".

5. La data de 12 iulie 2006 inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I., suma de 745 euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion cu destinaţia Budapesta, pentru soţia şi fiica inculpatului şi suma de 70 RON reprezentând asigurarea medicala pentru două persoane în perioada 13 - 14 iulie 2006.

Instanţa de ultim control judiciar reţine că în ziua de 12 iulie 2006, ora 10:29, inculpata I.M. a luat legătura telefonic cu C.I. (care, potrivit conţinutului convorbirii, se afla la sediul Companiei A.) şi a întrebat „numai să-mi zici exact cât.., cam cât ar costa? Vreo.. o mie de euro?", iar inculpatul a răspuns „ei? I..i..patru sute şi nu ştiu cat, cu două sute şi nu ştiu cat! Deci, cinci sute şi cu ..două sute.. nu, vreo şapte sute! Vreo şapte sute!"

După zece minute, inculpata I.M. a solicitat (aşa cum rezulta din conţinutul convorbirii telefonice purtate de aceasta, la 12 iulie 2006, ora 10:39) numitului Profir D. (angajat la firma din Bârlad a sus-numitei) sa-i trimită urgent în Bucureşti suma de 30.000.000 ROL, pe card-ul martorei E.C.D., banii fiind necesari, potrivit afirmaţiei sus-numitei, pentru cumpărarea sumei de 800 euro.

Din conţinutul convorbirilor telefonice purtate la 12 iulie 2006, ora 10:29, ora 10:39 şi, respectiv, ora 11:20, între C.I. şi I.M., a rezultat, în mod evident, că aceştia s-au întâlnit, în jurul orei 12:00, pentru ca inculpata să achite suma de 745 euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion pentru Budapesta, aceeaşi împrejurare rezultând şi din actele privind supravegherea operativă efectuată, la acea data, asupra inculpaţilor.

Din declaraţia data la 14 iulie 2006 de martora P.M.E. (angajata la Agenţia de Turism CMB Travel ), a rezultat că, în ziua de 12 iulie 2006, s-a prezentat la sediul agenţiei mai întâi C.I., care a afirmat ca nu are încă banii pentru achitarea celor doua bilete de avion rezervate pentru cursa de Budapesta, dar, în scurt timp, va veni cineva să-i aducă.

Din aceeaşi depoziţie, coroborată cu procesul-verbal de recunoaştere după fotografie şi planşa foto întocmite la 14 iulie 2006, a mai reieşit că C.I. a revenit la sediul agenţiei de turism, în jurul orei 12:00, fiind însoţit de I.M., care a achitat suma de 745 euro (conform facturii fiscale, aflate în fotocopie la dosar) pentru cumpărarea a doua bilete de avion cu destinaţia Budapesta, pe numele C.E. şi, respectiv, C.R.E., aceeaşi persoana plătind şi suma de 70 RON reprezentând asigurarea medicală pentru două persoane în perioada 13-14 iulie 2006 (în acest sens, la dosar au fost ataşate, în fotocopie).

În raport cu probatoriul expus mai sus, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine ca fiind indubitabil ca plata sumelor de 745 euro şi 70 RON a fost efectuată de către inculpata I.M., iar împrejurarea că, în cuprinsul documentelor fiscale s-a consemnat numele delegatului C.E. (in dreptul acestei menţiuni fiind aplicata semnătura executată de C.I.), atesta preocuparea acestuia şi a inculpatei I.M. de a încerca să disimuleze identitatea persoanei care a făcut plata respectivelor sume de bani.

6. La data de 10 iulie 2006, inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 1.480 euro, reprezentând contravaloarea a două bilete de avion cu destinaţia China pentru soţia şi fiica inculpatului şi suma de 130 RON reprezentând asigurarea medicală pentru doua persoane, în perioada 31 iulie - 04 septembrie 2006.

În acest sens Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că din declaraţia martorei T.M.E. şi modul de operare asemănător utilizat de inculpaţii C.I. şi I.M., a mai rezultat că, la 10 iulie 2006, aceştia din urma s-au prezentat la sediul Agenţiei de Turism CMB Travel, unde I.M. a plătit suma de 1.480 euro pentru cumpărarea a două bilete de avion cu destinaţia China pe numele C.E. şi, respectiv, C. R. (conform facturii fiscale, aflate in fotocopie la dosar), precum şi suma de 130 RON, reprezentând asigurarea medicală pentru două persoane, în perioada 31 iulie 2006-04 septembrie 2006.

7. La data de 02 mai 2006, inculpata I.M. a plătit, în beneficiul inculpatului C.I. suma de 377 euro, reprezentând contravaloarea unui bilet de avion cu destinaţia Londra pentru soţia inculpatului, C.E.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că în mod similar cu cele mai sus prezentate, coroborând declaraţiile date în cauză de denunţătorul N.D. şi de martora E.C.D., la 02 mai 2006, inculpata I.M. a plătit suma de 377 euro pentru cumpărarea de la Compania S.I.A.L. a unui bilet de avion cu destinaţia Londra, pe numele C.E.

8. Alte foloase remise de către inculpata I.M. inculpatului C.I., pentru şine ori în beneficiul soţiei sale.

Din cele care preced, a rezultat ca I.M. i-a pus la dispoziţie inculpatului C.I., pentru folosinţa soţiei şi fiicei sale, în perioada 13-14 iulie 2006, cât timp acestea s-au aflat in Budapesta, un telefon mobil având activat serviciul de roaming.

Aceasta împrejurare rezultă cu evidenţă din convorbirile telefonice purtate de I.M., în ziua de 13 iulie 2006, la ora 04:11, cu C.I. şi cu C.R.E., şi la ora 04:15, cu D. L., precum şi din discuţia telefonica purtata, în aceeaşi zi, la ora 07:27, de către inculpata cu numitul Profir D.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, inculpata I.M. a pus la dispoziţie familiei C., in perioada iulie - septembrie 2006, autoturismul aparţinând firmei inculpatei care a fost condus de numitul D.L.

Acest lucru rezultă, fără echivoc, din convorbirile telefonice interceptate în cauză, care se coroborează cu declaraţiile denunţătorului N.D. şi cele ale martorei E.C.D., fiind evidenţiat faptul că familia C. a beneficiat de folosinţa autoturismului respectiv, în mai multe rânduri, pentru efectuarea unor deplasări în Bucureşti, de la Bucureşti la Târgovişte şi, de asemenea, de la Bucureşti la Iaşi.

Asigurarea acestui folos de către inculpata rezulta din convorbirile telefonice purtate la:

- 03 iulie 2006, ora 19:47, dintre I.M. şi C.I.; 04 iulie 2006, orele 09:41, 16:01 şi 16:24, dintre numitul D.L. şi C.E., precum şi dintre acesta şi C.I.;

- 05 iulie 2006, ora 08:12, dintre numitul D. L. şi C.E., respectiv ora 15:37, între I.M. şi C.I.;

- 06 iulie 2006, ora 08:39, între numitul D. L. şi I.M., respectiv ora 17:04, între aceasta din urma şi C.I.;

- 07 iulie 2006, ora 08:13, dintre numitul D. L. şi C.E., respectiv ora 12:59, dintre I.M. şi C.I.;

- 12 iulie 2006, ora 15:03, dintre C.I. şi numitul D. L., respectiv ora 17:38, dintre acesta din urmă şi I.M., aceste mijloace de probă coroborându-se cu supravegherea operativă efectuată la acea dată;

- 13 iulie 2006, ora 04:18, dintre I.M. şi C.I., acest mijloc de probă coroborându-se cu supravegherea operativă efectuată la acea data;

- 19 iulie 2006, ora 18:10, dintre C.I. şi I.M., respectiv orele 18:11 şi 18:21, dintre aceasta din urmă şi numitul D. L.;

- 27 iulie 2006, ora 13:15, dintre I.M. şi C.I.;

- 31 iulie 2006, ora 21:54, dintre I.M. şi C.I.;

- 01 august 2006, ora 14:55, dintre C.I. şi numitul D.L.; 02 august 2006, orele 09:15, 09:38 şi 09:50, dintre I.M. şi numitul D.L.;

- 07 august 2006, ora 16:48, dintre C.I. şi numitul D.L.;

- 15 august 2006, ora 10:32, dintre I.M. şi C.I.;

- 17 august 2006, ora 13:47, dintre I.M. şi numitul D.L. şi 07 septembrie 2006, ora 08:42, dintre I.M. şi C.I.

Un alt gen de folos remis de către inculpata I.M., cu titlu de mita, inculpatului C.I. a constat în plata traducerii unor acte medicale privind pe C.E.

În acest sens, instanţa de ultim control judiciar are în vedere declaraţia martorei E.C.D., care se coroborează cu depoziţia martorei S.A.P . (angajată la SC A.A.S. SRL) şi cu factura fiscală emisa la 02 august 2006 de aceasta societate pentru firma I.C. SA (aparţinând inculpatei I.M.), rezultând ca inculpata, prin intermediul numitului D.L., a plătit suma de 160 RON pentru efectuarea traducerii, din limba engleza în limba romana, a unor acte medicale referitoare la C.E.

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în mod corect, prima instanţă, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză a reţinut în sarcina inculpatului C.I. săvârşirea infracţiunii de luare de mită constând în aceea că, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe fondul desfăşurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/P/2006, a pretins şi primit de la inculpata I.M., în perioada mai - august 2006, foloase materiale în sumă de aproximativ 10.000 euro (reprezentând 5.500 euro şi 4.000 RON în numerar, suma de 377 euro pentru cumpărarea la 2 mai 2006 a unui bilet de avion pe numele C.E., cu destinaţia Londra, suma de 1.480 euro, pentru cumpărarea, la 10 iulie 2006, a două bilete de avion pe numele C.E. şi C.R.E., cu destinaţia China, suma de 130 RON pentru plata asigurărilor medicale necesare efectuării acestei deplasări, sumele de 745 euro şi 70 RON pentru cumpărarea la 12 iulie 2006 a două bilete de avion pe numele aceloraşi două persoane, cu destinaţia Budapesta şi, respectiv, pentru plata asigurărilor medicale, precum şi beneficierea, în perioada 13-14 iulie 2006, de un telefon mobil având activat serviciul de roaming, plata traducerii unor acte medicale şi asigurarea folosinţei unui autoturism) în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat, beneficiul urmărit de inculpat fiind, iniţial punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A. pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei respectivei cauze în favoarea D.N.A.

Totodată, în sarcina inculpatei I.M. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de dare de mită, constând în aceea că a remis inculpatului C.I., pe fondul desfăşurării cercetărilor penale în dosarul nr. 402/P/2006, în perioada mai-august 2006, foloase în sumă totală de aproximativ 10.000 euro în scopul instrumentării dosarului anterior menţionat, beneficiul urmărit de inculpată fiind iniţial punerea sub învinuire a omului de afaceri P.A., pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar ulterior, adoptarea soluţiei de declinare a competenţei respectivei cauze în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structura centrală.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, faţă de toate argumentele prezentate mai sus constatând că declaraţiile martorului N.D. au fost corect apreciate şi coroborate cu restul probelor administrate în cauză, va concluziona în sensul că cele reţinute prin actul de sesizare al instanţei sunt validate pe deplin prin examinarea coroborată a tuturor declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză.

Totodată, Înalta Curte apreciază că faţă de motivarea amplă şi efectivă a sentinţei pronunţate cu privire la procesul de evaluare al probelor, în raport cu fiecare din faptele comise de către inculpaţi, ce corespunde şi exigenţelor art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi jurisprudenţei instanţei de contencios european (cauza Helle contra Finlandei ) nu se mai impune o reluare a conţinutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosinţă vinovăţia inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatei I.M. în săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În contextul concret al cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Complet de 5 Judecători constată că prima instanţă a făcut un examen amplu asupra fiecărei infracţiuni reţinută în sarcina inculpaţilor, în raport cu împrejurările faptice, pe care le-a prezentat în amănunt, evidenţiind actele concrete de executare comise de către inculpaţi, în baza mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, pe care le-a valorificat coroborat, ceea ce a presupus un proces de analiză şi sinteză, finalizat prin stabilirea activităţii infracţionale, în sarcina fiecărui inculpat.

Pe cale de consecinţă, în raport de elementele factuale anterior prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Complet de 5 Judecători constată că faptele inculpaţilor I.M. şi C.I., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Un alt motiv de recurs a vizat nelegalitatea înregistrărilor audio-video şi ambientale, apărarea solicitând instanţei a constata nulitatea acestora bazate pe doua aspecte:

- inexistenţa suportului original al acestor înregistrări, pentru că nu există nicio dovadă că s-au predat instanţei sau expertului suporturile originale şi

- lipsa de autenticitate a acestor înregistrări, aşa cum rezultă din expertiză.

În ceea ce priveşte inexistenţa suportului original(cel realizat simultan cu evenimentele acustice), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că metoda de realizare a înregistrărilor audio ca mijloace de probă, constă în înregistrarea interceptărilor în memoria unui computer, urmând ca după această înregistrare să se realizeze clone, acestea din urmă constituind mijloacele de probă din dosar care, eventual, pot fi supuse expertizării.

În acest context, instanţa de ultim control judiciar constată că, întrucât înregistrările sunt digitale, copierea nu conduce la o deteriorare a lor, însă în sens strict tehnic, acestea nu pot fi considerate autentice.

Cu privire la aspectul autenticităţii acestor înregistrări, în sensul dacă acestea conţin intervenţii sub formă de decupări, înserări, sau alte elemente de contrafacere, expertul a precizat că este foarte probabil că înregistrările nu au suferit intervenţii tehnice care să le fi modificat conţinutul şi că ele prezintă continuitate.

Deşi apărătorii au criticat expertiza ca nefiind relevantă, întrucât nu sunt redate certitudini, ci doar probabilităţi, ceea ce este inadmisibil pentru o probă ştiinţifică, instanţa de ultim control judiciar apreciază că această critică este nefondată, deoarece în expertizele tehnice, medicale(de exemplu cele genetice) în general sunt folosiţi termeni ca: „există o mare probabilitate", „este foarte probabil", ceea ce nu afectează credibilitatea lor ca şi probe ştiinţifice.

De aceea înalta Curte, consideră că înregistrările efectuate în cauză, aşa cum s-a arătat deja, pot fi avute în considerare la stabilirea vinovăţiei, întrucât au fost realizate în mod legal.

Totodată, apărarea a arătat că, în mod contrar dispoziţiilor legale enunţate efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor s-a realizat de martorul denunţător N.D., care a avut o atitudine provocatoare şi ale cărui declaraţii au fost determinante pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., „Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen. , interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impune pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

În cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că înregistrările şi interceptările convorbirilor inculpaţilor I.M. şi C.I. şi a martorului denunţător N.D. s-au făcut legal, în baza autorizaţiilor emise de judecător, iar valorificarea lor a avut la bază dispoziţiile art. 91² alin. (5) C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, atât convorbirile telefonice cât şi cele din mediu ambiental purtate de inculpaţii I.M., C.I. şi de martorul denunţător N.D., interceptate în baza autorizaţiilor ( nr. 27, 28, 29, 30, 34 şi 35), emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza încheierilor nr. 12 din 29 iunie 2006, nr. 14 din 11 iulie 2006 şi nr. 17 din 28 iulie 2006, pronunţate în dosarul nr. 6/2006, au fost redate integral de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DNA în procesele verbale întocmite la datele de 4 iulie 2006, 5 iulie 2006, 18 iulie 2006, 20 iulie 2006, 29 august 2006, 7 septembrie 2006, 19 septembrie 2006, 22 septembrie 2006, 25 septembrie 2006, 26 septembrie 2006, 17 octombrie 2006, 21 noiembrie 2006, 28 noiembrie 2006 şi 11 decembrie 2011, care au fost certificate pentru autenticitate de către procurorii de caz, aşa cum impun dispoziţiile art. 91³ alin. (2) C. proc. pen.

În acest context se constată că, reţinerea, ca mijloc de probă, a înregistrărilor respectivelor convorbiri telefonice şi în mediu ambiental, este legală, fiind conformă dispoziţiilor art. 91² alin. (5) C. proc. pen. (filele 259-272, vol. II dosar urmărire penală).

Acordarea unei forţe probante prevalente unor mijloace de probă, respectiv înregistrărilor, astfel cum a susţinut apărarea inculpaţilor, nu poate fi avută în vedere, întrucât instanţa de judecată îşi formează convingerea, în baza principiului liberei aprecieri asupra probelor, impunându-se, în mod necesar şi obligatoriu, analiza acestora coroborată.

În cauza de faţă, instanţa de ultim control judiciar reţine că mijloacele de probă care au constituit suportul probator al soluţiei primei instanţe au fost obţinute în mod legal, au fost administrate în cursul cercetării judecătoreşti în condiţiile specifice de asigurare a garanţiilor procesuale ale părţilor şi au fost evaluate de instanţă prin coroborarea lor cu restul ansamblului probator.

În consecinţă, solicitarea inculpaţilor de a se înlătura din ansamblul probator administrat în cauză convorbirile şi comunicaţiile purtate de aceştia cu martorul denunţător N.D., cu motivarea că sunt nelegale nu poate fi primită, fiind nefondată.

În ce priveşte susţinerea apărării că a existat o determinare la săvârşirea infracţiunii, din partea denunţătorul N.D. care a avut o atitudine provocatoare, Înalta Curte reţine următoarele:

Din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, utilizarea unei intervenţii provocatoare în cadrul procesului penal poate afecta în mod iremediabil caracterul echitabil al procesului, însă aceasta operează numai în condiţiile în care se stabileşte, în concret, că a existat o atitudine pasivă depăşită din partea agenţilor statului, că în lipsa acestei intervenţii inculpatul nu ar mai fi săvârşit infracţiunile şi că datele din trecutul inculpatului sugerau o predispoziţie a acestuia pentru comiterea acestui tip de infracţiuni.

Or, în contextul concret al cauzei, astfel cum rezultă din actele dosarului, denunţătorul N.D., a avut o atitudine pasivă şi nu a făcut altceva decât să ofere inculpaţilor o ocazie obişnuită, care nu are caracter excepţional, de a comite o infracţiune.

Totodată, în acest context, instanţa de recurs reţine că procedura a fost echitabilă pentru inculpaţi, prima instanţă a asigurat exercitarea unei apărări eficiente, martorul denunţător fiind ascultat şi în faţa instanţei de judecată, în şedinţa publică, inculpaţii fiind prezenţi, asistaţi de apărători aleşi, şi având posibilitatea de a adresa direct întrebări acestuia, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudenţă constantă.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi se reţine că soluţia de condamnare dispusă de către prima instanţă a fost, după cum s-a argumentat şi în cele ce preced, întemeiată pe probele care se coroborau; aşadar, împrejurarea că instanţa şi-a însuşit aprecieri cuprinse în rechizitoriu nu echivalează cu neîntemeierea pe probe a hotărârii.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, motivul referitor la existenţa erorii grave de fapt invocat de către recurenţii inculpaţi nu poate fi reţinut, întrucât există o deplină concordanţă între modul în care au fost percepute în procesul de evaluare mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, reflectarea lor în considerentele sentinţei atacate şi soluţia pronunţată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Complet de 5 Judecători constată că, critica formulată în recurs de către recurenţii inculpaţi privind inexistenţa faptei, solicitând drept urmare achitarea lor, nu este fondată, întrucât, aşa cum rezultă în mod corect, instanţa de fond a perceput în mod real conţinutul probelor în reţinerea situaţiei de fapt, fiind concordante considerentele hotărârii cu soluţia pronunţată în cauză, astfel încât dispoziţiile art. 385 ⁹ pct. 18 C. proc. pen., privind eroarea gravă de fapt, nu-şi găsesc aplicabilitatea.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că instanţa de fond a dat eficienţă deplină dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar şi evidenţiind aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpaţilor.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că întreg probatoriul administrat în cauză:

- denunţul şi declaraţiile martorului N.D. (dosar urmărire penală vol. 1, filele 1-7; filele 12-29; filele 38-46; filele 51, 52; filele 55-62; filele 91, 92, vol. I Dosar 745.1/1/2007 fl.43-51);

- declaraţia martorei P.D.F. dosar urmărire penală (vol. I, fil.135-137);

- declaraţia martorei P.M.E. (dosar urmărire penală vol. 1, fil.148-155 vol. Dosar 745.1/1/2007 fl.95);

- bilet de avion şi factura eliberate de S.I.A.L., la data de 2 mai 2006, pe numele C.E. (dosar urmărire penală vol. I, fil. 217-224);

- copii după chitanţa şi factura fiscală, eliberate de Agenţia de Turism C.M.B.T., la 12 iulie 2006, în legătură cu cumpărarea a două bilete de avion pe numele C.E. şi C.R.E. (vol. 1, fil. ) precum şi chitanţa şi factura fiscală eliberate de către aceeaşi agenţie, la 12 iulie 2006, pentru plata asigurărilor medicale, în perioada 13-14 iulie 2006 a celor doua persoane mai sus menţionate;

- copii după factura fiscala si chitanţa, eliberate de Agenţia de Turism C.M.B.T., la 10 iulie 2006, în legătura cu cumpărarea a doua bilete de avion pe numele C.E. si C.R. (vol.1, fil. 177, 178, 179), precum şi chitanţa si factura fiscala eliberate de către aceeaşi agenţie, la 10 iulie 2006, pentru plata asigurărilor medicale, in perioada 31 iulie - 04 septembrie 2006 a celor doua persoane mai sus menţionate (dosar urmărire penală vol. I, fil. 181, 182);

- declaraţia martorei I.I. (dosar urmărire penală vol. I, fil, 183-187, vol. Dosar 745.1/1/2007 fl.83-84);

- relaţii şi înscrisuri puse la dispoziţie de către Oficiul Poştal Bucureşti nr. 4, în legătura cu transferul, la 29 august 2006, prin mandat on-line, a sumei de 4.000 RON, pe numele destinatarului C. V. (vol. I fil. 198-206,, fil. 210), precum şi înscrisuri privind primirea la aceeaşi data a sumei de 4.180 RON pe numele I.A. (dosar urmărire penală vol. I, fil. 207-208);

- înscrisurile, în original, privind transferul sumelor de bani mai sus menţionate (dosar urmărire penală vol. I, fil.);

- declaraţiile martorilor I.A. (dosar urmărire penală vol. II, fil. 1-5 vol.I Dosar 745.1/1/2007 fl.121-124,), E.C.D. (vol. II, fil.8-17), T.M. (vol. II, fil. 53-56 volI. Dosar 745.1/1/2007 fl.31)

- declaraţia martorei S.A.P. (vol. II, fil.), B.I.J. (vol. II, fil. 171-176), M.P.I. (vol. II, fil. 181, 182);

- declaraţiile martorilor C.B. (dosar urmărire penală vol. II, fil.64-74, vol.I Dosar 745.1/1/2007 fl.151-153,), D.A. (vol. II, fil.75-80) si E.C. (vol. II, fil.81-86); P.C. (vol. II, fil. 87-89 vol.I Dosar 745.1/1/2007 fl.287-289);

- declaraţiile martorilor B.D. (vol. II, fil.37-41, vol.I Dosar 745.1/1/2007 fl.149), C.A. (vol. II, fil.41-46), G.G. (vol. II., fil.31-35);

- declaraţiile martorilor D.A. (vol.I Dosar 745.1/1/2007 fl.231-233) I.T.( vol.I Dosar 745.1/1/2007 fl.206-207) C.C. (vol.II Dosar 745.1/1/2007 fl. 204), D.M. (vol.II Dosar 745.1/1/2007 fl.205), R.G. ( vol.II Dosar 745.1/1/2007 fl.206), D. L. (vol.II Dosar 745.1/1/2007 fl.250-251).

- declaraţiile martorilor S.M. (vol. II, fil.48-50 vol.I Dosar 745.1/1/2007 fl.173), l.E. (vol. II, fil.51.52), B.D. (vol. II, fil.91,92) C.A. (vol. II, fil.93-96, vol.I Dosar 745.1/1/2007 fl.93-94) ;

- autorizaţiile şi încheierile emise, in temeiul art. 91¹ şi urm. C. proc. pen., de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală respectiv: încheierea nr. 12 din 29 iunie 2006 şi autorizaţiile nr. 27, nr. 28, nr. 29 şi nr. 30 din aceeaşi data, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală; încheierea nr. 14 din 11 iulie 2006 şi autorizaţiile nr. 34 şi nr. 35 din aceeaşi data emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penala,

- proces verbal de instalare a tehnicii de înregistrare (vol. Ill, fil. 1,2);

- procesul-verbal de interceptare şi redare a a dialogului purtat de numiţii N.D. şi I.M., la data de 04 iulie (vol.III, fil. 3-16),

- proces verbal de instalare a tehnicii de înregistrare (vol. Ill, fil. 17,18);

- doi suporţi magnetici, tip mini DVD, care conţine imagini privind principalele momente operative ale prezentei numitului N.D. în vecinătatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 05 iulie 2006 si 23 octombrie 2006 (vol. I, fil. 258-348);

- procesul-verbal de interceptare a dialogului purtat de numitul N.D. cu numitul C.I., la data de 05 iulie 2006, începând cu ora 14:18; a acestei convorbiri; (vol. Ill, fil. 19-27);

- procesul-verbal de interceptare şi nota de redare a conţinutului dialogului purtat de numitul N.D. cu numita I.M., la data de 05 iulie 2006, începând cu ora 15:04 discuţiei (vol. Ill, fil. 30-39);

- procesul-verbal de interceptare şi procesul-verbal de redare a conţinutului a dialogului purtat de numitul N.D. cu I.M. şi alte persoane, la data de 18 iulie 2006, începând cu ora 14:39 discuţiei (vol. Ill, fil. 43 - 59);

- procesul-verbal de interceptare a convorbirilor şi procesul-verbal de redare a conţinutului dialogului purtat de numiţii N.D. şi I.M., la data de 29 august 2006, începând cu ora 10:22, respectiv, orele 12:30(vol. Ill, fil. 62-97);

- procesul-verbal de interceptare şi procesul-verbal de redare a dialogului purtat de numiţii N.D. şi I.M., la data de 07 septembrie 2006, începând cu ora 14:22 (vol. Ill, fil. 100-134);

- procesul-verbal de interceptare şi procesul-verbal de redare a conţinutului discuţiei dialogului purtat de numiţii N.D. şi I.M., la data de 22 septembrie 2006, începând cu ora 14:44; (vol.III, fil. 137-168);

- procesul-verbal de redare a conţinutului dialogului purtat de numiţii C.B. şi C.I., la data de 30 august 2006, începând cu ora 09:49 (vol. Ill, fil. 171-195);

- un suport digital tip CD-R, ce conţine înregistrarea a 44 de convorbiri telefonice şi un mesaj SMS şi procesul-verbal de redare a conţinutului acestor discuţii (vol. Ill, fil. 266-341);

- un suport digital, tip CD, ce conţine înregistrarea a 8 convorbiri telefonice selectate din traficul interceptat şi înregistrat în baza autorizaţiilor instanţei şi procesul-verbal de redare a conţinutului acestor discuţii (vol. Ill, fil. 342-351);

- un suport digital, tip CD, ce conţine înregistrarea a 5 convorbiri telefonice selectate din traficul interceptat şi înregistrat în baza autorizaţiilor instanţei şi procesul-verbal de redare a conţinutului acestor discuţii (vol. Ill, fil. 352-356);

- un suport digital, tip CD, ce conţine înregistrarea convorbiri telefonice selectate din traficul interceptat şi înregistrat în baza autorizaţiilor instanţei şi procesul-verbal de redare a conţinutului acestor discuţii (vol. Ill, fil. 357-365);

- un suport digital, tip CD, ce conţine înregistrarea a 17 convorbiri telefonice selectate din traficul interceptat şi înregistrat în baza autorizaţiilor instanţei şi procesul-verbal de redare a conţinutului acestor discuţii (vo. Ill, fil. 366-381);

- un suport digital, tip CD, ce conţine înregistrarea a 14 convorbiri telefonice selectate din traficul interceptat şi înregistrat in baza autorizaţiilor instanţei şi procesul-verbal de redare a conţinutului acestor discuţii (vol. Ill, fil. 382-391);

- un suport digital, tip CD, ce conţine înregistrarea convorbiri telefonice interceptate in baza autorizaţiilor instanţei şi procesul-verbal de redare a conţinutului acestor discuţii (vol. Ill, fil. 392-402);

- un suport digital, tip CD, inscripţionat „convorbiri telefonice N.D.", ce conţine un număr de 4 convorbiri telefonice realizate prin mijloace proprii de către denunţătorul N.D. şi care au fost descărcate din memoria telefonului mobil al acestuia (conform procesului verbal aflat in vol. I, fil. 64), precum şi notele de redare a conţinutului acestor convorbiri (vol. I, fil.65-72);

- declaraţiile inculpatei I.M. (vol. IV, fil. 12-14);

- declaraţiile inculpatului C.I. (vol. IV, fil. 60-61),

- demonstrează cu prisosinţă că inculpatul C.I. a primit de la inculpata I.M. sume de bani şi foloase materiale în modalitatea arătată în situaţia de fapt.

În raport de argumentaţia prezentată mai sus având în vedere că instanţa de fond nu a denaturat probele administrate, în sensul de a reţine împrejurări esenţiale, fără ca probele să le susţină, sau, dimpotrivă, nereţinând asemenea aspecte, deşi probele le confirmau, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că infracţiunile de dare de mită, respectiv de luare de mită pentru care inculpaţii I.M. şi C.I. au fost trimişi în judecată, există în materialitatea lor şi că sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, în mod corect, prima instanţă, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a dispus condamnarea inculpaţilor C.I. şi I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, instanţa de recurs, consideră că pedepsele aplicate inculpaţilor C.I. şi I.M., în condiţiile stabilite de prima instanţă reflectă şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise, ce nu s-a estompat nici măcar prin trecerea timpului şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpaţilor, apreciind că suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu ar reprezenta un avertisment în abţinerea acestora de la o conduită ilicită.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit încadrarea juridică legală a infracţiunilor comise de inculpaţii recurenţi C.I. şi I.M., ce se circumscriu în drept conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 , după cum şi sancţiunile stabilite de instanţa de fond, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, au fost corect individualizate fiind în măsură să răspundă cerinţelor de coerciţie şi reeducare, dar şi gradului concret de pericol social al faptei şi persoanei inculpaţilor.

În argumentarea punctului de vedere îmbrăţişat, Înalta Curte reţine ca potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoanele infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privaţiunii trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.”

Ori, faptele pentru care inculpaţii menţionaţi au fost condamnaţi de instanţa de fond sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte având în vedere maniera în care aceştia au procedat, activităţile ilicite desfăşurate de fiecare inculpat recurent în parte, astfel cum au fost descrise anterior, precum şi calitatea pe care o avea fiecare dintre ei, importanţa şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele grave ale acţiunilor lor şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpaţilor (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedenţa penală, situaţia familială şi materială, ş.a) apreciază că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancţiunile aplicate de prima instanţă, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.

Dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreţine climatul infracţional şi s-ar crea inculpaţilor menţionaţi impresia că pot ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta să-şi corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate.

Aşa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă şi echilibrată importanţă gradului de pericol social al infracţiunilor, dar şi poziţiei procesuale a inculpaţilor, astfel că pedepsele aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare sunt juste şi proporţionale, în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al sancţiunii.

Faţă de cele învederate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători În temeiul art. 385 ¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursurile declarate de inculpaţii C.I. şi I.M. împotriva sentinţei nr. 473 din 27 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr. 745.1/1/2007, va casa, în parte, sentinţa penală recurată numai în ceea ce priveşte pedeapsa complementară aplicată inculpatului C.I. şi pedepsele accesorii aplicate inculpaţilor C.I. şi I.M. şi, în rejudecare:

Va modifica pedeapsa complementară aplicată inculpatului C.I., în sensul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. şi va menţine cuantumul acesteia de 2 ani.

Va modifica pedeapsa accesorie aplicată inculpatului C.I., în sensul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Va modifica pedeapsa accesorie aplicată inculpatei I.M., în sensul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii C.I. şi I.M. împotriva sentinţei nr. 473 din 27 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr. 745.1/1/2007.

Casează, în parte, sentinţa penală recurată numai în ceea ce priveşte pedeapsa complementară aplicată inculpatului C.I. şi pedepsele accesorii aplicate inculpaţilor C.I. şi I.M. şi, în rejudecare:

Modifică pedeapsa complementară aplicată inculpatului C.I., în sensul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. şi menţine cuantumul acesteia de 2 ani.

Modifică pedeapsa accesorie aplicată inculpatului C.I., în sensul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Modifică pedeapsa accesorie aplicată inculpatei I.M., în sensul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi C.I. şi I.M., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 204/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 221/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 180/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 192/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 193/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 204/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 221/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 24/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 243/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 25/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI