ICCJ. Decizia nr. 26/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 26/2013
Dosar nr. 4642/1/2012
Şedinţa publică de la 11 februarie 2013
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 iunie 2012, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea J.I.P. împotriva deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2470/1/2012.
În motivarea scrisă a contestaţiei de la filele 40-44 din dosar, contestatoarea a invocat temeiul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., motivând că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care există probe la dosar, art. 318 C. proc. civ. cu aplicarea art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 721 C. proc. civ., apreciindu-se că dezlegarea dată laturii civile este rezultatul unei greşeli/ erori materiale, art. 318 combinat cu art. 721 C. proc. civ. cu art. 13 şi art. 17 ambele din CEDO, considerându-se că instanţa a omis să cerceteze vreunul din cazurile de casare sau de modificare şi art. 6 din CEDO arătându-se că hotărârile pronunţate în cauză reprezintă un abuz de drept.
În motivarea contestaţiei în anulare referitor la primul temei invocat şi anume art. 386 lit. c) C. proc. pen., la filele 2-3, se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal cu privire la care există probe în dosar, cu referire expresă la obligativitatea existenţei unei cereri din partea Camerei Deputaţilor pentru cercetarea ex-prim ministrului N.A., care avea şi calitatea de deputat la data comiterii faptelor şi inculpat în cauză.
În ce priveşte cel de al doilea motiv de contestaţie se arată că, în ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a stabilit printr-o „ modalitate ad-hoc” o „valoare reală” a prejudiciului, eludând concluziile inspectorilor ANAF care au constatat inexistenţa unui prejudiciu în dauna ISC.
În raport de dispoziţiile 318 combinat cu art. 721 C. proc. civ. cu art. 13 şi art. 17 ambele din CEDO se susţine, în motivele scrise, faptul că hotărârea atacată nu a reprezentat o cale de atac reală, efectivă sau corectă, ci dimpotrivă, a constituit inadmisibil un exces şi abuz de drept, fiind ultimul act al unei înscenări judiciare la comandă politică.
Prin încheierea din 14 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, î n baza art. 391 C. proc. pen., a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatoarea J.I.P. împotriva deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2470/1/2012.
S-a fixat termen la data de 11 februarie 2013, pentru judecarea contestaţiei în anulare, cu citarea contestatoarei.
Ulterior termenului din 14 ianuarie 2013, a fost înaintată la dosar, prin fax, declaraţia dată la 24 ianuarie 2013, de contestatoarea condamnată în faţa judecătorului delegat al Penitenciarului Bacău (fila 88), în care aceasta precizează expres că renunţă la contestaţia în anulare formulată în dosarul nr. 4642/1/2012, aflat pe rolul Î.C.C.J. Bucureşti, cu termen la data de 11 februarie 2013. De asemenea, a precizat că renunţă la judecata în cauză şi solicită instanţei să ia act de această renunţare.
În şedinţa publică din 11 februarie 2013, contestatoarea condamnată J.I.P., asistată de apărător ales, a revenit asupra declaraţiei de renunţare, precizând că la acest moment nu îşi retrage contestaţia, întrucât motivul pentru care formulase cererea de renunţare consta în condiţiile de transport dificile. Or, la acest moment, întrucât a fost deja transportată, nu mai înţelege să renunţe la contestaţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, conţinutul declaraţiei de renunţare, precum şi precizările orale ale contestatoarei condamnate, Înalta Curte constată că în cauză se impune a se lua act de manifestarea unilaterală de voinţă a acesteia.
Retragerea unei căi de atac, în cauză a contestaţiei în anulare, este un act de dispoziţie, care odată exercitată, duce la pierderea unui drept.
Din punct de vedere al formei sale procedurale, realitatea declaraţiei de renunţare/retragere a căii de atac trebuie să fie atestată în anumite condiţii.
În contextul concret al cauzei, Înalta Curte reţine că această declaraţie unilaterală, liberă şi personală a contestatoarei a fost atestată de un judecător delegat, care a consemnat voinţa sa de renunţare la contestaţia în anulare şi la judecata în cauză.
Este adevărat că în partea a doua a declaraţiei, contestatoarea formulează şi solicitarea de a nu mai fi prezentată la termenul din 11 februarie 2013, întrucât din cauza stării de sănătate nu poate suporta transportul pe o distanţă atât de lungă, însă aceasta este o cerere distinctă, subsidiară şi care decurge din poziţia de renunţare exprimată de contestatoare.
De altfel, privitor la contestaţia în anulare, Codul de procedură penală nu prevede dispoziţii exprese referitoare la renunţarea sau retragerea acestei căi, însă prin raportare la cele privitoare la calea de atac a recursului, rezultă că revenirea asupra retragerii căii de atac nu produce efecte juridice decât în interiorul termenului de recurs. Or, în cauză, contestatoarea şi-a manifestat voinţa de a-şi retrage calea de atac la al 6-lea termen şi ulterior admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi fixării unui termen pentru judecarea pe fond.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a da eficienţă poziţiei procesuale exprimată în mod liber, necondiţionată, în faţa judecătorului delegat, de retragere a căii de atac şi va lua act de retragerea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea condamnată J.I.P. împotriva deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2470/1/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea condamnată J.I.P. împotriva deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2470/1/2012.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 25/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 27/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
