ICCJ. Decizia nr. 296/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 296/2011
Dosar nr.7798/1/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1427 din 30 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7631/1/2011, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul C.S. şi s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu comunice direct sau indirect cu inculpaţii, martorii şi alte persoane cercetate din prezenta cauză.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului C.S de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 17/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 27 septembrie 2011, sub nr. 7631/1/2011, inculpatul C.S. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis împotriva sa.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, punerea sa în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezenţa sa în faţa organelor de urmărire penală.
A arătat că la dosarul cauzei nu există date că va încerca să împiedice buna desfăşurare a urmăririi penale sau că va comite alte infracţiuni, din probele administrate nu s-a dovedit că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea public.
A mai arătat inculpatul că este suspendat din funcţie, este tatăl a doi copii minori aflaţi în întreţinerea sa, iar starea de sănătate este precară.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.S. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. a reţinut că acesta este cercetat pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând "în faptul că în calitate de Director al D.R.A.O.V. Constanţa, în intervalul 2010 - 2011, a aderat şi a sprijinit un grup infracţional organizat.
În concret, s-au reţinut următoarele:
La data de 25 noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de inculpatul T.D.I. pentru a dispune măsuri de retorsiune faţă de elementele dizidente ale grupului: inculpatul D.M. şi inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu şi-au plătit datoriile băneşti faţă de grupul infracţional, incluzând atât comisioanele vamale cât şi sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali.
La data de 14 decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe inculpatul T.D.I. că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic compromiţător pentru activitatea grupului infracţional.
La data de 15 decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou din partea inculpatului T.D.I.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul şi inculpatului B.E. legat de faptul că inculpatul D.L., Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea nu respectă regulile instituite la nivelul grupului infracţional şi acţionează uneori după bunul său plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracţional.
La data de 21 decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru a cere sprijin acestuia în condiţiile în care Brigada trimisă de D.R.A.O.V. la B.V. Constanţa Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor containere ce erau introduse în ţară de membrii grupului infracţional.
La data de 24 decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunţat pe unii membri ai grupului infracţional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea că intenţionează să se retragă din grup, din cauza dizidenţelor interne.
La data de 19 ianuarie 2011 şi 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din nou cu inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului infracţional.
Judecătorul a apreciat că sunt indicii temeinice că inculpatul C.S. a comis fapta pentru care este cercetat şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani şi existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 17/ U din 25 mai 2011.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., prima instanţă a constatat că aceasta este nu numai admisibilă, dar este şi întemeiată pentru următoarele considerente:
Liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertăţii persoanei pe tot parcursul desfăşurării activităţii judiciare de natură penală, fiind prevăzută atât la nivel constituţional [(art. 23 alin. (10) din Constituţie)] cât şi la nivelul Codului de procedură penală în conţinutul principiului fundamental al libertăţii persoanei [(art. 5 alin. (5) C. proc. pen.)]. Transpunerea în particular a acestor dispoziţii se regăseşte în conţinutul art. 1601 C. proc. pen., potrivit căruia în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În cauză, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cât şi condiţia privind temeinicia cererii prevăzută de art. 1608a alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte prima condiţie, referitoare la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege, prima instanţă a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru care este cercetat inculpatul C.S. este sancţionată cu închisoare de la 5 la 20 de ani, aşadar o limită maximă ce depăşeşte 18 ani închisoare, prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Însă, pornind de la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 conform cărora pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, prin Decizia nr. VII/2009 pronunţată în recurs în interesul legii (M. Of. nr. 691/14.10.2009), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a statuat că cererile de liberare sub control judiciar sau sub cauţiune sunt admisibile în ipoteza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat nu depăşeşte 18 ani.
Or, în speţă, potrivit actelor dosarului de urmărire penală, infracţiunile ce ar intra în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului C.S. a fost apreciată ca admisibilă.
De asemenea, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constatându-se că circumstanţele cauzei nu oferă indicii pe care să se întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influenţa bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârşire a altor infracţiuni.
Prima instanţă a constatat că, spre deosebire de marea majoritate a inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză, în sarcina inculpatului C.S. s-a reţinut numai comiterea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fără reţinerea şi a altei/altor infracţiuni scop (dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă etc.).
S-a apreciat că a considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar scopului instituţiei liberării provizorii sub control judiciar, aşa cum este reglementată în art. 1601 şi 1602 C. proc. pen.
Prima instanţă a apreciat că şi din perspectiva C.E., reflectată în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, cererea inculpatului este întemeiată.
Sub un alt aspect, o pondere însemnată în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să o aibă şi datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului [(conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen. şi jurisprudenţei C.E.D.O.)].
Or, sub acest aspect, s-a constatat că inculpatul C.S. este bine integrat social, are un domiciliu stabil, are familie organizată, doi copii minori în întreţinere, nu are antecedente penale, are resurse materiale pentru a asigura întreţinerea sa şi a familiei, aspecte care contribuie la justificarea punerii acestuia în libertate şi oferă garanţii cu privire la buna desfăşurare a procesului penal în continuare.
În concluzie, prima instanţă a constatat că cererea este întemeiată nu numai prin îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, dar şi prin raportare la datele concrete ale cauzei şi la persoana inculpatului şi a apreciat că scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) poate fi realizat şi prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi şi libertăţi prin instituirea unor obligaţii stricte în sarcina acestuia şi atragerea atenţiei că, în caz de încălcare, cu rea credinţă, a acestor obligaţii, va fi din nou arestat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.
Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune".
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., corelate cu art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuie îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen., se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acesteia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului C.S. de către judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat.
În calitate de director al D.R.A.O.V. Constanţa, în intervalul 2010 - 2011 a aderat şi a sprijinit grupul infracţional.
În contextul prezentat, la data de 25 noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de inculpatul T.D.I. pentru a dispune măsuri de retorsiune faţă de elementele dizidente ale grupului: inculpatul D.M. şi inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu şi-au plătit datoriile băneşti faţă de grupul infracţional, incluzând atât comisioanele vamale cât şi sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali.
La data de 14 decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe inculpatul T.D.I. că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic compromiţător pentru activitatea grupului infracţional.
La data de 15 decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou din partea inculpatului T.D.I.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul şi inculpatului B.E. legat de faptul că inculpatul D.L., Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea nu respectă regulile instituite la nivelul grupului infracţional şi acţionează uneori după bunul său plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracţional.
La data de 21 decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru a cere sprijin acestuia în condiţiile în care Brigada trimisă de D.R.A.O.V. la B.V. Constanţa Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor containere ce erau introduse în ţară de membrii grupului infracţional.
La data de 24 decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunţat pe unii membri ai grupului infracţional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ş.B.V. Constanţa Sud Agigea, că intenţionează să se retragă din grup, din cauza dizidenţelor interne.
La data de 19 ianuarie 2011 şi 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din nou cu inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului infracţional.
S-a considerat că faptele constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
Înalta Curte constată că măsura arestării preventive a inculpatului C.S. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ulterior fiind prelungită succesiv pe o durată de 30 de zile.
Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. a apreciat că sunt indicii temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin încheierea nr. 1427 din data 30 septembrie 2011, instanţa a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.
Raportat la gravitatea infracţiunii săvârşite, la împrejurarea că urmărirea penală nu s-a finalizat, Înalta Curte apreciază că există „date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că detenţia provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului, nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale, dar şi din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai 2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. împotriva încheierii nr. 1427 din 30 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7631/1/2011, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., intimatul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluţionarea în fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs, pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.P. - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – D.N.A. împotriva încheierii nr. 1427 din 30 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7631/1/2011, privind pe intimatul inculpat C.S.
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul C.S.
Obligă intimatul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluţionarea în fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs, pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 297/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 269/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
