ICCJ. Decizia nr. 297/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 297/2011
Dosar nr.7799/1/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1426 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7630/1/2011, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 27 septembrie 2011, sub nr. 7630/1/2011, inculpatul C.M. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis împotriva sa.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, punerea sa în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezenţa sa în faţa organelor de urmărire penală.
A arătat că la dosarul cauzei nu există date că inculpatul va încerca să fugă, având în vedere situaţia familială, acesta urmând să se căsătorească, nu are antecedente penale, are multe credite de achitat la bănci, nu există riscul ca odată pus în libertate să împiedice administrarea justiţiei sau să comită noi infracţiuni şi nici să tulbure ordinea publică, că inculpatul prezintă suficiente garanţii morale şi profesionale care îl îndreptăţesc să fie pus în libertate provizorie sub control judiciar.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.M. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că inculpatul C.M. este cercetat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
I. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că a aderat şi sprijinit un grup infracţional organizat.
II. Complicitate la infracţiunea de dare de mită şi, respectiv, complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat. la art. 255 pct. 1 C. pen. şi art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiei art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen. şi art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiei art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În concret, s-au reţinut următoarele:
La data de 27 octombrie 2010 (orele 1514:07), inculpatul C.M. împreună cu inculpatul Ţ.V. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub numele de M. o sumă de bani, definită codat ca „doi…jumătate", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în ţară a unui container conţinând, în plus faţă de marfa declarată, o cantitate de două tone (respectiv 3240) de perechi de papuci de casă.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ţ.V. a stabilit cu inculpatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A., printre care şi inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru introducerea în ţară a unui container conţinând jumătate, fasole şi jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eşapament, etc. nedeclarate la vamă.
La data de 28 ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul C.M. l-a informat pe inculpatul Ţ.V. că un lucrător vamal de la B.V. Constanţa Sud Agigea i-a pretins suma de 2.500 dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în ţară a unui container cu mărfuri, ce conţineau, după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus faţă de cele declarate.
La data de 03 martie 2011, inculpaţii Ţ.V. şi C.M. s-au pus de acord asupra modului în care să intervină pe lângă lucrătorii vamali şi comisarii G.F.I., în situaţia unui container cu mărfuri diverse procesate în vama Constanţa Sud Agigea de antemenţionatul comisionar vamal. Respectivul container a fost interceptat de către doi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.F. la complexul de depozite din Dobroieşti. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I. SRL, avându-l ca administrator pe cetăţeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul respectiv conţineau, printre altele, jucării contrafăcute marca M.B., iar restul mărfurilor erau cantitativ mult superioare faţă de cele declarate înaintea organelor vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare a acestui import fiind de: 232.186,21 lei.
III. Infracţiunea de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000.
La data de 02 decembrie 2010, inculpatul C.M. i-a promis suma de 500 dolari S.U.A. inculpatului Ţ.V. pentru ca acesta din urmă să o plătească cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea în schimbul permiterii introducerii în ţară şi a acordării liberului de vamă în cazul unui container cu mărfuri.
Judecătorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive a apreciat că sunt indicii temeinice că inculpatul C.M. a comis faptele pentru care este cercetat şi că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani şi existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 19/ U din 25 mai 2011.
Prin încheieri succesive ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitive prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost prelungită starea de arest a inculpatului C.M.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., prima instanţă a constatat că aceasta este admisibilă, dar nu şi întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: a) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiaşi text, se arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Dispoziţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se impun a fi analizate în cauză prin raportare la art. 1602 C. proc. pen., din care rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuie să fie îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul C.M. se află sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Prima instanţă a constatat că este îndeplinită şi această condiţie, pedeapsa prevăzută de lege pentru cea mai gravă infracţiune care ar intra în scopul grupului infracţional organizat, aceea de luare de mită, nu depăşeşte limita de 18 ani închisoare.
De asemenea, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se că actele şi lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi alte infracţiuni sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat, în condiţiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
În speţă, s-a apreciat că deşi inculpatul C.M. nu are antecedente penale, era integrat social şi profesional, aceste elemente ce ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului trebuie privite în relaţionare directă cu circumstanţele reale ale cauzei.
Din această perspectivă, raportat la stadiul actual al procesului penal, la necesitatea strângerii probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, la caracterul complex al cauzei în care sunt cercetaţi un număr mare de acuzaţi, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului C.M. nu poate asigura atingerea scopului măsurilor preventive, în conformitate cu art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile iniţiale privind implicarea inculpatului în activităţile grupului infracţional organizat şi nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de care este acuzat.
Probaţiunea în cauză până la acest moment procesual se întemeiază în principal pe convorbirile telefonice interceptate, aspectele infracţionale rezultate din aceste convorbiri necesitând multiple verificări în fapt cu privire la activităţile de vămuire desfăşurate, societăţile şi persoanele beneficiare implicate.
În consecinţă, prima instanţă a constatat că de la data examinării unei cereri similare formulate de inculpat nu au intervenit elemente noi care să determine adoptarea unei alte soluţii, apreciind şi la acest moment procesual că este în interesul anchetei penale în curs de desfăşurare menţinerea inculpatului în stare de arest.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.M.
Amplele concluzii ale apărătorilor aleşi ai recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., prevăd condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă aşadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Raportând consideraţiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecăţii se constată că prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului C.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că în cauză există probe şi indicii temeinice suficiente ce fac verosimilă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor pentru care este cercetat, prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiei art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen., art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziţiei art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea dispoziţiei art. 33 lit. a) C. pen.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv de către instanţă pe o durată de 30 de zile.
Se reţine, astfel, că la data de 27 octombrie 2010 (orele 1514:07), inculpatul M.C. împreună cu inculpatul Ţ.V. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub numele de M." o sumă de bani, definită codat ca „doi…jumate", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în ţară a unui container conţinând, în plus faţă de marfa declarată, o cantitate de două tone, respectiv 3240 de perechi de papuci de casă.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ţ.V. a stabilit cu inculpatul M.C. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A., printre care şi inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită, pentru introducerea în ţară a unui container conţinând jumătate - fasole şi jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eşapament, etc. nedeclarate la vamă.
La data de 28 ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul M.C. l-a informat pe inculpatul Ţ.V. că un lucrător vamal de la B.V. Constanţa Sud Agigea i-a pretins suma de 2. 500 dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în ţară a unui container cu mărfuri, ce conţineau, după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus faţă de cele declarate.
La data de 03 martie 2011, inculpaţii Ţ.V. şi M.C. s-au pus de acord asupra modului în care să intervină pe lângă lucrătorii vamali şi comisarii G.F.I., în situaţia unui container cu mărfuri diverse procesat în vama Constanţa Sud Agigea de antemenţionatul comisionar vamal. Respectivul container a fost interceptat de către doi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.F. la complexul de depozite din Dobroieşti. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I. SRL, avându-l ca administrator pe cetăţeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul respectiv conţineau, printre altele, jucării contrafăcute marca M.B., iar restul mărfurilor erau cantitativ mult superioare faţă de cele declarate în faţa organelor vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare a acestui import fiind de: 232. 186,21 lei.
La data de 02 decembrie 2010, inculpatul C.M. i-a promis suma de 500 dolari S.U.A. inculpatului Ţ.V. pentru ca acesta din urmă să o plătească cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea în schimbul permiterii introducerii în ţară şi a acordării liberului de vamă în cazul unui container de mărfuri.
De asemenea, se are în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen., nu poate fi îndeplinită în absenţa privării de libertate a inculpatului, ţinându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că ataşamentul inculpatului faţă de normele de convieţuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condiţiile în care, în cauză, sunt cercetaţi mai mulţi inculpaţi, unii aflaţi în poziţii sociale şi profesionale de vârf în cadrul statului.
Faţă de aspectele anterior relevate se constată că, deşi cererea de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinea condiţiile legale referitoare la cuantumul maxim al pedepsei, aceasta nu realiza cerinţa oportunităţii, rezultând implicit din interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 1602 C. proc. pen.
Din coroborarea elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise de către inculpat, rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de asigurare a bunei desfăşurări a procesului penal.
Aşa fiind, se reţine că soluţia dispusă de către prima instanţă este legală şi temeinică, dând o corectă interpretare şi aplicare prevederilor legale ce reglementează instituţia juridică a liberării provizorii sub control judiciar şi a măsurilor preventive, în general.
Dreptul părţii aflată în stare de detenţie provizorie şi vocaţia acesteia de a fi pusă în libertate în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanţei obligaţia de a dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi a ocrotirii interesului public, în cauza dedusă judecăţii, interesul public primând faţă de cel individual, al inculpatului, de a fi cercetat şi judecat în stare de libertate.
Astfel, detenţia provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât faţă de existenţa indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat precumpănitor, faţă de cel al individului, de a beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât şi faţă de durata măsurii şi necesitatea normalei desfăşurări a procesului penal, liberarea provizorie a inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Criticile invocate de apărare sunt nefondate şi vor fi respinse.
Circumstanţele personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelaţie cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a constitui un temei de admitere a cererii.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul C.M. va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii nr. 1426 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7630/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 298/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 296/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
