ICCJ. Decizia nr. 299/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 299/2011
Dosar nr.7896/1/2011
Şedinţa publică din 10 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1429 din 3 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7724/1/2011, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.I.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 28 septembrie 2011, pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.I.M., cercetat şi arestat preventiv în dosarul nr. 160/P/2010 al D.N.A.
S-a arătat de către inculpat că în cauză sunt îndeplinite ambele cerinţe prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, atât în ceea ce privește limita maximă de pedeapsă prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, cât și în ceea ce privește celelalte condiții impuse de alin. (2) al aceluiași articol.
Examinând cererea inculpatului în raport de motivele invocate, datele cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile, prima instanţă a reţinut:
Prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4374//2011, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a aceleiaşi instanţe, completul de 5 Judecători, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului I.I.M. sub aspectul infracţiunilor de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Ulterior, măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I.I.M. a fost prelungită succesiv, de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 şi următoarele C. proc. pen., ultima dată prin încheierea nr. 1372 din 9 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7129/1/2011, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 septembrie până la 20 octombrie 2011, inclusiv.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul I.M.l. a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.
La data de 23 aprilie 2010, inculpatul l.M.I. i-a promis inculpatului D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanţa o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, denumită codat „amenda", pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societăţii de comisionariat vamal M. SRL le avea la D.J.A.O.V. Constanţa (23 aprilie 2010, ora 10:03:45).
La data de 28 aprilie 2010, orele 12:34:57, inculpatul I.M.I. i-a cerut învinuitului Z.Q., om de afaceri, suma totală de 50 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unor containere cu mărfuri. La data de 28 aprilie 2010, orele 14:18:19, inculpatul I.M.I. l-a încunoştinţat pe inculpatul D.I.D., inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanţa, că are la firma M. SRL clienţi noi pentru care necesită protecţie din partea lucrătorului vamal, promiţându-i acestuia, la cererea sa, o recompensă materială.
La data de 29 aprilie 2010 (orele 16:46:45), inculpatul I.M.I. i-a solicitat inculpatului Z.Q. o sumă de bani neprecizată, ce urma să fie dată lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, în scopul de a permite intrarea în ţară, de urgenţă, a unui container cu mărfuri.
La data de 04 mai 2010 (orele 13:05:02), inculpatul I.M.I. îi promite inculpatului Z.Q. că se va interesa, de îndată, dacă mita ce i-a fost deja predată pentru a fi remisă vameşilor de la B.V. Constanţa Sud Agigea a ajuns in final la aceştia sau nu.
La data de 11 mai 2010, ora 10:07:27, inculpatul P.A. îi comunică inculpatului I.M.I., căzând împreună de acord asupra listei cu vameşii de la B.V. Constanţa Sud Agigea ce fac parte din grupul infracţional şi care permit intrarea în ţară a containerelor clientelei contra mita ce le este plătită de inculpatul I.M.I. şi P.A., că aceşti vameşi sunt: M.A., I.L., I.M., T.M., B.I., H.J., V. şi T.
La data de 11 mai 2010 (orele 13:23:27), inculpatul I.M.I. i-a solicitat numitului P.C., administrator la SC F.C. SRL, să remită unui lucrător vamal de la B.V. Constanţa Sud Agigea o sumă nedefinită, cu titlu de mită pentru a se permite intrarea în ţară a unui container, lucru ce s-a şi întâmplat a doua zi.
La data de 16 mai 2010 (orele 13:36:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu numitul P.C. plata unei sume de bani, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, pentru a se permite accesul în ţară a unor mărfuri ilicite.
La data de 17 mai 2010, inculpatul I.M.I. i-a solicitat numitului N.D.P., asociat la SC H.N.I. SRL, o sumă de bani neprecizată cu titlul de datorie în contul mitei ce a fost promisă pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, precum şi pentru ca aceştia să permită intrarea în ţară a unui container cu mărfuri importate prin intermediul antemenţionatei societăţi.
La data de 25 mai 2010 (orele 16:28:48), inculpatul I.M.I. a acceptat propunerea formulată de numitul D.L., angajat al lui Z.Q., în numele acestuia din urmă, de a oferi mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unui container conţinând încălţăminte contrafăcută, purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate A.
La data de 29 mai 2010 (orele 17:00:51), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul A.A., reprezentant al SC D.I. SRL, plata unei sume de bani definită codificat ca „8-9", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a mai multor containere cu mărfuri.
La data de 31 mai 2010 (orele 10:14:02), inculpatul I.M.I. i-a cerut angajatei sale de la SC M. SRL să-i dea un bileţel lucrătorului vamal S. de la B.V. Constanţa Sud Agigea şi să-l invite până la zona de control documentar.
Folosind un limbaj codat, la data de 02 iunie 2010, inculpatul I.M.I. i-a explicat inculpatului A.A., intermediar vamal, că, pentru moment, nu dispune de firme fantomă care să fie sigure pentru a fi folosite ca importatori fictivi pentru introducerea frauduloasă în ţară a unor containere cu mărfuri.
La data de 04 iunie 2010 (orele 11:14:30), inculpatul I.M.I. a negociat cu o persoană de etnie arabă o reducere a sumei ce trebuia oferită ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a patru containere cu fasole pentru firma A.
La data de 07 iunie 2010 (orele 14:13:25), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. (zis L.) plata sumelor de bani oferite ca mită lucrătorilor vamali pentru introducerea în ţară a mai multor containere.
La 08 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL, Pârscov, Buzău, a negociat cu inculpatul I.M.I. oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se impuneau, pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri.
La data de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în ţară a unui container ce conţinea marfă în plus faţă de cea declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare LCD).
La data de 15 iulie 2010 (ora 09:11:37), inculpatul I.M.I. a negociat cu numitul C.I. reducerea comisioanelor percepute de cel dintâi, precum şi a sumelor date cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, de către un client al SC M. SRL, pentru introducerea în ţară a unor mărfuri.
La 30 iulie 2010 (orele 20:02:29), într-o discuţie ce utilizează un limbaj extrem de codificat, numitul C.R. l-a întrebat pe inculpatul I.M.I. care este valoarea mitei ce trebuie dată lucrătorilor vamali pentru realizarea unor operaţiuni vamale.
Chestiunile prezentate la punctele 18 şi 19 s-au finalizat cu o intervenţie făcută de inculpatul I.M.I. la inculpatul D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanţa, la data de 02 august 2010 (ora 09:15:21), pentru rezolvarea operaţiunilor vamale legate de problematica respectivă.
La data de 09 august 2010 (orele 15:02:01 şi 15:13:49), la somaţia inculpatului B.E., director la C.N.A.P.M.C. SA şi, concomitent, unul din conducătorii grupului organizat în cauză, a început să facă presiuni asupra inculpatul D.M. (zis F.) pentru ca acesta să îşi plătească datoriile către grupul criminal organizat, datorii ce includeau şi valoarea mitei pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea.
La data de 12 august 2010 (orele 12:04:25) numitul C.I. i-a propus inculpatului I.M.I. să se implice prin intervenţii făcute pe lângă vameşii de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru a-i procesa de urgenţă un container cu mărfuri şi actele aferente, precizându-i, concomitent, că el personal va interveni pentru restituirea rapidă a TVA.
La data de 17 august 2010, inculpaţii I.M.I. şi A.A. au negociat plata unei sume de bani neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru ca aceştia să permită intrarea în ţară a unui container cu mărfuri intermediate de inculpatul A.A.
La data de 18 august 2010, inculpatul I.M.I. i-a cerut inculpatului A.A. suma de 2.700 Ron, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri (APMU 4518341), ce conţinea în plus faţă de cele declarate în vamă o cantitate neprecizată de cuţite. de strung. Inculpatul A.A. a fost de acord să plătească suma respectivă.
La data de 19 august 2010, inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în ţară prin B.V. Constanţa Sud Agigea a unui container, conţinând 200 de colete din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripţionate cu însemnele mărcii W.D.
La data de 20 august 2010 (ora 10:51:46), inculpatul I.M.I. a negociat cu A.A. plata unei sume de 21 milioane lei pentru introducerea în ţară a unui container cu mărfuri prin B.V. Constanţa Sud Agigea.
La data de 12 septembrie 2010 (orele 20:30:03), inculpatul I.M.I. a solicitat suma de 62 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, de la inc. Z.Q. pentru intrarea în ţară a unor containere cu mărfuri, importate prin intermediul acestuia din urmă, fapt cu care inc. Z.Q. a fost de acord, promiţând să plătească suma respectivă.
La data de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.M.I. că îi va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi", pentru a fi oferită ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanţa Sud Agigea, pentru introducerea în ţară a unor containere conţinând ulei.
S-a apreciat că faptele constituie infracţiunile prevăzute şi pedepsite de: art. 7 pct. l din Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. l C. pen,. raportat la art. 6 şi 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Conform art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.I.M., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanţă a constatat că infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce priveşte condiţia negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, nu este îndeplinită.
Astfel, probatoriul administrat de către procurorul specialist anticorupţie până în acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigenţa prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Urmărirea penală este în curs de desfăşurare, cauza în care petentul este cercetat este complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului.
Prima instanţă, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispoziţiile art. 1601 – art. 16010 C. proc. pen. şi nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanţa de judecată atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de aer.1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Astfel, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se porneşte de la una din dintre premisele esenţiale ale liberării provizorii, respectiv subzistenţa temeiurilor avute în vedere luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanţa ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
Astfel, la acest moment procesual, buna desfăşurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanţa nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent, urmând a fi efectuate şi alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
S-a reţinut că, faţă de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă, ceea ce presupune o urmărire penală complexă şi că au fost ridicate documente de la societăţi comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
Prima instanţă a reţinut că, din modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea în libertate a acestuia, că s-ar aduce atingere valorilor sociale şi regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcţionarii vamali se pot folosi de funcţiile lor pentru obţinerea de beneficii materiale prejudiciind buna reputaţie a instituţiilor publice.
Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiţiei de a reacţiona la astfel de fenomene şi, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relaţie cauzală cu actul de înfăptuire a justiţiei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul I.I.M.
Amplele concluzii ale apărătorului ales al recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie, deşi nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii), scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv a instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menţinerea, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune" corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiţii, două pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie pozitivă, vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Îndeplinirea condiţiilor sus-menţionate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda…", instanţa de judecată având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen., nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, în jurisprudenţa sa, instanţa europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanţa europeană a decis că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenţie este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest, în condiţiile în care durata acesteia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând dispoziţiile cuprinse în legea naţională (art. 1602 şi urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţie, la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului I.I.M. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi că, se impune menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759 din 24 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4374/1/2011 (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefundat, a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului I.I.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispoziţiile art. 143 şi 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reţinând că există probe şi indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă şi că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică [(condiţii prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.)].
Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci şi la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată, chiar şi în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituţie nu menţionează expres, condiţia referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiţie cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., şi care a constituit temeiul legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.
Astfel, natura infracţiunilor presupus a fi săvârşite, gradul de pericol social concret al faptei, modalităţile şi împrejurările comiterii faptelor (inculpatul, în calitate de comisionar vamal a promis, oferit sau a dat diverse sume de bani inculpatului D.I.D., inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanţa, în scopul ca lucrătorii vamali să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să permită accesul pe teritoriul României a unor containere ce conţineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantităţi, mărfuri subevaluate), urmările negative pe care le-au produs contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră şi implicit la diminuarea credibilităţii instituţiilor statului, sunt argumente pentru care Înalta Curte apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului I.I.M.
A analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute în art. 1602 C. proc. pen. și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, analizând numai condițiile menționate de art. 1602 C. proc. pen., se poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment procesual.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva încheierii nr. 1429 din 3 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7724/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 327/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 298/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
