ICCJ. Decizia nr. 393/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia civilă nr. 393/2012

Dosar nr. 4696/1/2012

Şedinţa publică de la 1 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost soluţionată acţiunea disciplinară

Prin Hotărârea nr. 3/P din 5 aprilie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a hotărât, cu majoritate, următoarele:

- a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului C.G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău;

- în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat procurorului C.G. sancţiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a reţinut următoarele:

La data de 1 martie 2011, SC U.L.C.I.F.N.” SA a formulat plângere penală împotriva SC R.T.G. SRL, în calitate de utilizator în contractul de leasing nr. 62066/Romtera-1-002, şi a numitei C.A., în calitate de asociat, administrator statutar şi reprezentant al SC R.T.G. SRL la data semnării contractului de leasing, cu privire la comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 290, art. 291 şi art. 208 C. pen., plângere adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a trimis plângerea, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

Plângerea a fost înregistrată la această unitate de parchet la data de 8 martie 2011 şi a format obiectul dosarului nr. 310/P/2011. Prin ordinul rezolutiv din 7 martie 2011, pârâtul C.G., în calitate de prim-procuror al unităţii de parchet, a dispus trimiterea plângerii la Poliţia Oraşului Hârlău pentru efectuarea de cercetări faţă de numita C.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen. Prin acelaşi ordin rezolutiv, pârâtul procuror a dispus ca cercetările să fie supravegheate de către procurorul P.M.C.

La Poliţia Oraşului Hârlău, Dosarul nr. 310/P/2011 a fost repartizat pentru cercetări inspectorului de poliţie Mihăilă Mihai.

La data de 21 iunie 2011, organele de poliţie judiciară au înaintat Dosarul nr. 310/P/2011 Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, împreună cu referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală faţă de C.A., apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen., în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor pentru care s-au efectuat actele premergătoare.

La data de 22 iunie 2011, pârâtul procuror a repartizat Dosarul nr. 310/P/2011 spre soluţionare, procurorului P.M.C., care, prin rezoluţia din data de 9 august 2011, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a), b) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numita C.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen.

Ulterior, pârâtul C.G. a verificat această soluţie sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, după care soluţia a fost comunicată persoanei vătămate şi făptuitoarei.

Prin rezoluţia nr. 699/C2/2011 din data de 22 septembrie 2011, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a infirmat soluţia dispusă la data de 9 august 2011 în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, apreciind că cercetările efectuate sunt incomplete, că rezoluţia nu este motivată în raport cu infracţiunile sesizate, nefiind lămurite toate aspectele care vizau situaţia de fapt, aşa cum rezultă din plângerea persoanei vătămate. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 2171 C. proc. pen., dosarul a fost trimis pentru completarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Sub aspectul laturii obiective, elementul constitutiv al abaterii disciplinare, prevăzută de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constă într-o inacţiune şi anume în omisiunea magistratului de a formula cerere de abţinere atunci când are cunoştinţă de faptul că se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Prin incriminarea ca abatere disciplinară a situaţiei în care nu sunt respectate cazurile de incompatibilitate expres prevăzute, legiuitorul a urmărit să ocrotească una din valorile etice fundamentale ale profesiei de magistrat, respectiv imparţialitatea.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, rezultă din coroborarea declaraţiilor date de pârâtul procuror, atât în cursul cercetării prealabile, cât şi în faţa Secţiei, cu cele ale martorilor P.M.C. şi B.B.M.G., audiaţi în faţa Secţiei.

Astfel, fiind audiat la termenul din data de 7 martie 2012, pârâtul procuror a declarat că, deşi a efectuat controlul operativ curent al soluţiei pronunţată în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, dosar în care era cercetată soţia sa, C.A., nu a făcut nici un demers de natură să afecteze imparţialitatea ofiţerului de poliţie, care a efectuat actele premergătoare în cauză, sau a procurorului de caz. A mai precizat pârâtul că, în opinia sa, vizând această soluţie, a efectuat un act pur formal, administrativ şi nu a vătămat interesele niciunei persoane.

Martorul P.M.C., procurorul care a confirmat propunerea organelor de cercetare penală, de neîncepere a urmăririi penale faţă de soţia pârâtului procuror, a declarat în faţa Secţiei că a soluţionat Dosarul nr. 310/P/2011 fără a fi influenţat în vreun fel de către acesta şi că, în realitate, şi-a dat seama că făptuitoarea este soţia procurorului ierarhic superior, doar atunci când actele premergătoare au fost finalizate de către organul de poliţie.

Apărările invocate de pârâtul procuror nu pot fi reţinute de Secţie, deoarece, conform dispoziţiilor art. 132 din Constituţia României şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.

Principiul controlului ierarhic diferenţiază statutul procurorilor de cel judecătorilor care, aşa cum consacră dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţia României, sunt independenţi şi se supun numai legii.

Conform acestui principiu şi în raport cu dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, viza de legalitate aplicată de pârâtul procuror C.G. pe soluţia pronunţată de procurorul P.M.C., în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, cu ocazia efectuării controlului operativ curent realizat în virtutea prerogativelor conferite de lege, nu poate fi asimilată unui act pur formal, ci reprezintă o activitate similară celei de judecată la care face trimitere legiuitorul în conţinutul dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 49 alin. (2) C. proc. pen.

În consecinţă, pârâtul, efectuând controlul operativ curent al soluţiei pronunţată în Dosarul nr. 310/P/201, avea obligaţia de a asigura imparţialitatea acestui act procesual şi, astfel, trebuia să facă, de îndată, declaraţie de abţinere, dat fiind faptul că, în speţă, făptuitoarea era chiar soţia sa.

Prin conduita sa, pârâtul procuror a afectat aparenţa de imparţialitate şi, în consecinţă, garanţia încrederii justiţiabililor în magistraţii şi instituţiile care realizează actul de justiţie. Or, esenţa imparţialităţii constă tocmai în obligaţia magistratului de a se manifesta, în acelaşi mod, faţă de toţi participanţii la proces şi de a nu avea o atitudine unilaterală, care ar încălca obligaţia de obiectivitate, de nepărtinire şi de echidistanţă.

Totodată, Secţia a reţinut că fapta pârâtului procuror contravine prevederilor art. 90 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, de prevenire şi sancţionare a corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare, conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, care completează şi definesc conţinutul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, în teza privitoare la incompatibilităţi.

Conduita pârâtului a fost analizată şi prin prisma Proiectului de la Bangalore al Codului de conduită judiciară - 2001 adoptat de Grupul Judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor, în cuprinsul căruia este dezvoltat conţinutul principiului imparţialităţii şi modul de aplicare al acestuia şi care statuează că „imparţialitatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti. Ea este necesară nu numai hotărârii însăşi, ci şi întregii succesiuni de etape prin care se ajunge la ea”.

Sub aspectul laturii subiective, Secţia pentru procurori a reţinut că pârâtul procuror C.G. a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui.

În aprecierea vinovăţiei pârâtului procuror, Secţia a avut în vedere standardele de conduită profesională impuse procurorilor atât prin dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cât şi prin dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, Secţia pentru procurori a avut în vedere, în aprecierea vinovăţiei pârâtului, şi standardele de conduită profesională impuse procurorilor de reglementările internaţionale, respectiv pct. 9 şi 23 din Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor asupra principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor şi, în mod deosebit, a deontologiei, conform cărora „într-un stat de drept, opinia publică are dreptul de a se aştepta să fie stabilite nişte principii generale compatibile cu noţiunile de proces corect şi garantare a drepturilor fundamentale”, iar magistraţii „trebuie, în orice condiţii, să acţioneze imparţial, să asigure că nu pot exista motive întemeiate că cetăţenii să suspecteze că nu ar fi imparţial”. În acelaşi sens, au fost avute în vedere prevederile art. 8 din Principiile de bază ale independenţei sistemului judiciar redactate de Naţiunile Unite în 1985, conform cărora magistraţii „se vor comporta întotdeauna de aşa măsură încât să păstreze prestanţa postului lor şi imparţialitatea şi independenţa sistemului juridic”.

Consecinţa imediată a conduitei pârâtului procuror C.G. a reprezentat-o afectarea desfăşurării în bune condiţii a activităţii judiciare, prin crearea unei suspiciuni legitime că acesta nu a fost imparţial. Această suspiciune a fost evident amplificată şi de împrejurarea că soluţia de netrimitere în judecată a fost infirmată de procurorul ierarhic superior, iar cauza a fost trimisă altei unităţi de parchet spre competentă soluţionare.

La individualizarea sancţiunii aplicate, în condiţiile art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Secţia pentru procurori a avut în vedere gravitatea concretă a faptei, urmările acesteia, atitudinea pe care pârâtul procuror a avut-o pe parcursul procesului, precum şi circumstanţele personale ale acestuia.

II. Recursul declarat de pârâtul C.G.

În temeiul dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (forma în vigoare la data de 26 iunie 2012, când a fost înregistrată cererea de recurs pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), pârâtul C.G. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 3/P din 5 aprilie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 combinate cu dispoziţiile art. 48 lit. d) şi lit. f) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul expune detaliat istoricul lucrărilor realizate în cadrul Dosarului nr. 310/P/2011 şi menţionează că întreaga activitate desfăşurată în exercitatea funcţiei de prim-procuror a fost realizată cu respectarea principiilor legalităţii şi imparţialităţii şi a dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente.

Susţine recurentul că procurorul P.M.C. a declarat, atât cu prilejul cercetării disciplinare, cât şi cu prilejul audierii în faţa Secţiei pentru procurori, că nu a fost influenţat în vreun fel de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, iar, din actele de cercetare disciplinară, rezultă că pârâtul nu a făcut niciun demers de natură să afecteze imparţialitatea organelor de cercetare penală ale poliţiei, neîncălcând în vreun mod principiile legalităţii şi imparţialităţii, aşa cum rezultă din declaraţia lucrătorului de poliţie audiat.

Referitor la activitatea de verificare la mapa de lucrări a Dosarului nr. 310/P/2011, în cadrul căreia prim-procurorul C.G. a vizat rezoluţia şi a semnat adresele de comunicare, recurentul susţine că Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a considerat-o a fi activitate de control operativ curent şi a reţinut conduita culpabilă a pârâtului constând în încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţile şi interdicţiile aplicabile procurorilor.

Conceptul de control operativ curent nu este definit, direct sau indirect, în niciunul din actele normative ce reglementează organizarea şi funcţionarea parchetelor, iar activitatea de control operativ curent, ca atribuţie reglementată de Regulamentul de ordine interioară a parchetelor în sarcina prim-procurorului adjunct al parchetului de pe lângă judecătorie, iar, în absenţa acestei funcţii, în sarcina prim-procurorului, are un caracter pur administrativ. Astfel, recurentul susţine că verificarea soluţiei cu prilejul prezentării acesteia la mapa de lucrări zilnice, respectiv semnarea adreselor de comunicare a soluţiei, nu constituie activităţi circumscrise actelor procedurale de confirmare sau infirmare reglementate în competenţa conducătorilor de parchete.

Pe de altă parte, recurentul susţine că, potrivit art. 92 alin. (6) lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, exercitarea controlului operativ curent este o atribuţie reglementată în sarcina prim-procurorului adjunct cu privire la lucrările efectuate în cadrul compartimentelor de care răspunde, iar, din reglementarea art. 92 - 94 din acelaşi Regulament, nu rezultă că la parchetele la care nu există funcţia de prim-procuror adjunct, atribuţiile reglementate în sarcina acestuia revin prim-procurorului.

În aprecierea conduitei culpabile, recurentul afirmă că trebuie stabilită, pe de o parte, natura juridică a actelor pe care le-a îndeplinit, respectiv dacă acestea au caracter administrativ sau caracter procedural penal, iar, pe de altă parte, prin raportare la natura juridică a acestora, în ce măsură prevederile art. 48 lit. d) şi lit. f) C. proc. pen. sunt aplicabile în speţă.

Recurentul susţine că activitatea de vizare a soluţiei şi de semnare a adreselor de comunicare are natură pur administrativă, întrucât, din cuprinsul dispoziţiilor din Partea specială, Titlul I - „Urmărirea penală” C. proc. pen., rezultă că singura categorie de soluţii supusă verificării legalităţii şi temeiniciei o constituie rechizitoriile, în timp ce, pentru soluţiile de clasare, neîncepere a urmăririi penale, încetare a urmăririi penale şi scoatere de sub urmărire penală, nu este reglementată o procedură similară. Totodată, se afirmă că, în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată, Codul de procedură penală reglementează, prin dispoziţiile art. 275 - art. 2781, cadrul procesual prin intermediul căruia se realizează controlul procurorului ierarhic superior, respectiv controlul instanţei de judecată asupra acestor soluţii, fiind bine delimitate procedurile de verificare a soluţiilor, organele chemate să efectueze această verificare, precum şi competenţa acestora.

Pe cale de consecinţă, recurentul susţine că dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se interpretează coroborat cu prevederile Părţii speciale, Titlul I - „Urmărirea penală” C. proc. pen., în sensul că intervenţia procurorului ierarhic superior poate opera asupra actelor de procedură (şi, implicit, asupra soluţiilor) doar în situaţiile în care legea procesual penală instituie obligativitatea confirmării actului procedural întocmit de către procurorul subordonat, respectiv obligativitatea verificării legalităţii şi temeiniciei unui act procedural. Susţine recurentul că în acelaşi sens s-a pronunţat în mod constant şi Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la interpretarea art. 62 alin. (2) şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, opinând că, în situaţia în care soluţia de neîncepere nu a fost atacată cu plângere, potrivit art. 278 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior, verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de un procuror nu se poate realiza decât în cadrul procedurilor reglementate de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen.

Din punct de vedere practic, activitatea administrativă de vizare a soluţiei conţine o verificare exhaustivă a modului în care a fost ordonat dosarul, a actelor de procedură conţinute, aşa cum, de alfel, este prevăzut şi în Regulamentul de ordine interioară al parchetelor.

Prin comparaţie, verificarea legalităţii soluţiei reprezintă examinarea pe fond a acesteia, verificarea respectării principiului legalităţii cu prilejul administrării probelor sau la întocmirea actelor procedurale conţinute de dosar, inclusiv verificarea dacă, în drept, soluţia dispusă este în conformitate cu legea.

Recurentul invocă Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, afirmând că este elocventă în sensul calificării naturii juridice a actului procedural reglementat de art. 264 alin. (3) C. proc. pen. şi, implicit, per a contrario, a celorlalte acte circumscrise sferei activităţilor desfăşurate de către prim-procuror în activitatea de verificare a lucrărilor la mapă şi de semnare a adreselor de comunicare a soluţiilor şi menţionând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că semnătura procurorului ierarhic superior pe adresa de înaintare a dosarului nu suplineşte cerinţa îndeplinirii obligaţiei instituite în art. 264 alin. (3) C. proc. pen. şi că verificarea legalităţii şi temeiniciei trebuie concretizată în menţiunea expresă conţinută în rechizitoriu.

În consecinţă, recurentul susţine că activitatea desfăşurată de către procurorul ierarhic în cadrul activităţii de soluţionare a mapei şi, implicit, de vizare a soluţiilor şi semnare a corespondenţei, este una pur administrativă, neavând semnificaţia unor acte procedurale îndeplinite de către acesta.

De altfel, în practica parchetelor, vizarea soluţiilor de netrimitere în judecată semnifică doar atestarea trecerii soluţiei prin mapa prim-procurorului, neavând vreo semnificaţie procesual penală.

Referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. d) şi lit. f) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., recurentul susţine că atât Inspecţia judiciară, cât şi Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au făcut o greşită aplicare a legii, determinată, pe de o parte, de aprecierea vizei aplicate pe soluţie ca având natura juridică a unei vize de legalitate, cât şi de interpretarea defectuoasă a celor două cauze de incompatibilitate reglementate de textul anterior enunţat.

Susţine recurentul că, în absenţa vocaţiei legale de a îndeplini acte procedurale, nu poate fi imputată îndeplinirea unor acte administrative drept încălcare a obligaţiei de a se abţine în situaţia existenţei unui caz de incompatibilitate.

În interpretarea dispoziţiilor art 48 alin. (1) lit. d) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., recurentul susţine că formularea utilizată de legiuitor „interesat sub orice formă” priveşte exclusiv situaţia în care acesta este interesat în rezolvarea cauzei penale cu care a fost investit, iar, conform art. 48 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., există incompatibilitate în situaţia în care procurorul este soţ, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acestuia. Raportat la această interpretare, recurentul susţine că în absenţa unei relaţii de rudenie între procurorul P.M.C. şi făptuitoarea C.A., respectiv în absenţa îndeplinirii vreunui act procedural de către prim-procurorul C.G., nu există o situaţie de incompatibilitate în sensul enunţat.

Referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 104 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 5 din Legea nr. 303/2004, recurentul susţine că acestea nu sunt incidente cauzei, deoarece din analiza textelor de lege rezultă că atât afectarea imparţialităţii prin manifestări contrare, cât şi obligaţia de abţinere legată de actul de justiţie presupun existenţa unei situaţii în care procurorul este implicat în orice mod în soluţionarea cauzei şi îndeplineşte orice act de natură să determine adoptarea unei soluţii în cauza dată.

Referitor la aplicabilitatea art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, recurentul susţine că textul de lege vizează în mod explicit instituţiile incompatibilităţii şi abţinerii reglementate de art. 46 - art. 50 C. proc. pen., care nu sunt aplicabile în speţă pentru considerentele expuse anterior.

Cu privire la standardele de conduită profesională avute în vedere de Secţia pentru procurori în raport cu reglementările internaţionale (respectiv Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, art. 8 din Principiile de bază ale sistemului judiciar, Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciră - 2001, adoptat de Grupul Judiciar de întărire a Integrităţii Magistraţilor, Avizul nr. 1 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni), recurentul susţine că acestea au în vedere magistratul implicat în soluţionarea unei cauze determinate.

Cu referire la soluţia dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost infirmată Rezoluţia nr. 310/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, recurentul susţine că aceasta are caracter pur formal şi a fost determinată doar de crearea unei aparenţe de readucere în legalitate a cauzei, deoarece prin Rezoluţia nr. 2044/P/2011 din 27 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, unitate investită conform art. 2171 C. proc. pen. cu soluţionarea cauzei, a fost confirmată propunerea organelor de poliţie de a se dispune neînceperea urmăririi penale faţă de C.A.

În final, recurentul invocă faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată cu 3 voturi pentru şi 2 voturi împotrivă, iar opinia separată a fost argumentată, la modul general, pe aceleaşi considerente expus în recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât susţine, în esenţă, că nu s-a aflat în niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 46-49 C. proc. pen. sau de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, text care se referă strict la magistratul care instrumentează cauza, întrucât nu are calitatea de subiectiv activ, în raport cu dispoziţiile art. 48 lit. d) şi f) C. proc. pen., atâta timp cât urmărirea penală a fost efectuată de către o altă persoană, respectiv procurorul P.M.C.

Totodată, recurentul-pârât reia susţinerile referitoare la faptul că soluţiile de neîncepere a urmăririi penale adoptate atât de procurorul P.M.C., cât şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, confirmă susţinerea că nu avea nici un interes în cauza respectivă, că nu a efectuat o verificare a soluţiei de netrimitere în judecată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, că, prin hotărârea recurată, au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 92 alin. (6) lit. h) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, întrucât s-a făcut confuzie între controlul operativ curent asupra lucrărilor efectuate în cadrul compartimentelor de care răspunde procurorul, activitate cu caracter pur administrativ, şi controlul operativ asupra soluţiilor adoptate de procurorii din subordine, a căror verificare se impune prin lege sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

III. Apărările pârâtei Inspecţia Judiciară

Pârâta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

După expunerea detaliată a istoricului cauzei, raportat la susţinerile recurentului, pârâta arată că în hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a reţinut ca situaţie premisă o eventuală „influenţă exercitată în efectuarea cercetării penale sau adoptării soluţiei” care de altfel ar fi putut forma obiectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Cu referire la susţinerile recurentului în sensul greşitei interpretări a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi lit. f) C. proc. pen., pârâta susţine că nu pot fi primite deoarece, conform art. 132 din Constituţia României şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic superior. Esenţa principiului controlului ierarhic, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, constă în exercitarea de către procurorii cu funcţii de conducere a unui control asupra soluţiilor adoptate de procurorii din subordine, iar conţinutul şi limitele exercitării acestui controlului sunt stabilite prin dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Codul de procedură penală. Astfel, viza de legalitate aplicată de pârâtul procuror C.G. pe soluţia pronunţată de procurorul P.M.C. în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, cu ocazia efectuării controlului operativ curent realizat în virtutea prerogativelor conferite de lege, nu poate fi asimilat unui act pur formal, el reprezentând o activitate similară celei de judecată la care face trimitere legiuitorul în conţinutul dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 49 alin. (2) C. proc. pen.

În consecinţă, recurentul-pârât, efectuând controlul operativ curent al soluţiei pronunţată în Dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, avea obligaţia de a asigura imparţialitatea acestui act procesual şi, astfel, trebuia să facă, de îndată, declaraţie de abţinere, dat fiind faptul că, în speţă, făptuitoarea era chiar soţia sa.

Astfel fiind, prin conduita sa, recurentul-pârât a afectat aparenţa de imparţialitate şi, în consecinţă, garanţia încrederii justiţiabililor în magistraţii şi instituţiile care realizează actul de justiţie. Or, esenţa imparţialităţii constă tocmai în obligaţia magistratului de a se manifesta, în acelaşi mod, faţă de toţi participanţii la proces şi de a nu avea o atitudine unilaterală, care ar încălca obligaţia de obiectivitate, de nepărtinire şi de echidistanţă.

IV. Considerentele instanţei de recurs

Analizând recursul declarat de pârâtul C.G., prin prisma criticilor formulate şi în raport cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Împrejurările de fapt ale cauzei sunt necontestate de către părţi şi, în sensul celor expuse anterior, instanţa de recurs reţine, în esenţă, următoarele:

Plângerea penală formulată împotriva numitei C.A. - soţia pârâtului procuror C.G. - în calitate de asociat, administrator statutar şi reprezentant al SC R.T.G. SRL, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, formând obiectul Dosarului nr. 310/P/2011.

Pârâtul, în exercitarea funcţiei de prim-procuror la respectiva unitate de parchet, prin ordin rezolutiv, a trimis plângerea la Poliţia Oraşului Hârlău pentru efectuarea de cercetări faţă de numita C.A. şi a dispus ca cercetările să fie supravegheate de către procurorul P.M.C.

În urma cercetărilor efectuate, Poliţia Oraşului Hârlău a înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău împreună cu referatul conţinând propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numita C.A., apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen., în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor pentru care au fost efectuate actele premergătoare.

Pârâtul, în calitate de prim-procuror, a repartizat dosarul spre soluţionare, procurorului P.M.C., care, prin rezoluţia din data de 9 august 2011, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a), b) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de C.A.

Ulterior, în sensul celor reţinute prin hotărârea recurată, pârâtul, în calitate de prim-procuror, a verificat această soluţie sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, după care soluţia a fost comunicată persoanei vătămate şi făptuitoarei, iar, în sensul celor susţinute de recurent, dosarul a fost prezentat la mapa de lucrări curente şi a fost vizat administrativ de către pârât, care a semnat, totodată, şi adresele de comunicare.

În esenţă, prin criticile din recurs, recurentul susţine că activitatea de verificare la mapa de lucrări a Dosarului nr. 310/P/2011, activitate în cadrul căreia a vizat rezoluţia şi a semnat adresele de comunicare, nu se circumscrie actelor procedurale de confirmare sau infirmare reglementate în competenţa conducătorilor de parchete, ci este o activitate pur administrativă, care nu are semnificaţia unor acte procedurale.

Printr-o altă serie de critici expuse în recurs, recurentul-pârât susţine că nu avea un interes în cauză şi nu se afla într-o situaţie de incompatibilitate în sensul dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. d) şi lit. f) raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., deoarece, pe de o parte, procurorul P.M.C. care a soluţionat dosarul nu se afla în relaţii de rudenie cu făptuitoarea C.A., iar pârâtul nu a îndeplinit nici un act procedural în cauza respectivă. Pentru aceleaşi argumente, recurentul-pârât susţine că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, ale art. 5 din Legea nr. 303/2004, ale art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi nici standardele de conduită profesională prevăzute de Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, de art. 8 din Principiile de bază ale sistemului judiciar, de Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară - 2001, adoptat de Grupul Judiciar de întărire a Integrităţii Magistraţilor sau de Avizul nr. 1 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni.

Dispoziţiile legale incidente cauzei, reţinute de instanţa de recurs sunt următoarele:

- Art. 48 lit. d) şi f) C. proc. pen.:

„Art. 48. - Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă:

d) există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată;

f) este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia.”

- Art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare:

„Art. 104. - Magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia. ”

- Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

„Art. 5. - (1) […].

(2) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu.

(3) […]”.

- Art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005:

- „Art. 10. - În caz de incompatibilitate, judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii.”

În ceea ce priveşte standardele de conduită decelate din cuprinsul Avizelor nr. 1 şi nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni sau al Standardelor de la Bangalore privind conduita judiciară, instanţa de recurs constată că documentele respective nu au forţă juridică obligatorie, ci au doar valoarea unor eventuale criterii orientative în fundamentarea legislativă la nivel naţional a normelor de conduită ale magistraţilor.

În cauză, instanţa de recurs constată că împrejurările de fapt relevă fără putinţă de tăgadă faptul că, în dosarul nr. 310/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, recurentul-pârât C.G., în calitate de prim-procuror, a îndeplinit următoarele acte:

- a emis ordinul rezolutiv prin care plângerea a fost trimisă la Poliţia Oraşului Hârlău (fila 232 la Dosarul nr. 49/CDP/2011);

- a emis ordinul rezolutiv prin care a dispus ca cercetările să fie supravegheate de către procurorul P.M.C. (a se vedea adresa din 8 martie 2011 în Dosarul nr. 310/P/2011, aflată la fila 256 a Dosarului nr. 49/CDP/2011);

- a emis ordinul rezolutiv prin care dosarul, transmis de organul de poliţie judiciară, a fost repartizat, spre soluţionare, procurorului P.M.C. (fila 258 la Dosarul nr. 49/CDP/2011);

- a vizat rezoluţia din 09 august 2011 în dosarul nr. 310/P/2011, prin care procurorul P.M.C. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 213 alin. (1), art. 215 alin. (1) şi (3), art. 290 şi art. 291 C. pen. (fila 270 la Dosarul nr. 49/CDP/2011);

- a semnat corespondenţa de comunicare a soluţiei.

Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că recurentul-pârât, în exercitarea funcţiei de prim-procuror al unităţii de parchet, a îndeplinit acte în cauza penală în care soţia sa, C.A., avea calitatea de făptuitor.

Independent de natura juridică a actelor întocmite de către recurent în dosarul respectiv, rezultă cu evidenţă faptul că, în exercitarea funcţiei de prim-procuror, pârâtul a îndeplinit acte concrete în derularea/instrumentarea cauzei respective de către unitatea de parchet, prin transmiterea dosarului la organul de poliţie judiciară, prin repartizarea dosarului către un anumit procuror, prin vizarea rezoluţiei date de procuror în dosarul respectiv şi prin semnarea corespondenţei.

Se reţine că actele îndeplinite de recurentul-pârât în legătură cu lucrările dosarului nr. 310/P/2011 sunt, în sensul dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, activităţi legate de soluţionarea unei plângeri penale faţă de care recurentul se afla într-o situaţie de incompatibilitate.

În acest context, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi f) C. proc. pen., întrucât, în sensul ipotezei prevăzute de lit. d), numita C.A., în calitate de soţie a pârâtului, era în mod direct interesată de soluţionarea plângerii formulate împotriva sa, iar, în sensul ipotezei reglementate de lit. f), este necontestat că făptuitorul din dosarul respectiv, C.A., este soţia pârâtului.

În aceste condiţii, este de netăgăduit că recurentul-pârât, prin întocmirea actelor susmenţionate în dosarul respectiv, s-a aflat în situaţie de incompatibilitate în sensul dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi f) C. proc. pen.

Totodată, în sensul dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, pârâtul C.G., în calitate de prim-procuror, avea obligaţia de a se abţine de la îndeplinirea oricărui act procedural penal sau cu caracter administrativ în Dosarul nr. 310/P/2011, în care soţia sa, C.A., avea calitatea de făptuitor.

Neprocedând în sensul arătat, în mod corect Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărârea recurată, a reţinut în sarcina recurentului-pârât săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, şi a aplicat, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, sancţiunea disciplinară constând în avertisment.

Independent de considerentele anterioare, instanţa de recurs reţine că sunt lipsite de relevanţă atât soluţia dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a infirmat Rezoluţia nr. 310/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău şi a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cât şi soluţia dată de această ultimă unitate de parchet.

Totodată, în soluţionarea prezentului recurs, susţinerile recurentului referitoare la argumentele expuse în opinia minoritară la hotărârea recurată nu pot fi primite, atâta timp cât instanţa a fost învestită cu controlul de legalitate şi temeinicie al hotărârii adoptate, cu majoritate, de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii .

Susţinerile recurentului-pârât referitoare la Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, în soluţionarea recursului în interesul legii privind verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen., în cazul când înaintarea rechizitoriului instanţei competente se face prin adresă, sub semnătura prim-procurorului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau a procurorului ierarhic superior, nu pot fi primite, întrucât prezenta cauză nu vizează legalitatea şi temeinicia actului de trimitere în judecată, ci dacă recurentul, prin activităţile desfăşurate în legătură cu dosarul nr. 310/P/2011 s-a aflat într-o situaţie de incompatibilitate. Or, în sensul celor expuse anterior, recurentul-pârât, în exercitarea funcţiei de prim-procuror, a realizat activităţi legate de soluţionarea plângerii penale faţă de soţia sa, aflându-se într-o situaţie de necontestată incompatibilitate în sensul dispoziţiilor citate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.G., cu consecinţa menţinerii Hotărârii nr. 3/P din 4 aprilie 2012 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G. împotriva Hotărârii nr. 3/P din 4 aprilie 2012 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 421/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI  ICCJ. Decizia nr. 391/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 393/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI