ICCJ. Decizia nr. 435/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 435/2012
Dosar nr. 5116/1/2012
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, anularea în parte a încheierii de şedinţă din 6 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3/P/2012 al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul desfiinţării măsurii suspendării sale din funcţia de procuror până la soluţionarea acţiunii disciplinare, măsură dispusă în temeiul art. 491 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 317/2004.
A mai solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării încheierii atacate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului litigiu.
În fapt, reclamantul a arătat că, prin încheierea invocată mai sus, s-a dispus suspendarea sa din funcţie, până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare.
În motivare s-a reţinut că, întrucât deţine funcţia de prim procuror a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, se presupune rezonabil că ar fi afectată imparţialitatea procedurii în faţa secţiei şi ar putea uza de atributele conferite de funcţia de conducere.
În încheiere s-a mai reţinut că aceasta ar putea fi atacată odată cu fondul.
Reclamantul consideră, însă, că hotărârile adoptate de către Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul procedurii disciplinare sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional.
Este adevărat că în cuprinsul aceluiaşi articol se menţionează că încheierile pronunţate în cursul procedurii sunt acte premergătoare actului administrativ jurisdicţional, putând fi atacate doar odată cu actul administrativ prin care se soluţionează acţiunea disciplinară, numai că, opinează reclamantul, prin modificările aduse Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prin Legea nr. 24/2012, s-a introdus art. 491, care permite luarea măsurii suspendării din funcţie a magistratului pe durata desfăşurării procedurii disciplinare.
În acest caz, actul administrativ cu caracter jurisdicţional produce efecte provizorii până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare şi are ca efecte vătămarea imediată a sa, prin suspendarea din funcţia de procuror.
Dacă încheierea nu ar putea fi atacată decât odată cu fondul, reclamantul consideră că ar fi lipsit de o cale de atac efectivă şi imediată.
Se susţine că s-ar încălca, astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ca motive de nelegalitate a măsurii de suspendare din funcţie, s-au invocat lipsa unor indicii sau probe care să confirme soluţia de suspendare şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie.
S-a mai invocat faptul că, faţă de data săvârşirii presupuselor abateri disciplinare şi data intrării lor în vigoare, aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ar duce la aplicarea retroactivă a măsurii.
Reclamantul a mai arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea măsurii dispuse prin actul administrativ jurisdicţional atacat.
Cu privire la cazul bine justificat, reclamantul a invocat faptul că măsura dispusă a fost lipsită de orice motivare concretă, instanţa de disciplină limitându-se doar la aprecieri de ordin general, astfel că ar exista îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ.
Referitor la paguba iminentă a arătat că, pe durata aplicării măsurii, plata drepturilor salariale este suspendată, ceea ce îl face să suporte un prejudiciu material, viitor şi previzibil, actul având caracter executoriu.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 6, art. 8, art. 10, art. 14 din Legea nr. 554/2004, ale art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 4487 din 4 iulie 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 134 alin. (2) teza I şi alin. (3) din Constituţia României, care exclud caracterul de act administrativ al actelor emise de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară, Consiliul Superior al Magistraturii, care ar fi asimilat în această privinţă unei instanţe de judecată, iar nu unei autorităţi administrative, pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
De asemenea, s-a reţinut că deşi legea organică, respectiv Legea nr. 317/2004, nu prevedea calea de atac împotriva încheierii prin care se dispune suspendarea din funcţie în temeiul art. 491 alin. (1) teza I din Legea nr. 317/2004, raportat la dispoziţiile art. 255 C. proc. civ., care prevăd că încheierea este tot o hotărâre şi, întrucât hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii pronunţate în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, s-a considerat că această din urmă instanţă este competentă să soluţioneze dosarul.
Urmare declinării, cauza a fost înregistrată ca recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, sub nr. 5116/1/2012.
Pe parcursul desfăşurării procedurilor judiciare în cauză, la dosarul cauzei au fost depuse două cereri de intervenţie accesorie formulate de SC A.L.A.T. SRL, Mioveni şi SC V.I. SRL, cereri care s-au constatat a fi inadmisibile în principiu, în raport cu natura şi obiectul cauzei, precum şi cu prevederile art. 49 şi următoarele C. proc. civ. şi care au fost respinse ca atare.
La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012, recurentul G.V.G., prin avocat, a solicitat să se constate că obiectul prezentului dosar nu îl constituie un recurs, în realitate fiind vorba despre un dosar de fond, aflat în judecată în primă instanţă la Completul de 5 Judecători.
De asemenea, a arătat că se poate susţine şi că cererea dedusă judecăţii în cauză a rămas fără obiect, dat fiind că, la data de 15 iunie 2012, acţiunea disciplinară ce formează obiectul Dosarului nr. 3/P/2012 a fost soluţionată de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. În continuare, aceeaşi parte, prin reprezentant, a menţionat că, întrucât până la termenul specificat hotărârea respectivă nu fusese motivată şi nu cunoaşte considerentele instanţei disciplinare, nu formulează cerere de renunţare la judecată.
La acelaşi termen, recurentul, prin avocat, a susţinut că înţelege să invoce necompetenţa Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apreciind, pentru argumentele expuse în acţiunea formulată la Curtea de Apel Bucureşti, că nu este vorba despre o cauză disciplinară care ar atrage competenţa Completului de 5 Judecători.
Cu privire la această chestiune, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin reprezentant, a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, este o instanţă legal învestită cu soluţionarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea din funcţie a magistratului şi care trebuie soluţionată odată cu fondul. În acelaşi sens, a precizat că, prin judecata sa, Curtea de Apel Bucureşti a examinat şi soluţionat irevocabil această chestiune.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2012, după repunerea pe rol a dosarului (reţinut în pronunţare asupra competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în soluţionarea cauzei), în considerarea principiului unităţii de jurisdicţie, a principiului simetriei şi a principiului „qui potest plus potest minus”, aplicabile în raport cu particularităţile concrete ale speţei şi cu precizările formulate oral de către recurent prin apărător, instanţa a calificat cererea drept recurs.
Prioritar examinării oricărui aspect, Înalta Curte reţine că, prin hotărârea nr. 7/P din şedinţa secretă din 18 iulie 2012, pronunţată în acelaşi dosar în care s-a pronunţat şi încheierea atacată în cauză, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii:
- în baza art. 491 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 317/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012, a constatat încetată de drept suspendarea din funcţie a pârâtului procuror G.V.G.;
- a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de pârâtul procuror privind revocarea suspendării din funcţie;
- a admis acţiunea disciplinară formulată împotriva procurorului G.V.G. şi, în baza art. 100 lit. e) (lit. d) în reglementarea anterioară) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat pârâtului sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 şi art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012.
Această nouă împrejurare, intervenită după promovarea căii de atac şi după înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, pune instanţa de judecată în imposibilitatea de a mai analiza pe fond legalitatea şi temeinicia încheierii din 6 iunie 2012, prin care Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, în baza art. 491 alin. (1) teza I din Legea nr. 317/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012, a dispus suspendarea din funcţie a pârâtului procuror până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare ce formează obiectul Dosarului nr. 3/P/2012.
Situaţia de fapt, astfel survenită, nu este de natură a justifica sub niciun aspect o soluţie de reformare a încheierii atacate, având în vedere şi dispoziţiile art. 491 alin. (1) teza I din Legea nr. 317/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012 care prevăd că „pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare”.
De altfel, urmare pronunţării soluţiei pe fondul acţiunii disciplinare, de către Secţia pentru procurori, recurentul însuşi, prin reprezentant, a precizat că se poate susţine şi că cererea ce formează obiectul pricinii a rămas fără obiect.
Pe de altă parte, trebuie menţionat că magistratul în cauză nu mai are, la acest moment, un interes practic şi actual în susţinerea unei atare cereri. De altfel, acesta a şi lipsit la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile asupra recursului şi, după cum susţinuse la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2012, nu a formulat cerere de renunţare la judecată, întrucât, la acea dată, nu cunoştea considerentele reţinute în hotărâre de instanţa de disciplină.
Având în vedere toate cele expuse, Înalta Curte urmează să respingă recursul dedus judecăţii în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.V.G., împotriva încheierii din 6 iunie 2012, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, în Dosarul nr. 3/P/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 435/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 4/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
---|