ICCJ. Decizia nr. 421/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 421/2013
Dosar nr. 3086/1/2013
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului Z.G.T., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, în modalitatea exercitării funcţiei şi încălcării normelor procedurale cu gravă neglijenţă.
Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin hotărârea nr. 2/J din 25 februarie 2012, cu majoritate, a respins acţiunea disciplinară, ca neîntemeiată.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost exprimată opinia separată a domnilor judecători A.Ş. şi V.C.D., în sensul admiterii acţiunii disciplinare, apreciindu-se, în esenţă, că, în speţă, faptele judecătorului Z.G.T. de a încălca, în mod constant, prevederile Legii nr. 275/2006, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/004, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012.
Prin considerentele hotărârii s-a reţinut, pe baza materialului probator administrat în timpul efectuării cercetării disciplinare, precum şi ulterior, de către instanţa de disciplină în mod nemijlocit situaţia de fapt ce urmează.
În fapt, prin decizia nr. 18 din 13 ianuarie 2009 a preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, pârâtul judecător Z.G.T. a fost delegat la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Giurgiu, începând cu data de 14 ianuarie 2009, delegare prelungită prin deciziile 7 din 11 ianuarie 2010 şi 27 din 26 ianuarie 2011 până la sfârşitul anului 2011, atât pentru anul 2009, cât şi pentru anul 2010, fiind desemnat şi un judecător supleant.
În cursul anului 2011, pârâtul judecător Z.G.T. a solicitat preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti desemnarea unui judecător supleant, fiind desemnat ca judecător supleant C.D.G., din cadrul Judecătoriei B.V.
După promovarea pârâtului judecător la Tribunalul Bucureşti, la sfârşitul anului 2011, prin decizia nr. 609 din 30 decembrie 2011 a preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus delegarea la penitenciarul Giurgiu, pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 31 martie 2012, a judecătorilor D.I. şi M.A. din cadrul Judecătoriei Giurgiu, iar pentru perioada 1 aprilie 2012 - 30 iunie 2012 a judecătorilor C.C. şi T.I., din cadrul Judecătoriei B.V.
La data de 27 iunie 2012, a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii petiţia formulată de către S.D. - deţinut în Penitenciarul Giurgiu, care solicita efectuarea unei „anchete disciplinare” cu privire la modul în care îşi exercită atribuţiile judecătorul delegat la acest loc de deţinere, exprimându-şi revolta faţă de împrejurarea că plângerea sa împotriva hotărârii din data de 15 decembrie 2011 a Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor private de libertate nu a fost soluţionată de către judecătorul delegat nici la data formulării petiţiei, respectiv 15 iunie 2012, timp de 6 luni, ajungând în situaţia să intre din nou în discuţia Comisiei de individualizare la data de 14 iunie 2012, fără ca plângerea sa anterioară să fi fost soluţionată.
La această sesizare, ce a format obiect al Dosarului nr. 2484/IJ/1920/DIJ/2012 a fost conexat, în timpul cercetării disciplinare, Dosarul nr. 3562/IJ/2639/DIJ/2012, având ca obiect sesizarea petiţionarului N.L.E., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, formulată împotriva pârâtului judecător Z.G.T. pentru modalitatea în care acesta i-a soluţionat, prin Încheierea nr. 34 din 28 ianuarie 2011, plângerea formulată la data de 25 noiembrie 2010 împotriva hotărârii Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului.
Referitor la situaţia petiţionarului S.D., s-a reţinut că, în baza art. 26 alin. (1) şi 26 alin. (3) din Legea nr. 275/2006, conform procesului-verbal din 15 decembrie 2011, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a dispus menţinerea condamnatului în regim închis, prin acelaşi proces-verbal comunicându-se deţinutului că, împotriva deciziei comisiei, se poate adresa cu plângere judecătorului delegat, în condiţiile art. 26 din actul normativ menţionat.
În aceeaşi şedinţă s-a fixat termen pentru reanalizarea situaţiei deţinutului la data de 14 iunie 2012.
Petiţionarul S.D. a contestat decizia Comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate la data de 31 ianuarie 2012 şi, în urma verificărilor prealabile efectuate, a rezultat că plângerea sa nu a fost înregistrată în evidenţele judecătorului delegat, iar deţinutul nu a fost audiat până la data de 6 iulie 2012 (când deja se solicitaseră relaţii de la Penitenciarul Giurgiu în cadrul verificărilor prealabile declanşate de Inspecţia judiciară).
De asemenea, s-a reţinut că, până la momentul ascultării deţinutului, s-a împlinit termenul stabilit pentru reanalizarea situaţiei sale, la 14 iunie 2011 (data fixată prin hotărârea comisiei din 15 decembrie 2011), iar acesta a intrat într-o nouă analiză a Comisiei de individualizare, stabilindu-se menţinerea sa în regim închis, cu termen pentru reanalizarea situaţiei fixat la data de 13 decembrie 2012.
Instanţa disciplinară a constatat că, la data de 31 ianuarie 2012, dată la care petiţionarul S.D. a formulat plângerea menţionată anterior, pârâtul judecător Z.G. nu mai era delegat la Penitenciarul Giurgiu, acestuia încetându-i delegaţia la data de 31 decembrie 2011, astfel încât nu-i poate fi imputată neînregistrarea şi respectiv nesoluţionarea acestei plângeri.
În ceea ce priveşte susţinerea din cadrul acţiunii disciplinare, cu privire la soluţionarea într-un termen mai mare de două luni a plângerii formulată de petiţionarul N.L.E. la data de 4 noiembrie 2010, Secţia pentru judecători a constatat că, în dosarul de cercetare disciplinară, nu există înscrisuri din care să rezulte cele reţinute.
Cu toate că, în dosarul de cercetare disciplinară, există o plângere a condamnatului N.L., aceasta vizează, însă, soluţionarea cu întârziere a plângerii formulată la data de 18 martie 2011 de către respectivul condamnat împotriva procesului-verbal din 17 martie 2011 al Comisiei de individualizare a executării pedepselor.
Soluţionarea tardivă a plângerii formulată de către condamnatul N.L. este inclusă însă în situaţia prezentată de către inspecţie pentru anul 2011.
În ceea ce priveşte volumul de activitate al pârâtului judecător, instanţa disciplinară a apreciat că situaţia prezentată în acţiunea disciplinară vizează dosarele înregistrate în anul 2011 şi soluţionate tot în anul 2011, fără a se evidenţia dosarele rămase în stoc din anul 2010 (158) şi soluţionate tot în anul 2011, astfel explicându-se diferenţa dintre dosarele prezentate în cadrul acţiunii disciplinare ca fiind soluţionate în lunile ianuarie şi februarie 2011 şi numărul încheierilor pronunţate de către pârât în aceste luni.
Totodată, s-a constatat că, pe lângă atribuţiile precizate de Legea nr. 275/2006 privind sesizările cu caracter administrativ-judiciar, judecătorul delegat în cadrul penitenciarului este şi preşedintele Comisiei de liberări condiţionate, în cazul de faţă, pârâtul participând la un număr de 41 de astfel de comisii în cursul anului 2011.
S-a reţinut că pârâtul judecător a avut în anul 2011 aproximativ 300 cereri de audienţă şi 47 situaţii de refuz de hrană, iar în anul 2011 a avut atribuţii în sensul celor menţionate anterior şi în ceea ce priveşte persoanele arestate preventiv şi aflate în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu.
Secţia a mai reţinut că cererile cu care a fost sesizat pârâtul judecător în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 275/2006 au fost soluţionate cu întârziere, în unele cazuri termenul fiind depăşit cu 2 până la 8 luni, însă a apreciat că această situaţie nu întruneşte cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, cu referire la condiţia privind grava neglijenţă a pârâtului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel încât faptele acestuia să constituie abatere disciplinară.
Din această perspectivă, instanţa de disciplină a constatat că, în speţă, deşi pârâtul judecător a încălcat în mod grav şi neîndoielnic normele legale prevăzute de Legea nr. 275/2006, această încălcare nu s-a făcut în mod nescuzabil şi fără ca magistratul să aibă cea mai mică justificare.
În acelaşi sens, s-a reţinut că numărul dosarelor soluţionate de judecătorul Z.G.T., comparabil cu cel al dosarelor soluţionate de către ceilalţi magistraţi delegaţi la Penitenciarul Giurgiu în anul 2012, numărul mare al sesizărilor formulate de persoanele aflate în stare de detenţie, faptul că, în lunile ianuarie şi februarie ale anului 2011, nu a existat grefier delegat la Penitenciarul Giurgiu, nu a existat referent delegat sau a avut un grefier delegat cu program de doar 4 ore, precum şi dificultăţile întâmpinate la locul de muncă, unde nu puteau fi audiaţi deţinuţii, fiind necesară deplasarea zilnică a magistratului la locurile de deţinere ale petiţionarilor, necesitatea soluţionării cu prioritate a sesizărilor mai vechi au justificat depăşirea în mod constant a termenelor legale.
Ca argumente în sprijinul aceste concluzii, s-au reţinut şi condiţiile improprii de muncă şi efortul suplimentar pe care judecătorul era obligat să-l facă prin deplasarea zilnică din Bucureşti la Penitenciarul Giurgiu cu mijloace de transport în comun, precum şi interesul manifestat de acesta pentru calitatea actului de justiţie.
În opinia separată, s-a considerat că faptele judecătorului Z.G.T., de a încălca, în mod constant, prevederile Legii nr. 275/2006, întrunesc cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, respectiv exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune.
Sub aspectul laturii obiective, semnatarii opiniei separate au considerat că probele administrate au confirmat încălcarea constantă a dispoziţiilor art. 6, art. 25 alin. (4), art. 26, art. 38 alin. (5) şi cele ale art. 74 alin. (4) din Legea nr. 275/2006, dar şi pe cele ale art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, precum şi pe cele ale art. 12, 13 şi 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 104 din Legea nr. 161/2013.
Sub acest aspect, s-a subliniat că niciuna dintre cererile cu care a fost sesizat judecătorul pârât în exercitarea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de judecător delegat nu a fost soluţionată în termen legal, ci după 2, 3, 5, 7, 8 luni de la înregistrare sau chiar au rămas nesoluţionate şi că toate aceste aspecte au fost confirmate de către magistrat.
S-a apreciat că toate împrejurările invocate în apărare, cu referire la volumul mare de muncă şi lipsa condiţiilor adecvate de desfăşurare a activităţilor specifice nu îl exonerează pe judecător de răspunderea disciplinară, respectivele aspecte putând fi avute în vedere, eventual, ca elemente în circumstanţiere.
Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat, în esenţă, că modul în care pârâtul judecător a înţeles să îşi exercite atribuţiile de judecător delegat este expresia gravei neglijenţe, prin nerespectarea normelor expres prevăzute de lege sau prin nesoluţionarea cererilor persoanelor private de libertate, fapt ce a avut drept consecinţă prelungirea procedurilor judiciare, acestea constituind şi o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aducându-se atingere şi prestigiului justiţiei, prin nerespectarea cadrului legal de soluţionare a unor astfel de cereri.
Împotriva hotărârii nr. 2/J din 25 februarie 2013, pronunţată cu opinia majoritară a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, criticând-o pentru netemeinicie şi invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
După reluarea detaliată a situaţiei de fapt şi a argumentelor de drept expuse în acţiunea disciplinară, recurenta a susţinut că, în mod greşit, cu opinia majoritară, instanţa de disciplină, a respins acţiunea disciplinară.
Printr-o primă critică, recurenta a susţinut că Secţia pentru judecători a constatat eronat că în dosarul de cercetare disciplinară nu există înscrisuri din care să rezulte că soluţionarea plângerii formulate de N.L.E. s-a făcut într-un termen mai mare de două luni, în condiţiile în care, la dosar, se afla încheierea nr. 34 din 28 ianuarie 2011, prin care intimatul judecător a respins, ca tardivă, respectiva plângere, iar această hotărâre a fost, ulterior, desfiinţată, prin sentinţa penală nr. 1465 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Giurgiu.
În ceea ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de disciplină (în opinia majoritară) relativ la grefierul delegat, s-a subliniat că singura perioadă în care intimatul judecător nu a avut grefier a fost cea de două luni, respectiv ianuarie şi februarie ale anului 2011, împrejurarea că programul de lucrul al grefierului desemnat după această perioadă era doar între orele 7,30 - 12,00 - 12,30, neavând relevanţă, întrucât atribuţiile ce-i reveneau acestuia puteau fi realizate în acest interval orar, după această oră judecătorul deplasându-se pe secţiile penitenciarului.
O altă critică vizează valoarea probatorie acordată dovezilor administrate cu privire la dificultăţile întâmpinate de judecătorul Z.G.T. în privinţa locului destinat ascultării persoanelor private de libertate şi a necesităţii de a se deplasa în interiorul secţiilor de deţinere.
Sub acest aspect, recurenta a subliniat că, în ciuda condiţiilor asigurate de administraţia locului de deţinere intimatul judecător, pe baza unei opţiuni personale, acesta proceda la ascultarea persoanelor private de libertate în cadrul secţiilor de deţinere, cu toate că, exceptând biroul destinat judecătorului delegat, audierea persoanelor respective se putea realiza şi într-un spaţiu special amenajat la nivelul clubului central al unităţii, situat în sectorul de deţinere.
În ceea ce priveşte aspectele reţinute de instanţa de disciplină relativ la condiţiile improprii de muncă din biroul judecătorului delegat, la dotarea cu materiale necesare desfăşurării activităţii, precum şi la greutăţile legate de deplasarea la locul de detenţie a magistratului delegat, recurenta Inspecţia Judiciară a precizat că aceste condiţii caracterizează cadrul general în care îşi desfăşoară activitatea marea majoritate a judecătorilor în activitate.
Cu privire la aceste susţineri, în cadrul probei cu înscrisuri, încuviinţată de instanţa de control judiciar, autoarea recursului a depus Raportul privind respectarea dispoziţiilor legale de către judecătorii delegaţi cu executarea pedepselor, în România, aprobat prin Hotărârea nr. 806 din 19 septembrie 2013 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.
Cât priveşte latura subiectivă a abaterii disciplinare în discuţie, recurenta a susţinut că majoritatea membrilor Secţiei pentru judecători a considerat în mod eronat că nu sunt suficiente elemente care să contureze grava neglijenţă a judecătorului cercetat disciplinar în realizarea atribuţiilor de serviciu.
Cu referire la norma constituţională prevăzută de art. 124 alin. (3) la conţinutul noţiunii de „gravă neglijenţă” şi la probele administrate, recurenta a arătat că modul în care intimatul judecător a înţeles să îşi exercite atribuţiile de delegat cu executarea pedepselor privative de libertate este expresia gravei neglijenţe în îndeplinirea funcţiei, prin nerespectarea termenelor reglementate expres de lege pentru soluţionarea cererilor persoanelor private de libertate sau chiar prin nesoluţionarea respectivelor cereri.
Vinovăţia magistratului ar fi dovedită şi ar rezulta din modul în care acesta s-a achitat de obligaţiile profesionale ce-i reveneau, fapt care s-a materializat într-un număr de 246 de dosare nesoluţionate la sfârşitul anului 2012 şi care a avut drept consecinţă prelungirea procedurilor judiciare, ce constituie şi o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi o atingere adusă prestigiului justiţiei.
Tot astfel, consideră recurenta că, prin nerespectarea procedurilor reglementate de Legea nr. 275/2006, intimatul a încălcat şi obligaţia ce-i revenea în calitate de judecător, de a sigura supremaţia legii, respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate iar, după rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare şi aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, judecătorului cercetat disciplinar.
Intimatul Z.G.T. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în primul rând, excepţia nulităţii recursului, determinată de lipsa motivării în drept a acestuia.
În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă, că în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente, hotărârea atacată este legală şi temeinică.
În primul rând, Înalta Curte reţine că criticile invocate de recurenta Inspecţia Judiciară se circumscriu ipotezei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât vizează motivul de recurs privind nelegalitatea hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Având în vedere specificul contenciosului disciplinar al funcţiei de magistrat, precum şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., care permit instanţei să examineze cauza sub toate aspectele, text invocat, de altfel, în susţinerea recursului, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat, este neîntemeiată şi o va respinge ca atare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, a apărărilor intimatului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În cauză, titularul acţiunii disciplinare critică hotărârea prin care Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea sa de a stabili săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, de către judecătorul Z.G.T. şi de a se aplica o sancţiune disciplinară magistratului.
Analiza probatoriului administrat relevă, însă, că, în mod corect, instanţa de disciplină, cu opinia majoritară, a reţinut că în sarcina judecătorului pârât nu se poate stabili săvârşirea respectivei abateri judiciare.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii şi procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiului justiţiei.
Or, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 276/2006, respectarea termenelor reglementate expres în art. 25 alin. (4), art. 26, art. 38 alin. (5) şi art. 74 alin. (4) din legea menţionată, reprezintă îndatoriri de serviciu pentru judecătorul delegat cu executarea pedepselor privative de libertate.
Ca atare, neîndeplinirea acestor obligaţii, ar putea, în condiţii determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului sancţionator specific, stabilit prin Statutul judecătorilor şi procurorilor, dacă, în cauză, ar fi reţinute cumulativ condiţiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecinţă, pentru admiterea acţiunii disciplinare, urma a se stabili, în raport cu prevederile art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 24/2012, potrivit cărora, exercitarea funcţiei şi încălcarea normelor procedurale cu gravă neglijenţă constituie abatere disciplinară, dacă, în speţă, sunt întrunite aceste condiţii.
Această reglementare a regimului disciplinar nu priveşte condiţiile angajării răspunderii disciplinare, aşa încât, respectivele condiţii şi cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.
Aşadar, angajarea răspunderii disciplinare cere şi în cazul magistraţilor, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv obiectul, cu referire la relaţiile sociale de muncă în acest caz, latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligaţie specifică, subiectul calificat, latura subiectivă, constând în vinovăţie, în oricare dintre formele sale, producerea unui rezultat vătămător şi nex cauzal.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În contextul examinat, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte latura obiectivă, starea de fapt, corect stabilită în acţiunea disciplinară a fost în mod corespunzător reţinută şi circumstanţiată de către instanţa de disciplină.
În speţă, pentru a stabili îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, urmează a se stabili dacă fapta a fost săvârşită cu gravă neglijenţă, respectiv dacă este întrunită latura subiectivă.
Din perspectiva laturii subiective, legiuitorul a avut în vedere conduita culpabilă a magistratului în exercitarea obligaţiilor profesionale exprimară prin lipsa diligenţei şi a oricărei justificări, respectiv încălcarea nescuzabilă a normelor legale.
Împrejurările obiective, învederate însă în apărare de către recurent, a căror existenţă a fost constatată de instanţa de disciplină şi nu este negată nici de recurentă, constituie argumente pertinente care justifică atitudinea sa.
Astfel, aspectele învederate de intimatul judecător şi dovedite de probatoriul administrat, privind volumul mare de activitate, pentru care nu era suficient un singur judecător delegat, condiţiile improprii de lucru, care au culminat cu faptul că, în lunile ianuarie şi februarie ale anului 2011, neavând grefier, magistratul a fost obligat să exercite şi atribuţiile acestuia, împrejurarea că acesta a lucrat peste orele de program, a manifestat interes pentru calitatea actului de justiţiei, printr-un efort îndelungat şi susţinut, care i-a afectat starea de sănătate şi i-a diminuat mult capacitatea de muncă, atestă că faptele şi atitudinea ce-i sunt reproşate nu s-au datorat unei lipse de preocupare nejustificate din partea sa.
În contextul examinat, este de remarcat că a pretinde magistratului să înfăptuiască un act de justiţie de calitate şi cu respectarea exigenţelor impuse de principiul legalităţii şi de ce al celerităţii, pe fondul unui volum foarte mare de activitate, în lipsa unor condiţii adecvate şi decente şi a considera că, în lipsa unor minime astfel de condiţii, nesoluţionarea în termen a unor cereri sau chiar nesoluţionarea lor constituie o conduită de o asemenea gravitate încât impune aplicarea sancţiunii disciplinare, nu reprezintă o interpretare corectă a dispoziţiilor legale în materia răspunderii disciplinare în spiritul reglementării care, în opinia Înaltei Curţi urmăreşte combaterea unor comportamente şi atitudini neconforme fără nicio justificare obiectivă, a căror existenţă nu este întâlnită în speţa de faţă.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere, în primul rând, faptul că, dacă volumul mare de activitate influenţează negativ modul în care un judecător delegat gestionează atribuţiile prevăzute de lege, cu atât mai mult această realitate a sistemului judiciar îşi pune amprenta asupra modului în care magistratul îşi formează deprinderile de bună practică în consonanţă cu rigorile legii pentru soluţionarea cu celeritate, dar mai ales în condiţii de temeinicie şi legalitate, a cererilor cu care este învestit şi în lipsa unor condiţii adecvate de desfăşurare a activităţilor specifice şi a unui grefier cu activitate permanentă.
Sub acest aspect, nu este lipsit de relevanţă faptul că, de exemplu, pe perioada verificată, în cursul anului 2011, judecătorul Z.G.T. a soluţionat un număr de 1.144 de dosare, din care 986 înregistrate în anul 2011 şi 158 din stocul rămas la sfârşitul anului 2010, ceea ce, chiar în lipsa unei normări şi prin comparaţie cu faptul că, în aceeaşi perioadă, un judecător delegat în cadrul Penitenciarului Rahova a soluţionat un număr de 915 dosare, reflectă o activitate considerabilă.
Aspectele învederate de recurentă, care recunoaşte existenţa dificultăţilor din sistem ca şi amploarea acestora, dar care apreciază că, întrucât în alte situaţii, oarecum similare, alţi judecători delegaţi au reuşit să-şi gestioneze activitatea fără a înregistra asemenea depăşiri ale termenelor de soluţionare a sesizărilor, precum şi raportul depus ca probă nouă în recurs nu au relevanţa atribuită de autoarea recursului.
Ignorarea realităţilor, a deficienţelor din sistem, atât sub aspectul lipsurilor materiale şi a condiţiilor improprii de lucru, cât şi sub aspectul personalului insuficient echivalează cu nerespectarea în privinţa magistratului a condiţiilor elementare, minime de desfăşurare a activităţii, în măsura în care, în acelaşi timp, i se pretind concentrare şi atenţie sporite pentru a pronunţa, în termene scurte şi foarte scurte, soluţii temeinice şi legale.
În cauză, după cum, pe bună dreptate, a apreciat, în majoritate, instanţa de disciplină, nu s-a făcut dovada existenţei acelor greşeli care să aibă un caracter evident, neîndoielnic, cărora să le lipsească orice justificare, care să fie în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale şi care, din punct de vedere subiectiv, să poată evidenţia grava neglijenţă, ca formă de vinovăţie.
Aşadar, acţiunea disciplinară a fost corect respinsă, ca urmare a atribuirii de relevanţă juridică împrejurărilor probate necontestat, care înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptei şi, ca atare, înlătură temeiul răspunderii disciplinare.
Pentru considerentele ce preced şi în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului şi va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Z.G.T.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 2/J din 25 februarie 2013 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 393/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
