ICCJ. Decizia nr. 62/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 62/2013

Dosar nr. 225/1/2013

Şedinţa publică de la 25 martie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8793/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a condamnat pe inculpatul Z.C.C. - suspendat din funcţia de procuror, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 86¹ alin. (2) C. pen. şi art. 86² C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 (şapte) ani.

În baza art. 86³ C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş;

b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. şi art. 86⁵ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului Z.C.C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 septembrie 2010 Ia 14 septembrie 2010.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul Z.C.C. suma de 8.400 lei, precum şi echivalentul în lei a sumei de 1.500 euro, la data executării.

S-a constatat că suma de 1.000 euro, folosită la realizarea flagrantului, a fost restituită numitului B.B.V.

A fost menţinut sechestrul asigurător dispus asupra autoturismului marca C.K. cu numărul de înmatriculare x, aparţinând inculpatului Z.C.C., instituit prin ordonanţa nr. 94/P/2010 din 12 octombrie 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, până la concurenţa sumei de 3.500 euro.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Z.C.C., la plata sumei de 8 000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

1.1. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, nr. 94/P/2010 din 27 octombrie 2010, inculpatul Z.C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în vara anului 2009, a acceptat promisiunea unei recompense băneşti de la martorul T.Z.P.D., angajat al SC S.G. SRL, în scopul de a intermedia, prin traficarea influenţei pe care o are prin prisma relaţiilor de prietenie, precum şi din poziţia sa de prim-procuror, pe lângă R.C.I., manager al S.C.Z.I.R. SRL, încheierea unui contract de prestări servicii de pază între SC S.G. SRL - prestator şi S.C.Z.I.R. SRL - beneficiar, iar ulterior a primit, în baza acestei înţelegeri, în tranşe lunare, suma totală de 4.500 euro, în perioada aprilie-septembrie 2010.

S-a reţinut că, la data de 9 iunie 2010, organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 C. proc. pen., cu privire la săvârşirea de către Z.C.C. a unor fapte de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

În fapt, prezenta cauză penală s-a constituit ca urmare a unui denunţ formulat la 9 aprilie 2010 de numitul L.L.M. cu privire la implicarea magistratului Z.C.C., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în comiterea unor fapte de corupţie în legătură cu un dosar penal care îl privea pe numitul S.C., dosar instrumentat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

În baza actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, prin încheierea nr. 14 din 19 aprilie 2010, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de Z.C.C., S.C. şi L.L.M., precum şi a înregistrării audio-video a comunicărilor purtate în mediul ambiental între persoanele anterior menţionate, precum şi cu alte persoane, în legătură cu faptele ce fac obiectul cauzei.

Autorizaţia a fost emisă pe o perioadă de 28 de zile, de la 19 aprilie 2010 până la 16 mai 2010, fiind ulterior prelungită cu 30 de zile, începând cu 17 mai 2010 până la 15 iunie 2010, conform încheierii nr. 20 din 14 mai 2010, emisă de aceeaşi instanţă.

Din analiza înregistrărilor ambientale realizate în biroul situat în clădirea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, utilizat de magistratul Z.C.C., prim-procuror, a rezultat existenta a două situaţii de fapt cu posibil caracter infracţional, petrecute la data de 13 mai 2010.

Astfel, inculpatul Z.C.C. a primit vizita numitului F.M., viceprimarul oraşului Sânnicolau Mare, acesta solicitându-i sprijin în soluţionarea favorabilă a unui dosar privind pe numitul T.T., conducător auto în cadrul Primăriei, implicat în agresarea unor persoane.

De asemenea, s-a constatat că, în aceeaşi zi, o persoană neidentificată la acel moment (însă identificată ulterior în persoana martorului T.Z.P.D.) i-a înmânat inculpatului Z.C.C. un plic în care se găsea suma de 4.200 RON, din discuţiile purtate între cei doi reieşind că scopul remiterii banilor era acela de intermediere a unor afaceri cu Primăria Sânnicolau Mare, persoana respectivă desfăşurând activităţi de pază şi protecţie printr-o firmă specializată şi fiind interesată de realizarea unor legături de afaceri cu primarul din localitate, în scopul obţinerii mai multor contracte pentru obiective de pază precum şcoli, spitale, primărie etc. După primirea banilor, inculpatul Z.C.C. l-a asigurat pe interlocutor că va discuta cu primarul ori cu viceprimarul, după care discuţiile dintre cei doi au continuat în legătură cu punerea în practică a unor afaceri în domeniul salubrizării, inculpatul Z.C.C. arătând că se aşteaptă la un profit de 2.000 euro lunar.

În declaraţia cu caracter de denunţ dată în faţa organelor de urmărire penală la data de 27 iulie 2010, precum şi în declaraţia de martor dată la 8 septembrie 2010, martorul T.Z.P.D. a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul Z.C.C. în vara anului 2009, când mai mulţi agenţi ai firmei SC S.G. SRL, pe care martorul o reprezintă în calitate de director zonal, au fost implicaţi în prinderea unor hoţi, context în care aceştia au fost audiaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. în aceste împrejurări, martorul i-a transportat pe inculpat cu autoturismul personal la sediul Parchetului, timp în care a purtat cu acesta unele discuţii privitoare la afacerile derulate de firmă, precum şi la interesul încheierii unor contracte pentru asigurarea pazei cu diverse firme din zonă.

Martorul T.Z.P.D. a declarat că inculpatul Z.C.C. i-a comunicat, cu acel prilej, că îl poate pune în legătură cu unul dintre reprezentanţii firmei S.C.Z.I. SRL şi „poate pune o vorbă bună” pentru perfectarea unui contract cu această firmă, cunoscând că firma care asigura paza la acel moment urma să finalizeze contractul aflat în derulare. Din contextul aceleiaşi discuţii, martorul a înţeles că inculpatul era foarte bun prieten cu directorul firmei S.C.Z.I. SRL, martora R.C.I..

Martorul T.Z.P.D. i-a răspuns inculpatului că este interesat de propunere şi că, dacă îi va ajuta să încheie un contract, „nu vor rămâne datori” (făcând referire la firmă şi la reprezentanţii acesteia).

Aceste discuţii au fost reluate în mai multe rânduri, martorul T.Z.P.D. percepând de fiecare dată tonul foarte sigur cu care inculpatul îi transmitea să stea liniştit, pentru că se va încheia contractul de pază. în cadrul unora dintre aceste discuţii, inculpatul l-a asigurat pe T.Z.P.D. că va vorbi cu R.C.I., pentru a încheia contractul pe o perioadă de 3-4 ani.

Astfel, la începutul anului 2010, inculpatul Z.C.C. l-a contactat pe T.Z.P.D. şi i-a comunicat, cu ocazia unei discuţii avută la biroul său de la parchet, că a discutat cu martora R.C.I. şi că poate merge la discuţii cu firma S.C.Z.I. SRL, în sensul de a prezenta o ofertă pentru încheierea unui viitor contract. Din discuţia purtată cu această ocazie cu inculpatul Z.C.C., martorul a înţeles că acesta are o relaţie foarte bună cu numita R.C.I. şi că, în urma intervenţiilor sale, totul va fi „Ok”, firma S.C.Z.I. SRL, urmând să încheie contractul cu SC S.G. SRL. De asemenea, inculpatul Z.C.C. i-a solicitat martorului să îl anunţe ce a rezolvat cu directoarea firmei S.C.Z.I. SRL

În perioada februarie-martie 2010, după discutarea detaliilor contractului între S.C.Z.I. SRL şi SC S.G. SRL, martorul T.Z.P.D. a reluat discuţia cu inculpatul Z.C.C., în legătură cu pretenţiile acestuia pentru sprijinul acordat la încheierea contractului, precizarea martorului fiind că acest subiect a mai fost discutat şi în perioada dintre depunerea ofertei şi încheierea contractului. Inculpatul Z.C.C. a răspuns că lasă la aprecierea martorului cuantumul şi modalitatea de plată, iar la întrebarea martorului T.Z.P.D. dacă doreşte o sumă de bani care să-i fie plătită o singură dată sau doreşte o plată lunară, la o zi sau două după efectuarea plăţii de către S.C.Z.I. SRL către SC S.G. SRL, pe toată durata contractului, preconizată la 36 de luni, inculpatul Z.C.C. a arătat că preferă varianta plăţii lunare.

La jumătatea lunii martie 2010, la scurt timp după încheierea contractului, firma de pază SC S.G. SRL a început să-şi desfăşoare efectiv activitatea la firma S.C.Z.I. SRL, iar în jurul datei de 10-12 aprilie 2010 s-a făcut prima plată pentru prestaţiile efectuate.

La o zi sau două după efectuarea plăţii, martorul T.Z.P.D. l-a contactat pe inculpat, cu care s-a întâlnit la biroul acestuia, spunându-i că s-a făcut plata şi înmânându-i un plic în care se afla suma de 500 de euro. Cu această ocazie, martorul i-a spus inculpatului că suma este numai pentru o jumătate de lună şi l-a întrebat dacă este bine, inculpatul răspunzând afirmativ.

Astfel, a rămas stabilit ca inculpatul Z.C.C. să primească lunar suma de 1.000 de euro, pe toată perioada derulării contractului.

În baza acestei înţelegeri, martorul T.Z.P.D. i-a remis inculpatului Z.C.C. şi în lunile mai, iunie şi iulie câte 4.200 RON, echivalentul a 1.000 de euro. Sumele respective au fost înmânate în biroul inculpatului, cu excepţia lunii iunie, când inculpatul s-a întâlnit cu martorul în faţa blocului unde locuieşte, suma de bani fiindu-i remisă în autoturismul martorului.

La data de 1 august 2010, inculpatul Z.C.C. a plecat în concediu, stabilind cu T.Z.P.D. ca următoarea tranşă de bani, aferentă lunii august 2010, să-i fie remisă după întoarcerea din concediu.

La data de 23 august 2010, inculpatul l-a contactat telefonic pe martor, acesta nerăspunzând, astfel că l-a apelat ulterior, prilej cu care inculpatul i-a comunicat că s-a întors din concediu, martorul spunându-i că tocmai ce a plecat în concediu, că ştie că trebuie să rezolve cu „datoria”, stabilind să se întâlnească după ce şi T.Z.P.D. se va întoarce din concediu. Cu acea ocazie, inculpatul i-a spus martorului că trebuie să discute, întrucât a apărut o problemă legată de un agent de pază care îşi desfăşoară activitatea la firma S.C.Z.I. SRL

La data de 8 septembrie 2010, martorul l-a contactat telefonic pe inculpatul Z.C.C., comunicându-i că va veni în ziua respectivă la biroul acestuia. Cu ocazia acestei ultime întâlniri, inculpatul i-a relatat martorului că ar avea o nemulţumire în legătură cu serviciile prestate de firma SC S.G. SRL, fără a indica nume sau situaţii complete. Cu acest prilej, martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului un plic conţinând suma de 1.000 de euro, reprezentând suma aferentă lunii august.

2. S-a apreciat de către procuror că aspectele relatate de martorul denunţător T.Z.P.D. sunt confirmate atât de înregistrările audio-video ale convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental, cât şi de declaraţii ale martorilor audiaţi în cauză, precum şi de înscrisurile ataşate la dosar.

Astfel, din exploatarea autorizaţiilor nr. 31 din 19 aprilie 2010, 32 din 19 aprilie 2010, nr. 33 din 19 aprilie 2010, nr. 34 din 19 aprilie 2010, nr. 35 din 19 aprilie 2010, nr. 50 din 14 mai 2010, nr. 62 din 11 iunie 2010, nr. 76 din 21 iulie 2010, nr. 93 din 13 august 2010, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au rezultat următoarele:

La data de 13 mai 2010, în intervalul orar 12.16.30-12.44.20, martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului Z.C.C., în biroul acestuia, un plic în care se găsea suma de 4.200 de iei.

Scopul pentru care au fost primiţi de inculpat banii respectivi este cel arătat anterior, respectiv pentru intermedierea unor afaceri, rolul inculpatului Z.C.C. fiind acela de a trafica influenţa pe care o avea prin prisma relaţiei de prietenie, precum şi din poziţia sa de prim-procuror, asupra martorei R.C.I., manager al S.C.Z.I.R. SRL.

Imediat după primirea banilor, inculpatul a chemat o persoană, cu apelativul L., identificată ulterior în persoana martorului I.L., conducător auto la unitatea de parchet, solicitându-i acestuia să meargă şi să cumpere 1.000 de euro, înmânându-i plicul primit de la martorul T.Z.P.D. şi menţionând: „Că ai patruzeci şi două de milioane, o mie de euro, te rogi”. Conform imaginilor video, în intervalul dintre momentul primirii plicului şi momentul înmânării acestuia lui I.L., inculpatul nu a adăugat în conţinutul acestuia vreo altă sumă de bani.

Cu ocazia acestei discuţii, inculpatul i-a spus interlocutorului său: „am zis că mă-ntâlnesc şi cu C. astăzi, dar nu mă simt grozav!”, făcând referire la martora R.C.I.

Din aceeaşi discuţie a reieşit că întâlnirea cu R.C.I. a fost amânată pentru lunea următoare, inculpatul spunând următoarele:”?/atuncea luni o să stabilim. Şi o punem şi cu curăţenia. Eu aş mai vrea măcar asta de preluat, deşeuri. Că, dacă punem bazele acuma. anul ăsta, astea sunt afaceri care durează, o să dureze ani de zile!. Să iasă măcar o mie, două mii de euro pe… Păi, eu aşa o să-i spun: Mă C., dă. Trebuie să-mi dai şi mie ceva, că acuma, uite, pe reducerile astea.”. Este de subliniat făptui că inculpatul urmărea facilitarea, prin exercitarea influenţei asupra aceleiaşi persoane, R.C.I., a încheierii şi a altor contracte între SC S.G. SRL şi Z., în schimbul primirii unor beneficii materiale. Interesul inculpatului pentru astfel de intermedieri a rezultat şi din întrebarea pusă martorului: „şi, în afară de curăţenie şi asta, cam ce ar mai externaliza Z. - ul”.

În continuare, conform imaginilor video, în birou a intrat numitul I.L., care i-a înmânat inculpatului mai multe bancnote în monedă euro.

La data de 3 iunie 2010, la ora 10.54.57, martorul T.Z.P.D. I-a contactat telefonic pe inculpat, pentru a-i comunica că firma ce urma să preia serviciile de curăţenie de la Z. este înfiinţată şi că „este păcat să pierdem timpul”, inculpatul răspunzând: „păi, şi eu sunt la fel de interesat.”.

O discuţie telefonică avută la 14 iunie 2010, ora 18:32, confirmă poziţia de intermediar a inculpatului Z.C.C., care, contactându-l pe T.Z.P.D., îi relatează că este la sediul firmei S.C.Z.I.R. SRL împreună cu C.R. şi că este necesară o întâlnire.

Dialogul relevant este următorul:

T.Z.P.D.: „Sigur vin! Ce vă rog: dacă tot sunteţi cu dânsa, poate vorbiţi cu dânsa de chestia aia cu curăţenia.

Z.C.C.: Da, aia a picat. E altceva.

T.Z.P.D.: A picat aia?

Z.C.C.: Da, da!

T.Z.P.D.: Am înţeles. Şi o.

Z.C.C.: E. e. e dată, am vorbit. E altceva.

T.Z.P.D.: Am înţeles. Păi, haideţi că vorbim mâine atunci!

Z.C.C.: Tre. Tre să veniţi, că e altceva.

T.Z.P.D.: Am înţeles. Mâine sunt acolo, mâine la zece sunt acolo”,

O altă convorbire telefonică din 16 iunie 2010 confirmă că T.Z.D. s-a întâlnit cu inculpatul Z.C.C. la domiciliul acestuia din urmă, unde i-a remis o altă sumă de bani tot în legătură cu intermedierea contractului.

Dialogul relevant este următorul:

„T.Z.P.D.: „ Să trăiţi!.

Z.C.C.: Sunt pe drum, ca să zic aşa.

T.Z.P.D.: Ha, ha, ha! Am înţeles!

Z.C.C.: în juma de oră îs în fata blocului.

T.Z.P.D.: Am înţeles. In jumătate de oră ne vedem în fata blocului.

Z.C.C.: Bun. Toată stima!”

La numai două minute după această discuţie, mai exact la ora 14:46:03, martorul T.Z.P.D. confirmă unui apropiat al său, B.B.V., că urmează să se întâlnească cu inculpatul Z.C.C., folosind pentru acesta apelativul „V.”. Dialogul dintre cei doi a fost următorul:

T.Z.P.D.: „Da. Mă duc să mă văd cu V., că m-a sunat acum că .

B.B.V.. îi arde de bani!

T.Z.P.D.: Îți dai seama!

B.B.V.: îhîm! Bine.

T.Z.P.D.: Nu e. ştii că.

B.B.V.: Bă vorbeşte de .de curăţenie, mă!

T.Z.P.D.: Păi normal că vorbesc, că mă duc acum la el”.

În data de 16 iunie 2010, în jurul orei 15:10, martorul T.Z.P.D. se afla în apropierea domiciliului inculpatului, iar la ora 15:31:53, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora S.A., grefier şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, după care aceasta l-a sunat de la postul telefonic al parchetului, inculpatul solicitându-i să vorbească cu M. (patronul unei case de schimb valutar) pentru a cumpăra 1.500 de euro. Deşi inculpatul a folosit drept pretext pentru justificarea provenienţei banilor faptul că încasase salariul (pe data de 13 a lunii - n.n.), este certă existenta unei legături între primirea banilor de la martorul T.Z.P.D. şi solicitarea de a cumpăra euro, aşa cum a procedat şi cu prilejul precedentei primiri a banilor.

De asemenea, în data de 13 iulie 2010, în jurul orei 14:00, cei doi s-au întâlnit pe raza localităţii Sânnicolau Mare, unde Z.C.C. a primit suma de 4.200 RON.

Astfel, la 12 iulie 2010, ora 7.44.13., martorul T.Z.P.D. a purtat o conversaţie telefonică cu martorul B.B.V., acesta din urmă anunţându-l că „i-a băgat banii pentru V.”, „patru mii trei sute”. La finalul discuţiei, T.Z.P.D. a confirmat că va merge să ridice banii ce urmau a fi remişi inculpatului: „Bine, măi Hai că o să mă şi duc să-i scot lui V. banii să-i dau, vorba ta, să scăpăm de-o grijă!”.

La ora 9.36.06, martorul T.Z.P.D. l-a apelat pe inculpatul Z.C.C., dialogul fiind următorul:

Z.C.C.: O, toată stimai Chiar ziceam că ar trebui să ne vedem!

T.Z.P.D.: Păi, trebuie să ne vedem astăzi, neapărat!

Z.C.C.: La. la muncă, la muncă!

T.Z.P.D.: Şi eu tot la muncă sunt. întârziaţi mult astăzi pe la Sânicolau? Că nu ştiu dacă reuşesc să ajung acolo.

Z.C.C.: Aa. Astăzi Ti un pic cam problematic, da nu. nu mai bine ne vedem mâine?

T.Z.P.D.: Ba da, ba. ba da!

Z.C.C.: Hai să ne vedem mâine atuncea!”

La data de 13 iulie 2010, orele 10.23.59, martorul T.Z.P.D. l-a apelat pe inculpatul Z.C.C., acesta întrebându-l pe martor dacă vine în ziua respectivă la Sânnicolau, martorul răspunzându-i că în jurul orei 11.30-12 pleacă spre el.

Ulterior, conform imaginilor video, între orele 14.35.00-14.36.30, inculpatul Z.C.C., intrând în incinta biroului de la sediul Parchetului, a purtat un dialog, în biroul său, cu martorul I.L., conducător auto, căruia i-a înmânat mai multe bancnote, pe care anterior le introdusese în portofel, luându-le de pe biroul său, în scopul de a merge să cumpere 1.000 de euro. Suma totală înmânată martorului a fost de 4.250 lei.

S-a reţinut că este cert faptul că banii respectivi nu proveneau din salariu, aşa cum a încercat să sugereze cu ocazia audierii martorul I.L., deoarece chiar inculpatul, înainte de a-i înmâna banii martorului, a întrebat-o pe grefiera şefă S.A. dacă au intrat banii (ziua de 13 este data încasării salariilor în Ministerul Public).

Într-o convorbire telefonică avută la data de 23 august 2010, inculpatul şi martorul T.Z.P.D. au discutat în legătură cu „datoria” pe care o are T.Z.P.D. faţă de inculpatul Z.C.C., respectiv tranşa aferentă lunii august 2010, cei doi stabilind să se vadă după data de 5 septembrie 2010, când T.P.D. urma a reveni din concediu.

În cursul săptămânii 30.08-4 septembrie 2010, T.Z.P.D. a fost contactat telefonic de inculpat, nerăspunzându-i, întrucât se afla în străinătate.

La data de 6 septembrie 2010, urmare a apelului telefonic al inculpatului, martorul T.Z.P.D. l-a contactat pe acesta, stabilind să se întâlnească la 8 septembrie 2010 sau 9 septembrie 2010.

Scopul acestei întâlniri era acela de remitere către inculpat a tranşei de 1.000 euro aferente lunii august 2010.

La data de 8 septembrie 2010, inculpatul Z.C.C. şi martorul T.Z.P.D. au avut o ultimă întrevedere la biroul inculpatului din sediul Parchetului, inculpatul primind cu acea ocazie de la martorul T.P.D. suma de 1000 euro, reprezentând tranşa aferentă lunii august.

Dialogul purtat în mediul ambiental între inculpat şi martor, începând cu ora 12.55.24, a avut următorul conţinut:

„Z.C.C.: Mergem să mâncăm ceva?

T.Z.P.D.: Ăă.

Z.C.C.: Cum îi la mare, în Turcia, la.?

T.Z.P.D.: Cum? A.!

Z.C.C.:Nebunule!

T.Z.P.D.:Păi, da!? Ăă. Hai să.

T.Z.P.D.: Să nu se supere, da.

Z.C.C. :Nu.

T.Z.P.D.: Na, ştiţi cum e!

Z.C.C.: Da.

T.Z.P.D.: Ăă.

Z.C.C. : Eu de ce am spus că eu vreau. Acum eu am amânat să mă. să mă întâlnesc cu C.

T.Z.P.D.: Da.

Z.C.C. :Ăă. Ei tot or venit la mine că: „Domne,

că.” Deci, bănuiala care este?! Că. noi avem acuma nişte investigaţii

făcute acolo, da?

T.Z.P.D.: Da, da, da.

Z.C.C. : Că se scoate din greu şi s-a scos şi pe

vremea Iu. Ăă. înainte şi ăştia zic că.

T.Z.P.D.: Păi, bun, da modali.

modalitatea.

Z.C.C.: Şl ăştia zic că. c-au preluat şi actualii. T.Z.P.D.: Nu. Ai mei, vă spun exact că nu.

Z.C.C. : Da? Acuma ăsta D., rămâne între noi, da? Deci, ăsta.

T.Z.P.D.: Da, da.

Z.C.C.: l-a băgat la asta, Iu C. că nu-i de încredere băiatu, omu. Cum îl cheamă? Şefu.

T.Z.P.D.: C.?

Z.C.C.: Da, şefu de dispozitiv. T.Z.P.D.: Deci, eu pe ăla îl am. îl am din nouăzeci şi opt.

Z.C.C. :Acuma, noi avem nişte lucruri ăă. în derulare într-un dosar.

T.Z.P.D.: îhî!

Z.C.C.: Eu sper. Doamne fereşte, deci, îi avem sub. ăă. din toate punctele de vedere.

Z.P.D.: Am înţeles! Z.C.C. Tehnic şi operativ.

T.Z.P.D.: Da, da, da, da, da.

Z.C.C.: Că îs vreo câţiva şi din Arad, e unu care se ocupă şi cu trafic de ţigări şi care vând şi bunuri d-astea. T.Z.P.D.: îhî! îhî!

Z.C.C.: D-astea.[neinteligibil]. cu . [neinteligibil]. Nu ştiu ce!

T.Z.P.D.: Am înţeles! Am înţeles! Da, da, da. Cred că-s scumpe!

Z.C.C. : îs scumpe! Ăă. eu sper să. nu. dracu, să nu pice vreunul de la pază.

T.Z.P.D.: Nu. Şi dacă pică. n-am nici.

Z.C.C.: Da ce se poate face? Mutaţi. ?! Ăă. T.Z.P.D.: Nu, nu, nu. Deci, nu, haideţi să ne înţelegem. Dacă al meu e implicat. Z.C.C.: Eu. eu ce i-am spus Iu asta? Că ea ce zice? „Bă, vă ocupaţi voi, eu ce te rog.” T.Z.P.D.: Da. Z.C.C. : „Să. ăă. Dă-mi un pic de ” .[neinteligibil].

T.Z.P.D.: îhî! T.Z.P.D.[continuă dialogul ambiental - n.n.]: Nu, deci, haideţi să ne înţelegem! Dacă se dovedeşte implicarea unui agent d-al meu vreau. Deci, îi rupem. Nu. Z.C.C.: Aşa a spus asta.

T.Z.P.D.: Pentru că altfel. Nu, nu, nu.

Z.C.C.: Da, corect! Eu. care este? Pentru că eu

vreau protejarea acestui contract. D-aia i-am şi spus la C.: „Bă,

care îi eu vorbesc şi cu .[neinteligibil]. îi rupem gâtu, l-am terminat şi

l-am.”

T.Z.P.D.: Danu. danici. daştiţi

foarte clar că n-am taină. Nu.

Z.C.C.: Asta e!

T.Z.P.D.: Şi apropo de asta, deci, haideţi să ne înţelegem, noi când am. deci, ştiţi foarte bine discuţia, da? Z.C.C.: Da.

T.Z.P.D.: V-am spus clar că dacă

ne ajutaţi nu rămânem datori, că v-am simţit un pic cam supărat ia

telefon şi acuma, îmi cer scuze că s-a întârziat.

Z.C.C. :Nu, nu e nicio problemă! Nu. Pro.

pro.

T.Z.P.D.: Da la noi cuvântu e

cuvânt să ştiţi, deci, nu.

Z.C.C. : Nu e. nu e nicio problemă! Ăă. eu

asta am zis, zic: „Mă, să nu fie C. prăpăd că.!”

T.Z.P.D.: C., nu!

Z.C.C. : D. a venit şi-a tot băgat în cap la ăsta că.

T.Z.P.D.: C. s-a luat de nişte. ăă. oameni care, probabil, sunt protejaţi. Eu am avut o discuţie cu doamna C.. Ăă. şi probabil c-a deranjat-o cineva.

Z.C.C. : Se poate! Numai că, acuma, C. are totuşi încredere în cuvântu meu. Eu am şi început deja, am preluat eu nişte dosare de când am venit.

T.Z.P.D.: îhî!

Z.C.C. : Am început urmărirea penală, deja,

împotriva Iu aia, i-am adus să-l văd şi eu.

T.Z.P.D.: Lu aia cu. da, da, da, da.

Z.C.C. :Da. L-am adus pe şefu de secţie aicea.

T.Z.P.D.: Da.

Z.C.C.: Am început un dosar. cu.

T.Z.P.D.: îhî!

Z.C.C.: Tot prejudiciu de o sută cincizeci de mii

de euro acuma.

T.Z.P.D.: îhî!

Z.C.C. : Ăă. deja am discutat la I.P.J. Timiş

ăă. de introducerea unor oameni. o să vedem! Mergem pe alte.

T.Z.P.D.: Perfect! Şefu.

Z.C.C. : Pe mine ce mă interesează: protejarea

contractului, aia e cel mai important!

T.Z.P.D.: Păi, dumneavoastră credeţi că eu m-aş face de rahat? Păi, da pentru mine contractu ăsta. ă. Auziţi. eu vi i-am adus în euro. Nu-l …

Z.C.C.: E perfect!

T.Z.P.D.: Nu-i problemă, nu?

Z.C.C.: Nu, este. absolut perfect eu mă duc şi.

T.Z.P.D.: Am înţeles!

Z.C.C.: Mulţam fain!

T.Z.P.D.: îhî, bine!Z.C.C.: Mersi! Deci, atunci, aşa rămâne!

T.Z.P.D.: îhî.

Z.C.C.: Eu m-am mai dus la .[neinteligibil].

T.Z.P.D.: Păi, nu, ne vedem săptămâna viitoare, nu mai stau acuma.

Z.C.C.: îi mai mutăm, îi mai mutăm pe băieţi, îi mai belim. Da n-are rost!

T.Z.P.D.: Bun, perfect!

Z.C.C.: Deci, n-are rost! Pe de altă parte, pe de altă parte, clar preiau ceva de la Z..

T.Z.P.D.: Am înţeles!

Z.C.C.: Deci, clar preiau!

T.Z.P.D.: Foarte bine!

Z.C.C.: Ori deşeurile, ori. Şi asta cât „cât mai

repede, de la întâi. Şi asta vreau s-o facem împreună.

T.Z.P.D.: Păi, nu, nu, nu, nu!

Atenţie! îmi trebuie un pic de timp, trebuie utilaje.

Z.C.C.: Deci, ceva oricum preiau. Şi-atunci ori.ă.asta.ori.ă. Şi mai avem încă ceva aicea pe. pe zonă că vorba aia este de. Va fi mult de lucru.

T.Z.P.D.: îhî.

Z.C.C.: Având în vedere că vor fi tot felu de.

T.Z.P.D.: Am înţeles.

Z.C.C.: Au ăştia la Primărie treişcinci de milioane de.

T.Z.P.D.: Pf. .Ne vedem săptămâna viitoare, bine? Cu.

Z.C.C.: Păi, nu mergem acolo la .?

T.Z.P.D.: Vreau să. Vă rog! Vreau să ajung repede până la Z. şi după aia m-aş duce până dincolo la la.

Z.C.C.: A_, O.K.!

T.Z.P.D.: .la unguri să iau nişte

unguente pentru maică-mea, pentru picioare.

Z.C.C.: O.K.!

T.Z.P.D.: E rău!

Z.C.C.: Atu. Dar vreau să ne vedem săptămâna

viitoare să stăm mai mult de poveşti.

T.Z.P.D.: Ne vedem sigur Cum să nu?!

Z.C.C.: Bun! Mersi mult!

T.Z.P.D.: Să trăiţi, numai bine!

Z.C.C.: Ne vedem, trăiţi!”

La ora 13:26, după ce martorul T.Z.P.D. părăsea sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, organele de urmărire penală au intervenit şi au pătruns în incinta biroului utilizat de inculpat, unde, în prezenţa martorilor asistenţi C.C. şi S.S., precum şi a reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpatul a fost întrebat cu privire la sumele de bani pe care le deţine asupra sa. Inculpatul a relatat că nu ştie exact ce sume deţine şi că, ceva mai devreme, a venit în biroul său o persoană pe care o cunoştea şi care i-a remis un plic conţinând o sumă de bani, fără a şti cu exactitate cuantumul acesteia. Inculpatul a indicat primul sertar al biroului său ca loc unde a pus plicul primit.

Examinându-se conţinutul acestuia, s-a constatat că acesta conţine suma de 1.000 euro, în patru bancnote de 100 euro şi douăsprezece bancnote de 50 de euro. Procedându-se la examinarea în spectru UV a mâinilor şi a obiectelor de îmbrăcăminte aparţinând inculpatului, s-a constatat prezenţa pe ambele mâini, precum şi în zona buzunarelor şi în partea din spate a pantalonilor, a urmelor de praf verde fluorescent.

Anterior flagrantului, conform procesului-verbal din 8 septembrie 2010, s-a procedat la consemnarea seriilor bancnotelor primite de inculpat, precum şi la marcarea criminalistică a plicului în care se aflau acestea, cu substanţă chimică de culoare verde fluorescent, vizibilă în spectru UV, în interiorul plicului fiind înscrisă cu substanţă scripturală de culoare albastră, vizibilă în spectru UV, menţiunea „Trafic”. Suma de 1.000 de euro a fost pusă Ia dispoziţie de martorul denunţător T.Z.P.D., fiind restituită după finalizarea activităţilor operative.

Cu ocazia percheziţiei, au fost ridicate din biroul inculpatului mai multe înscrisuri ce priveau persoane din familia martorei R.C.I.: citaţie emisă la 22 iunie 2010, petent R.I.F., obiectul cauzei fiind plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată, în original, precum şi copii ale următoarelor acte: proces-verbal întocmit la 6 noiembrie 2008 de executorii judecătoreşti, la cererea creditorului R.I.F. şi somaţie din aceeaşi dată adresată pârâtului M.I., contract de asistenţă juridică încheiat între Cabinetul de avocat S.D., R.C.I. şi R.S., având ca obiect asistenţă juridică şi reprezentare în procesul penal - urmărire penală, plângere penală formulată de R.I.F. ş.a. şi adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

3. Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prin prisma probelor aflate la dosarul cauzei, s-au evidenţiat modalităţile prin care inculpatul a demonstrat ori a lăsat să se creadă că are influenţă asupra martorei R.C.I., calitatea acesteia de funcţionar, înţelegerea anterioară efectuării actului de către funcţionar, stabilită între inculpatul Z.C.C. şi reprezentantul firmei SC S.G. SRL cu privire la recompensarea materială a inculpatului pentru traficarea influenţei în scopul obţinerii unui contract, precum şi pericolul social al faptei reţinută în sarcina inculpatului.

Martorul T.Z.P.D. a declarat, aşa cum deja s-a arătat, că inculpatul Z.C.C. i-a comunicat, cu prilejul primei lor întâlniri, că îl poate pune în legătură cu unul dintre reprezentanţii firmei Z. şi „poate pune o vorbă bună” pentru perfectarea unui contract cu această firmă, cunoscând că firma care asigura paza la acel moment urma să finalizeze contractul aflat în derulare. Din contextul aceleiaşi discuţii, martorul a înţeles că inculpatul era foarte bun prieten cu directorul firmei Z., martora R.C.I.

Cu prilejul conversaţiilor ulterioare, martorul a perceput existenţa unei poziţii extrem de sigure adoptată de inculpat cu privire la posibilitatea încheierii contractului de pază între cele două firme.

Relatarea de către inculpat a unor amănunte din activitatea derulată de firma Z., a fost o împrejurare de natură a crea convingerea martorului cu privire la existenţa unei legături strânse între inculpat şi persoane din conducerea respectivei societăţi.

Cel mai important este însă faptul că inculpatul Z.C.C. avea funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, instituţia la care activa având în instrumentare mai multe cauze penale în care S.C.Z.I.R. SRL, cu sediul în localitatea Sânnicolau Mare, avea calitatea de persoană vătămată. Acest lucru era cunoscut şi de martorul T.Z.P.D., care a declarat că atât din interiorul firmei, cât şi din verificări personale, aflase că se comiseseră mai multe sustrageri de materii prime şi că directoarea R.C.I. nu era mulţumită de serviciile de pază, fapt ce i-a fost confirmat şi de inculpat.

Aşadar, inculpatul a lăsat să se creadă că, din poziţia de prim-procuror al instituţiei la care S.C.Z. avea cauze penale şi interese în recuperarea unor prejudicii, ar putea influenţa unele decizii ale conducerii firmei.

Martorul B.B.V., asociat la SC S.G. SRL, a relatat, în declaraţia cu caracter de denunţ dată la 27 iulie 2010, cât şi la audierile ulterioare, că a aflat de la martorul T.Z.P.D. că s-a obţinut contractul având ca obiect prestare servicii de pază cu S.C.Z.I.R. SRL în urma intervenţiei directe a inculpatului Z.C.C. pe lângă directorul R.C.I., cu care avea o relaţie foarte bună. Tot de la martorul T.P.D., B.V. a aflat că procurorul Z.C.C. este influent în zonă şi că îi putea ajuta şi în obţinerea altor contracte. Martorul a precizat că influenţa de care face vorbire se referă, atât în opinia sa, cât şi a lui T.P.D., cu care a discutat, la poziţia profesională pe care inculpatul o avea în zonă, respectiv aceea de prim-procuror.

Martora S.A., grefier şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, a declarat că inculpatul Z.C.C. şi martorul T.Z.P.D. luau masa împreună la hotelul-restaurant Z., al cărui manager era R.C.I..

Pe lângă declaraţiile date de martorii T.Z.P.D., B.B. şi S.A., traficarea influenţei de către inculpat pe lângă R.C.I. transpare, ca o continuare a activităţii infracţionale desfăşurată anterior perfectării contractului, şi din ansamblul conţinutului interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale monitorizate purtate cu martorul T.Z.P.D., inculpatul făcând tot timpul referire la contactele şi întâlnirile sale cu R.C.I. în acest sens este discuţia ambientală, purtată la 27 iulie 2010 de inculpat cu T.P.D., parte a dialogului fiind după cum urmează:

„T.P.D.: Şi de asta v-am întrebat şi de doamna C.. Dacă. A. Dacă tot am intrat cu paza şi merge bine. Z.C.C.: Da!

T.P.D.: aţi văzut că. Adică aţi văzut! Că dumneavoastră aţi vorbit. Vorbiţi şi pentru chestia cu ă. Căratul de deşeuri!

Z.C.C.: Am înţeles!”.

Astfel, inculpatul Z.C.C. a demonstrat că, atât prin prisma unei relaţii de prietenie, cât şi prin poziţia profesională deţinută, are influenţă asupra martorei R.C.I. pentru a o determina să încheie contractul de pază cu firma SC S.G. SRL.

R.C.I. are calitatea de reprezentant permanent al S.C.Z.I.R. SRL în baza unui contract de management remunerat încheiat de Z. cu SC R.R.M. SRL, martora fiind persoana fizică administrator al managerului. Rezultă astfel fără echivoc că martora R.C.I. era unica persoană care asigura managementul operativ al S.C.Z.I.R. SRL, fiindu-i delegat cu titlu permanent un set de atribuţii specifice: conducerea, cu depline puteri a gestiunii curente a societăţii, reprezentarea societăţii, operarea cu conturile bancare etc.

Aşadar, R.C.I. avea calitatea unei persoane care întruneşte cerinţele art. 147 alin. (2) teza II C. pen., potrivit cu care „prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”

Fiind audiată în calitate de martor, R.C.I. a declarat că inculpatul Z.C.C. i-a recomandat firma SC S.G. SRL pentru încheierea unui contract de audit al sistemului de pază, sugerându-i ulterior să încheie cu aceeaşi firmă şi un contract de servicii de pază. Martora a arătat că discuţia avută cu „domnul prim-procuror a contat în luarea hotărârii de a încheia contractul cu firma respectivă, întrucât a avut în vedere chiar poziţia acestuia de prim-procuror.

Referitor la înţelegerea anterioară încheierii contractului, pe care inculpatul Z.C.C. şi reprezentantul firmei SC S.G. SRL au stabilit-o cu privire la recompensarea materială a celui dintâi pentru traficarea influenţei, martorul T.Z.P.D. a declarat că, la propunerea inculpatului de a-i ajuta la încheierea contractului, făcută cu ocazia primei întrevederi a celor doi, i-a spus acestuia că este interesat de propunere şi că, dacă îi va ajuta să încheie un contract, „nu vor rămâne datori”, inculpatul nerespingând această promisiune.

De asemenea, martorul a relatat că în perioada februarie-martie 2010, după discutarea detaliilor contractului între S.C.Z. şi SC S.G. SRL, a reluat discuţia cu inculpatul Z.C.C., în legătură cu pretenţiile acestuia pentru sprijinul acordat la încheierea contractului, precizarea martorului fiind că acest subiect a mai fost discutat şi în perioada dintre depunerea ofertei şi încheierea contractului. Inculpatul Z.C.C. a răspuns că lasă la aprecierea martorului cuantumul şi modalitatea de plată, ajungându-se la o înţelegere în sensul efectuării unei plăţi lunare către inculpat pe toată durata contractului, preconizată la 36 de luni.

Despre această înţelegere a avut cunoştinţă şi martorul B.B.V. anterior încheierii contractului, aflând ulterior că martorul T.P.D. urma a-i da inculpatului suma de 1.000 de euro lunar.

Pentru demonstrarea derulării relaţiilor comerciale între cele două societăţi, la dosarul cauzei au fost depuse copii ale contractului de prestări de servicii de pază având ca perioadă de derulare intervalul 1 aprilie 2010-31 decembrie 2012, precum şi facturile emise de SC S.G. SRL pentru clientul S.C.Z. în perioada 31 martie 2010-30 iunie 2010. din conţinutul acestora a rezultat că plata serviciilor de către beneficiar se efectua în termen de 10 zile de la primirea de către beneficiar a facturii, facturile fiind emise la sfârşitul lunii. Procurorul reţine că aceste aspecte confirmă, o dată în plus, susţinerile martorului T.Z.P.D. în sensul că la o zi sau două după primirea banilor de către SC S.G. SRL îi erau remise şi inculpatului tranşele lunare. Se va observa că întâlnirile monitorizate ale inculpatului cu martorul T.P.D., cu ocazia cărora s-au remis sumele de bani, au avut loc la datele de 13 mai 2010, 16 iunie 2010, 13 iulie 2010, pentru luna august întârziindu-se plata din cauza concediilor.

înţelegerea anterioară efectuării actului pe care inculpatul a avut-o cu martorul T.P.D. a rezultat, fără echivoc, şi din conţinutul ultimei discuţii ambientale de la data de 8 septembrie 2010, când, legat de promisiunea răsplătirii materiale a inculpatului, în contextul întârzierii plăţii pe luna august, s-a purtat următoarea discuţie:

„T.Z.P.D.: Şi apropo de asta, deci haideţi să ne înţelegem, noi când am. deci, ştiţi foarte bine discuţia, da? Z.C.C.: Da.

T.Z.P.D.: V-am spus clar că dacă ne ajutaţi nu rămânem datori, că v-am simţit un pic cam supărat la telefon şi acuma, îmi cer scuze că s-a întârziat. Z.C.C. Nu, nu e nicio problemă. Nu. Pro. pro.

T.Z.P.D.: Da la noi cuvântu e cuvânt să ştiţi, deci, nu…

Z.C.C.: Nu e. nu e nicio problemă!” Inculpatul Z.C.C. s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie în faţa organelor de urmărire penală, atât la data constatării infracţiunii, cât şi la data prezentării materialului de urmărire penală. însă, în declaraţia dată în faţa completului de judecată de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 9 septembrie 2010, acesta a susţinut că suma de 1.000 de euro ce a fost găsită asupra sa cu ocazia constatării infracţiunii flagrante ar fi reprezentat un împrumut pe care l-ar fi solicitat martorului T.P.D. undeva în cursul lunii iulie. în aceste condiţii, procurorul a apreciat ca inexplicabilă poziţia martorului, de a-şi cere scuze pentru întârzierea plăţii, la data de 8 septembrie 2010. De asemenea, susţinerea inculpatului este contrazisă de conţinutul unei convorbiri telefonice avută la data de 23 august 2010, între inculpat şi martorul T.Z.P.D. când cei doi au discutat în legătură cu „datoria” pe care o are T.Z.P.D. faţă de inculpatul Z.C.C., respectiv tranşa aferentă lunii august 2010.

4. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de martorii T.Z.P.D. şi B.B.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, aceştia beneficiind de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, precum şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat cu privire la săvârşirea de către Z.C.C. a unei infracţiuni de luare de mită, faptă prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum şi cu privire la săvârşirea de către numitul S.C. a infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti efectuate în prezenta cauză, plângerea formulată separat de inculpat împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale fată de martorii T.Z.P.D. şi B.B.V. a fost respinsă ca nefondată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentinţa penală nr. 2475 din 22 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul penal nr. 296/295/2011 (filele 122-125 vol. III dosar instanţă), reţinându-se că cercetările cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă pentru care inculpatul Z.C.C. a fost trimis în judecată s-au declanşat ca urmare a denunţurilor formulate de T.Z.P.D. şi B.B.V.

S-a mai reţinut că sesizarea din oficiu în cauză a fost făcută pentru alte situaţii de fapt decât cea pentru care s-a dispus sesizarea instanţei de judecată, respectiv o informare care nu avea caracterul unui denunţ penal, formulată de numitul L.L.M., cu privire la implicarea magistratului Z.C.C., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare în comiterea unor fapte de corupţie în legătură cu un dosar penal referitor la S.C., dosar ce era instrumentat de procurori din cadrul unităţii de parchet menţionate. Pe de altă parte, la dosarul cauzei nu a mai fost identificată o altă sesizare din oficiu, ci doar cele două denunţuri formulate la data de 27 iulie 2010 de către T.Z.P.D. şi B.B.V., pentru care în mod legal procurorul de caz a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, „făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru această faptă”.

Soluţia instanţei este definitivă.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte disjungerea dispusă prin aceiaşi rechizitoriu, prin rezoluţia nr. 286/P/2010 din 10 ianuarie 2011 a DNA - Secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Z.C.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 254 C. pen. rap, la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum şi cu privire la săvârşirea de către numitul S.C. a infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constatându-se că faptele nu există. De asemenea, aceeaşi soluţie a fost dispusă si faţă de numitul L.L.I., reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 255 alin. 3 C. pen. (filele 72-73 vol. I dosar instanţă).

5. În cursul urmăririi penale, potrivit menţiunilor din rechizitoriu, au fost administrate următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile martorului T.Z.P.D. 27 iulie 2010, 28 iulie 2010, 24 august 2010 şi 8 septembrie 2010 (f. 76-78,79-85,86-91, 92-96, vol. I);

- declaraţiile martorului B.B.V. 27 iulie 2010, 29 iulie 2010, 30 iulie 2010 şi 22 septembrie 2010 (f.64-66,67-72,73-75, vol. I);

- declaraţia martorei R.C.I. din 8 septembrie 2010 (f. 37-39, vol. I);

- declaraţia martorei S.A. (f.27-30, vol. I);

- declaraţia martorului I.L. (f.25-26,vol. I);

- proces-verbal de ridicare documente de la T.Z.P.D. 28 iulie 2010 (f. 63, vol. I);

- proces-verbal de ridicare documente de la B.B.V. 29 iulie 2010 (f. 56, vol. I);

- procesul verbal de redare a dialogului ambiental dintre Z.C.C. şi doi interlocutori, din 13 mai 2010, în intervalele orare 11:18:02-11:34:10 şi 12:16:30-12:44:20, întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 08 iunie 2010 (f.20-48, vol. II);

- procesul verbal de redare a zece convorbiri telefonice întocmit la 12 iulie 2010 de Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (f. 63-71, vol. II);

- procesul verbal de redare a dialogului ambiental, dintre Z.C.C. şi T.P.D., din 23 iunie 2010 întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la 09 iulie 2010 (f. 57-59, vol. II);

- procesul verbal de redare a dialogului ambiental dintre Z.C.C. şi numitul L. din 13 iulie 2010, cuprins în intervalul 14:35:00 - 14:36:30, întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la 23 iulie 2010 (f. 79-82, vol. II);

- procesul verbal din 27 iulie 2010 de realizare a înregistrării audio-video şi imprimarea acesteia pe suport optic privind întâlnirea din 27 iulie 2010 dintre Z.C.C. şi T.P.D. (f.72-73, vol. II);

- procesul verbal de redare a dialogului ambiental dintre T.P.D. şi Z.C.C., din 27 iulie 2010 orele 13:03:08, întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 29 iulie 2010 (f. 87-97, vol. II);

- procesul verbal de redare a dialogului ambiental dintre Z.C.C. şi Budeanu Dumitru, din 20 iulie 2010 cuprins în intervalul 09:37:20-09:59:38 întocmit de Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 16 august 2010 (f. 98-111, vol. II);

- trei planşe foto care conţin imagini din zilele de 15 mai 2010, 23 iunie 2010 şi 13 iulie 2010 referitoare la activitatea numitului Z.C.C. (f. 113-130, vol. II);

- proces-verbal de redare a dialogului purtat în mediul ambiental de inculpat cu martorul T.P.D. la data de 8 septembrie 2010 (f. 69-86, vol. III);

- proces-verbal de marcare criminalistică şi planşă foto (f. 49-51, 56-62, vol. III);

- proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 8 septembrie 2010 şi planşă foto (f. 33-37, vol. III);

- note privind supravegherea operativă efectuată de D.G.I.P.I. (f. 12-15,6-18,19-24, vol. I);

- proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 6 septembrie 2010 (f. 1-11, vol. I);

- declaraţiile inculpatului Z.C.C. (f. 150-153, vol. III);

- suporţii optici inscripţionaţi astfel: COPIE 7; Copie 5; p.v. 08 iunie 2010 -2 ambientale; 5350/11-1/2010 - Tc15; 350/11-1/2010 - Tc19; 350/11-1/2010 - Te 17; nr. 36/TM din 24 iunie 2010, Aut 35, COPIE; nr. 135 din 19 aprilie 2010, nr. 5/TM/14 mai 2010-COPIE; 50/ll-1/2010- Te 25 şi 3 miniDV inscripţionate cu nr. 6, 8, 9.

II. La data de 28 octombrie 2010, instanţa de fond a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu judecarea cauzei de faţă, în condiţiile dispoziţiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen., repartizarea cauzei făcându-se aleatoriu, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 19 ianuarie 2011.

Prin încheierea de şedinţă din 3 mai 2011, pentru considerentele expuse pe larg, instanţa a respins ca nefondată cererea de constatare a nulităţii absolute a probelor administrate, a actelor procesuale şi procedurale întocmite, precum şi a întregului material de urmărire penală; a prorogat discutarea cererii de încetare a procesului penal formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât aceasta este prematur formulată, presupunând o rezolvare ce urmează a se da fondului cauzei; a respins ca neîntemeiată cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de inculpatul Z.C.C., prin apărător ales, în temeiul dispoziţiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., iar în baza dispoziţiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen. a constatat regularitatea actului de sesizare a instanţei.

La data 21 noiembrie 2011, inculpatul, prin apărător, a susţinut cererea de excludere a mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal sau neloial, considerând că acesta este admisibilă, întrucât se circumscrie dispoziţiilor art. 6 din CEDO, art. 2 C. proc. pen. cu privire la legalitatea procesului penal, art. 64 alin. (2) din acelaşi cod şi art. 91¹ alin. (9) C. proc. pen., cu privire la interceptările din mediul ambiental, cu motivarea că interesul reiterării acestor cereri rezultă din faptul că în situaţia în care acest punct de vedere va fi acceptat de instanţă, atunci orice referire făcută de procuror cu privire la aceste aspecte va fi înlăturată de instanţă.

A exemplificat în acest sens declaraţia dată de martora S.A. la urmărirea penală, iar în situaţia în care se va confirma susţinerea inculpatului cu privire la modalitatea de audiere a acesteia la parchet, urmează ca instanţa să ţină seama doar de declaraţia martorei dată în faţa instanţei. A mai arătat că autorizaţia de interceptare a fost dată pentru vechiul sediu în timp ce aceasta s-a realizat la noul sediu; că operaţiunile de punere în executare a autorizaţiilor au fost efectuate de către alte persoane decât cele care fuseseră delegate, respectiv de către D.G.I.P.I., în loc de lucrători de la Serviciul Tehnic al DNA, iar în situaţia în care nu existau mijloace tehnice de realizare, era necesar ca Serviciului Tehnic al DNA să se adreseze altor servicii speciale, considerând că s-a încălcat principiul instituţiei delegării, care are caracter personal.

Cu privire la modalitatea de punere în aplicare a autorizaţiei judecătorului, a arătat că acest fapt s-a realizat prin pătrunderi repetate într-un spaţiu privat, pătrunderi ocazionate pentru schimbarea bateriilor. A mai arătat că Înalta Curte a fost indusă în eroare de către procurori, întrucât primarul S.C., care făcea obiectul primului denunţ, fusese trimis în judecată de circa două săptămâni, iar între timp acesta a şi fost condamnat definitiv.

Prin încheierea de şedinţă din data de 9 decembrie 2011, instanţa a respins ca nefondată cererea de excludere a mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal sau neloial, pentru următoarele considerente:

Referitor la primul aspect invocat, cum că autorizaţia de interceptare a fost dată pentru o adresă corespunzătoare vechiului sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în timp ce interceptarea şi înregistrarea convorbirilor s-a realizat la noul sediu al unităţii de parchet, Curtea a constatat că această chestiune nu prezintă relevanţă, fiind vorba de o eroare materială, în condiţiile în care autorizaţia s-a dat pentru sediul respectivei unităţi de parchet, care-şi desfăşura activitatea, la acel moment, într-un singur imobil.

Cu privire la împrejurarea că parchetul s-a prevalat, pentru obţinerea autorizaţiei, de un denunţ ce privea o altă faptă decât cea care face obiectul prezentei cauze, Înalta Curte apreciază că au fost aplicate corespunzător dispoziţiile art. 91¹ C. proc. pen., la acel moment existând date (denunţul numitului L.L.M.) privind pregătirea săvârşirii unei infracţiuni, iar împrejurarea că nu s-a concretizat presupusa faptă care a stat la baza autorizării, nu prezintă relevanţă.

În ceea ce priveşte susţinerile vizând efectuarea activităţilor tehnice pentru punerea în exploatare a autorizaţiilor de către alte persoane decât cele care fuseseră delegate, respectiv de către D.G.I.P.I., în loc de lucrători ai Serviciului Tehnic al DNA, Curtea a constatat, de asemenea, că sunt neîntemeiate, fiind respectate dispoziţiile art. 91¹ şi următoarele C. proc. pen., inclusiv în ceea ce priveşte activitatea de punere în executare a măsurilor autorizate începând cu ordonanţa provizorie nr. 94715 aprilie 2010 a DNA şi continuând cu încheierile succesive ale I.C.C.J.

Din examinarea dosarului de urmărire penală reiese că există ordonanţe de delegare a lucrătorilor din cadrul Serviciului Tehnic al DNA începând cu data de 15 aprilie 2010 (fila 136 vol. II dosar urmărire penală), iar înregistrările audio - video a dialogurilor ambientale purtate de inculpat cu alte persoane, redarea dialogurilor ambientale precum şi a convorbirilor telefonice au fost realizate de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DNA - Serviciul Tehnic (ex. filele 57-59, vol. II, filele 75-78, vol. II, filele 79-82, vol. II, filele 54-55, vol. III filele 72-73, vol. III, dosar urmărire penală). De asemenea, planşele fotografice cuprinzând imagini din biroul inculpatului au fost realizate tot de Serviciul tehnic (filele 112-131, vol. II dosar urmărire penală). Referitor la notele de supraveghere operativă întocmite de D.G.I.P.I. (vol. I dosar urmărire penală), din procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare rezultă că acestea s-au realizat la solicitările procurorului din 19 aprilie 2010, 14 mai 2010 şi 21 iulie 2010 adresate MAI - D.G.I.P.I., în vederea executării dispoziţiilor instanţei.

Ca atare, prima instanţă a constatat că, în faza de urmărire penală, probatoriile au fost administrate în condiţii de legalitate, iar aspectele vizând pertinenţa şi relevanţa acestora urmează a fi apreciate la momentul soluţionării cauzei pe fond.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a procedat la ascultarea directă şi nemijlocită a inculpatului şi a martorilor din actele de urmărire penală, în sensul dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen., depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, după cum urmează:

- declaraţiile inculpatului Z.C.C. din 24 octombrie 2011 şi 27 aprilie 2012 (f. 215-220, vol. I şi f. 196. vol. III dosar instanţă);

- declaraţia martorului T.Z.P.D. din (f. 84-88, vol. II dosar instanţă);

- declaraţia martorului B.B.V. din 9 decembrie 2011 (f. 39-42, vol. II dosar instanţă);

- declaraţia martorei R.C.I. din 16 noiembrie 2011 (f. 257-260, vol. I dosar instanţă);

- declaraţia martorei S.A. din 21 noiembrie 2011 (f. 271-275, vol. I dosar instanţă);

- declaraţia martorului I.L. din 21 noiembrie 2011 (f. 269-270, vol. I dosar instanţă).

La cererea inculpatului, instanţa a admis şi au fost audiaţi următorii martori: M.M. - declaraţia din 30 ianuarie 2012 (f. 171-172, vol. II dosar instanţă); D.V.A. - declaraţia din 30 ianuarie 2012 (f. 173-174, vol. II dosar instanţă); T.G.R. - declaraţia din 30 ianuarie 2012 (f. 175, vol. II dosar instanţă); Ş.C. - declaraţia din 30 ianuarie 2012 (f. 176 -179, vol. II dosar instanţă); M.V.A. - declaraţia din 30 ianuarie 2012 (f. 180 -181, vol. II dosar instanţă); D.L.G. - declaraţia din 30 ianuarie 2012 (f. 182-183, vol. II dosar instanţă).

La termenul de judecată din 20 februarie 2012, prima instanţă a procedat la vizionarea înregistrărilor ambientale din data de 13 mai 2010, intervalul orar 12,16-12,44 şi audierea convorbirilor telefonice din datele de 14 iunie 2010 orele 18,32 şi 16 iunie 2010 - 4 convorbiri, iar la termenul din data de 28 februarie 2012 a fost audiată înregistrarea convorbirii telefonice din data de 13 iulie 2010, ora 10,23 şi a fost vizualizată înregistrarea ambientală din aceiaşi dată, intervalul orar 14,35 - 14,36,37, cu vizualizarea contorului de timp.

Totodată, în cursul cercetării judecătoreşti, la 28 februarie 2012, prima instanţă a încuviinţat, la cererea inculpatului efectuarea, la nivelul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei, a unei expertize criminalistice în vederea stabilirii autenticităţii înregistrărilor/interceptărilor efectuate în mediul ambiental indicate la pct. 1-5 din cererea de probatorii formulată de către inculpat, respectiv:

- înregistrarea ambientală efectuată în data de 13 mai 2010, în biroul inculpatului situat în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în intervalul orar 12:16:30 - 12:44:20;

- înregistrarea ambientală efectuată în data de 23 iunie 2010, în biroul inculpatului situat în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în intervalul orar 13: 46:30 -13:47:45;

- înregistrarea ambientală efectuată în data de 13 iulie 2010, în biroul inculpatului situat în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în intervalul orar 14:35:00 - 14:36:30;

- înregistrarea ambientală efectuată, în data de 27 iulie 2010, cu mijloacele tehnice aplicate pe corpul martorului T., începând cu ora 13:03:08;

- înregistrarea ambientală efectuată în data de 8 septembrie 2010, cu mijloacele tehnice aplicate pe corpul martorului T., începând cu ora 12: 55: 24, cu următoarele obiective:

a) dacă înregistrările/interceptările audio şi/sau video sunt autentice;

b) dacă înregistrările/interceptările conţin eventuale contrafaceri, intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte sau fraze);

c) dacă înregistrările/interceptările au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conţinute pe suporţii expertizaţi şi dacă elementele de timp inserate pe suporţii optici corespund momentului efectuării înregistrării originale sau celui al creării fişierelor.

Expertiza dispusă în cauză a fost efectuată, fiind întocmit Raportul de expertiză criminalistică nr. 138 din 26 aprilie 2012 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice întocmit de expertul criminalist autorizat G.P. (filele 23-34, vol. III dosar instanţă).

Potrivit concluziilor acestui raport, în baza considerentelor expuse în capitolul V. Observaţii preliminare cu referire la condiţiile în care o înregistrare audio sau audio-video digitală poate fi declarată autentică, în situaţia în care este foarte probabil ca, după realizare, în memoria internă a echipamentelor tehnice utilizate, înregistrările în litigiu să fi fost transferate pe suporturi optice (în vederea fixării şi protecţiei) şi în absenţa echipamentelor tehnice cu care se susţine că au fost realizate înregistrările/interceptările audio şi/sau video contestate, nu se poate stabili cu certitudine autenticitatea acestora. În opinia expertului, înregistrările înaintate spre expertizare pot reprezenta clone ale înregistrărilor originale, dat fiind că nu au fost descoperite în conţinutul acestora indicii de transferare prin reînregistrare.

Totodată, expertul a concluzionat că, în urma examinării cu echipamentele şi sistemele din dotarea INEC, înregistrările/interceptările examinate nu conţin eventuale contrafaceri, intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de cuvinte sau fraze).

Sub un ultim aspect, s-a mai concluzionat că, in absenţa din conţinutul înregistrărilor examinate a unor repere temporale general recunoscute, nu se poate stabili simultaneitatea realizării înregistrărilor cu evenimentele acustice şi vizuale pe care le conţin. Elementele de timp evidenţiate la vizionarea înregistrărilor în litigiu de pe suporţii optici examinaţi corespund momentelor efectuării înregistrărilor originale. Aceste elemente nu pot fi adăugate sau modificate ulterior, dar este de aşteptat să existe o dependenţă foarte strânsă a acestora în raport cu modul de funcţionare al echipamentului tehnic şi cu setarea ceasului intern al acestuia. Punerea la oră a echipamentului poate fi eventual realizată de către operator, ca etapă premergătoare realizării înregistrărilor.

III. Pe baza probelor administrate atât la urmărirea penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul Z.C.C. este procuror din data de 1 noiembrie 1995 şi a îndeplinit funcţia de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare (delegat sau numit) în perioadele 1 februarie 1999-23 iunie 2008 şi, respectiv, 1 noiembrie 2009-9 septembrie 2010.

Inculpatul l-a cunoscut pe martorul T.Z.P.D. în vara anului 2009, mai exact la data de 26 august 2009, când mai mulţi agenţi ai firmei SC S.G. SRL, pe care martorul o reprezenta în calitate de director zonal, au fost implicaţi în prinderea unor hoţi, context în care aceştia au fost audiaţi de către inculpat, care era şi procuror de serviciu, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare. În aceste împrejurări, martorul l-a transportat pe inculpat cu autoturismul personal din Timişoara, de la locuinţa inculpatului, la sediul parchetului, pe durata deplasării purtând discuţii privitoare la afacerile derulate de firmă, precum şi la interesul încheierii unor noi contracte pentru asigurarea pazei cu firme din zonă.

În acest context, potrivit declaraţiilor martorului T.Z.P.D., inculpatul Z.C.C. s-a oferit să îl pună în legătură cu reprezentantul firmei Z. pentru perfectarea unui contract cu această firmă, lăsând să se înţeleagă că era în bune relaţii cu directorul firmei Z., martora R.C.I. şi că-i poate face o recomandare în acest sens. Martorul T.Z.P.D. a fost încântat de idee, spunându-i inculpatului că în cazul în care demersul se va finaliza, societatea sa nu va rămâne datoare, promisiune acceptată de inculpat, care a încuviinţat, spunând că este „ok”.

Ulterior, martorul s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul (de circa 6-7 ori), abordând în principal aspecte privind un dosar ce avea ca obiect un furt dintr-un obiectiv pe care îl păzea, reluând însă şi discuţiile referitoare la încheierea unor contracte de prestări de servicii în zonă (martorul fiind interesat şi de alte activităţi în afara celor de pază), primind de fiecare dată asigurări că se va finaliza contractul de pază.

Aşa cum reiese din declaraţiile martorei R.C.I., anterior lunii ianuarie 2010, aceasta a discutat cu inculpatul despre SC S.G. SRL, în legătură cu un contract de audit al sistemului de pază şi, fără a putea preciza cine a adus în discuţie numele firmei, a arătat că inculpatul i-a recomandat această societate, având în vedere că a colaborat foarte bine cu martorul T., cu precizarea că, la data discuţiei, martora nu-l cunoştea pe acesta din urmă.

În acest context, la începutul anului 2010, inculpatul Z.C.C. l-a contactat pe T.Z.P.D. şi i-a comunicat, cu ocazia unei discuţii avută la biroul său de la parchet, că a discutat cu martora R.C.I. şi că poate merge la discuţii cu firma Z., în sensul de a prezenta o ofertă pentru încheierea unui contract de pază, solicitându-i martorului să îl ţină la curent cu stadiul discuţiilor.

Martorul s-a prezentat la sediul societăţii S.C.Z., unde a precizat că vine din partea inculpatului, a fost primit pentru scurt timp, deoarece martora R.C.I. avea programate alte activităţi, a lăsat oferta, iar peste circa o săptămână a transmis şi un draft de contract.

În prima fază, a fost încheiat contractul de audit sistem de pază şi securitate nr. 217/28 ianuarie 2010 (f. 40-41, vol. I, dosar urmărire penală) iar ulterior, având în vedere deficienţele constatate, precum şi un incident petrecut în luna februarie 2010 între preşedintele G.F.Z. şi reprezentanţi ai firmei de pază preexistente, martora R.C.I. a hotărât rezilierea contractului cu această firmă de pază - contractul având durată nedeterminată, comunicându-i despre acest aspect inculpatului, precum si faptul că a fost mulţumită de modul în care SC S.G. SRL a desfăşurat activitatea de audit. Cum inculpatul i-a replicat că, dacă tot este mulţumită de activitatea acestei firme, de ce nu încheie pentru viitor contractul de pază cu aceasta, martora a hotărât să analizeze oferta de la SC S.G. SRL, constatând că avea un preţ mai bun decât societatea anterioară şi o organizare ce presupunea mai puţini oameni, aspecte favorabile care au determinat-o să perfecteze contractul. Martora a precizat că, la luarea hotărârii, pe lângă aspectele menţionate, a contat şi discuţia purtată cu inculpatul, având în vedere poziţia acestuia de prim - procuror (fila 37-39, vol. l, dosar urmărire penală).

În perioada premergătoare încheierii contractului între S.C.Z. şi SC S.G. SRL, după discutarea detaliilor tehnice şi financiare, martorul T.Z.P.D. a mers la inculpat pentru a-i relata stadiul negocierilor, conform indicaţiilor primite, ocazie cu care a reluat discuţia în legătură cu recompensarea acestuia pentru sprijinul acordat, inculpatul Z.C.C. lăsând la aprecierea martorului cuantumul şi modalitatea de plată. Potrivit susţinerilor aceluiaşi martor, la întrebarea sa dacă inculpatul doreşte o sumă de bani globală sau o plată lunară, pe toată durata contractului, inculpatul Z.C.C. a arătat că preferă varianta plăţii lunare. În acest mod, a fost detaliată discuţia iniţială privind promisiunea de către martor, acceptată de către inculpat, a unui folos injust în schimbul influenţei acestuia din urmă pe lângă martora R.C.I. în vederea încheierii contractului de pază între firma administrată de aceasta şi cea la care martorul T.Z.P.D. era director zonal - stabilindu-se ca modalitate plata lunară pe toată durata contractului.

La jumătatea lunii martie 2010, firma de pază SC S.G. SRL a început să-şi desfăşoare efectiv activitatea la firma Z., iar în jurul datei de 10-12 aprilie 2010 s-a făcut prima plată pentru prestaţiile efectuate.

La o zi sau două după efectuarea plăţii, martorul T.Z.P.D. l-a contactat pe inculpat, cu care s-a întâlnit la biroul acestuia, spunându-i că s-a făcut plata şi înmânându-i un plic în care se afla suma de 500 de euro. Cu această ocazie, martorul i-a spus inculpatului că suma este numai pentru o jumătate de lună şi l-a întrebat dacă este bine, inculpatul răspunzând afirmativ. Astfel, martorul a înţeles că suma pe care trebuie să o remită lunar inculpatului Z. este de 1000 de euro, pe toată perioada derulării contractului, la acest moment fiind determinat şi cuantumul folosului injust ce urma a fi primit de inculpat.

În baza acestei înţelegeri, martorul T.Z.P.D. i-a mai remis inculpatului Z.C.C., în lunile mai, iunie şi iulie 2010 câte 4.200 lei, echivalentul a 1.000 de euro, iar în luna septembrie 2010, 1.000 euro, moment la care s-a realizat flagrantul. Sumele respective au fost înmânate în biroul inculpatului, cu excepţia lunii iunie 2010, când martorul s-a întâlnit cu inculpatul în faţa blocului unde acesta locuieşte, suma de banii fiindu-i remisă în autoturismul martorului, precum şi a lunii iulie 2010, când cei doi s-au întâlnit pe raza localităţii Sânnicolau Mare.

Astfel, potrivit înregistrării audio-video efectuată în biroul inculpatului, la data de 13 mai 2010, în intervalul orar 12.16.30-12.44.20, martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului Z.C.C., în biroul acestuia, un plic în care se găsea suma de 4.200 de lei. Imediat după primirea banilor, inculpatul a chemat pe martorul I.L., conducător auto la unitatea de parchet, solicitându-i acestuia să meargă şi să cumpere 1.000 de euro, înmânându-i plicul primit de la martorul T.Z.P.D. şi menţionând: „Că ai patruzeci şi două de milioane, o mie de euro, te rog!”. Conform imaginilor video, în intervalul dintre momentul primirii plicului şi momentul înmânării acestuia lui I.L., inculpatul nu a adăugat în conţinutul acestuia vreo altă sumă de bani, aspect perceput inclusiv cu ocazia vizionării nemijlocite de către instanţă a respectivei înregistrări.

Deşi inculpatul a contestat primirea tranşei din luna iunie 2010, când remiterea a avut loc în afara biroului său - şi deci nu există o înregistrare audio - video -, în cauză există alte dovezi indirecte care confirmă primirea banilor. Astfel, potrivit înregistrării convorbirii telefonice purtate între inculpat şi martorul T.Z.P.D., în data de 16 iunie 2010, ora 14:44, acesta din urmă şi-a dat întâlnire cu inculpatul în faţa blocului unde acesta locuia, iar potrivit înregistrării convorbirii telefonice purtate la aceeaşi dată de martorii T.Z.P.D. şi B.B.V. (ora 14:46), scopul întâlnirii era acela de a-i duce inculpatului o sumă de bani. De asemenea, la scurt timp după întâlnirea cu martorul, la ora 15:31, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora S.A., grefier şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, solicitându-i să vorbească cu M. (patronul unei case de schimb valutar) în vederea cumpărării a 1.500 de euro.

În ceea ce priveşte suma remisă în luna iulie 2010, din materialul probator aflat la dosarul cauzei reiese că, la data de 13 iulie 2010, în jurul prânzului, cei doi s-au întâlnit pe raza localităţii Sânnicolau Mare, unde Z.C.C. a primit suma de 4.200 RON, întâlnirea a fost stabilită telefonic la data 12 iulie 2010, ora 9.36.06, anterior, la ora 7.44.13, martorul T.Z.P.D. purtând o altă conversaţie telefonică, cu martorul B.B.V., din care rezultă că acesta din urmă „i-a băgat banii pentru V.”, „patru mii trei sute”. La finalul discuţiei, T.Z.P.D. a confirmat că va merge să ridice banii pentru a-i remite inculpatului.

La data de 13 iulie 2010, orele 10.23.59, martorul T.Z.P.D. I-a apelat pe inculpatul Z.C.C., anunţându-l că în jurul orei 11.30-12 pleacă spre Sânnicolau pentru a se întâlni.

Ulterior, conform imaginilor video înregistrate în biroul inculpatului între orele 14.35.00-14.36.30, inculpatul Z.C.C. a intrat în incinta biroului de la sediul Parchetului, a purtat un dialog cu martorul I.L., conducător auto, căruia i-a înmânat mai multe bancnote, pe care anterior le introdusese în portofel, luându-le de pe biroul său, în scopul de a merge să cumpere 1.000 de euro. Suma totală înmânată martorului a fost de 4.250 lei. Anterior înmânării banilor către martor, inculpatul o întrebase pe grefiera şefă S.A. dacă au intrat banii pe cârd - deoarece data de 13 a fiecărei luni este ziua încasării salariilor în Ministerul Public -, iar aceasta îi răspunsese în sens negativ, astfel că ipoteza ca banii să provină din salariu este improbabilă.

Relativ la suma de bani ce urma a fi plătită în luna august 2010, actele dosarului au relevat că, la începutul lunii august 2010, inculpatul Z.C.C. a plecat în concediu, stabilind cu martorul T.Z.P.D. ca banii să-i fie remişi după întoarcerea din concediu.

La data de 23 august 2010, potrivit înregistrării convorbirii telefonice purtate între inculpat şi martor, inculpatul l-a contactat pe martor şi i-a comunicat că s-a întors din concediu, martorul spunându-i că tocmai ce a plecat în concediu, că ştie că trebuie să rezolve cu „datoria”, stabilind să se întâlnească după ce şi el se va întoarce din concediu, respectiv pe data de 5 septembrie 2010.

La data de 6 septembrie 2010, urmare apelului telefonic al inculpatului, martorul T.Z.P.D. l-a contactat pe acesta, stabilind să se întâlnească la 8 septembrie 2010 sau 9 septembrie 2010.

La data de 8 septembrie 2010, inculpatul Z.C.C. şi martorul T.Z.P.D. s-au întâlnit în biroul inculpatului din sediul Parchetului, ocazie cu care inculpatul a primit de la martor suma de 1.000 euro, marcată criminalistic, reprezentând tranşa aferentă lunii iulie 2010.

Dialogul purtat în mediul ambiental între inculpat şi martor începând cu ora 12.55.24, relevă fără echivoc natura relaţiei apropiate dintre cei doi, interesul inculpatului pentru perfectarea unor noi contracte cu firma Z., în beneficiul său şi al martorului, precum şi primirea de la acesta a unei sume de bani în euro.

La ora 13.26, după ce martorul T.Z.P.D. a părăsit sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, organele de urmărire penală au intervenit şi au pătruns în incinta biroului utilizat de inculpat, unde, în prezenţa martorilor asistenţi C.C. şi S.S., precum şi a reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpatul a fost întrebat cu privire la sumele de bani pe care le deţine asupra sa. Inculpatul a relatat că nu ştie exact ce sume deţine şi că, ceva mai devreme, a venit în biroul său o persoană pe care o cunoştea şi care i-a remis un plic conţinând o sumă de bani, inculpatul indicând primul sertar al biroului său ca loc unde a pus plicul primit

Examinându-se conţinutul plicului, s-a constatat că acesta conţine suma de 1.000 euro, în patru bancnote de 100 euro şi douăsprezece bancnote de 50 de euro. Procedându-se la examinarea în spectru UV a mâinilor şi a obiectelor de îmbrăcăminte aparţinând inculpatului, s-a constatat prezenţa pe ambele mâini, precum şi în zona buzunarelor şi în partea din spate a pantalonilor, a urmelor de praf verde fluorescent.

IV. Analiza mijloacelor de probă administrate în cauză, inclusiv prin prisma criticilor formulate de inculpat pe parcursul cercetării judecătoreşti:

A. Înregistrările ambientale audio-video şi înregistrările convorbirilor telefonice.

1. Sub un prim aspect, inculpatul a susţinut că toate înregistrările efectuate în mediul ambiental, în biroul său (sediu profesional în care locuia efectiv), situat în imobilul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au fost efectuate nelegal, fără autorizarea instanţei de judecată şi cu încălcarea dispoziţiilor legale naţionale şi comunitare, respectiv a dispoziţiilor art. 8 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestora şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a tuturor actelor procedurale întocmite în baza acestor înregistrări, respectiv a procesului - verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 09 iunie 2010 de procurorii DNA (vol. I, fila nr. 112-115, dosar urmărire penală) şi a actelor întocmite în baza acestuia, inclusiv a rezoluţiei de începere a urmăririi penale din data de 06 septembrie 2010 (vol. III, fila nr. 95 - 97, dosar urmărire penală) şi a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 09 septembrie 2010 (vol. III, fila nr. 87 - 89, dosar urmărire penală), pentru următoarele motive:

a) Autorizaţiile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, efectuarea de înregistrări ambientale au fost emise cu specificarea că înregistrările urmează să fie făcute la biroul inculpatului, fiind indicată ca adresă a locului de muncă strada Belşugului nr. 14 din Sânnicolau Mare; or, aşa cum rezultă din adresa nr. 176/VI11/3/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, ataşată la dosar şi din adresa de contact indicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în perioada 14 aprilie 2010 - 15 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a avut şi are sediul în Sânnicolau Mare pe strada 16 Decembrie 1989, nr. 8, adresă la care, în mod evident, se află şi biroul inculpatului.

A arătat că, în perioada anilor 2004 - 2007, clădirea de pe strada 16 Decembrie 1989 s-a aflat în reparaţii capitale datorită stării de degradare, astfel că, în toată această perioadă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a deţinut, în acelaşi timp, în folosinţă, două imobile în oraşul Sânnicolau Mare şi anume: un imobil situat pe str. Belşugului, şi un imobil pe str. 16 Decembrie 1989, nr. 8, adresă la care funcţionează şi în prezent.

Raportat la acest fapt, a solicitat să se constate că autorizarea înregistrării şi stocării discuţiilor ambientale purtate în biroul inculpatului s-a făcut pentru o altă locaţie, neexistând nicio autorizaţie pentru adresa din Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8, jud. Timiş, ceea ce echivalează cu lipsa autorizaţiei pentru înregistrările efectuate în biroul inculpatului, că înregistrarea şi stocarea audio - video a discuţiilor purtate în biroul inculpatului s-a făcut în mod ilegal, iar probele obţinute astfel sunt nelegale.

Sub acest aspect, aşa cum s-a reţinut şi în încheierea de şedinţă din data de 9 decembrie 2011, Înalta Curte a apreciat că este vorba de o eroare materială, în condiţiile în care autorizarea a vizat biroul inculpatului din sediul unităţi de parchet la care funcţiona în calitate de prim-procuror, parchet care-şi desfăşura activitatea, la acel moment, într-un singur imobil, neavând relevanţă împrejurarea că autorizaţia de interceptare a fost dată pentru o adresă corespunzătoare vechiului sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în timp ce interceptarea şi înregistrarea convorbirilor s-a realizat la noul sediu al unităţii de parchet

Totodată, pe cale de consecinţă, Înalta Curte a apreciat ca nefondată şi cererea subsecventă de constatare a nulităţii absolute a procesului verbal de sesizare din oficiu, întocmit la data de 09 iunie 2010, sesizare care are la bază interceptarea şi înregistrarea convorbirilor purtate în acel spaţiu, precum şi a actelor întocmite în baza acestuia, inclusiv a rezoluţiei de începere a urmăririi penale din data de 06 septembrie 2010 şi a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii pena/e din data de 09 septembrie 2010.

b) Prin încheierile emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a autorizat efectuarea de înregistrări în mediul ambiental, inclusiv la sediul profesional, în baza autorizaţiei nr. 35 din data de 19 aprilie 2010 (vol. II, fila nr. 154, dosar urmărire penală) emisă în Dosarul nr. 7/2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul de caz din cadrul D.N.A., a emis, la data de 19 aprilie 2010, ordonanţa prin care a delegat Serviciul Tehnic din cadrul D.N.A. pentru punerea în executare a măsurilor autorizate. Ulterior, angajaţii D.N.A. au pătruns în biroul inculpatului unde au instalat, cu certitudine în corpurile de iluminat, aparatură de înregistrare audio-video .

A precizat inculpatul că această aparatură a fost instalată la sediul profesional aflat în imobilul din Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, jud. Timiş, cu scopul de a obţine indicii în baza cărora să poată construi o acuzaţie penală împotriva sa.

Biroul este compus din două încăperi, una fiind destinată activităţilor profesionale, iar în cea de-a doua inculpatul locuia efectiv, atât în timpul săptămânii cât si uneori în weekend. În cea de-a doua încăpere dormea peste noapte, avea obiecte personale, îmbrăcăminte, mâncare, etc. şi îşi petrecea o bună parte a vieţii private. Că în ultimii ani inculpatul locuia efectiv la sediul profesional era un fapt de notorietate, cunoscut în localitatea Sânnicolau Mare şi la nivelul Parchetului de lângă Tribunalul Timiş şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar aceasta se datora cheltuielilor mari şi navetei obositoare care ar fi presupus să se deplaseze zilnic de la locuinţa din Timişoara în oraşul Sânnicolau Mare, precum şi unei deteriorări a relaţiilor cu soţia sa.

Faţă de aceste susţineri, a considerat că raportat la jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului, noţiunea de domiciliu se aplică în speţă şi sediului profesional din Sânnicolau Mare, exemplificând cu motivarea Hotărârii Petri Sallinen şi alţii vs. Finlanda din 27 septembrie 2005, prin care Curtea a arătat că art. 8 privind inviolabilitatea domiciliului şi a corespondenţei se aplică şi sediului profesional al unei persoane, în măsura în care aceasta îşi desfăşoară o bună parte a vieţii sale private în acel spaţiu.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 8 din CEDO prin efectuarea de înregistrări ambientale în sediul profesional, unde care inculpatul îşi desfăşura atât activitatea profesională dar si o parte a vieţii private, Înalta Curte constată că împrejurarea potrivit căreia inculpatul a dat altă destinaţie celei de a doua încăperi, alăturată biroului propriu - zis, transformând-o din camera de şedinţă în cameră de odihnă, pentru a rămâne uneori peste noapte (1-2 nopţi săptămânal dar nu în fiecare săptămână - potrivit declaraţiei martorei S.A.) sau pentru a întreţine relaţii extraconjugale (câteva nopţi o dată pe lună sau la două luni - potrivit aceleiaşi declaraţii de martor), nu este de natură a atrage asimilarea sediului profesional cu domiciliul, întrucât inculpatul nu rămânea decât ocazional în această locaţie, neputându-se susţine că îşi petrecea în acest spaţiu o bună parte a vieţii sale private, astfel că nu se poate vorbi de o încălcare a inviolabilităţii domiciliului în sensul art. 8 din CEDO.

Pe de altă parte, chiar dacă am admite că inculpatul îşi desfăşura o bună parte a vieţii sale private în acel spaţiu, ingerinţa în dreptul său la inviolabilitatea domiciliului a fost licită prin raportare la prevederile art. 8 din Convenţie, fiind prevăzută în legislaţia română şi vizând un scop legitim, respectiv descoperirea unei infracţiuni de corupţie despre care existau date că urma a fi săvârşită de către inculpat; totodată, nu se poate susţine pertinent că ingerinţa a fost disproporţionată în raport cu scopul urmărit

De asemenea, susţinerile privind lipsa din încheiere a încuviinţării organelor de urmărire penală de a pătrunde în spaţiile private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmau a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice şi, pe cale de consecinţă, depăşirea limitelor acestei autorizaţii, nu sunt întemeiate, fiind vorba de operaţiuni tehnice inerente punerii în executare a autorizaţiei privind efectuarea de înregistrări ambientale.

În ceea ce priveşte susţinerea privind depăşirea limitelor autorizaţiei judecătorului, în sensul arătat, de către lucrătorii D.G.I.P.I., fără a avea delegarea procurorului, Înalta Curte constată, aşa cum a reţinut şi în încheierea din 9 decembrie 2011, că au fost respectate dispoziţiile art. 91/1 şi următoarele C. proc. pen., inclusiv în ceea ce priveşte activitatea de punere în executare a măsurilor autorizate, începând cu ordonanţa provizorie nr. 94 din 15 aprilie 2010 a DNA - în care se desemnează expres că înregistrările se vor efectua de către D.G.I.P.I., alături de SRI şi Serviciului Tehnic al DNA - continuând cu încheierile succesive ale I.C.C.J. Astfel, din examinarea dosarului de urmărire penală reiese că au existat ordonanţe de delegare a lucrătorilor din cadrul Serviciului Tehnic al DNA începând cu data de 15 aprilie 2010 (fila 136 vol. II), iar înregistrările audio - video a dialogurilor ambientale purtate de inculpat cu alte persoane, redarea dialogurilor ambientale precum şi a convorbirilor telefonice au fost realizate de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DNA - Serviciul Tehnic (ex. filele 57-59, vol. II, filele 75-78, vol. II, filele 79-82, vol. II, filele 54-55, vol. III filele 72-73, vol. III). De asemenea, planşele fotografice cuprinzând imagini din biroul inculpatului au fost realizate tot de Serviciul tehnic (filele 112-131, vol. II). Referitor la notele de supraveghere operativă întocmite de D.G.I.P.I. (vol. I), din procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, rezultă că acestea s-au realizat la solicitările procurorului din 19 aprilie 2010, 14 mai 2010 şi 21 iulie 2010 adresate MAI - D.G.I.P.I., în vederea executării dispoziţiilor instanţei.

c) Prin încheierea nr. 14 din data de 19 aprilie 2010 (filele nr. 146-149, vol. II, dosar urmărire penală), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a autorizat înregistrarea şi stocarea înregistrărilor ambientale ale comunicărilor privind întâlnirile dintre inculpat, S.C.G., L.L.M., D.F. şi alte persoane în legătură cu fapta ce făcea obiectul dosarului penal nr. 94/P/2010 al D.N.A., respectiv un denunţ formulat de L.L.M., prin care acesta sesiza organele judiciare că, prin intermediul lui, inculpatul urma să primească de la S.C.G. - primarul comunei Teremia Mare, jud. Timiş - o sumă de bani, pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul în care acesta era cercetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare pentru comiterea mai multor infracţiuni contra autorităţii şi de serviciu.

Inculpatul a solicitat a se constata că procurorii şi lucrătorii Serviciului Tehnic din cadrul D.N.A., depăşind limitele acestei autorizaţii, au procedat la instalarea şi montarea de aparatură de înregistrare în biroul din sediul parchetului şi au efectuat în permanenţă înregistrarea audio - video, fotografierea şi stocarea tuturor convorbirilor purtate în acest birou, inclusiv a celor personale. În acest sens, din procesul - verbal nr. X/2010 întocmit la data de 08 iunie 2010 de inspectorul principal N.T. - ofiţer de poliţie judiciară şi specialistul B.M., ambii din cadrul D.N.A. - Serviciul tehnic (vol. II, filele nr. 20 - 48), reiese că aceştia au procedat în mod nelegal la redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate la data de 13 mai 2010, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, între inculpat şi numiţii T.Z.P.D., F.M. şi I.L. (dialogurile neavând legătură cu fapta), iar la data de 9 iunie 2010, în baza analizării acestor înregistrări ilegale, procurorul a întocmit un proces verbal de sesizare din oficiu.

Referitor la această critică, Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 91² alin. (5) C. proc. pen. (text ce a fost introdus prin Legea nr. 356/2006, publicată în M. Of. din 7 august 2006, ce a intrat în vigoare ia data de 7 septembrie 2006) „convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 91¹ alin. (1) şi (2)”. Or, din înregistrarea discuţiilor purtate la data de 13 mai 2010, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, între inculpat şi numiţii T.Z.P.D. şi F.M. a reieşit, pe de o parte, că inculpatul a primit vizita numitului F.M., viceprimarul oraşului Sânnicolau Mare, acesta solicitându-i sprijin în soluţionarea favorabilă a unui dosar privind pe numitul T.T., conducător auto în cadrul primăriei, implicat în agresarea unor persoane iar, pe de altă parte, că martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului un plic în care se găsea suma de 4.200 RON, din discuţiile purtate între cei doi reieşind că scopul remiterii banilor era acela de intermediere a unor afaceri.

Înalta Curte a constatat că înregistrarea ambientală a acestor discuţii purtate în biroul inculpatului s-a făcut legal, în baza autorizaţiei emise de judecător, iar valorificarea lor a avut la bază dispoziţiile art. 91² alin. (5) C. proc. pen., existând indicii privitoare la pregătirea sau săvârşirea unor alte infracţiuni, motiv pentru care procurorul s-a sesizat din oficiu la data de 9 iunie 2010, în vederea efectuării de cercetări vizând posibile activităţi de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului comise de către inculpat.

În altă ordine de idei, susţinerea inculpatului în sensul că procurorul a folosit cu rea - credinţă aceste înregistrări pentru a justifica sesizarea din oficiu şi pentru a obţine autorizarea în continuare a interceptării şi înregistrării comunicaţiilor sale, deşi ştia că nu mai era posibilă implicarea sa în soluţionarea favorabilă a Dosarului penal nr. 913/P/2009 privind pe T.T., conducător auto la Primăria oraşului Sânnicolau Mare, întrucât rechizitoriul fusese deja emis, nu este întemeiată. Astfel, potrivit înscrisurilor depuse chiar de către inculpat, rechizitoriul în Dosarul nr. 913/P/2009 privind pe T.T. a fost emis la data de 27 mai 2010, iar instanţa a fost sesizată la data de 4 iunie 2010 (deci cu foarte puţin timp înainte de data sesizării din oficiu a procurorului, la 9 iunie 2010), astfel că nu se poate susţine cu temei că procurorul a inserat cu rea - credinţă această situaţie în procesul verbal de sesizare din oficiu, fiind foarte probabil ca acesta că nu fie la curent cu stadiul dosarului. De altfel, menţiunile din procesul verbal de sesizare din oficiu - în sensul că din discuţia purtată de F.M. cu inculpatul la data de 13 mai 2010 reiese că acesta din urmă i-a spus că se făcuse prezentarea materialului de urmărire penală, că rechizitoriul este în curs de redactare de către un alt procuror, dar că va mai ţine dosarul încă o săptămână înainte de a-l trimite la instanţă, timp în care trebuie obţinută o declaraţie de retragere a plângerii -, sunt confirmate de rechizitoriul emis în respectiva cauză, din care reiese că prezentarea materialului de urmărire penală se făcuse la data de 7 mai 2010, că rechizitoriul a fost emis la data de 27 mai 2010 (deci era în curs de redactare la data discuţiei), iar instanţa a fost sesizată la data de 4 iunie 2010 (chiar după mai mult de o săptămână de la data discuţiei). Aşadar, înregistrarea şi valorificarea discuţiilor purtate la data de 13 mai 2010, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, între inculpat şi numiţii T.Z.P.D. şi F.M. s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor procedurale aplicabile în materie, nefiind întemeiată solicitarea inculpatului de excludere a acestor probe, ca fiind obţinute în mod nelegal, în temeiul prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

d) A mai susţinut inculpatul că solicitarea înaintată instanţei pentru autorizarea interceptării şi înregistrării discuţiilor ambientale purtate în biroul său, interceptarea şi înregistrarea acestor convorbiri după data de 19 aprilie 2010 s-a făcut de către procurorii DNA cu încălcarea dispoziţiilor art. 91¹ alin. (7) C. proc. pen., deoarece, la data de 19 aprilie 2010, din actele premergătoare efectuate în legătură cu presupusa luare de mită pe care urma să o săvârşească inculpatul prin intermediul denunţătorului L. şi din conţinutul discuţiilor purtate de L. cu presupusul mituitor şi presupusul intermediar, a rezultat foarte clar că inculpatul nu urma să comită această faptă, susţinere confirmată ulterior de rezoluţia nr. 286/P/2010 din data de 10 ianuarie 2011, prin care procurorul a dispus faţă de inculpat, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu referire la denunţul formulat de L.L.M., neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, întrucât fapta nu există. Cu toate acestea, fără a respecta dispoziţiile imperative ale art. 91¹ alin. (7) C. proc. pen., conform cărora: „ procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia”, la data de 19 aprilie 2010, procurorul a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie confirmarea ordonanţei provizorii de interceptare dată în 15 aprilie 2010 şi autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor purtate de inculpat cu L., S. şi D. în legătură cu presupusa luare de mită, obţinând autorizarea instanţei la data de 19 aprilie 2010, iar prelungirea autorizaţiei s-a făcut pentru perioada 19 aprilie 2010 - 16 mai 2010, astfel încât durata totală a primei autorizaţii a depăşit maximul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile legale.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, pe parcursul urmăririi penale, nu s-au încălcat dispoziţiile art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen., deoarece, la data de 19 aprilie 2010, din actele premergătoare efectuate în cauză existau indicii cu privire la o posibilă faptă de luare de mită pe care urma să o săvârşească inculpatul prin intermediul denunţătorului L. (denunţul şi conţinutul discuţiilor purtate de L. cu presupusul mituitor şi presupusul intermediar). împrejurarea că, ulterior, la data de 10 ianuarie 2011, prin rezoluţia nr. 286/P/2010, procurorul a dispus faţă de inculpat, în temeiul art. 10 Iit. a) C. proc. pen., cu referire la denunţul formulat de L.L.M., neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, întrucât fapta nu există, nu justifică susţinerea inculpatului în sensul că procurorul trebuia să constate acest fapt încă de la data de 19 aprilie 2010 şi, pe cale de consecinţă, să înceteze de îndată interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor sale, deoarece procurorul a ajuns la această concluzie doar în urma efectuării de cercetări în cauză, neputându-i-se imputa că nu a întrevăzut această soluţie încă de la debutul cauzei.

Inculpatul a mai invocat reaua - credinţă de care a dat dovadă procurorul în aplicarea dispoziţiilor procedurale, întrucât a continuat să solicite instanţei autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi ambientale ale inculpatului pentru că urma să ia mită de la S., deşi ştia şi a ascuns instanţei că acest lucru a devenit imposibil, întrucât, la data de 30 iunie 2010, în cauza care îl privea pe acesta, se întocmise rechizitoriul, iar dosarul fusese înaintat Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Cu privire la acest aspect, prima instanţă a constatat că, deşi este real că rechizitoriul nr. 1014/P/2008/UPP privind pe inculpatul S.C.G. a fost emis la data de 30 iunie 2010, datele privind denunţul numitului L. şi posibila săvârşire de către inculpat a infracţiunii de luare de mită nu au stat la baza motivării solicitărilor de autorizare în continuare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi ambientale ale inculpatului, ulterior acestei date. Este adevărat că referatele procurorului şi încheierile instanţei întocmite ulterior datei de 30 iunie 2010 conţin referiri şi la această situaţie de fapt, însă doar pentru simplul motiv că, de fiecare dată, se făcea un istoric al solicitărilor anterioare şi a indiciilor ce au motivat autorizarea instanţei, fiind preluat conţinutul acestora. Astfel, din examinarea referatului din data de 14 iulie 2010 (filele 201-212, vol. II, dosar urmărire penală) reiese că în motivarea solicitării de prelungire a autorizării interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţilor inculpatului se fac referiri concrete la aspectele derulate în data de 13 iulie 2010, respectiv la împrejurarea că T. îi oferise inculpatului suma de 4200 lei şi că în discuţie era vorba şi de alte contracte; totodată, din încheierea de şedinţă nr. 31 din 14 iulie 2010 reiese că acestea şi alte noi aspecte au stat la baza încuviinţării prelungirii acordate de instanţă în vederea autorizării interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţilor inculpatului şi ale altor persoane, astfel că nu este întemeiată susţinerea inculpatului cum că solicitările ulterioare datei trimiterii în judecată a inculpatului S.C.G. s-au întemeiat pe considerentele legate de posibile fapte de corupţie în legătură cu instrumentarea dosarului penal al acestei persoane.

e). De asemenea, inculpatul a mai susţinut că înregistrările în mediul ambiental efectuate în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare sunt urmarea încălcării dispoziţiilor din legile speciale, din celelalte acte normative şi din protocoalele încheiate de Ministerul Public şi de unităţile de parchet cu Jandarmeria Română prin care se reglementează modalitatea şi condiţiile în care se face accesul în sediul Parchetelor, înregistrările fiind obţinute ilegal şi neputând fi folosite în procesul penal, considerând că, pentru a putea monta şi folosi aparatura tehnică specială audio şi video folosită la supravegherea inculpatului, lucrătorii D.N.A. au pătruns în mod repetat, fraudulos, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, situat pe str. 16 Decembrie 1989.

Cu referire la acest aspect, prima instanţă a reţinut că activităţile de punere în executare a măsurilor dispuse prin încheierile judecătorului, respectiv pătrunderea în spaţiile nominalizate pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice folosite pentru executarea măsurii supravegherii audio - video, sunt operaţiuni tehnice inerente punerii în executare a autorizaţiei privind efectuarea de înregistrări ambientale şi, chiar dacă nu sunt prevăzute în mod expres în încheiere, ele au fost efectuate în vederea punerii în aplicare a unei dispoziţii judiciare care, altfel, ar fi lipsită de conţinut, astfel că nu se poate vorbi de probe obţinute ilegal, cu depăşirea limitelor acestei autorizări şi nici de o pătrundere frauduloasă în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

De altfel, cercetările declanşate prin plângerea formulată de inculpat împotriva militarilor-jandarmi din cadrul Detaşamentului nr. 5 Sânnicolau Mare (care executau misiunea de pază la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare) pentru săvârşirea infracţiunilor de călcare de consemn prev. de art. 333 C. pen. - soluţionată iniţial prin neînceperea urmăririi penale - nu sunt încă finalizate, soluţia fiind infirmată în vederea declinării competenţei la Parchetul de pe lângă I.C.C.J., secţia de urmărire penală şi criminalistică, întrucât s-a constatat că făptuitorii sunt angajaţi ai D.G.I.P.I., ce nu au calitatea de militari care ar atrage competenţa parchetului militar.

În concluzie, cu aceste precizări care vin în completarea considerentelor încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2011, Înalta Curte a constatat că înregistrările ambientale audio-video realizate în perioada 19 aprilie 2010 - 08 septembrie 2010, în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, din localitatea Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, jud. Timiş, ca urmare a supravegherii audio - video, au fost obţinute cu respectarea cerinţelor de legalitate impuse de legislaţia procedural - penală şi, pe cale de consecinţă, pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, neexistând motive de excludere a acestora, în sensul dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

S-a reţinut că aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte legalitatea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice purtate între inculpat cu diverse persoane, precum şi între martorii B.B.V. şi T.P.D., dispuse prin aceleiaşi încheieri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că şi acestea vor fi folosite ca mijloace de probă în prezentul proces penal.

2. Sub un alt aspect, Înalta Curte a analizat în ce măsură înregistrările audio-video efectuate în mediul ambiental pot fi folosite ca mijloc de probă în cauză, în condiţiile în care inculpatul a contestat autenticitatea lor, precum şi relevanţa acestora în ansamblul materialului probator administrat în cauză, în raport de concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuată în cauză.

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 138 din 26 aprilie 2012 întocmit de Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei s-a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine autenticitatea înregistrărilor audio-video efectuate în mediul ambiental, supuse expertizării, dar că ele pot reprezenta clone ale înregistrărilor originale, dat fiind că nu au fost descoperite în conţinutul acestora indicii de transferare prin reînregistrare.

Pentru explicitarea acestei concluzii, expertul a considerat necesar să releve cu titlu de Observaţii preliminare unele definiţii ale termenilor folosiţi în conţinutul raportului, recomandaţi de I.O.C.E. în raportul G8 Proposed Principles for the Procedures Relating to Digital Evidence din martie 2000 şi anume:

Probă digitală - informaţie stocată sau transmisă în formă binară, prezentată în instanţă ca probă;

Probă digitală originală - suportul fizic şi acele date care au fost create pe acesta la momentul obţinerii lor;

Probă digitală duplicat - reproducere digitală cu acurateţe a tuturor datelor şi informaţiilor conţinute în suportul fizic original;

Copie - reproducere cu acurateţe a informaţiei conţinute pe suportul fizic sursă în datele independente de acesta.

Totodată, a arătat că abordarea problemei verificării autenticităţii îşi are izvorul atât în definiţiile de mai sus, cât şi în practica de examinare a înregistrărilor pe suport magnetic, fie acestea analogice sau digitale.

Potrivit standardului internaţional AES27-1996 (r2007) [4], o înregistrare audio pe suport magnetic este autentică dacă:

- a fost realizată simultan cu evenimentele acustice conţinute de aceasta (este originală);

- nu conţine intervenţii sub formă de decupări, inserări, sau alte elemente de contrafacere;

- a fost realizată cu echipamentul tehnic prezentat de parte.

În absenţa echipamentelor tehnice cu care au fost realizate înregistrările în litigiu - ce nu au fost prezentate expertului spre expertizare cu motivaţia că se află sub incidenţa Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate -, acesta nu a putut ajunge la concluzia de autenticitate certă a înregistrărilor respective, verificând doar ipoteze ce ţin de continuitatea înregistrărilor şi de posibilitatea ca evenimentele acustice/vizuale surprinse să fi avut loc în realitate aşa cum sunt redate în înregistrare.

Procedând la examinarea menţiunilor olografe şi datelor interne ale suporturilor optice primite, expertul a constatat că înregistrările în litigiu au fost transmise sub formă de clone sau copii. Din analiza formatului înregistrărilor a rezultat că acestea sunt realizate cu echipamente tehnice care îşi stochează în memoria internă datele acustice/vizuale surprinse. După realizarea înregistrărilor, în mod normal se eliberează memoria internă, pentru a se permite utilizarea echipamentelor la realizarea altor înregistrări, privind eventual alte cauze. Înregistrările din memoria internă se transferă pe suporturi optice neinscriptibile, în vederea protecţiei contra alterării accidentale. Aceste activităţi sunt documentate în dosarul cauzei, în conţinutul proceselor verbale privind activităţile de înregistrare, motiv pentru care, în vederea efectuării cu celeritate a lucrării, înregistrările prevăzute la art. 91³ C. proc. pen. nu au mai fost solicitate de către expert.

Procedând la examinarea înregistrărilor ambientale în litigiu, expertul a constatat că acestea sunt de două categorii:

a. înregistrări ambientale realizate cu echipament tehnic portabil, într-un format 640x480, cu sunet stereo 11025 Hz, proprietate a producătorului echipamentului, însoţite şi de un pachet software destinat redării acestora;

b. înregistrări ambientale realizate cu un echipament tehnic de supraveghere audio-video, probabil disimulat, într-o încăpere tip birou.

În ceea ce priveşte înregistrările din prima categorie, expertul a constatat - cu limitele date de metodele de examinare folosite -, că acestea nu au suferit intervenţii tehnice prin care să le fi fost modificat conţinutul. De asemenea, elementele de timp redate de programul menţionat sunt memorate în structura înregistrării şi nu pot fi adăugate sau modificate ulterior. Totuşi, este de aşteptat să existe o dependenţă foarte strânsă a acestora de modul de funcţionare al echipamentului tehnic şi de setarea ceasului intern al acestuia. Fixarea orei de la care începe să funcţioneze echipamentul poate fi realizată de către operator, ca etapă premergătoare realizării înregistrărilor. În absenţa din conţinutul înregistrărilor examinate a unor repere temporale general recunoscute, nu se poate stabili simultaneitatea realizării înregistrărilor cu evenimentele acustice şi vizuale pe care le conţin.

Referitor la înregistrările audio-video din a doua categorie, expertul a constatat că acestea sunt realizate sub o formă tipică pentru sisteme de supraveghere, iar informaţia privind data şi ora se găseşte în structura internă a înregistrării şi, în opinia expertului, provine de la echipamentul de înregistrare. Examinând comparativ cele 4 înregistrări suspuse expertizării, expertul a constatat că realizarea lor s-a făcut cu aceeaşi cameră video si, probabil cu acelaşi echipament tehnic de înregistrare, iar din analiza mişcării obiectelor şi persoanelor pe parcursul înregistrărilor nu a rezultat depistarea unor anomalii care să indice posibilitatea unor intervenţii tehnice prin care să fie modificat conţinutul imaginilor înregistrate.

Ca o concluzie comună celor două categorii de înregistrări examinate, înregistrările înaintate spre expertizare pot reprezenta clone ale înregistrărilor originale, dat fiind că nu au fost descoperite în conţinutul acestora indicii de transferare prin reînregistrare; totodată, nu au fost depistate anomalii evidente de ritm de vorbire/respiraţie care să indice posibilitatea existenţei unor intervenţii tehnice asupra înregistrării, nefiind identificate nici intervenţii tehnice de natură să modifice conţinutul înregistrărilor în litigiu (intervenţii/ştersături, intercalări de cuvinte sau fraze, etc).

Aşadar, cu privire la forţa probantă a înregistrărilor audio - video efectuate în cauză, în lipsa certitudinii autenticităţii înregistrărilor contestate şi a imposibilităţii stabilirii simultaneităţii realizării înregistrărilor cu evenimentele acustice şi vizuale pe care le conţin, având în vedere totodată că nu au fost depistate anomalii evidente de ritm de vorbire/respiraţie care să indice posibilitatea existenţei unor intervenţii tehnice asupra înregistrării, nefiind identificate nici intervenţii tehnice de natură să modifice conţinutul înregistrărilor în litigiu (intervenţii/ştersături, intercalări de cuvinte sau fraze, etc.).

Înalta Curte a apreciat că acestea pot fi acceptate ca mijloc de probă ce oferă o informaţie cu o valoare relativă, urmând a fi luate în considerare în măsura în care se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză .

B. Declaraţiile numiţilor T.Z.P.D. şi B.B. calitatea procesuală a acestora şi valoarea probatorie a declaraţiilor.

Inculpatul a susţinut că prin audierea în calitate de martori ai acuzării a făptuitorilor T.Z.D.P. si B.B.V. i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, aşa cum este prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, arătând că ascultarea acestora s-a făcut cu încălcarea de către procuror şi lucrătorii de poliţie judiciară a prevederilor art. 68 C. proc. pen.

Astfel, pornind de la denunţul lui L.L.M., formulat la data de 09 aprilie 2010 în legătură cu implicarea inculpatului în comiterea unor fapte de corupţie cu privire la un dosar penal care îl viza pe numitul S.C.G. - primar al comunei Teremia Mare din jud. Timiş, la data de 09 iunie 2010, D.N.A. s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 C. proc. pen., cu privire la săvârşirea de către inculpat a unor presupuse fapte de corupţie privind intermedierea unor afaceri pentru o firmă specializată în desfăşurarea de activităţi de pază şi protecţie, al cărei director zonal era numitul T.Z.P.D., iar asociat numitul B.B.V., arătând că, după ce aceştia au făcut declaraţii în scopul susţinerii acuzării, în mod nelegal, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă, cu motivarea că beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât la data de 27 iulie 2010 ar fi denunţat fapta organelor de urmărire penală, procurorul apreciind că sesizarea din oficiu anterioară a fost făcută pe alte situaţii de fapt decât cea pentru care s-a dispus sesizarea instanţei prin rechizitoriu.

A menţionat că motivarea procurorului raportat la dispoziţiile procedurale cu privire la modurile de sesizare a organelor de urmărire penală arată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este nelegală, în contradicţie cu actele aflate la dosarul cauzei.

În speţă, la data de 09 iunie 2010, D.N.A. s-a sesizat din oficiu în legătură cu presupuse infracţiuni de corupţie săvârşite de inculpat, precum şi de către T.Z.P.D. şi B.B.V., în legătură cu încheierea unui contract comercial, iar de la acea dată toţi trei aveau calitatea procesuală de făptuitori.

De altfel, de la acea dată, procurorii D.N.A. au solicitat şi obţinut de la instanţa de judecată autorizarea interceptării şi înregistrării comunicaţiilor telefonice efectuate de T.Z.P.D. şi B.B.V., în calitate de făptuitori, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În acest sens, la data de 11 iunie 2010, prin încheierea nr. 24, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a autorizat interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice ale lui B.B.V., fiind emisă autorizaţia nr. 62, iar la data de 14 iulie 2010, prin încheierea nr. 31, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a autorizat interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice ale lui T.Z.P.D. Aceste autorizaţii au fost prelungite la data de 21 iulie 2010, anterior aşa numitelor „declaraţii denunţ”, la acea dată ei fiind consideraţi făptuitori, aşa cum s-a menţionat în toate actele procedurale întocmite de procuror şi instanţă, până la data întocmirii rechizitoriului; or, prin acordarea de către procuror a unei clauze de „impunitate” pentru făptuitorii T. şi Bădiţa, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi transformarea acestora în martori ai acuzării, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în materie penală aşa cum este garantat în art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.

A mai arătat că, prin modul în care a procedat, procurorul din cadrul D.N.A. a încălcat şi principiul oficialităţii procesului penal prevăzut de art. 2 alin. (2) din C. proc. pen., principiu care mai poartă denumirea de „principiul obligativităţii începerii şi desfăşurării procesului penal”. Ca cerinţă a acestui principiu, procurorul avea obligaţia de a începe urmărirea penală, de a efectua cercetarea penală şi de a dispune trimiterea în judecată a făptuitorilor T.Z.P.D. şi B.B.V.

În concluzie, a solicitat să se constate că, urmare încălcării flagrante de către procuror a dispoziţiilor legale ce a avut drept consecinţă „transformarea” făptuitorilor T.Z.P.D. şi B.B.V. în martori ai acuzării, a fost încălcată echitatea procesului penal, astfel încât continuarea procesului penal faţă de inculpat se poate face doar cu consecinţa încălcării garanţiilor prev. de art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, arătând că încălcarea art. 68 C. proc. pen. cu privire la ascultarea numiţilor T.Z.P.D. şi B.B.V., pe lângă eventuale sancţiuni penale sau disciplinare, atrage în condiţiile art. 64 C. proc. pen. sancţiunea excluderii acestor mijloace de probă.

Cu privire la această critică adusă modulul de instrumentare de către procuror a urmăririi penale în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, într-adevăr, la data de 09 iunie 2010, D.N.A. s-a sesizat din oficiu în legătură cu presupuse infracţiuni de corupţie săvârşite de inculpat (două situaţii de fapt cu caracter infracţional petrecute la data de 13 mai 2010 în biroul inculpatului), precum şi de persoana neidentificată care apare în înregistrările audio-video din 13 mai 2010 (identificată ulterior ca fiind T.Z.P.D.) faţă de care urma a se efectua acte premergătoare sub aspectul infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, este real că, ulterior sesizării din oficiu, procurorul a solicitat autorizarea interceptării şi înregistrării comunicaţiilor telefonice efectuate de făptuitorii T.Z.P.D. şi B.B.V. (ex: prin încheierea nr. 24 din 11 iunie 2010, s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice ale lui B.B.V., fiind emisă autorizaţia nr. 62; prin încheierea nr. 31 din 14 iulie 2010 s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice ale făptuitorului T.Z.P.D., aceste autorizaţii fiind prelungite la data de 21 iulie 2010, când s-a dispus Inclusiv înregistrarea audio-video a comunicărilor în mediul ambiental şl luarea de imagini privind întâlnirile dintre T.Z.P.D. şi alte persoane).

Din examinarea conţinutului referatelor cu propunere de prelungire/reînnoire a autorizării interceptării şi înregistrării comunicaţiilor reiese că, la data de 14 iulie 2010, procurorul stabilise în mod cert identitatea persoanei care a remis inculpatului suma de 4.200 lei la data de 13 mai 2010, cu scopul determinat de a încheia contracte cu diverse instituţii publice si societăţi comerciale din localitatea Sânnicolau Mare, rolul inculpatului fiind acela „de a intermedia încheierea unor astfel de contracte prin traficarea influenţei” pe care o avea din poziţia de prim-procuror, „fiind certă intervenţia sa pe lângă unul dintre directorii firmei S.C.Z.I.R. SRL, în persoana numitei R.C.I.” (fila 208, vol. 11 dosar urmărire penală); de asemenea, din acelaşi referat (fila 211), reiese că, la data de 13 iulie 2010, în jurul orelor 14:00, cei doi s-au întâlnit pe raza localităţii Sânnicolau Mare, unde Z.C.C. a primit suma de 4.300 lei, astfel că până la acel moment, datele de anchetă evidenţiaseră că inculpatul „a primit de la făptuitorul T.Z.P.D., reprezentant al firmei de pază şi protecţie SC S.G. SRL Bucureşti, suma de aprox. 3.500 euro, în scopul bine determinat de a intermedia afaceri comerciale cu agenţi economici şi instituţii publice din localitatea Sânnicolau Mare, prin traficarea influenţei pe lângă reprezentanţii legali ai acestor entităţi juridice”.

Totodată, din referatul întocmit de procuror la data de 21 iulie 2010 (fila 259, vol. II dosar urmărire penală), reiese că, după punerea în executare a încheierii nr. 31 din 14 iulie 2010, din informaţiile obţinute, „s-a stabilit că făptuitorul T.Z.P.D. (…) acţionează ca intermediar între prim-procurorul Z.C.C. şi diverse persoane din judeţul Timiş, în scopul perfectării unor contracte pentru obiective de pază şi salubrizare”, motiv pentru care s-a solicitat autorizarea înregistrării audio-video a comunicărilor în mediul ambiental şi luarea de imagini privind întâlnirile dintre T.Z.P.D. şi alte persoane.

La data de 27 iulie 2010, numiţii T.Z.P.D. şi B.B.V. au dat fiecare „declaraţii cu caracter de denunţ” - potrivit menţiunilor din rechizitoriu, ulterior declaraţiile acestora fiind consemnate din poziţia de martor, pentru ca, prin rechizitoriu, să se dispună neînceperea urmăririi penale faţă de martorii T.Z.P.D. şi B.B.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la cumpărare de influenţă, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, apreciindu-se că aceştia beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la calitatea de făptuitori a celor doi şi la legalitatea soluţiei dispuse de procuror faţă de aceştia, Înalta Curte a reţinut că nu poate face aprecieri proprii, având în vedere că această chestiune a fost tranşată definitiv, în condiţiile reglementate de art. 278¹ C. proc. pen., plângerea formulată de inculpat împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale fiind respinsă ca nefondată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentinţa penală nr. 2475 din 22 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul penal nr. 296/295/2011 (filele 122-125 vol. III, dosar instanţă). Prin această hotărâre s-a reţinut că, în mod legal, procurorul de caz a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora „făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru această faptă”.

Pe de altă parte, Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea; or, în cauză, numiţii T.Z.P.D. şi B.B.V. nu au fost trimiţi în judecată şi nu ne aflăm nici în ipoteza în care procurorul să fi pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestora într-o eventuală extindere a procesului penal, astfel că, orice altă discuţie cu privire la participaţia penală a acestora apare ca inutilă, Curtea neputând cenzura dispoziţia procurorului de netrimitere în judecată a celor doi făptuitori în prezentul demers procedural.

În condiţiile date, declaraţiile date de cei doi în calitate de martor nu vor fi excluse ca mijloace de probă, în condiţiile art. 64 C. proc. pen., nefiind probată obţinerea lor în mod nelegal prin folosirea de promisiuni sau constrângeri - plângerea penală formulată de către inculpat împotriva procurorilor care au instrumentat urmărirea penală în condiţiile menţionate nefiind încă soluţionată -, urmând însă ca instanţa să aprecieze în ce măsură aceştia au dat dovadă de subiectivism, în raport de împrejurarea că, până la data de 27 iulie 2010 (când au formulat aşa-zisele declaraţii cu caracter de denunţ), actele de urmărire penală furnizaseră, în ceea ce îi priveşte, o serie de date certe sub aspectul cumpărării de influenţă, în sensul remiterii unor sume de bani inculpatului pentru intermedierea încheierii unor contracte comerciale, date ce puteau conduce la acuzarea lor.

Înalta Curte a constatat că, în concret, declaraţiile numiţilor T.Z.P.D. şi B.B.V., date începând cu data de 27 iulie 2010, au ajutat la stabilirea unei corecte situaţii de fapt - explicitând scopul remiterii către inculpat a unor sume de bani, ce rezultă din înregistrarea audio-video din biroul inculpatului - 13 mai 2010, precum şi din convorbirile telefonice din 16 iunie 2010 şi 12 iulie 2010 purtate între cei doi martori, al căror conţinut nu a fost contestat de inculpat -, ele coroborându-se cu alte declaraţii date în cauză de martorii R.C.I. - referitor la împrejurările încheierii contractului si discuţiile premergătoare acestui moment; S.A. - referitor la relaţia inculpatului cu R.C.I. şi T.Z.P.D., dar şi cu privire la schimburile valutare efectuate de inculpat; D.L.G. - referitor la aspectele tehnice ale încheierii contractului.

Sub un alt aspect, declaraţia numitului B.B.V. din data de 22 septembrie 2010 a fost contestată de inculpat prin prisma încălcării dispoziţiilor imperative ale art. 172 alin. (1) C. proc. pen. care garantează dreptul la apărare, respectiv audierea în lipsa avocatului ales care, la acea dată, fusese prezent la sediul parchetului, dar i se spusese că audierea nu va avea loc din cauza neprezentării martorului.

Înalta Curte a reţinut că deşi inculpatul a arătat că, în legătură cu ascultarea numitului B.B.V., a sesizat Inspecţia judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care efectuează verificări în legătură cu posibila săvârşire de către procuror a abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură cu rea credinţă, prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nu a depus până la finalizarea cauzei rezultatul verificărilor; pe de altă parte, inculpatul nu a solicitat administrarea unor dovezi în sensul arătat, de către instanţa fondului, cu ocazia cercetării judecătoreşti, astfel că instanţa nu este în măsură să facă aprecieri cu privire la posibila încălcare a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) C. proc. pen., prin audierea martorului după plecarea apărătorului ales al inculpatului, care fusese însă încunoştinţat cu privire la data şi ora audierii. Având în vedere însă că în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la 9 decembrie 2011, martorul B.B.V. a arătat că menţine declaraţia dată la urmărirea penală la data de 29 iulie 2010, detaliind toate aspectele relevante pentru cauză, Înalta Curte a reţinut, în principal, menţiunile cuprinse în aceste două declaraţii, cu precizarea că cele consemnate de procuror la data de 22 septembrie 2010, între orele 13:00 - 14:00, nu contravin acestor declaraţii.

Inculpatul a mai formulat critici ale probatoriului administrat în faza de urmărire penală sub aspectul contradicţiilor existente între declaraţiile succesive date de către T.Z.P.D. în ceea ce priveşte data la care l-a cunoscut pe inculpat, cine a adus în discuţie posibilitatea încheierii contractului de pază cu S.C.Z., care dintre ei a adus în discuţie presupusul folos, dacă inculpatul a făcut sau nu referiri concrete la persoana de la S.C.Z. pe lângă care urma să intervină, data şi modalitatea depunerii ofertei la S.C.Z., precum şi referitor la data şi procedura încheierii contractului de pază; totodată a invocat unele contradicţii între declaraţiile martorilor T. şi B., precum şi între cele ale martorilor T. şi R.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte constată că, deşi în parte reale, inadvertenţele din declaraţiile succesive ale martorului T.Z.P.D. nu sunt de esenţă şi nu alterează valoarea probatorie a acestora - de altfel relativă în condiţiile în care instanţa a reţinut doar acele elemente care se coroborează cu alte mijloace de probă -, ele datorându-se capacităţii de percepţie a martorului si trecerii timpului; de altfel, cu ocazia audierii martorului în cercetarea judecătorească nemijlocită, prima instanţă a insistat în lămurirea aspectelor esenţiale ale cauzei, inculpatul având, de asemenea, posibilitatea să-şi exercite drepturile procesuale în acelaşi scop, adresând întrebări martorului. Totodată, eventualele contradicţii între declaraţiile unor martori cu privire la anumite aspecte nu poate avea drept consecinţă caracterizarea respectivilor martori ca nesinceri, mărturia acestora fiind influenţată de cauze subiective si obiective ce nu le sunt imputabile.

C. Alte critici formulate de inculpat referitor la modul de obţinere a altor declaraţii de martor sau la întocmirea unor acte procedurale.

1. Inculpatul a susţinut că declaraţia martorei S.A. a fost consemnată de procuror la data de 29 septembrie 2010, între orele 12:00 - 13:15, (vol. I, filele nr. 27 - 30, dosar urmărire penală) cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 91 alin. (4) C. proc. pen. şi ale art. 68 alin. (1) C. proc. pen., cu motivarea că încălcarea cu rea - credinţă a normelor procedurale a fost comisă de procurorul de caz atunci când i-a prezentat conţinutul întregului material de urmărire penală numitei S.A., care avea calitate de martor şi atunci când, prin încălcarea dispoziţiilor art. 91 alin. (4) C. proc. pen., i-a adus la cunoştinţă aceleiaşi martore, înregistrările convorbirilor purtate de inculpat în perioada în care a fost interceptat (15 aprilie 2010 - 8 septembrie 2010), considerând că procurorul de caz a procedat în acest mod, prin încălcarea dispoziţiilor legale imperative, în scopul de a determina martorul să facă declaraţii neconforme cu adevărul, pentru a susţine o învinuire artificial creată, comportament care este expres interzis de art. 68 alin. (1) C. proc. pen.

A mai arătat că, deşi S.A. (grefier şef) şi I.L. (şofer) erau prezenţi în sediul DNA încă de la ora 10:00, procurorul a recurs la acelaşi procedeu pe care-l folosise şi la data de 22 septembrie 2010 cu ocazia audierii martorului B., spunându-i avocatului ales al inculpatului, ce se prezentase la sediul D.N.A. pentru audierile de la ora 11:00, că poate să plece, întrucât martorii nu vin. Numai faţă de insistenţele acestuia, de a fi chemat şi la o altă oră dacă martorii vor veni, după aproximativ 15 minute de la plecarea din sediul D.N.A., avocatul ales a fost rechemat telefonic, pentru a asista la audierea celor doi martori, procurorul spunându-i explicit că stătea de mai mult timp la discuţii, în birou, cu martora S.A.. Cu ocazia acestor discuţii, anterioare audierii, martorei i s-au prezentat date ale anchetei penale, inclusiv conţinutul convorbirilor purtate de inculpat cu colegi de serviciu - procuror M.M., aspect care a devenit public după ce, la întoarcerea martorei S.A. la serviciu, aceasta i-a reproşat procurorului M.M. că făcuse anumite aprecieri cu privire la persoana sa în cadrul discuţiilor purtate cu inculpatul.

Referitor la această critică ce vizează încălcarea principiului loialităţii în obţinerea probelor, Înalta Curte a constatat că nu este întemeiată, inculpatul neproducând dovezi în acest sens, respectiv nu a depus până la finalizarea cercetării judecătoreşti un raport de inspecţie referitor la sesizarea pe care a adresat-o CSM în legătură cu ascultarea martorei S.A. în condiţiile arătate iar, pe de altă parte, cercetarea judecătorească nu a confirmat aceste susţineri, martora S.A. afirmând, cu ocazia chestionării de către instanţă, că ajunsese la sediul DNA doar cu câteva minute înaintea avocatului inculpatului şi a avut un schimb de replici cu procurorul anchetator pe chestiuni neutre legate de concedii, în timp ce era pregătit calculatorul pentru consemnarea declaraţiei; totodată a precizat că nu i s-au pus la dispoziţie spre audiere sau vizionare înregistrări audio-video înainte de momentul audierii sau după acest moment

În consecinţă, solicitarea inculpatului de fi aplicate dispoziţiile art. 64 alin. (2) din C. proc. pen., deoarece declaraţia numitei S.A. a fost consemnată ilegal de procuror, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 91 alin. (4) C. proc. pen. şi ale art. 68 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi primită.

2. Inculpatul a mai învederat că procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante întocmit la data de 08 septembrie 2010 de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A. la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, jud. Timiş, ce cuprinde inclusiv aspectele legate de percheziţia domiciliară asupra biroului pe care îl utiliza, este lovit de nulitate absolută, întrucât au fost încălcate flagrant prevederile constituţionale cuprinse în art. 27 din Constituţia României, care garantează inviolabilitatea domiciliului, precum şi prevederile art. 8 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, arătând că, aşa cum rezultă din încheierea nr. 43 din data de 07 septembrie 2010, dată în dosarul nr. 17/2010 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (vol. III, filele nr. 25-26, dosar urmărire penală ) şi Autorizaţia de percheziţie nr. 2/07 septembrie 2010 ( vol. III, fila nr. 27, dosar de urmărire penală), la cererea procurorilor D.N.A. a fost autorizată efectuarea unei percheziţii domiciliare asupra biroului utilizat de către inculpat, de la locul de muncă, situat în „Sânnicolau Mare, str. Belşugului, jud. Timiş”, adresă pentru care Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 318 din 07 septembrie 2010, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat efectuarea percheziţiei (vol. III, filele nr. 1 - 7).

Din procesul verbal întocmit la data 08 septembrie 2010 (vol. III, filele nr. 33-37, dosar urmărire penală), a rezultat că percheziţia domiciliară a fost efectuată în imobilul situat în Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989, jud. Timiş, pentru care nu exista autorizaţie emisă de judecător în condiţiile art. 100 şi urm. C. proc. pen. şi nici încuviinţare din partea Consiliului Superior al Magistraturii, arătând că atât procedura flagrantului şi percheziţiei, cât şi înscrisurile întocmite şi cele constatate sunt lovite de nulitate absolută, iar ridicarea oricăror bunuri şi documente este ilegală.

În concluzie, în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. pen., a solicit să se constate că mijloacele de probă administrate, urmare a percheziţiei domiciliare, au fost obţinute în mod ilegal şi nu pot fi folosite în procesul penal, iar procesul verbal de efectuare a flagrantului este de asemenea lovit de nulitate.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte a constatat - fără a relua motivele expuse pe larg în secţiunea IV.A. a) şi b) -, că ne aflăm în prezenţa unei erori materiale, iar biroul inculpatului nu se bucura de garanţiile constituţionale privind inviolabilitatea domiciliului, astfel că actele procedurale încheiate în acea împrejurare şi mijloacele de probă obţinute în urma percheziţiei domiciliare, nu sunt invalide, în sensul art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

V. Încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului. Examinarea apărărilor formulate de inculpat privitor la încadrarea juridică şi, respectiv, situaţia de fapt.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Z.C.C., Înalta Curte a reţinut că elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori în acceptarea de promisiuni sau daruri.

A primi bani sau alte foloase înseamnă primirea, de către făptuitor, a unei sume de bani, bunuri, iar a pretinde înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii ca să i se dea bani sau bunuri. A accepta promisiuni sau daruri însemnă a-ţi manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite, nefiind obligatoriu ca folosul injust să fie determinat în momentul acceptării promisiunii.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, legea nu cere ca influenţa să fie reală, fiind suficient pentru reţinerea acesteia lăsarea numai a impresiei, necorespunzătoare realităţii, că autorul ar avea trecere, influenţă asupra unui funcţionar.

Chiar dacă persoana căreia i s-au pretins bani sau alte foloase are îndoială cu privire la influenţa făptuitorului, dar totuşi îi dă bani sau bunuri ori alte foloase, acceptând riscul unei influenţe inexistente, şi în acest caz infracţiunea de trafic de influenţă este consumată. Ceea ce interesează este ca influenţa reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.

În cauza dedusă judecăţii, analiza în ansamblu a probelor administrate infirmă versiunea inculpatului în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu există sau, chiar dacă ar exista, nu intră în sfera ilicitului penal ori nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Astfel, aşa cum s-a reţinut în Secţiunea III, pe fondul discuţiilor purtate în vara anului 2009 - când martorul T.Z.P.D. l-a cunoscut pe inculpatul Z.C.C. cu prilejul instrumentării unei cauze penale (discuţii privitoare la afacerile derulate de firma reprezentată de martor, precum şi la interesul încheierii unor noi contracte pentru asigurarea pazei cu firme din zonă), ocazie cu care inculpatul s-a oferit să-l sprijine la încheierea unui contract cu S.C.Z., acceptând promisiunea unei recompense în cazul finalizării acestui demers, discuţii ce au fost reluate de martor atunci când l-a revăzut pe inculpat pe parcursul următoarelor luni; la începutul anului 2010, inculpatul l-a contactat pe martor şi i-a comunicat că a discutat cu martora R.C.I. şi că poate merge la discuţii cu firma Z., în sensul de a prezenta o ofertă pentru încheierea unui contract de pază, solicitându-i martorului să îl ţină la curent cu stadiul discuţiilor. Martorul a lăsat oferta, iar peste circa o săptămână a transmis şi un draft de contract, iar în prima fază, a fost încheiat un contract de audit sistem de pază şi securitate, pentru ca ulterior, având în vedere deficienţele constatate, precum şi un incident petrecut în luna februarie 2010 între preşedintele G.F.Z. şi reprezentanţi ai firmei de pază preexistente, martora R.C.I. să hotărască rezilierea contractului cu această firmă de pază, acceptând oferta SC S.G. SRL, constatând că avea un preţ mai bun decât cea anterioară şi o organizare ce presupunea mai puţini oameni, aspecte favorabile care au determinat-o să perfecteze contractul; în plus, la luarea hotărârii, pe lângă aspectele menţionate, martora a avut în vedere şi discuţiile purtate cu inculpatul referitor la această firmă, luând în considerare poziţia acestuia de prim - procuror.

În perioada premergătoare încheierii contractului între S.C.Z. şi SC S.G. SRL, după discutarea detaliilor, martorul T.Z.P.D. a mers la inculpat pentru a-i relata stadiul negocierilor, conform solicitării acestuia, ocazie cu care a reluat discuţia în legătură cu recompensarea pentru sprijinul acordat, inculpatul Z.C.C. lăsând la aprecierea martorului cuantumul şi modalitatea de plată. Potrivit susţinerilor aceluiaşi martor, la întrebarea sa dacă inculpatul doreşte o sumă de bani globală sau o plată lunară, pe toată durata contractului, inculpatul Z.C.C. a arătat că preferă varianta plăţii lunare.

În raport de această situaţie de fapt, Înalta Curte a reţinut că fapta săvârşită de inculpat, aşa cum a fost descrisă mai sus, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, care s-a consumat în vara anului 2009, prin acceptarea promisiunii unui folos necuvenit, nedeterminat la acel moment, în schimbul influenţei sale pe lângă martora R.C.I. - ce exercita managementul operativ al S.C.Z.I.R. SRL - în vederea încheierii contractului de pază între S.C.Z. şi SC S.G. SRL, promisiune ce a fost detaliată, sub aspectul modalităţii folosului - o sumă de bani ce urma a fi plătită lunar pe toată durata derulării contractului -, în primăvara anului 2010 (lunile februarie-martie), în perioada premergătoare încheierii contractului, Totodată, elementul material al infracţiunii s-a realizat şi într-o altă modalitate normativă, alternativă, respectiv prin primirea efectivă a unor sume de bani, ulterior încheierii contractului şi încasării primei facturi, la jumătatea lunii aprilie 2010, când martorul T.Z.P.D. i-a înmânat inculpatului un plic în care se afla suma de 500 de euro, cu precizarea că reprezintă recompensa numai pentru o jumătate de lună, inculpatul fiind de acord cu acest cuantum, fiind astfel determinat şi cuantumul folosului necuvenit ce trebuia remis lunar inculpatului (1.000 de euro), din care s-au plătit efectiv tranşele aferente lunilor aprilie, mai, iunie şi iulie 2010.

În ceea ce priveşte forma infracţiunii, Înalta Curte a constatat că deşi fapta de trafic de influenţă comisă de inculpat s-a consumat în varianta acceptării promisiunii unui folos necuvenit, fiind urmată de primirea efectivă a 4 tranşe lunare, echivalentul a 1.000 euro (în luna aprilie primind însă doar 500 euro, pentru o jumătate de lună), săvârşirea mai multor ipostaze ale elementului material (acceptarea promisiunii şi primirea) în raport cu acelaşi cumpărător de influenţă, nu răpeşte faptei caracterul de infracţiune unică prin natura ei, neaplicându-se regulile formei continuate.

Înalta Curte nu poate reţine ca fiind întemeiată critica inculpatului privitoare ia imposibilitatea consumării infracţiunii în vara anului 2009, prin acceptarea promisiunii unei „recompense băneşti” de la martorul T.Z.P.D., întrucât la acea dată abia îl cunoscuse pe martor şi era ilogic să aibă astfel de discuţii cu un necunoscut, susţinerea sa fiind infirmată de probele dosarului ce denotă evoluţia relaţiei sale cu martorul şi interesul constant pentru realizarea unor venituri suplimentare ; totodată, inculpatul a arătat că varianta avansată de procuror - în sensul că acceptarea s-a manifestat sub forma nerespingerii promisiunii (afirmaţie expresă şi explicită, subliniată chiar, făcută la pagina 40 din rechizitoriu) - nu poate conduce decât la achitarea sa, deoarece nerespingerea promisiunii nu este încriminată de lege.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte a constatat că modul în care a reacţionat inculpatul la promisiunea făcută de martorul T.Z.P.D., aceea „de a nu rămâne datori” dacă inculpatul îi va sprijini cu demersuri la reprezentantul S.C.Z. în vederea încheierii unui contract de pază - încuviinţând că este ok, echivalează cu o acceptare a promisiunii, această reacţie a sa la o promisiune nedeterminată neputând fi interpretată ca o atitudine de nerespingere a acesteia, ci mai degrabă ca o manifestare a acordului.

De altfel, având la bază această discuţie din vara anului 2009, evoluţia ulterioară a relaţiei dintre inculpat şi martorul T. este axată pe ideea colaborării celor doi, într-un scop reciproc avantajos: martorul de a-şi dezvolta afacerile în zonă prin obţinerea de noi contracte, iar inculpatul de a obţine venituri suplimentare prin intermedierea acestor contracte. Promisiunea iniţială a inculpatului, de a-l sprijini pe martor în obţinerea de contracte în zonă, a fost în mod constant adusă în discuţie de către martor, cu ocazia întâlnirilor ulterioare ce au avut loc în toamna anului 2010, acesta fiind vădit interesat de acest aspect, astfel că inculpatul ar fi avut numeroase prilejuri de a-i arăta martorului care este poziţia sa reală, în situaţia în care aprecia că acesta nu a înţeles în mod corect care sunt intenţiile sale. Interesul inculpatului de a sprijini pe martorul T. în dezvoltarea de noi afaceri în zonă, în scopul de a obţine şi pentru sine un profit, reiese însă fără dubiu din mai multe discuţii purtate cu martorul - convorbiri telefonice sau discuţii înregistrate ambiental (13 mai 2010, 8 septembrie 2010), aşa cum au fost arătate anterior cu ocazia prezentării situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, Înalta Curte a constatat, sub aspectul laturii obiective, că materialul probator administrat în cauză a relevat că, în mod constant, în discuţiile cu martorul T., inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra persoanei decidente din cadrul S.C.Z., martora R.C.I.. Astfel, desele referiri ale inculpatului la discuţiile cu martora - credibile prin prisma întâlnirilor cu aceasta la care participa uneori şi martorul T., chiar dacă nu se discuta subiectul ce îl interesa -, asigurările pe care i le dădea martorului cu privire la finalitatea dorită, indicarea momentului la care martorul să depună oferta de contract - din derularea întâlnirii reieşind că reprezentantul S.C.Z. era în cunoştinţă de cauză -, recomandarea făcută martorei R.C.I. de a apela la SC S.G. SRL pentru audit şi apoi sugestionarea aceleaşi martore de a încheia contractul de pază cu respectiva firma, discutarea unor detalii concrete privind instrumentarea unor cauze în care S.C.Z. era interesată în calitate de parte vătămată si care depindeau de prestaţia profesională a inculpatului, toate laolaltă sunt de natură să releve influenţa pe care inculpatul, inclusiv prin prisma funcţiei sale de prim - procuror al parchetului în a cărui rază teritorială se afla S.C.Z., o exercita asupra conducerii executive a acestei societăţi.

Susţinerile inculpatului în sensul că nu a avut nicio contribuţie la încheierea contractului, întrucât martorul T.Z.P.D. şi-a clădit propria relaţia cu R.C.I. după ce l-a introdus în cercul său de cunoştinţe şi că SC S.G. SRL a câştigat contractul de pază pe baza recomandărilor făcute de alţi clienţi şi a conţinutului avantajos al ofertei făcute, chiar dacă reale, nu sunt de natură a înlătura existenţa infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa; acesta întrucât, aşa cum am arătat, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este suficient ca făptuitorul să lase impresia că ar avea influenţă asupra unui funcţionar, nefiind necesar ca influenţa să fie reală sau să facă diligenţe în vederea îndeplinirii actului de serviciu. în fapt, inculpatul i-a lăsat impresia martorului T. că are influenţă asupra reprezentantului S.C.Z. - aspect ce reiese din declaraţiile martorului ce se coroborează cu înregistrările convorbirilor ambientale şi telefonice dintre acesta şi inculpat -, dar s-a şi implicat efectiv prin recomandarea SC S.G. SRL şi sugestionarea martorei R.C.I. în vederea încheierii contractului de pază - aspect ce reiese din declaraţiile martorei R.C.I. ce se coroborează, în parte, chiar cu declaraţiile inculpatului -, sugestii care au contat într-o oarecare măsură, martora luând în considerare şi poziţia de prim - procuror a inculpatului, în condiţiile în care societatea pe care o reprezenta avusese, respectiv avea la acel moment cauze în instrumentarea unităţii de parchet condusă de inculpat. Influenţa inculpatului asupra martorei are corespondent în interesul acesteia de a cultiva o relaţie cu inculpatul - de care depindea soluţionarea unor dosare ale societăţii pe care o administra, relevante în acest sens fiind si discuţiile telefonice purtate între cei doi în data de 29 iulie 2010, când martora R. se plânge inculpatului că poliţia tergiversează soluţionarea unui dosar de furt, iar inculpatului, după verificarea aspectului semnalat, o informează la scurt timp că s-a implicat personal în soluţionarea rapidă a cazului, sens în care a citat la audieri şi îi solicită CD-uri cu imagini (vol. II, filele 298-301).

Toate acestea demonstrează, sub aspectul laturii subiective, intenţia directă cu care a acţionat inculpatul, iar interesul acestuia de a intermedia şi încheierea altor contracte reiese fără echivoc inclusiv din discuţia purtată cu martorul T. la data de 8 septembrie 2010, când inculpatul afirmă, spre finalul discuţiei - fără a fi provocat de martor, care încerca să-si ia rămas bun, că va „prelua” în mod cert si cât mai repede ceva de la S.C.Z., cel mai probabil „deşeurile”.

Pe de altă parte, infracţiunea de trafic de influenţă există chiar şi atunci când persoana interesată de îndeplinirea actului are îndoială cu privire la influenţa făptuitorului, însă acceptă riscul unei influenţe inexistente. Sub acest aspect, martorul B.B.V., asociat unic la SC S.G. SRL Bucureşti a declarat că, până la semnarea contractului, nu a avut vreun dubiu că influenţa inculpatului asupra conducerii SC I. SRL este reală, însă ulterior, după cele întâmplate cu demararea prezentului dosar, a realizat că acest contract s-a încheiat exclusiv în considerarea calităţii serviciilor societăţii sale, concluzie pe care a tras-o urmare discuţiilor purtate ulterior cu doamna R.C.I. care i-a reproşat cumva că a apelat la această modalitate de remitere a unui comision către inculpat, având în vedere că la semnarea contractului a luat în considerare referinţele pe care le culesese de la alţi parteneri cu care firma de pază derulase acelaşi gen de activitate. De asemenea, martorul a arătat că deşi nu a fost nici un moment încântat că trebuie să remită acest comision, a continuat să o facă, după încheierea contractului, deoarece în toate discuţiile pe care martorul T. le purta cu inculpatul Z.C., acesta din urmă făcea dese referiri la persoana directoarei R.C.I., din care se înţelegea influenţa pe care o are asupra acesteia şi, în aceste condiţii, pentru că exista posibilitatea rezilierii contractului, a acceptat în continuare să plătească comisionul.

În raport de aceste precizări, care sunt în consens cu poziţia exprimată în discuţiile telefonice purtate cu martorul T. - anterior datei de 27 iulie 2010, când cei doi martori nu ştiau despre cercetările efectuate în cauză sau că exista posibilitatea interceptării convorbirilor dintre ei -, luând în considerare şi declaraţiile martorului T. cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat că pentru cei doi martori interesaţi în încheierea/menţinerea contractului, influenţa inculpatului - reală sau chiar ipotetică - a constituit motivul determinant pentru care i-au remis acestuia sumele de bani menţionate.

Inculpatul s-a apărat susţinând că sumele de bani primite de la martorul T. - cu precizarea că a contestat primirea vreunei sume de bani în lunile iunie şi iulie 2010, reţinute însă de instanţă pe baza probelor administrate în cauză, care au fost analizate în Secţiunea IV a prezentei hotărâri -, au reprezentat nişte împrumuturi, în considerarea relaţiei de prietenie care se consolidase între el si martor, care astfel îl ajuta din punct de vedere financiar ştiind că inculpatul întreţine o relaţie extraconjugală, sens în care s-a oferit, existând chiar dovezi în acest sens, să plătească o excursie în străinătate pentru amanta acestuia.

Procedând la verificarea apărărilor formulate de inculpat, Înalta Curte a reţinut că nu există nicio probă care să susţină varianta împrumutului, despre care chiar inculpatul arată că nu a discutat termenii acestuia - dacă şi când îl va restitui -, iar împrejurarea achitării excursiei în străinătate pentru numita Ţ.O. de către martorul T. nu schimbă cu nimic situaţia de fapt, atâta vreme cât acesta a făcut plata cu bani daţi de inculpat, dar care proveneau din cei remişi chiar de către martor. În acest sens, declaraţia martorului T., prin care a arătat că a achitat o primă rată de 150 sau 200 euro cu banii daţi de inculpat, dar provenind din cei remişi de el inculpatului, se coroborează cu înregistrarea ambientală din data de 13 mai 2010, din care reiese că, după ce martorul I.L. a efectuat un schimb valutar pentru inculpat, este trimis înapoi la casa de schimb pentru a procura distinct suma de 150 euro care este dată martorului T.

Pe de altă parte, plata unor bunuri achiziţionate de inculpat (o poşetă şi un ceas) cu bani împrumutaţi de la martorul T., împrumut pe care inculpatul susţine că l-ar fi restituit martorului, care însă infirmă acest lucru, constituie un aspect singular în relaţia celor doi, fără relevanţă în stabilirea unei reguli privind modul cum se rezolvau chestiunile băneşti între aceştia.

Referitor la neîntrunirea calităţii de funcţionar de către martora R.C.I., invocată de inculpat, Înalta Curte a reţinut că martora avea calitatea de reprezentant permanent al SC I.R. SRL în baza unui contract de management remunerat încheiat de Z. cu SC R.R.M. SRL, martora fiind persoana fizică administrator al managerului.

Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., „prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145, iar potrivit art. 147 alin. (2) teza II C. pen., „prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.” Din interpretarea celor două texte de lege menţionate reiese aşadar că martora R.C.I. exercita managementul operativ al SC I.R. SRL, fiindu-i delegat cu titlu permanent un set de atribuţii specifice: conducerea, cu depline puteri a gestiunii curente a societăţii, reprezentarea societăţii, operarea cu conturile bancare, etc, iar SC I.R. SRL deşi reprezintă o societate comercială cu capital integral privat, este o persoană juridică, diferită de cele de interes public la care se referă art. 145 C. pen., încadrându-se însă în dispoziţiile art. 147 alin. (2) teza II C. pen.

Aşadar, influenţa pe care inculpatul a lăsat să se creadă că o are şi, în fapt, de care chiar s-a folosit, privea un funcţionar care exercita atribuţiile de care depindea încheierea contractului de pază de care era interesat martorul T.

Inculpatul a mai formulat o serie de alte apărări, arătând că, pe lângă faptul că era ilogic ca, de la prima întâlnire, să dea curs propunerilor de afaceri ale unui necunoscut, acţiunile sale ulterioare au fost contrare intereselor SC S.G. SRL Bucureşti, întrucât a extins cercetările asupra unor angajaţi ai acestei societăţi şi a declinat competenţa la alt parchet competent material; or, dacă era interesat să favorizeze în orice mod societatea respectivă, apelând la alte persoane, cu atât mai mult putea să nu îndeplinească un act de serviciu contrar intereselor societăţii, ce ţinea de atribuţiile sale personale.

Totodată, inculpatul a susţinut că nu există nicio legătură între încheierea contractului de pază şi primirea unor sume de bani de la martorul T., esenţial în acest sens fiind faptul că în perioada ulterioară încheierii contractului inculpatul a hotărât să renunţe la funcţia de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare şi să plece din zonă; or, dacă „înţelegerea”cu martorul T. ar fi fost reală, fie ar fi acceptat o sumă globală, fie nu ar fi plecat din funcţia de conducere care i-ar fi permis să-l supravegheze pe martor şi să-l determine să plătească în continuare „ratele”.

Examinând apărările inculpatului, Înalta Curte a constatat că, dincolo de ceea ce pare logic sau ilogic în comportamentul unei persoane, conduita inculpatului a fost cea care rezultă din probele administrate în cauză - aceea de a accepta intermedierea unor afaceri ale SC S.G. SRL Bucureşti în scopul obţinerii unor foloase băneşti, iar înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara sau, ulterior, formularea unei cereri de transfer în funcţia de judecător la una dintre judecătoriile din raza Curţii de Apel Timişoara, nu înseamnă că inculpatul îşi pierdea influenţa în zonă, ci dimpotrivă, că viza o funcţie de conducere la un parchet ierarhic superior, ce avea o sfera de competenţă teritorială extinsă - judeţele Timiş, Arad si Caraş-Severin, respectiv o funcţie de judecător care presupune, de asemenea, o influenţă reală în zona de competenţă.

Inculpatul a mai susţinut că încheierea contractului de pază s-a realizat exclusiv ca urmare a demersurilor proprii efectuate de martorul T. care şi-a clădit propria relaţia cu R.C.I., precum şi a recomandărilor făcute de alţi clienţi şi a conţinutului avantajos al ofertei făcute. În acest sens, a invocat colaborarea efectivă între cele două societăţi, anterior încheierii contratului de pază, exemplificând cu participarea SC S.G. SRL Bucureşti la organizarea competiţiei automobilistice „Cupa D.K.M.T. - 2010”, mai exact martorul T. s-a ocupat efectiv de paza raliului, acţionând ca reprezentant al martorei R.

S-a reţinut că nici această susţinere nu este de natură să sprijine apărarea inculpatului, întrucât din înscrisurile depuse chiar de către acesta rezultă că respectivul concurs automobilistic a avut loc la data de 29 mai 2010, deci ulterior încheierii contractului de pază.

Inculpatul a susţinut, de asemenea, că dacă „înţelegerea” era în sensul de a primi foloase pentru contractele încheiate de SC S.G. SRL Bucureşti ca urmare a influenţei sale, atunci ar fi trebuit să beneficieze de astfel de foloase şi pentru contractele de audit şi cel având ca obiect instalarea unui sistem performant de supraveghere video, încheiate între aceleaşi societăţi, lucru care nu s-a realizat. Sub acest aspect, deşi este real că inculpatul nu a primit vreun folos ca urmare a încheierii celor două contracte menţionate, această împrejurare nu se poate converti într-o apărare, întrucât inculpatul nu era în măsură să controleze activitatea SC S.G. SRL Group şi nici nu ar fi riscat să pretindă comisioane proporţional cu veniturile realizate, în fapt mulţumindu-se cu ceea ce i se oferea.

Sub un alt aspect, referitor la sumele de bani pe care le schimba în valută prin intermediul personalului parchetului - operaţiuni surprinse de înregistrările ambientale din biroul său şi confirmate de declaraţiile martorilor -, inculpatul s-a apărat arătând că efectua frecvent schimburi valutare şi anterior momentului în care martorul T. a intrat în anturajul său, dar că banii proveneau, atunci ca şi acum, din salariu. În dovedirea acestei apărări, inculpatul a ataşat extrasul contului său de salariu pe întreg anul 2010.

Examinând desfăşurătorul extrasului de cont, Înalta Curte constată că acesta, deşi confirmă, în parte, susţinerile inculpatului, nu este de natură a infirma acuzaţiile reţinute în sarcina sa, respectiv că a primit anumite sume de bani de la martorul T., pe care i-a schimbat în valută.

Astfel, în perioada anterioară primei remiteri din luna aprilie 2010, din contul inculpatul au fost operate câteva retrageri mai importante de bani, respectiv; 4.000 lei la 8 martie 2010 (ce poate reprezenta retragerea făcută cu ocazia vizitei la Sânnicolau a soţiei inculpatului, care a fost însoţită la bancă de martora S.); 2.500 lei la 22 martie 2010; 1.650 lei la 29 martie 2010; 3.000 lei la 22 aprilie 2010 şi 2.000 lei la 4 mai 2010, restul sumelor retrase de la ATM fiind, de regulă, de ordinul a câteva sute de lei.

De asemenea, inculpatul a efectuat retragerea unor sume mai importante la data de 23 iunie 2010 - 4.300 lei, ulterior virării salariului la 21 iunie 2010, 1.000 lei la 28 iunie 2010 şi 7.500 lei la 14 iulie 2010 - această ultimă retragere putând reprezenta banii destinaţi concediului de odihnă din acel an, petrecut cu familia în străinătate, în prima parte a lunii august, având în vedere şi faptul că extrasul de cont evidenţiază o singură operaţiune de plată efectuată cu cardul în străinătate, la data de 3 august 2010, dar pentru o sumă mică de bani.

Referitor la operaţiunile efectuate în zilele când există probe că inculpatul a primit diferite sume de bani de la martorul T., Înalta Curte constată următoarele:

La data de 13 mai 2010, din contul inculpatului s-a operat o retragere de 210 lei, la ora 9:11, anterior alimentării contului cu salariul, ce figurează la ora 12:55. Atât în zilele anterioare datei de 13 mai 2010, cât şi în ziua respectivă, - când potrivit înregistrării ambientale din biroul inculpatului acesta îi remite şoferului un plic cu suma de 4.200 lei, solicitându-i cumpărarea a 1.000 euro, din contul inculpatului nu s-a retras nicio sumă importantă de bani, care să conducă la suma menţionată, iar din vizionarea înregistrării ambientale a reieşit fără dubiu că între momentul primirii plicului de la martorul T. şi cel al înmânării lui către martorul I.L., inculpatul nu a adăugat vreo sumă de bani.

Abia la 14 mai 2010 inculpatul retrage de la ATM suma de 2.500 lei, însă această retragere nu prezintă relevanţă în sensul apărării inculpatului, fiind ulterioară cumpărării sumei de 1000 euro la data de 13 mai 2010.

În ceea ce priveşte schimbul valutar despre care există date că s-a efectuat în luna iunie 2010, cu bani remişi inculpatului în data de 16 a acelei luni, de către martorul T., Înalta Curte reţine pe baza extrasului de cont că, în data de 16 iunie 2010, în contul inculpatului nu s-a efectuat nicio operaţiune, o retragere de la ATM în sumă de 3.000 lei fiind operată în data de 17 iunie 2010, ora 10:07. Aceste operaţiuni se coroborează cu probele administrate în cauză, din care reiese că, la data de 16 iunie 2010, în jurul orelor 15:00, inculpatul, aflat la Timişoara, a primit de la martorul T. echivalentul sumei de 1.000 euro, la ora 15:31 a sunat-o pe martora S.A. pentru a vorbi la casa de schimb valutar în vederea cumpărării a 1.500 euro, iar retragerea pe care a făcut-o în dimineaţa zilei următoare, când a ajuns la Sânnicolau Mare, a sumei de 3.000 lei, era de natură să furnizeze diferenţa de bani necesari pentru achiziţionarea a 1.500 euro, având în vedere că de la martorul T. primise doar echivalentul sumei de 1.000 euro.

Pentru luna iulie 2010, probele administrate în cauză au relevat primirea de către inculpat, la data de 13 iulie 2010, de la martorul T., a echivalentului sumei de 1.000 euro, anterior orei 14:35 când, potrivit înregistrării ambientale, inculpatul a intrat în propriul birou şi i-a înmânat şoferului suma de 4.250 lei cu indicaţia de a cumpăra 1.000 euro, în momentele imediat anterioare întrebând-o pe martor S. dacă intraseră banii în cont, iar aceasta îi răspunsese în sens negativ. Aceste probe se coroborează cu menţiunile extrasului de cont, potrivit cărora salariul a intrat în contul inculpatului la 13 iulie 2010, ora 14:26, iar în acea zi nu a fost efectuată nicio retragere, deci banii cu care s-a făcut schimbul valutar nu puteau proveni din salariu.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că apărările inculpatului ce tind a demonstra că fapta reţinută în sarcina sa nu există sau, chiar dacă ar exista, nu intră în sfera ilicitului penal ori nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, nu sunt întemeiate, acesta săvârşind cu vinovăţie infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa.

VI. În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

Primele două criterii de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. - dispoziţiile părţii generale, respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială - sunt criterii de drept, iar ultimele trei sunt criterii de fapt - gradul de pericol, persoana infractorului, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală, acestea referindu-se la fapta şi persoana infractorului.

Sub aspectul criteriilor de fapt, acestea se impun a fi analizate atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate - ca primă etapă a individualizării judiciare a pedepsei - cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.

Totodată, criteriile generale de individualizare trebuie examinate prin prisma pluralităţii lor şi nu independent, ele fiind cumulative.

Natura şi gravitatea pedepsei aplicate de instanţă trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei, cu trăsăturile inculpatului, cu elementele ce caracterizează personalitatea acestuia. Cercetarea şi evaluarea elementelor ce caracterizează persoana inculpatului este esenţială pentru că, cu cât se face o adaptare mai adecvată a pedepsei, cu atât sunt create condiţiile realizării scopului pedepsei, astfel cum este reglementat în art. 52 C. pen.

În cauză, instanţa a apreciat că la stabilirea unei pedepse concrete nu poate face abstracţie de elementele circumstanţiale care caracterizează pericolul social concret al infracţiunii comise: modul în care inculpatul a acţionat, profesia avută - magistrat-procuror, consecinţele produse si percepţia creată la nivelul opiniei publice cu privire la modul în care persoane care aplică legea se folosesc de influenţa funcţiei în interes personal. Având în vedere inclusiv datele ce caracterizează persoana inculpatului - vechimea în profesia de magistrat, conduita sa corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, împrejurarea că are o familie organizată, cu copii în întreţinere, Înalta Curte a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată peste minimul special prevăzut de lege, apreciind că în acest fel scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. va fi atins.

Sub aspectul modalităţii de executare, Înalta Curte a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 86¹ lit. c) C. pen., atunci când sunt întrunite şi condiţiile prev. la lit. a) şi b), suspendarea executării pedepsei se poate dispune atunci când se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei, instanţa trebuie să aibă în vedere personalitatea inculpatului, evaluarea împrejurărilor de fapt şi a persoanei sale, comportarea anterioară şi ulterioară săvârşirii faptei şi, nu în ultimul rând, durata de timp scursă de la momentul comiterii infracţiunii şi până la pronunţarea hotărârii de condamnare.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 86¹ C. pen., scopul pedepsei putând fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, astfel că va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere.

Totodată, a făcut aplicarea art. 86¹ alin. (2) C. pen. şi art. 86² C. pen., fixându-se un termen de încercare de 7 (şapte) ani, iar în baza art. 86³ C. pen. a stabilit măsurile de supraveghere la care condamnatul se va supune pe durata termenului de încercare; a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., în sensul că a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. şi art. 86⁵ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, a dispus ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond, au declarat, în termen legal, recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi recurentul inculpat Z.C.C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, la data de 11 ianuarie 2013, stabilindu-se termen de judecată pentru data de 25 februarie 2013.

La primul termen de judecată din 25 februarie 2013, în baza art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 6 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., faţă de precizările formulate, atât în scris, cât şi oral în şedinţa de judecată, de către recurentul intimat inculpat Z.C.C., în sensul că a renunţat la serviciile domnului avocat P.L.N., a cărui împuternicire avocaţială se afla la dosar (fila 17) şi s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a-şi angaja un alt apărător până la termenul de astăzi, instanţa de recurs a constatat întemeiată cererea recurentului de amânare a judecăţii, în vederea angajării unui apărător ales şi pentru pregătirea apărării.

La al doilea termen de judecată, din 25 martie 2013, instanţa de recurs a dispus ascultarea recurentului inculpat Z.C.C., a admis proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales al recurentului inculpat Z.C.C., în conformitate cu dispozițiile art. 302 alin. (2) C. proc. pen. şi a acordat cuvântul în dezbateri, conform art. 385¹³ C. proc. pen.

Prin recursul declarat de Ministerul Public, D.N.A. s-a solicitat casarea sentinței penale atacate, ca nelegală și netemeinică, în temeiul cazului de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., pentru greșita individualizarea a pedepsei aplicate inculpatului.

Prin recursul declarat de inculpatul Z.C.C., s-a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe:

1. ca efect al admiterii recursului în contra încheierii din 24 octombrie 2011 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător G.B. care era incompatibilă în cauză;

2. ca nelegală, întrucât instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de încetare a procesului penal;

3. ca nelegală, întrucât instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice;

4. ca nelegală, întrucât instanţa de fond nu a răspuns la toate susţinerile prezentate în apărare, nu a analizat în mod echitabil şi imparţial toate probele administrate şi nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale de natură să influenţeze soluţia procesului;

5. casarea sentinţei pentru greşita soluţie de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi, rejudecând, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Analizând recursurile declarate, prin raportare la motivele de recurs invocate, precum și în raport cu dispozițiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație, Completul de 5 Judecători constată că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

I. În ce privește recursul declarat de Ministerul Public, D.N.A.:

Referitor la critica de netemeinicie circumscrisă art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare a acesteia, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondată.

Astfel, se constată că, în mod corect, prima instanţă a avut în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpatei criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social în concret al faptelor comise, circumstanţele reale ale săvârşirii lor, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei.

În contextul concret al cauzei, prima instanţă, prin cuantumul pedepselor aplicate, orientat către minimul special prevăzut de lege, a ţinut cont de modul în care inculpatul a conceput şi realizat fapta de trafic de influență, respectiv, a acceptat promisiunea unor sume de bani, primite lunar pe toată durata derulării contractului şi a primit sume semnificative de bani, în mai multe tranşe şi anume, 500 euro în luna aprilie 2010, câte 4.200 lei, echivalentul a 1.000 de euro, în lunile mai, iunie şi iulie 2010 și 1.000 euro în luna septembrie 2010, în total suma de 4.500 euro, prin folosirea calităţii sale de procuror, cât şi de influenţa de care dispunea în exercitarea acestei funcţii.

Totodată, a fost avut în vedere profilul moral şi de personalitate pozitiv al inculpatului, și anume lipsa antecedentelor penale, conduita sa în societate, cariera de magistrat, vârsta acestuia, împrejurarea că are o familie organizată şi cu copii în întreţinere.

Instanţa de recurs consideră că pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă reflectă, în mod plural, evaluarea tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, urmând ca pedeapsa de 4 ani închisoare, fără executare în regim de detenţie, să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale acesteia, dând posibilitatea îndreptării şi reinserţiei sociale pozitive viitoare a inculpatului.

De asemenea, prin pedeapsa aplicată se realizează şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi circumstanţele personale ale inculpatului.

II.1. Cu privire la primul motiv de recurs invocat de recurentul inculpat, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate ca efect al admiterii recursului împotriva încheierii din 24 octombrie 2011 prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător G.B. care era incompatibilă în cauză:

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu este fondată critica recurentului inculpat.

Dreptul inculpatului la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, stabilește că orice persoană acuzată are dreptul să fie judecată cu respectarea strictă a drepturilor şi garanţiilor procesuale, de către o instanţă independentă şi imparţială care, pe baza probelor obţinute şi administrate în condiţiile legii, evaluate şi interpretate corect, să pronunţe o soluţie temeinică şi legală, care să reprezinte unicul rezultat impus de aceste probe.

Atât dispoziţiile art. 6 paragraful 1, cât şi jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului, cu privire la un tribunal imparţial, se constituie în blocul de convenţionalitate, reprezentând dreptul intern, care trebuie aplicat de către instanţele române, Convenţia europeană fiind ratificată de statul român prin dispoziţiile Legii nr. 30/1994.

Imparţialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces, jurisprudenţa instanţei de contencios european analizând imparţialitatea judecătorilor, atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv.

Astfel, din perspectiva criteriului subiectiv, se impune a se determina dacă convingerile personale ale unui judecător pot influenţa soluţionarea unei anumite cauze, iar, din acela al criteriului obiectiv, dacă judecătorul oferă garanţii suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa. În acest din urmă sens, aparenţele prezintă o anumită importanţă în raport cu încrederea pe care instanţele trebuie să o inspire publicului, într-o societate democratică şi, în primul rând, acuzatului, în cadrul unui proces penal.

În sensul criteriilor mai sus menţionate, sunt incidente cauzele Kyprianou împotriva Ciprului, Atanasiu împotriva României şi Hirschhorn împotriva României, în care s-a statuat că este esenţial ca îndoielile privitoare la imparţialitate să poată fi justificate în mod rezonabil, iar dacă există o îndoială justificată, judecătorul trebuie să se abţină de la soluţionarea cauzei.

Curtea europeană a amintit, totodată, că orice îndoială legitimă împotriva imparţialităţii unei instanţe este suficientă în sine, indiferent de conduita personală a magistratului, pentru a conduce la concluzia încălcării art. 6 paragraful 1 din Convenţie (Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 118, în care se statuează că, referitor la al doilea criteriu, respectiv cel obiectiv, atunci când se aplică unui organism precum Curtea, înseamnă că se stabileşte dacă, dincolo de conduita personală a vreunui membru al acelui organism, există fapte care pot fi constatate, ce pot face să apară îndoieli cu privire la imparţialitatea sa) şi că într-o societate democratică instanţele trebuie să inspire încredere justiţiabililor, pornind de la părţile în cauză (Daktaras împotriva Lituaniei, paragraful 32).

În ce priveşte temerea rezonabilă a apărării că doamna judecător G.B. nu putea fi imparţială, deoarece a exercitat în cursul urmăririi penale funcţia de instrucţie, instanţa de recurs constată că nu poate fi primită.

Este adevărat că dispoziţiile procesual penale au consacrat prin dispoziţiile art. 48 alin. (1) C. proc. pen. principiul separării funcţiilor judiciare în procesul penal, prezumând, printre altele, că un magistrat judecător care emite mandatul de arestare preventivă nu poate ulterior judeca aceeaşi cauză, atribuţiile şi prerogativele sale trebuind să se oprească în momentul terminării urmăririi penale. Cazul de incompatibilitate menţionat nu poate fi extins şi la alte situaţii, cum ar fi incompatibilitatea judecătorului de a dispune acte şi măsuri procesuale restrictive de drepturi, în cursul urmăririi penale, precum percheziţiile, interceptările ori înregistrările de convorbiri.

În contextul concret al cauzei, instanţa de recurs constată că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat de apărare, dat fiind că textul de lege prevede imparţialitatea şi subiectivitatea judecătorului care a luat o măsură în cursul urmăririi penale într-o cauză, privitor la un învinuit/inculpat, pe care urmează să îl judece în primă instanţă. Or, această lipsă de obiectivitate a fost prezumată de legiuitor doar pentru situaţia în care există identitate între persoana faţă de care s-a luat o măsură în cursul urmăririi penale şi persoana care este trimisă în judecată, iar nu şi pentru situaţiile în care există infracţiuni conexe, iar măsura luată de judecător - în speţă, autorizarea interceptărilor telefonice şi în mediu ambiental - vizează activitatea unui alt inculpat, dar în legătură cu cel pe care urmează să îl judece în primă instanţă.

II.2. În ce priveşte critica formulată de apărare, în sensul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de încetare a procesului penal, instanţa de recurs apreciază că este nefondată.

Din examinarea actelor dosarului, rezultă că cererea formulată de apărător, de încetare a procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. a fost formulată în şedinţa publică din data de 3 mai 2011, iar prin dispozitivul încheierii de la acel termen s-a dispus prorogarea discutării cererii, prima instanţă constatând că este prematur formulată la acel moment procesual, întrucât este o chestiune ce ţine de rezolvarea acţiunii penale, deci a fondului cauzei.

Deşi nu a fost circumscrisă unui caz de casare, critica corespunde dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării, printre altele, în situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Raportând textul legal la conţinutul criticii apărării, se constată că acest temei de casare are în vedere omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cereri esenţiale, formulate în cursul cercetării judecătoreşti.

Acest caz de casare implică o omisiune esențială, constând în nepronunțarea cu privire la cereri de natură a garanta drepturile și să influențeze soluția procesului. În primul rând, trebuie să existe o omisiune a instanței de a se pronunța asupra unor cereri esenţiale, iar, apoi, dacă aceste cereri, în contextul concret al cauzei, sunt de natură să schimbe soluția procesului, în sensul schimbării soluției din condamnare în achitare sau invers ori modificării soluției de condamnare, fie în legătură cu încadrarea juridică a faptei, fie cu pedeapsa aplicată. De asemenea, pentru a opera acest caz de casare, apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă fără omisiunea cererii, s-ar fi pronunţat o soluţie contrară celei care s-ar fi putut pronunţa dacă cererea ar fi fost valorificată prin analiză şi interpretare.

În cauză, instanţa de recurs, examinând critica recurentului inculpat referitoare la omisiunile primei instanţe cu privire la cererile menţionate, constată că aceasta nu poate fi reţinută, nefiind incident cazul de casare invocat, prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

Dincolo de faptul că nu poate fi încadrată în cazul de casare menţionat, critica nu poate fi primită, întrucât dispoziţia instanţei a fost de prorogare a discutării cererii, ceea ce semnifică posibilitatea părţilor de a reitera cererea la momentul formulării concluziilor pe fondul cauzei, adică la termenul din 11 mai 2012. Or, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul inculpatului nu a mai susţinut cererea menţionată, astfel că nu se poate reţine că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii. De altfel, soluţionând acţiunea penală - cu care a fost investită - prin pronunţarea unei soluţii de condamnare, implicit instanţa a apreciat că nu este incident niciunul dintre cazurile în care exercitarea acesteia este împiedicată, potrivit art. 10 C. proc. pen.

II.3. Cu privire la critica formulată de apărare, în sensul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, sub aspectul înlăturării dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, instanţa de recurs apreciază că este nefondată.

În cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, prima instanţă nu numai că a analizat distinct aspectele privind încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului, dar a răspuns detaliat tuturor apărărilor inculpatului cu privire la încadrarea juridică, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei, filele 272-273.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dacă infracțiunile prevăzute la art. 256 și 257 C. pen., au fost săvârșite de una dintre persoanele menționate la alin. (1) și (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) din aceeași lege se referă la o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Analizând aplicabilitatea acestor dispoziții în cauză, se constată că prima instanță le-a reținut în mod corect și nu se impune schimbarea încadrării juridice sub acest aspect.

Pentru a fi incidente aceste reglementări legale, este necesar să se constate că subiectul activ al infracțiunilor prevăzute de art. 256 și 257 C. pen. se circumscrie atribuțiilor mai sus-enunțate.

Din perspectivă juridică, aceste atribuții se înscriu în sfera de activitate sau de competență a persoanei respective, care îi conferă capacitatea de a efectua valabil acte sau activități cu privire la constatarea sau sancționarea contravențiilor ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracțiunilor.

Dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 se reţin automat în încadrarea juridică, atunci când se constată că infracţiunile prevăzute la art. 256 și 257 C. pen. au fost săvârșite de una dintre persoanele cu calitatea menţionată la alin. (1) şi (2) al textului de lege. Pentru a fi incidentă agravanta nu este necesar a se constata că infracţiunea a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aşa cum susţine apărarea, ci doar să fie săvârşită de o persoană care are atribuţiile menţionate la alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 78/2000.

II.4. În ce priveşte al patrulea motiv de recurs, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acesta reiterează, în fapt, critici ce se subscriu cazului de casare mai sus-menţionat.

În motivele de recurs scrise, sunt reiterate la pct. 4 lit. a)-f), cereri formulate în faţa primei instanţe, care privesc nelegalitatea actelor de urmărire penală, nulitatea absolută a probelor administrate, ilegalitatea percheziţiei efectuată la data de 8 septembrie 2010, nelegalitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale aflate la dosarul cauzei, înlăturarea declaraţiilor numiţilor T.Z.P.D. şi B.B., apărările inculpatului care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi analiza mijloacelor de probă şi interpretarea textelor legale aplicabile în cauză.

Examinând actele dosarului, instanţa de control judiciar constată că în cuprinsul considerentelor, prima instanţă a analizat detaliat aceste apărări formulate de inculpat, pronunţându-se motivat, la filele 262-272, cu privire la criticile formulate asupra înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale audio-video aflate la dosarul cauzei, la valoarea probatorie a declaraţiilor numiţilor T.Z.P.D. şi B.B., precum şi referitor la actele de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv percheziţia domiciliară efectuată la data de 8 septembrie 2010.

De asemenea, prima instanţă a făcut un examen amplu asupra fiecărei cereri a inculpatului şi în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 9 decembrie 2011, respingând motivat şi justificat cererile de e xcludere a mijloacelor de probă obţinute în mod ilegal sau neloial.

Referitor la prima critică formulată de inculpat, în sensul că înregistrările ambientale au fost efectuate în locuinţa sa de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare fără autorizarea judecătorului şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 CEDO, prima instanţă a constatat, în mod corect, că împrejurarea emiterii autorizaţiei de interceptare pentru o adresă corespunzătoare vechiului sediu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în timp ce interceptarea şi înregistrarea convorbirilor s-a realizat la noul sediu al unităţii de parchet, nu este de natură să atragă nevalabilitatea actului procedural, în condiţiile în care acest procedeu probatoriu a fost dispus de judecătorul de la instanţa competentă, iar obiectul autorizaţiei a fost singular, neputând conduce la caracterul de echivocitate al acestuia.

Instanţa de control judiciar constată că înregistrarea ambientală a discuţiilor purtate în biroul inculpatului s-a făcut legal, în baza autorizaţiei emise de judecător, iar valorificarea lor a avut la bază dispoziţiile art. 91² alin. (5) C. proc. pen., existând indicii privitoare la pregătirea sau săvârşirea unor alte infracţiuni, motiv pentru care procurorul s-a sesizat din oficiu la data de 9 iunie 2010, în vederea efectuării de cercetări vizând posibile activităţi de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului comise de către inculpat.

Referitor la critica nelegalităţii înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale pentru motivul că nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a putea fi folosite ca probe judiciare, întrucât fişierele din care au fost extrase nu poartă „semnătură electronică”, aceasta fiind singura modalitate de autentificare a faptului că sunt originale şi nemodificate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că dispoziţiile Legii nr. 455/2001 nu au aplicabilitate în materia mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, întrucât reglementările legale invocate au ca obiect regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în formă electronică, precum şi condiţiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice pentru orice persoană, fizică sau juridică, aflată pe teritoriul României (aşa cum rezultă din Normele tehnice şi metodologice din 13 decembrie 2001 pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, publicată în M. Of. nr. 847 din 28 decembrie 2001).

Sub aspectul autenticităţii înregistrărilor audio-video efectuate în mediul ambiental, în cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică, iar prin raportul de expertiză criminalistică nr. 138 din 26 aprilie 2012 întocmit de Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei s-a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine autenticitatea acestora şi simultaneitatea realizării înregistrărilor cu evenimentele acustice şi vizuale pe care le conţin, având în vedere totodată că nu au fost depistate anomalii evidente de ritm de vorbire/respiraţie care să indice posibilitatea existenţei unor intervenţii tehnice asupra înregistrării, nefiind identificate nici intervenţii tehnice de natură să modifice conţinutul înregistrărilor. În raport de concluziile raportului de expertiză, prima instanţă le-a atribuit în mod corect o valoare relativă, apreciindu-le relevanţa probatorie în măsura în care s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Nici susţinerea apărării că percheziţia a fost efectuată într-un spaţiu în care inculpatul nu locuia efectiv şi că autorizaţia de percheziţie nr. 2 din 7 septembrie 2010 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 17/2010 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din CEDO, întrucât din conţinutul acesteia nu rezultă în mod limitativ bunurile şi obiectele căutate de organele de anchetă, nu poate fi primită.

Instanţa de recurs reţine că textul art. 100 alin. (4)¹ C. proc. pen. nu stipulează, ca o menţiune obligatorie, indicarea bunurilor şi obiectelor pentru descoperirea cărora s-a dispus efectuarea percheziţiei, acest aspect făcând parte din considerentele încheierii motivate de judecător, în care, de altfel, acestea au fost indicate în concret.

Cât priveşte atribuirea calităţii de domiciliu sediului profesional, compus din două încăperi, în care inculpatul îşi desfăşura activitatea şi în care rămânea ocazional peste noapte, s-a apreciat, în mod corect, că folosirea acelei camere de şedinţă ca şi cameră de odihnă, prin destinaţia pe care inculpatul a înţeles să o dea acelui spaţiu, nu poate conferi o altă conotaţie sediului profesional, neputându-se susţine că îşi petrecea în acest spaţiu o bună parte a vieţii sale private, astfel că nu pot avea incidenţă dispoziţiile art. 8 din CEDO privitoare la inviolabilitatea domiciliului.

De altfel, prevederile art. 8 din Convenţie consacră în primul paragraf al dreptul intangibil al fiecărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale, iar în al doilea paragraf prevede restricţiile care pot fi impuse în exerciţiul acestor drepturi, respectiv condiţiile în care o autoritate publică poate să intervină în exercitarea dreptului, Convenţia impunând expres ca ingerinţa să fie prevăzută în lege şi să constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. În afara acestor condiţii expres prevăzute în textul Convenţiei, în jurisprudenţa constantă a Curţii se mai adaugă condiţia ca ingerinţa să fie proporţională cu scopul urmărit.

Raportând aceste criterii la contextul concret al cauzei şi la normele dreptului intern în materie, instanţa de control judiciar apreciază că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 8 din CEDO.

Nici susţinerea inculpatului privind omisiunea primei instanţe de a analiza cererea de excludere a declaraţiilor martorilor B.B.V. şi T.P.D. nu este întemeiată.

În considerentele sentinţei atacate au fost amplu analizate criticile inculpatului cu privire la declaraţiile celor doi martori şi valoarea probatorie a acestora, la filele 268-270.

Critica apărării, în sensul că declaraţiile celor doi martori din data de 27 iulie 2010 trebuie excluse din materialul probator, întrucât poartă menţiunea eronată că ar fi fost date în faţa procurorului de caz, nu poate fi primită, în condiţiile în care nu au rezultat date cu privire la nelegalitatea obţinerii acestor mijloace de probă, iar aceşti martori au fost ascultaţi nemijlocit în faţa primei instanţe (filele 39-42 şi 84-88, vol. II, dosar instanţă), forţa probantă a declaraţiilor acestora fiind apreciată de instanţă prin raportare la întregul ansamblu probator.

II.5. Cu privire la ultimul motiv de recurs, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), art. 10 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În contextul concret al cauzei rezultă că prima instanţă a făcut un examen amplu asupra infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu împrejurările faptice, pe care le-a prezentat în amănunt, evidenţiind modalitatea concretă de executare, în baza mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, pe care le-a valorificat coroborat, ceea ce a presupus un proces de analiză şi sinteză, care s-a concluzionat prin stabilirea presupusei activităţi infracţionale, în raport cu infracţiunea pretins a fi comisă, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că faţă de motivarea amplă şi efectivă a sentinţei pronunţate cu privire la procesul de evaluare al probelor, în raport cu fiecare din faptele pretins comise de către inculpaţi, ce corespunde şi exigenţelor art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi jurisprudenţei instanţei de contencios european (Helle contra Finlanda) nu se mai impune o reluare a conţinutului mijloacelor de probă, aşa încât îşi însuşeşte argumentele primei instanţe cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului Z.C.C.

Analizând actele și probele dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că soluţia primei instanțe este temeinică şi legală, fiind pronunțată urmare efectuării unei activităţi complexe şi complete de probaţiune, în condiţiile specifice fazei de judecată, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, aceasta reprezentând unicul rezultat impus de probele obţinute şi administrate legal, interpretate şi apreciate corect şi care conferă certitudinea aflării adevărului privitor la toate aspectele obiectului probaţiunii.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, din probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Pentru ca o faptă să fie infracţiune este necesar să se constate cele trei trăsături esenţiale prevăzute de art. 17 C. pen.: să prezinte pericol social, să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală.

Existenţa acestor trei caracteristici esenţiale se constată prin verificarea în ordine inversă faţă de cea prevăzută în textul enunţat, adică prioritar se cercetează dacă fapta concretă este prevăzută de lege.

În verificarea acestei prime trăsături esenţiale pentru ca o faptă să constituie infracţiune, trebuie să se constate că fapta concretă de trafic de influență are un corespondent în descrierea conţinută în norma de incriminare, adică dacă se suprapune acestui model legal creat de legiuitor.

În cauză, din ansamblul probator a rezultat că a existat o acţiune de traficare a influenței de către inculpatul Z.C.C., în sensul modalităților normative prevăzute de textul art. 257 C. pen., materializată prin acceptarea promisiunii unui folos necuvenit, constând într-o sumă de bani primită lunar pe toată durata derulării contractului, în schimbul influenţei sale pe lângă martora R.C.I. - care exercita managementul operativ al S.C.Z.I.R. SRL- în vederea încheierii contractului de pază între S.C.Z. şi SC S.G. SRL, precum și prin primirea efectivă, în perioada aprilie-septembrie 2010, ulterior încheierii contractului şi încasării primei facturi, a sumei de 4.500 euro, remisă în tranșe.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de recurs constată că fapta inculpatului există și a fost săvârșită de acesta cu vinovăție, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

Traficul de influență este fapta persoanei care, având influență sau lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar sau alt salariat, primește ori pretinde bani ori alte foloase, sau acceptă promisiuni ori daruri, direct sau indirect, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență sub aspectul laturii subiective, este necesar să se facă dovada că cel care își trafichează influența acționează cu voința de a săvârși acțiunea de acceptare a promisiunii și de primire a unei sume de bani, pentru a interveni pe lângă un funcționar și conștiința că prin aceasta aduce atingere reputației funcționarului respectiv.

Verificând actele și probele dosarului cu privire la infracțiunea de trafic de influență pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, instanța de control judiciar constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat și just apreciat, care a confirmat întrunirea conținutului juridic şi constitutiv al infracțiunii.

Existența faptei de traficare a influenței, în modalitatea reținută de prima instanță rezultă din coroborarea declarațiilor martorilor R.C.I. (fila 37-39, vol. l, dosar urmărire penală; filele 257-260, vol. I dosar instanţă), T.Z.P.D. (filele 76-78, 79-85, 86-91, 92-96, vol. I, dosar urmărire penală; filele 84-88, vol. II dosar instanţă), B.B.V. (filele 64-66, 67-72, 73-75, vol. I, dosar urmărire penală; filele 39-42, vol. II dosar instanţă), precum și cu conținutul discuţiilor interceptate în mediu ambiental dintre inculpat și martorul T.Z.P.D.

Materialitatea faptei rezultă chiar din discuțiile purtate la datele de 13 mai 2010, 3 iunie 2010, 14 iunie 2010, 16 iunie 2010, 23 august 2010, 8 septembrie 2010, între inculpatul Z.C.C. și martorul T.Z.P.D., care confirmă preocuparea constantă a inculpatului de mijlocire a încheierii unor contracte între SC S.G. SRL Group și S.C.Z. SRL, care să-i asigure obținerea unor foloase materiale, în acest scop folosindu-se de influența pe care o avea în zonă, în calitate de procuror.

Pentru a concretiza promisiunile făcute martorului T.Z.P.D., cu care discutase despre faptul că îl poate pune în legătură cu unul dintre reprezentanţii firmei Z. şi „poate pune o vorbă bună” pentru perfectarea unui contract cu această firmă, inculpatul l-a asigurat pe acesta că este foarte bun prieten cu directorul firmei Z., martora R.C.I. și că se va întâlni cu aceasta în sensul arătat.

Edificatoare în acest sens sunt discuțiile purtate între inculpatul Z.C.C. și martorul T.Z.P.D., în care inculpatul îi comunică martorului: „am zis că mă-ntâlnesc şi cu C. astăzi, dar nu mă simt grozav”, „şi atuncea luni o să stabilim. Şi o punem şi cu curăţenia. Eu aş mai vrea măcar asta de preluat, deşeuri. Că, dacă punem bazele acuma. anul ăsta, astea sunt afaceri care durează, o să dureze ani de zile! .Să iasă măcar o mie, două mii de euro… Păi, eu aşa o să-i spun: Mă C., dă. Trebuie să-mi dai şi mie ceva, că acuma, uite, pe reducerile astea.”. Interesul inculpatului pentru încheierea unui contract de lungă durată, care să producă câștiguri materiale, a rezultat şi din întrebarea pusă martorului: „şi, în afară de curăţenie şi asta, cam ce ar mai externaliza Z.-ul?”.

Promisiunile inculpatului de intermediere a unui contract între cele două societăți au fost relevate de demersul concret al inculpatului Z.C.C., care s-a deplasat la sediul firmei S.C.Z.I.R. SRL, având o discuție cu martora R.C.I.

Edificatoare este discuţia telefonică purtată la data de 14 iunie 2010, ora 18:32, între inculpat și martorul T.Z.P.D., în timp ce inculpatul se afla la sediul Firmei S.C.Z.:

T.Z.P.D.: „Sigur vin! Ce vă rog: dacă tot sunteţi cu dânsa, poate vorbiţi cu dânsa de chestia aia cu curăţenia.

Z.C.C.: Da, aia a picat E altceva.

T.Z.P.D.: A picat aia?

Z.C.C.: Da, da!

T.Z.P.D.: Am înţeles. Şi o.

Z.C.C.: E.e.e dată, am vorbit. E altceva”.

Interesul inculpatului Z.C.C. cu privire la derularea contractului și demersurile întreprinse în calitate de procuror, pentru a-și menține poziția de influență în legătură cu directoarea S.C.Z., rezultă şi din interceptarea ambientală din biroul inculpatului de la sediul Parchetului, la data de 8 septembrie 2010:

„Z.C.C.: Da, corect! Eu. care este? Pentru că eu vreau protejarea acestui contract. D-aia i-am şi spus la C.: „Bă, care îi eu vorbesc şi cu .[neinteligibil]. îi rupem gâtu, l-am terminat şi l-am.

.............................

T.Z.P.D.: V-am spus clar că dacă ne ajutaţi nu rămânem datori, că v-am simţit un pic cam supărat la telefon şi acuma, îmi cer scuze că s-a întârziat.

Z.C.C.: Nu, nu e nicio problemă! Nu. Pro. pro.

T.Z.P.D.: C. s-a luat de nişte. ăă. oameni care, probabil, sunt protejaţi. Eu am avut o discuţie cu doamna C.. Ăă. şi probabil c-a deranjat-o cineva.

Z.C.C. : Se poate! Numai că, acuma, C. are totuşi încredere în cuvântu meu. Eu am şi început deja, am preluat eu nişte dosare de când am venit.

T.Z.P.D.: îhî!

Z.C.C.: Am început urmărirea penală, deja, împotriva Iu aia, l-am adus să-l văd şi eu.

Z.C.C.: Ăă. deja am discutat la I.P.J. Timiş ăă. de introducerea unor oameni. o să vedem! Mergem pe alte.

T.Z.P.D.: Perfect! Şefu.!

Z.C.C.: Pe mine ce mă interesează: protejarea contractului, aia e cel mai important!

T.Z.P.D.: Păi, dumneavoastră credeţi că eu m-aş face de rahat? Păi, da pentru mine contractu ăsta e. ă. Auziţi eu vi i-am adus în euro. Nu-i.

Z.C.C.: E perfect!

Z.C.C.: Deci, n-are rost! Pe de altă parte, pe de altă parte, clar preiau ceva de la Z..

T.Z.P.D.: Am înţeles! Z.C.C.: Deci, clar preiau!

Z.C.C.: Ori deşeurile, ori. Şi asta cât … cât mai repede, de la întâi. Şi asta vreau s-o facem împreună.

T.Z.P.D.: Păi, nu, nu, nu, nu! Atenţie! îmi trebuie un pic de timp, trebuie utilaje.

Z.C.C.: Deci, ceva oricum preiau. Şi-atuncea ori.ă.asta.ori.ă. Şi mai avem încă ceva aicea pe zonă că vorba aia este de. Va fi mult de lucru.”

Conținutul interceptărilor în mediu ambiental se coroborează cu declarațiile martorei R.C.I., aceasta confirmând influența exercitată de inculpat asupra sa, în mod indirect, dar și cu discuția telefonică purtată între cei doi la data de 29 iulie 2010, (vol. II, filele 298-301) care relevă relația reciproc avantajoasă între aceștia și interesul inculpatului în prezervarea acesteia, în contextul în care inculpatul asigura, în calitatea sa de procuror, soluționarea cu celeritate a dosarelor în care era interesată martora.

Aceste aspecte se coroborează și cu declarațiile martorului T.Z.P.D., care a precizat că a remis tranșele de bani, ulterior încheierii contractului cu S.C. Z., în considerarea influenței pe care o exercita inculpatul asupra directoarei acestei societăți, R.C.I., care era reiterată de către inculpat în toate discuțiile purtate cu martorul T. În același sens sunt și declarațiile martorului B.B.V., asociat unic la SC S.G. SRL Group Bucureşti, care a arătat că, până la semnarea contractului, a avut reprezentarea unei influențe reale a inculpatului asupra conducerii SC I. SRL, care a condus la perfectarea contractului.

Cât privește remiterea sumelor de bani către inculpat (500 euro în luna aprilie 2010, câte 4.200 lei, echivalentul a 1.000 de euro, în lunile mai, iunie şi iulie 2010 și 1.000 euro în luna septembrie 2010), susținerea apărării că două dintre acestea reprezintă contravaloarea unor împrumuturi, este infirmată de probele dosarului, în concret înregistrările efectuate în condițiile de legalitate impuse de dispozițiile art. 91¹ și următoarele C. proc. pen., conţinutul acestora coroborându-se cu declarațiile denunțătorului T.Z.P.D.

Apărarea inculpatului, în sensul că unele sume de bani au reprezentat împrumuturi sau că proveneau din salariu, a fost infirmată de conținutul extraselor de cont pe anul 2010, care, deși confirmă retrageri a unor sume mari de bani, relevă faptul că suma de 4.200 lei, primită de la martorul T.Z.P.D., nu provenea din contul de salariu, întrucât anterior datei de 13 mai 2010 și în acea zi - data alimentării contului cu salariul, inculpatul nu a efectuat nicio tranzacție, astfel că în intervalul de timp dintre momentul primirii plicului de la martorul T. şi cel al înmânării lui către martorul I.L., pentru cumpărarea a 1.000 de euro, inculpatul nu a debitat contul cu vreo sumă de bani.

Cât privește remiterea sumei de 1.000 euro din luna iunie 2010, de către martorul T., aceasta rezultă din coroborarea extrasului de cont și a declarației martorei S.A., care confirmă împrejurarea că la data de 16 iunie 2010, inculpatul i-a solicitat acesteia să vorbească la casa de schimb valutar pentru cumpărarea sumei de 1.500 euro, iar a doua zi a retras din contul său doar suma de 3.000 lei.

În luna iulie 2010, așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, inculpatul a primit, la data de 13 iulie 2010, de la martorul T.Z.P.D., echivalentul sumei de 1.000 euro, anterior orei 14:35 când, potrivit înregistrării ambientale, inculpatul i-a înmânat şoferului suma de 4.250 lei cu indicaţia de a cumpăra 1.000 euro, aspect care se coroborează cu faptul că în aceeași împrejurare a întrebat-o pe martora S.A. dacă intraseră banii în cont, iar aceasta îi răspunsese în sens negativ. Aceste probe se coroborează cu menţiunile extrasului de cont, potrivit cărora salariul a intrat în contul inculpatului la 13 iulie 2010, ora 14:26, iar în acea zi nu a fost efectuată nicio retragere, astfel că banii înmânați șoferului pentru efectuarea schimbului valutar nu puteau proveni din salariu.

În raport de probele administrate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că materialul probator administrat în cauză confirmă fapta inculpatului, care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în modalitatea acceptării şi primirii unor sume bani, în schimbul influenţei sale, în virtutea atribuţiilor de serviciu, pe lângă martora R.C.I. - care exercita managementul operativ al SC Z.I.R. SRL - în vederea încheierii contractului de pază între S.C.Z. şi SC S.G. SRL.

Pentru considerentele arătate și constatând că nu există alte temeiuri de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Z.C.C. împotriva sentinţei nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 8793/1/2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul intimat inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Z.C.C. împotriva sentinţei nr. 892 din 7 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 8793/1/2010.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 7/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 484/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 421/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 435/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 435/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 484/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 7/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 9/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 176/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 81/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI