ICCJ. Decizia nr. 484/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 484/2012
Dosar nr. 4588/1/2012
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru procurori la data de 21 iunie 2012, Comisia de disciplină pentru procurori a solicitat Secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 numitei S.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicţii, prevăzută de art. 99 lit. a) teza II-a din acelaşi act normativ.
Prin Hotărârea nr. 2/P din 4 aprilie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru procurori împotriva procurorului S.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi, în baza art. 100 lit. e) (lit. d) în reglementarea anterioară) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, a aplicat magistratului sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza II-a din acelaşi act normativ.
Prin considerentele hotărârii, pe baza materialului probator administrat în timpul efectuării cercetării prealabile şi, ulterior, de către Consiliu în mod nemijlocit, instanţa de disciplină a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin adresa nr. 338/C/2011 din data de 23 iunie 2011, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu săvârşirea de către pârâta procuror S.M. a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că a avut o conduită necorespunzătoare, în sensul că a oferit consultaţii juridice numitului V.G., învinuit în două dosare penale aflate în curs de soluţionare, pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Până la data de 1 octombrie 2011, pârâta procuror S.M. şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, structura centrală, după care, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii nr. 254 din data de 19 septembrie 2011, a revenit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Pârâta procuror S.M. a fost cercetată de Direcţia Naţională Anticorupţie, iar, prin rechizitoriul nr. 112/P/2011 al acestei unităţi de parchet - Secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus faţă de aceasta neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., reţinându-se că, sub aspectul laturii obiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că pârâta procuror se afla în relaţii de amiciţie cu numitul V.G., lucrător vamal la Biroul Vamal Moraviţa, cercetat în Dosarul penal nr. 15/P/2009 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, serviciul teritorial Timişoara şi în Dosarul penal nr. 269/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.
În dosarul nr. 15/P/2009, organele de urmărire penală l-au citat pe numitul V.G., pentru data de 27 ianuarie 2011, la sediul parchetului, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu în formă calificată, prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
În Dosarul nr. 269/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, numitul V.G. era cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată şi contrabandă calificată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (2) C. pen. e raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din acelaşi act normativ, precum şi art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
În vederea instrumentării acestei cauze penale, în baza autorizaţiei nr. 133 din data de 13 octombrie 2010 emisă de Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 911 C. proc. pen., au fost interceptate convorbirile telefonice purtate de V.G.
Astfel, în perioada 24-27 ianuarie 2011, numitul V.G. a purtat patru convorbiri telefonice cu pârâta procuror S.M., la acea dată procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, structura centrală.
S-a mai reţinut că, din procesele-verbale de redare rezumativă, întocmite de organele de urmărire penală, rezultă că, la data de 24 ianuarie 2011, numitul V.G. i-a comunicat pârâtei procuror că a fost citat pentru a se prezenta la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, serviciul teritorial Timişoara, la data de 27 ianuarie 2011. În acest context, pârâta procuror l-a consiliat pe acesta în legătură cu conduita sa procesuală, pe care urma să o adopte, spunându-i „nu ziceţi nimic !”, „nu ziceţi nimic, nu scrieţi, nu..nimic!”.
Tot în cadrul aceleiaşi convorbiri, pârâta procuror i-a precizat acestuia că „…în orice caz, mergeţi, vedeţi despre ce este, nu scrieţi, nu ziceţi nimic!...”, „...să nu vorbim la …telefon, ştiţi de ce? Că mi se pare cam dubios”, ocazie cu care au convenit să se întâlnească în zilele următoare la Bucureşti, pentru a continua discuţia.
La data de 26 ianuarie 2011, a avut loc o altă convorbire telefonică între numitul V.G. şi pârâta procuror S.M., în contextul căreia aceasta îi spune: „V-am zis cum să procedaţi!..în orice caz mâine să nu vă lăsaţi absolut cu nicio chestie”.
La data de 30 ianuarie 2011, cei doi s-au întâlnit în Bucureşti, conform celor stabilite anterior la telefon, împrejurare în care pârâta procuror l-a îndrumat pe numitul V.G. s solicite efectuarea unei noi expertize în cauză, precizându-i, totodată, motivele pe care să-şi întemeieze cererea, precum şi obiecţiunile pe care să le formuleze la raportul de expertiză anterior întocmit.
Instanţa de disciplină a apreciat că, sub aspectul laturii obiective, elementul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinută în sarcina pârâtei procuror S.M., constă în acordarea de către aceasta a unor consultaţii juridice numitului V.G. în privinţa conduitei sale ce se impunea a fi adoptată, în raport cu calitatea sa procesuală, în dosarele penale aflate pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care era cercetat.
Secţia a considerat că, prin conduita sa, pârâta procuror S.M. a confirmat percepţia pe care numitul V.G. o avea despre justiţie, în sensul că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar putea răspunde solicitărilor sale de intervenţie în soluţionarea unei cauze penale în alt cadrul decât cel legal.
S-a apreciat că, fapta, astfel cum a fost reţinută în sarcina pârâtei, contravine prevederilor art. 90 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările ulterioare şi ale art. 104 din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 republicată, care completează şi definesc conţinutul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) în teza referitoare la interdicţii.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa disciplinară a reţinut că forma de vinovăţie care caracterizează această abatere disciplinară, în varianta normativă a încălcării dispoziţiilor referitoare la interdicţii, este ce a intenţiei, procurorul realizând că încalcă principiile independenţei şi imparţialităţii ce guvernează activitatea magistraţilor, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv afectarea încrederii în actul de justiţie, urmărind sau acceptând eventualitatea producerii sale.
La individualizarea sancţiunii aplicate pârâtei procuror S.M., în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptei săvârşite de aceasta, care în calitate de procuror al unei structuri centrale specializate a creat, prin conduita sa, aparenţa unei lipse de imparţialitate, implicându-se în mod direct, nemijlocit, în construirea apărării unei persoane cercetate penal chiar de către o unitate subordonată celei în care funcţiona, faptă de natură să afecteze prestigiul justiţiei.
Totodată, Secţia a reţinut că, în raport cu vechimea în activitate a pârâtei procuror şi cu pregătirea profesională, prin dictarea obiecţiunilor la raportul de expertiză pe care numitul V.G. să le formuleze în faţa organelor judiciare, aceasta a prejudiciat activitatea de urmărire penală în acea cauză.
Calificarea juridică a abaterii reţinute în sarcina pârâtei procuror s-a făcut în raport cu reglementarea în vigoare la data săvârşirii acesteia, respectiv art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a subliniat că, şi această abatere disciplinară este prevăzută în Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2012, în varianta incriminată de art. 99 lit. b).
Împotriva hotărârii menţionate, a declarat recurs procurorul S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, astfel cum au fost restrânse şi precizate oral cu prilejul dezbaterilor pe fond,precum şi în concluziile scrise depuse la dosar, recurenta a invocat în primul rând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii din perspectiva greşitei aplicări a art. 10 alin. (2), art. 90 din Legea nr. 303/2004 şi art. 104 din Legea nr. 161/2003, sub două aspecte.
Printr-o primă critică, recurenta a invocat neîntrunirea situaţiei premisă prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, referitoare la existenţa unui proces pe rolul instanţei sau parchetului.
În opinia sa, în raport cu actele dosarului, cu normele de procedură penală şi cu jurisprudenţa în materie, în cazul său, la momentul acordării consultaţiilor (24-30 ianuarie 2011) nu exista un proces penal, actele premergătoare nefiind componentă a acestuia.
În susţinerea acestui punct de vedere, magistratul a invocat şi adresa nr. 3982/C din 18 septembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Printr-o altă critică, s-a subliniat de către recurentă că nu este întrunită nici o a doua condiţie, ce vizează noţiunea de „consultaţie”, ca acţiune comisivă a abaterii disciplinare.
Recurenta susţine, astfel, că noţiunea în discuţie nu trebuie înţeleasă ca o simplă discuţie, ci defineşte o activitate mai laborioasă, care se circumscrie obligatoriu statutului avocatului, la care textul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi face referire.
În ceea ce o priveşte, recurenta magistrat consideră că, în speţă, s-a limitat doar la a-i comunica, întâia oară, lui V.G. posibilitatea oferită de legea penală de a refuza să dea declaraţii în dosarul penal în care acesta fusese citat. Relativ la întâlnirea din Bucureşti, procurorul a menţionat că i-a adus acestuia la cunoştinţă faptul că are posibilitatea de a solicita o nouă expertiză tehnică, ambele sugestii neputând, după părerea sa, fi asimilate noţiunii de „consultaţie”, care ar presupune o gamă mai largă de lămurire şi precizări, cu o anumită specificitate.
Faţă de caracterul vag şi general al sfaturilor pe care le-a dat lui V.G. şi pe care acesta a şi înţeles, de altfel, să le ignore, adoptând o atitudine de cooperare cu organele de urmărire penală şi nesolicitând efectuarea unei noi expertize, recurenta apreciază că acestea nu pot fi considerate „consultaţie juridică”.
În concluzie, s-a solicitat, în principal, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., admiterea acestui prim motiv de recurs şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii disciplinare.
În subsidiar, în baza art. 312 alin. (1) din Codul procedură civilă, recurenta a cerut admiterea recursului şi modificarea hotărârii prin aplicarea unei sancţiuni mai puţin severe.
În acest context, recurenta a susţinut că, în raport cu faptele reţinute în sarcina sa, sancţiunea aplicată, respectiv excluderea din magistratură, este excesivă, la individualizarea acesteia neţinându-se seamă de criteriul proporţionalităţii (prevăzut de art. 100 din Legea nr. 303/2004), raportat la gravitatea abaterii săvârşite precum şi la aspectele favorabile magistratului.
Recurenta procuror a invocat, în sprijinul acestei opinii, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu referire la deciziile nr. 2/2001, nr. 5/2001, nr. 12/2002, nr. 4/2001 ale Completului de 9 Judecători şi la decizia nr. 202/2012 a Completului de 5 Judecători şi a arătat că vechimea de 19 ani în magistratură pe care o are, precum şi buna sa pregătire profesională sunt circumstanţe personale relevante, care trebuia să fie avute în vedere de către instanţa disciplinară.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat punctual respingerea recursului ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, precum şi cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de magistrat, în sensul şi pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de nelegalitate invocat de recurentă, fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile.
Aceste ipoteze nu se regăsesc în considerentele hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor în discuţie, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară „încălcarea prevederilor legale referitoare la (...) incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, „Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate, care potrivit legii, se realizează de avocat”.
Susţinerile recurentei, din această perspectivă, vizează neîntrunirea condiţiilor prevăzute de textul legal menţionat şi neîntrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri.
În speţă, i se impută recurentei faptul că, în calitate de procuror, a acordat consultaţii juridice verbale, atât telefonic, cât şi personal la 24, 26 şi 30 ianuarie 2011, lui V.G., cercetat într-un dosar penal înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie, serviciul teritorial Timişoara, în privinţa conduitei procesuale ce s-ar impune a fi adoptată, precum şi a obiecţiunilor pe care ar urma să le invoce, referitor la expertiza tehnică efectuată în Dosarul penal nr. 15/P/2009.
Situaţia de fapt astfel reţinută privind existenţa şi conţinutul discuţiilor purtate de magistrat cu numitul V.G. sunt necontestate.
Susţinerea recurentei, potrivit căreia această stare de fapt nu s-ar circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare reţinute în sarcina sa şi nu ar avea nici corespondent în materialul probator depus la dosar, nu poate fi primită.
În această privinţă, este nefondată aprecierea magistratului, potrivit căreia, în speţă, nu ar fi întrunită situaţia premisă prevăzută de textul legal citat, în sensul că nu ar exista o „problemă litigioasă”.
Din interpretarea gramaticală, logică şi teleologică a respectivului text, rezultă că, în sfera noţiunii de „problemă litigioasă” sunt cuprinse toate acele situaţii care pot primi o dezlegare în cadrul unui proces civil sau penal.
Printr-o interpretare per a contrario, s-ar putea ajunge la concluzia că magistratului îi este permis să redacteze pentru alte persoane diverse acţiuni, cereri sau să le acorde acestora consultaţii în legătură cu redactarea unor acţiuni sau cereri, ceea ce ar aduce atingere principiului imparţialităţii care trebuie să guverneze activitatea şi conduita judecătorului sau procurorului.
Din această perspectivă, în cauză, aşa după cum în mod corect a reţinut instanţa disciplinară, s-a dovedit existenţa situaţiei premisă, respectiv existenţa unei probleme litigioase.
Astfel, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin s-a înregistrat sub nr. 14/P/2009 sesizarea din oficiu din data de 19 februarie 2010, privind săvârşirea de către V.G. a infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu în formă calificată, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000. Această cauză penală a fost declinată, spre competentă soluţionare, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, serviciul teritorial Timişoara.
Chiar dacă sfaturile juridice în discuţie priveau un dosar în care V.G. era cercetat în faza actelor premergătoare, natura juridică proprie a respectivelor acte reglementate de art. 224 alin. (1) C. proc. pen. nu exclude ci, dimpotrivă, confirmă existenţa unei probleme litigioase, ce a debutat la momentul sesizării, neavând relevanţă, sub acest aspect, dacă urmărirea penală a fost sau nu începută.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că şi aspectele referitoare la conţinutul adresei nr. 3982/C din 19 septembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au relevanţa ce li se atribuie prin motivele de recurs, atâta timp cât prin utilizarea sintagmei „probleme litigioase”, cu conţinut mai larg, legiuitorul nu s-a limitat la a prohibi acordarea consultaţiilor de către magistraţi în cadrul unor procese privite stricto sensu.
Pe de altă parte, trebuie precizat că, lato sensu, procesul penal, ca particularizare a unei probleme litigioase, ce interesează speţa dedusă judecăţii este, potrivit doctrinei o categorie juridică cu o sferă de cuprindere largă, ce presupune o activitate complexă, un complex de acte succesive, care datorită desfăşurării lor coordonate şi progresive dă imaginea unei activităţi organizate, în care se urmăreşte aflarea adevărului şi pronunţarea unei soluţii juste în legătură cu conflictul de drept dedus spre rezolvare organelor competente.
Cât priveşte probaţiunea acestei împrejurări, în special cea rezultată din conţinutul convorbirilor telefonice dintre recurentă şi V.G., se constată că, în cauză, aceasta atestă că magistratul a avut reprezentarea că numitul V.G. este cercetat în calitate de făptuitor (deci pentru o faptă prevăzută de legea penală) de către procurori din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie, structura Timiş în Dosarul nr. 15/P/2009.
Chiar în pofida limbajului disimulat, utilizat în cursul convorbirilor incriminate, valenţa probatorie a acestora, corect relevată de instanţa disciplinară este indubitabilă, astfel cum rezultă din analiza proceselor-verbale de redare a respectivelor discuţii, aflate la dosarul cauzei.
Semnificativ din acest punct de vedere este faptul că împotriva lui V.G. a fost începută urmărirea penală pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi fals material în înscrisuri oficiale.
Nu este fondată nici critica formulată de recurentă relativ la inexistenţa celei de a doua condiţii ce vizează noţiunea de „consultaţie”, ca acţiune comisivă a abaterii disciplinare.
Modul concret în care s-au desfăşurat convorbirile dintre părţi, ca şi întregul context circumstanţiat de probele administrate sunt de natură să înlăture susţinerile recurentei, în sensul că s-ar fi limitat la a-i da lui V.G. nişte sugestii, ce nu pot fi asimilate noţiunii de „consultaţie”.
Sfaturile oferite de procurorul S.M. lui V.G., despre care aceasta ştia că era cercetat într-un dosar penal aflat spre soluţionare la Direcţia Naţională Anticorupţie, structura teritorială Timiş, cu privire la atitudinea procesuală pe care el să o adopte cu ocazia cercetărilor, chiar sumare sau superficiale, se circumscriu noţiunii de consultaţii juridice.
De asemenea, sfaturile referitoare la solicitarea efectuării unei noi expertize, a căror semnificaţie recurenta încearcă să o minimalizeze, intră în sfera aceleiaşi noţiuni.
Semnificative în acest sens sunt aspectele relevate de V.G. în cuprinsul declaraţiei de învinuit (fila 40 Dosar nr. 1071/IJ/2011), cu privire la modul de contestare, pe calea obiecţiunilor, a concluziilor raportului de expertiză şi de formulare a unei cereri pentru administrarea unei noi expertize.
Analiza înscrisului olograf, depus ca probă în dosar, în care V.G. a consemnat îndrumările date de recurentă, care cuprind, de altminteri, indicarea autorităţii căreia i se adresează cererea (actul de procedură), modalitatea explicită de formulare a obiecţiunilor, indicarea expresă a numărului dosarului, a fundamentului de drept, a excepţiei invocate, motivată în fapt şi în drept denotă, practic, dictarea conţinutului în întregime a actului formulat în apărare şi înlătură, fără putinţă de tăgadă, susţinerea că acestea ar fi simple sugestii generale, iar nu o veritabilă consultaţie juridică, specifică profesiei de avocat.
De aceea, Înalta Curte apreciază că, dacă recurenta ar fi urmărit într-adevăr sprijinirea unei persoane apropiate în susţinerea apărării într-o asemenea cauză, ar fi putut îndruma persoana respectivă să consulte un avocat.
Or, calea aleasă de recurentă nu a fost conformă cu dispoziţiile ce reglementează statutul procurorului.
În fapt, ceea ce Consiliul a sancţionat a fost tocmai această atitudine, în contradicţie cu statutul magistratului.
Consecinţa imediată şi directă a acestei încălcări şi pe care recurenta încearcă să o ignore este, în sens larg, atingerea adusă relaţiilor sociale privitoare la justiţie, ca valoare socială ocrotită, dar şi înfrângerea principiului independenţei şi imparţialităţii, care trebuie să stea la baza activităţii şi conduitei magistratului, a căror respectare a impus instituirea interdicţiei în discuţie.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existenţa faptei, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, aşa încât susţinerile recurentei formulate prin motivul de recurs invocat în principal nu pot fi primite.
Examinând critica formulată în subsidiar de recurentă, respectiv, critica privind individualizarea sancţiunii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în raport cu circumstanţele de fapt ale cauzei, precum şi cu cele personale, privind experienţa profesională şi conduita recurentei.
Astfel, în ceea ce priveşte fapta săvârşită de recurentă, se constată că aceasta, de altfel, gravă şi de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de magistrat, este prima din cariera profesională a recurentei şi are caracter singular.
În privinţa circumstanţelor personale sunt de menţionat următoarele:
Potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), la aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de lege, un criteriu de care instanţa de disciplină trebuie să ţină seama, pe lângă gravitatea abaterii disciplinare, îl reprezintă şi circumstanţele personale ale magistratului, deci întregul context în care s-au săvârşit abaterile respective.
Astfel, este de reţinut că procurorul S.M., în întreaga sa cariera de magistrat, a desfăşurat o activitate profesională meritorie, având o solidă pregătire profesională, concretizată într-o diplomă de doctor în drept, în articole publicate în revistele de specialitate, precum şi în aprecieri pozitive din partea colaboratorilor din plan profesional (caracterizări aflate la filele 45, 46 dosar recurs).
Semnificative pentru profilul moral şi profesional al recurentei sunt şi aprecierile pozitive ale colegilor, concretizate în caracterizările aflate la dosar (filele 37, 47-48).
Totodată, în acest context, al circumstanţelor personale, este relevantă şi împrejurarea că recurenta regretă fapta, precum şi conduita procesuală adecvată a acesteia.
Faţă de cele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, se impune o reapreciere a sancţiunii aplicate recurentei, la individualizarea căreia trebuie să se ţină seama de toate aspectele favorabile acestuia, reliefate de probatoriul administrat în cauză şi care impun, prin raportare şi la caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, respectiv pe cea prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 24/2012.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul şi va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va aplica recurentei sancţiunea disciplinară constând în mutarea disciplinară pe o perioadă de 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad (în loc de excluderea din magistratură).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.M. împotriva Hotărârii nr. 2/P din 4 aprilie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.
Schimbă în parte Hotărârea nr. 2/P din 4 aprilie 2012 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că în baza art. 100 lit. e) (lit. d)) în reglementarea anterioară) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, aplică procurorului S.M. sancţiunea disciplinară constând în mutarea disciplinară pe o perioadă de 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad (în loc de excludere din magistratură).
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 62/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 435/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
