ICCJ. Decizia nr. 64/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia nr. 64/2011
Dosar nr. 1503/1/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată urătoarele:
Prin Decizia nr. 22 din 24 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul F.I. I. împotriva Sentinţei nr. 485 din 23 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa nr. 485 din 23 martie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.I.I., împotriva Ordonanţei nr. 658/ P din 29 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin Ordonanţa nr. 658/ P din 29 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus, printre alte dispoziţii, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii judecători V.L., L.M. şi P.A. din cadrul Curţii de Apel Braşov pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 2481 C. pen.
Prin Rezoluţia nr. 10743/5343/II-2 din 20 noiembrie 2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate împotriva Ordonanţei nr. 658/ P din 29 septembrie 2009.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, la instanţa de judecată, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentinţa nr. 485 din 23 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu motivarea că magistraţii reclamaţi şi-au exercitat corect şi în conformitate cu dispoziţiile legale atribuţiile de serviciu iar demersurile petentului constituie, în fapt, încercări de reformare a unor hotărâri civile.
Referitor la recursul declarat de către petent împotriva anterior menţionatei sentinţe s-a constatat că acesta este tardiv, petentul fiind prezent la dezbateri, termenul de recurs curgând pentru acesta de la pronunţarea sentinţei şi împlinindu-se la data de 6 aprilie, petentul declarând însă recurs la 13 aprilie 2010.
Împotriva acestei decizii petentul a formulat cerere de contestaţie în anulare, invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. b) şi c) C. proc. pen. şi arătând că a fost împiedicat să se prezinte la termenul la care cauza a fost soluţionată în recurs din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a manifestărilor determinate de sărbătorirea Zilei Unirii; totodată, contestatorul a arătat că în mod greşit recursul declarat a fost respins, ca tardiv, deşi fusese declarat în termen, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra împrejurării dacă exista o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, faptele reclamate existând, dar plângerea sa fiind respinsă, ca nefondată.
Analizând cererea de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.) termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza dedusă judecăţii contestatorul a invocat formal două dintre cazurile de contestaţie reglementate de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., fără însă a depune probe sau invoca, în susţinerea motivelor arătate, dovezi aflate la dosar. Se reţine, totodată că incidenţa prevederilor art. 386 lit. b) C. proc. pen. presupune îndeplinirea, cumulativă, a două situaţii, respectiv imposibilitatea părţii de prezentare în faţa instanţei de recurs şi imposibilitatea de înştiinţare a instanţei, cu privire la acea imposibilitate, ceea ce, în speţă, contestatorul nu a probat. Cu privire la cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., se constată că acesta priveşte eventuala existenţă a unor cauze de încetare a procesului penal cu privire la recurent, or contestatorul, în dezvoltarea motivului invocat, s-a referit la existenţa faptelor pe care el le-a imputat persoanelor împotriva cărora a formulat plângere penală.
Aşa fiind, se constată neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea cererii de contestaţie în anulare, aceasta fiind inadmisibilă şi urmând a fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul F.I.I. împotriva Deciziei nr. 22 din 24 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 8160/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 65/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 63/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
