ICCJ. Decizia nr. 60/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 60/2011
Dosar nr. 1669/1/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 497 din 14 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I.împotriva Deciziei nr. 170 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 9913/1/2009. A fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 161 din 9 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petentul M.I.împotriva Încheierii din 9 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 902/54/2008.
Împotriva acestei decizii petentul a formulat cerere de contestaţie în anulare, respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Împotriva Deciziei nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, contestatorul a declarat recurs, respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 963 din 7 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Noul recurs declarat de contestator împotriva acestei din urmă decizii a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 170 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
S-a reţinut, în esenţă, că demersul juridic al părţii tinde la reluarea controlului judiciar, deşi în cauză a fost pronunţată o hotărâre definitivă, iar căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, hotărârea definitivă pronunţată în recurs neputând fi atacată printr-un nou recurs.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat cerere de contestaţie în anulare, invocând motivul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. şi menţionând că procedura de citare, în recurs, nu a fost legal îndeplinită, nefiind respectate dispoziţiile art. 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen., că în mod greşit a fost respins recursul, ca inadmisibil, deşi era întemeiat pe prevederile legale şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu îndeplinea, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., partea nedepunând şi nici invocând dovezi în susţinerea temeiului de drept invocat, actele dosarului probând contrariul aserţiunilor contestatorului.
Împotriva acestei din urmă decizii contestatorul a formulat contestaţie la executare, invocând cazul prevăzut de dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. şi criticând Decizia atacată sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare către stat, solicitând anularea acestora.
Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilităţii acesteia se constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competenţa de soluţionare revenind instanţelor indicate potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecăţii contestatorul a invocat formal cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., criticând hotărârea atacată pentru eronata stabilire a obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare.
Astfel, se reţine că dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. se referă la nelămuririle ivite cu privire la hotărârea ce se execută sau la eventuale împiedicări la executare, „nelămuririle" având în vedere limitele în care hotărârea se execută şi nu reexaminarea asupra fondului cauzei, inclusiv asupra modului de stabilire a cheltuielilor judiciare. Or, în cauză, hotărârea atacată este clară, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, dispozitivul hotărârii fiind neechivoc.
Aşa fiind, critica formulată de contestator nu se poate circumscrie cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cererea adresată instanţei neîndeplinind condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege şi fiind, pe cale de consecinţă, inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 497 din 14 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 3022/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 61/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
