ICCJ. Decizia nr. 63/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 63/2011
Dosar nr.1815/1/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată urătoarele:
Prin sentinţa nr. 1774 din 11 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta M.N.A.; a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petenta a sesizat instanţa cu o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. Plângerea respectivă ca, de altfel şi precizările ulterior formulate au un caracter ambiguu, petenta nedescriind corect faptele, făptuitorii fiind indicaţi la modul general şi necriticând o soluţie dintre cele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., fiind, aşadar, inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, în esenţă, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs pentru nelegala compunere a completului (nerespectându-se dispoziţiile Legii nr. 78/2000), nerezolvarea fondului cauzei, neobservarea calităţii părţilor (cu consecinţa încălcării dispoziţiilor legale privind competenţa), nesoluţionarea conflictului de competenţă ivit între structurile Ministerului Public. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa competentă. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 2781 alin. (1) şi (10) C. proc. pen., Legea nr. 78/2000, Legea nr. 39/2003, art. 3859 pct. 1, 5, 6, 7, 171, 18 şi 21 C. proc. pen. şi ale art. 197 C. proc. pen.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
Totodată, din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen., reiese că împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauza dedusă judecăţii petenta a sesizat prima instanţă cu o cerere informă, sub aspectul elementelor de conţinut, care, deci, nu putea fi calificată ca plângere penală şi care, totodată, nu avea ca obiect una dintre soluţiile de netrimitere în judecată, expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată ca prima instanţă a dat o justă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente şi, devoluând cauza în limitele examinării admisibilităţii plângerii cu care a fost sesizată, a pronunţat o hotărâre legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Motivul de recurs privind nelegala compunere a completului nu poate fi primit, deoarece acesta a fost constituit cu respectarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, la judecarea cauzei participând şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.
Criticile privind neobservarea normelor de competenţă, a calităţii părţilor şi nesoluţionarea fondului cauzei nu se susţin, deoarece prima instanţă a devoluat cauza exclusiv cu privire la aspectul admisibilităţii plângerii şi constatând că aceasta era inadmisibilă, nefiind prevăzută în acest caz concret, de lege, nu a examinat chestiuni ce excedau problemei legalităţii sesizării instanţei.
Critica referitoare la nesoluţionarea unui pretins conflict de competenţă ivit între structurile Ministerului Public nu poate fi primit, instanţa neavând competenţa de a se pronunţa sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 43 C. proc. pen.
Se reţine, de asemenea, că, faţă de obiectul cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 171 C. proc. pen., asistenţa juridică nu era obligatorie şi că prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei în condiţiile în care petenta fusese legal citată.
Având în vedere argumentele anterior prezentate şi obiectul devoluţiunii cauzei în primă instanţă, se constată ca fiind nefondate criticile circumscrise cazurilor de casare indicate de petentă în cererea de recurs.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.N.A. împotriva sentinţei nr. 1774 din 11 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5462/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 64/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 39/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
