ICCJ. Decizia nr. 62/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 62/2011
Dosar nr.1324/1/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1772 din 11 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.P. împotriva rezoluţiei din 19 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în dosarul nr. 59/P/2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 15 februarie 2007 S.P. (comisar de poliţie, în rezervă) s-a adresat Curţii de Apel Constanţa cu o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu I.P.J. Constanţa solicitând să se constate:
- neregularităţile comise cu ocazia concursurilor de ocupare a funcţiei şef serviciu criminalistic din anul 2000 şi 2002;
- neacordarea sporului de 50 % din salariul de bază, prevăzut în Ordinul M.A.I. nr. 132/2004, pentru persoanele care efectuează cercetarea la faţa locului;
- nerezolvarea sesizării adresate în anul 2006 conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, trimisă spre soluţionare la I.P.J. Constanţa.
Prin sentinţa penală nr. 46/ P din 15 mai 2007, Curtea de Apel Constanţa a trimis plângerea petentului S.P. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Prin rezoluţia nr. 6195/P/2007 din 31 martie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a confirmat, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., propunerea de a nu se începe urmărirea penală în cauza sesizată de S.P. cu motivarea că aspectele sesizate nu se confirmă.
Plângerea formulată de petentul S.P. împotriva acestei soluţii a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa prin rezoluţia nr. 1319/II/2/2008 din 24 octombrie 2008.
La data de 20 noiembrie 2008 petentul s-a adresat Judecătoriei Constanţa cu plângere împotriva rezoluţiei procurorului, conform art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de soluţia dispusă în cauză.
Prin sentinţa penală nr. 139 din 5 februarie 2009, Judecătoria Constanţa a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având în vedere calitatea intimatului J.T., aceea de chestor de poliţie la momentul pretinselor fapte.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa nu era competent să soluţioneze plângerea, întrucât unul dintre făptuitori avea gradul de chestor iar în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 29 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., competenţa revenea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 1738 din 27 octombrie 2009 (dosar nr. 25943/212/2008), a admis plângerea petentului S.P., a desfiinţat rezoluţiile atacate şi a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin rezoluţia din 19 aprilie 2010, dată în dosarul nr. 59/P/2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de numiţii C.I., fost şef al I.P.J. Constanţa, general de brigadă (în prezent decedat), J.T., fost şef al I.P.J. Constanţa, chestor de poliţie, B.V., fost adjunct al şefului I.P.J. Constanţa, comisar de poliţie, constatând că fapta nu există.
Pentru a adopta această soluţie procurorul a reţinut următoarele:
- concursurile organizate la nivelul I.P.J. Constanţa pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu criminalistic s-au desfăşurat în conformitate cu Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului la încadrarea şi promovarea în funcţie - anexată la ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S /760 din 01 iunie 1998;
- S.P. nu a depus contestaţie la vreunul din concursurile la care a participat, în termenul prevăzut de Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru promovarea în anumite funcţii a ofiţerilor;
- de sporul de 50% aplicat la salariul de bază a beneficiat S.P. pe baza pontajelor întocmite (în cel puţin un caz) de chiar persoana vătămată;
- la raportul din 15 februarie 2007 adresat I.G.P.R., S.P. a declarat că a primit răspuns cu adresa nr. 154.745 din 26 martie 2007, iar la memoriul adresat I.G.P.R. – D.M.R.U. a primit răspunsul prin adresa I.P.J. Constanţa nr. 57185 din 20 martie 2007.
Plângerea formulată de petentul S.P. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată, de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţia nr. 4415/2107/II-2/2010.
Cu privire la plângerea adresată de petent Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. (în motivarea căreia a arătat că nu a fost audiat de procuror pentru a aduce lămuriri suplimentare, nu au fost audiaţi colegi de-ai săi din cadrul I.P.J. Constanţa şi cadrele care au făcut parte din comisiile de concurs şi că în mod greşit a reţinut procurorul că a beneficiat de sporul de 50 % şi că nu a depus contestaţii la rezultatele concursurilor, acestea aflându-se la dosarul cauzei), prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată.
S-a reţinut că, în speţă, procurorul a evaluat în mod judicios conţinutul actelor premergătoare efectuate, dispunând o soluţie legală şi temeinică, în cauză neexistând date care să justifice începerea urmăririi penale împotriva intimaţilor J.T., chestor în rezervă şi B.V. comisar şef în rezervă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (intimatul C.I. este decedat, potrivit actelor din dosar), pentru existenţa acestei infracţiuni fiind necesar a se dovedi omisiunea îndeplinirii unui act ori îndeplinirea în mod defectuos, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu, în exerciţiul funcţiei deţinute, având ca urmare cauzarea unei vătămări a intereselor legale ale persoanelor.
S-a constatat că în cauză, petentul a arătat că a participat în anii 2000 şi 2002, la două concursuri pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu criminalistică din cadrul I.P.J. Constanţa, concursuri care au fost câştigate de alţi concurenţi, care ar fi fost „favorizaţi" de către intimaţi.
Din actele dosarului a rezultat că, într-adevăr, petentul S.P. a participat la concursurile organizate la 11 septembrie 2000 şi 22 ianuarie 2002 pentru ocuparea funcţiei de şef al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanţa, iar potrivit procesului-verbal din 1 septembrie 2000 candidatul R.C. a obţinut nota finală 09,00 iar petentul, S.P., nota 08,76; conform procesului-verbal din 5 februarie 2002, candidatul I.G. a obţinut media 8.98, iar petentul S.P. media 8.95. Aşadar la primul concurs niciunul dintre intimaţi nu a făcut parte din comisia de examinare, iar la cel de-al doilea concurs a făcut parte numai intimatul B.V., prim adjunct al şefului inspectoratului, care a fost preşedintele comisiei.
Prima instanţă a reţinut că potrivit art. 9 alin. (9) şi (10) din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului la încadrarea şi promovarea în anumite funcţii a ofiţerilor (anexa nr. 7 la Ordinul ministrului de interne nr. S/ 760 din 01 iunie 1998) în termen de 72 de ore de la afişarea tabelelor cu rezultatele obţinute se pot face contestaţii care se soluţionează în 5 zile de o comisie numită de comandantul care a organizat examenul sau concursul.
Potrivit adresei nr. 58813 din 30 iulie 2007, I.P.J. Constanţa – Serviciul Management Resurse Umane, petentul nu a depus contestaţie la rezultatele concursurilor din 2000 şi 2002. Contrar celor susţinute în plângerea adresată instanţei, în declaraţia dată în 24 iulie 2007 petentul S.P. a recunoscut că nu a depus contestaţie după afişarea rezultatelor concursului din anul 2000 la sediul I.P.J. Constanţa, adresându-se în scris ministrului de interne după câteva zile de la terminarea concursului şi arătând că nu a primit niciun răspuns.
În ceea ce priveşte concursul organizat în anul 2002, deşi prin adresa nr. 58813 din 30 iulie 2007, I.P.J. Constanţa a comunicat că petentul nu a depus contestaţie, din dosarul 25943/212/2008, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la fila 18 din prezentul dosar se află copia adresei nr. 35.819 din 23 mai 2002 semnată de şeful Serviciului Management Resurse Umane prin care i se comunică petentului că în urma contestaţiei depuse privind reverificarea lucrării scrise, administrate pentru promovarea în funcţia de şef birou criminalistic, nu au fost comunicate diferenţe la acordarea notelor fiind apreciat cu un punctaj plus de 0,11 zecimi, care nu influenţează media stabilită anterior.
S-a concluzionat că petentul nu a arătat în ce a constat, în concret, pretinsa activitate infracţională desfăşurată cu ocazia organizării şi desfăşurării celor două concursuri de către lucrătorii de poliţie reclamaţi, arătând numai că activitatea profesională pe care acesta a desfăşurat-o îl îndreptăţea să ocupe postul de şef serviciu criminalistic în comparaţie cu contracandidaţii săi, făcând referiri generale şi necontrolabile la o pretinsă „favorizare" a acestora de către intimaţi.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că cele două concursuri au fost organizate de I.P.J. Constanţa în baza Legii nr. 12/1992, HG nr. 307/1992, HG nr. 159 şi a Ordinului M.I. nr. S/ 760 din 01 iunie 1998), cu respectarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului la încadrarea şi promovarea în anumite funcţii a ofiţerilor prevăzută în anexa nr. 7 la acest ordin, nefiind pusă în evidenţă existenţa unor indicii privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către lucrătorii de poliţie reclamaţi de petent.
În ceea ce priveşte sporul de până la 50 % din salariul de bază, prevăzut de Ordinul nr. 132/2004 al M.A.I., Anexa nr. 10A, lit. b) pct. 2 pentru membrii echipelor de cercetare la faţa locului care lucrează în condiţii cu riscuri de contagiune determinate de produsele biologice examinate (exhumarea cadavrelor), din adresa nr. 20471 din 22 august 2007 emisă de I.P.J. Constanţa - Serviciul Financiar – contabilitate şi din înscrisurile ataşate (procese-verbale, dispoziţia şefului inspectoratului nr. 43819/2005, state de plată, tabelul de pontaj din 1 septembrie 2004, a rezultat că petentul a beneficiat de acest spor, potrivit adresei nr. 58804 din 21 august 2007 a I.P.J. Constanţa - Serviciului Management Resurse Umane sporul de până la 50 % din salariul de bază acordându-se pe baza pontajului lunar întocmit de şeful formaţiunii, în raport cu timpul efectiv în care membrii echipelor au participat la cercetare la faţa locului.
În plângerea adresată instanţei, petentul s-a limitat să susţină că nu a beneficiat de sporul prevăzut de Ordinul nr. 132/204 al M.A.I., anexa nr. 10A, lit. b) pct. 2, fără să combată în niciun mod documentaţia aflată la dosar (care dovedeşte contrariul) şi fără să aducă argumente în sprijinul acuzaţiei sale de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu de către intimaţi.
Aşa fiind, s-a concluzionat că procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale a constatat în mod corect incidenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidenţa unor date, indicii, dovezi că persoanele reclamate de petent au comis acte cărora să le poată fi conferită semnificaţia juridică a unor infracţiuni în legătură cu serviciul.
Cât priveşte critica petentului referitoare la neascultarea sa şi a altor persoane de către procuror, instanţa a reţinut că în faza actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente pentru a obţine date şi indicii concrete pe baza cărora să se poată dispună începerea ori neînceperea urmăririi penale cu privire la faptele sesizate, în cauză fiind efectuate numeroase acte premergătoare (constând în documentaţia referitoare la organizarea şi desfăşurarea concursurilor din anii 2000 şi 2002, relaţii de la Serviciul Management şi Resurse Umane, Criminalistic, Financiar-Contabilitate din cadrul I.P.J. Constanţa cu privire la modul de aplicare a Ordinului M.A.I. nr. 132/2004, procese-verbale, tabele de pontaj, ştate de plată privind plata sporului de până la 50 % din salariul de bază, alte înscrisuri) în această fază, situată în afara procesului penal, neputând fi administrate mijloace de probă, ci efectuându-se numai verificări cu privire la pretinsele fapte penale sesizate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, invocând, în esenţă, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs că exercitarea dreptului de petiţionare este gratuită, că au fost încălcate normele deontologice şi regulile stricte ale M.A.I., au fost comise abuzuri, nu au fost cercetate aspectele reclamate şi nu au fost audiaţi martorii care puteau lămuri chestiunile reclamate, petentul apreciind că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 52 din Constituţie.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiţii pozitive, a existenţei de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma indicată.
În cauza supusă analizei procurorul, cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca fiind utile cauzei şi, motivat, a concluzionat asupra incidenţei cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen., dispunând soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia de netrimitere în judecată dispusă de către procuror, precum şi menţinerea acesteia de către prima instanţă, sunt legale şi temeinice.
Astfel, se reţine că intimaţii s-au limitat la exercitarea legală a atribuţiilor de serviciu cu care au fost investiţi, nemulţumirea pur subiectivă şi nedovedită a petentului cu privire la derularea carierei sale aflându-se la originea conferirii de conotaţii penale unor activităţi legal desfăşurate care, chiar dacă au nemulţumit partea, nu au determinat o vătămare, în sensul legii penale.
Aşa fiind, se constată că faptele reclamate nu existau în materialitatea lor, constituind expresia normală a exercitării funcţiilor deţinute de intimaţi astfel că, în mod obiectiv, nu exista un temei pentru angajarea răspunderii penale a acesteia.
Totodată, se apreciază, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, că petentul nu a probat în ce constă pretinsa activitate infracţională desfăşurată de intimaţi cu ocazia derulării concursurilor din anii 2000 şi 2002, la care petentul a participat, dar nu le-a promovat, concursurile fiind organizate şi desfăşurate potrivit metodologiei legale, nerezultând indicii de comitere a unor fapte din sfera ilicitului penal; de asemenea, se constată că petentul a beneficiat de sporul din salariul de bază pretins neprimit.
Aşa fiind, se reţine că susţinerile petentului rămân la stadiul de simple aserţiuni nedovedite, inapte a fundamenta angajarea răspunderii penale a intimaţilor pentru actele legal desfăşurate în exerciţiul funcţiei.
Faţă de aspectele anterior relevate, se reţine că prima instanţă, dând o evaluare proprie, justă actelor dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei criticate a pronunţat o hotărâre legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Aspectele relevate de către recurentul petent privind pretinsele neregularităţi comise de intimaţi în exerciţiul funcţiei sunt nefondate, deoarece, după cum s-a arătat şi anterior, actele premergătoare nu au demonstrat existenţa unor indicii de comitere a unor fapte din sfera ilicitului penal.
Se reţine, totodată, că atât procurorul, cât şi instanţa, cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată, au avut în vedere aspectele invocate de către parte, instanţa analizând rezoluţia procurorului în limitele dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.
Critica privind neaudierea martorilor a căror declaraţii, în opina petentului, ar fi fost utile cauzei nu poate fi primită, deoarece în procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţa nu are posibilitatea de a administra alte probe, în afara probei cu înscrisuri, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. De asemenea, prevederile art. 224 C. proc. pen., nu instituie, în sarcina procurorului, obligaţia de a efectua în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate ca utile de parte, ci pe cele apte a fundamenta soluţia dispusă, ceea ce, în speţă, s-a realizat.
Se reţine, totodată, că aprecierile petentului relative la caracterul gratuit al dreptului de petiţionare nu pot fi avute în vedere, deoarece în speţă petentul s-a adresat cu o cerere instanţei, astfel încât, cererea fiind respinsă, în mod întemeiat, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.P. împotriva sentinţei nr. 1772 din 11 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5227/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 61/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 75/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
