ICCJ. Decizia nr. 101/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 101/2004
Dosar nr. 676/2003
Şedinţa din Camera de consiliu de la 15 martie 2004
Asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.M.L., parte vătămată în dosarul nr. 2903/2003 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. În susţinerea cererii, petenta a arătat că, prin încheierea acelei instanţe, prin care a fost respinsă prima sa cerere de recuzare, s-a menţionat că termenul de recurs este de 48 ore de la pronunţare şi a susţinut că această menţiune contravine dispoziţiilor C. proc. pen., potrivit cărora termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea copiei dispozitivului.
Primind dosarul, în vederea soluţionării cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, prin încheierea nr. 108 din 24 octombrie 2003, a respins-o, ca inadmisibilă, reţinând că petenta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 52 alin. (59 C. proc. pen., potrivit cărora, dacă recuzarea priveşte întreaga instanţă, trebuie indicat cazul concret de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.
Împotriva încheierii menţionate, pronunţată la data de 24 octombrie 2003, petenta a declarat recurs numai la data de 14 noiembrie 2003, cu depăşirea termenului de 48 ore, calculat din momentul pronunţării, prevăzut de art. 52 alin. 87) C. proc. pen.
În consecinţă, în raport de această împrejurare, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 596 din 3 decembrie 2003, a respins recursul formulat de petenta D.M.L., ca tardiv declarat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petenta D.M.L. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare, petenta a arătat că, în data de 3 decembrie, când a fost soluţionat recursul, aceasta s-a aflat în altă instanţă, împrejurare pe care înţelege să o probeze cu copie a încheierii de şedinţă, pronunţată la data menţionată de către Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în dosarul 18191/2001.
Contestatoarea a mai susţinut că a învederat instanţei de recurs această situaţie, prin cerere scrisă depusă la registratura generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 2 decembrie 2003.
În drept, contestatoarea a invocat cazul de anulare prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare nu este admisibilă în principiu, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 386 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, între altele, în cazul în care „partea dovedeşte că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare".
Totodată, prin art. 391 C. proc. pen., se dispune că „instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a) - c), fără citarea părţilor. Instanţa, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că, în sprijinul contestaţiei, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate".
Din economia textelor menţionate, rezultă că anularea unei hotărâri penale definitive, cu consecinţa repunerii cauzei în etapa de judecată în care aceasta s-a aflat anterior rămânerii definitive, se poate cere de persoana vătămată printr-o eroare de procedură sau, după caz, de judecată, în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen.
Rezultă, totodată, şi că, dat fiind caracterul de cale extraordinară de atac, coroborat cu faptul că se cere anularea unei hotărâri definitive, contestaţia în anulare este supusă unei examinări de admisibilitate în principiu, care priveşte îndeplinirea cerinţelor legale, privitoare la termenul de declarare, invocarea cazurilor prevăzute de legea procesuală penală şi dovedirea cazului de anulare invocat.
Ca atare, neîndeplinirea condiţiilor menţionate va duce la respingerea în principiu a contestaţiei în anulare şi, în consecinţă, nu se va mai fixa termen pentru examinarea în contradictoriu a temeiniciei căii de atac exercitate de parte, împotriva unei hotărâri definitive.
În cauză, petenta a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe cazul de anulare prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Acest caz de anulare, astfel cum a fost reglementat de legiuitor, pentru a fi admisibil şi, în consecinţă, a duce la anularea hotărârii atacate şi rejudecarea recursului, impune îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, având următorul conţinut:
1.- Procedura de citare a părţii a fost îndeplinită legal, dar aceasta nu a fost prezentă în instanţă, la termenul când a fost judecat recursul.
2.- Partea a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată al recursului.
3.- Dovedirea imposibilităţii de a înştiinţa instanţa de recurs, despre împiedicarea reprezentând cauză a neprezentării la judecată.
Cu referire la cea de a doua condiţie, ce se cere a fi îndeplinită cumulativ, din modul de redactare a textului menţionat, rezultă că împiedicarea de a se prezenta la termenul de judecată trebuie să aibă un caracter de excepţie, invincibil şi imprevizibil.
Ca atare, nu constituie imposibilitate de prezentare, în sensul dispoziţiilor art. 386 lit. b) C. proc. pen., cazurile previzibile.
Totodată, cu referire la cea de a treia condiţie ce se cere a fi cumulativ îndeplinită, acelaşi text foloseşte conjuncţia „şi", între imposibilitatea părţii de a se prezenta în instanţă şi imposibilitatea acesteia de a încunoştinţa instanţa de recurs, cu privire la această împrejurare, redactare care, într-o interpretare logică, impune concluzia lipsei culpei părţii care nu a fost prezentă la judecarea recursului.
Or, în cauză, contestatoarea invocă un caz previzibil surmontabil, cunoscut de aceasta şi adus la cunoştinţa instanţei.
Ca atare, ultimele două dintre cele trei condiţii ce urmează a fi îndeplinite cumulativ, care privesc admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, se constată a nu se regăsi în cauză.
Se constată, aşadar, că cererea de contestaţie în anulare, formulată de petenta D.M.L., nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate în principiu prevăzute de legea procesuală penală, aşa încât, aceasta urmează a fi privită ca inadmisibilă.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de contestaţie în anulare, ca inadmisibilă în principiu şi, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga pe contestatoare, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de petenta D.M.L., împotriva deciziei nr. 596 din 3 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, ca inadmisibilă.
Obligă contestatoarea să plătească statului 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 100/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 102/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
