ICCJ. Decizia nr. 103/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 103/2004
Dosar nr. 107/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 613 din 16 septembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rejudecând în fond, după casare, a condamnat între alţii, pe inculpaţii I.C.O. ( fiul lui C. şi al E., născut la data de 31 ianuarie 1969, în Negreşti, judeţul Vaslui, domiciliat în Bucureşti, sectorul 2, necunoscut cu antecedente penale) şi M.F. (fiul lui M. şi al N., născut, la data de 28 noiembrie 1977, în Bucureşti, cu acelaşi domiciliu, sectorul 2, fără antecedente penale) la pedeapsa rezultantă de câte 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) C pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) teza I, cu aplicarea art. 13, art. 75 lit. a), e) şi art. 74-76 C pen. şi a infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 13 şi art. 75 lit. a) C pen.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a obligat inculpaţii să plătească părţii civile N.S.T., în solidar, 31.000.000 lei despăgubiri civile şi 500.000.000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 18 iulie 1996, în urma unei înţelegeri prealabile, cei doi inculpaţi, împreună cu inculpaţii C.OG şi E.C.M., condamnaţi în cauză, au pătruns în locuinţa părţii vătămate N.S.T. şi, prin ameninţări şi violenţă, au deposedat-o de 26.000.000 lei.
Inculpaţii au provocat părţii vătămate leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare 25 zile îngrijiri medicale.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, partea civilă N.S.T. şi inculpaţii I.C.O., C.OG şi E.C.M..
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I a penală, prin Decizia penală nr. 258 din 22 mai 2000, a admis apelul declarat de procuror şi, între altele, cu referire la inculpaţii I.C.O. şi M.F., a majorat, la 5 ani închisoare, pedepsele aplicate acestora pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) teza I, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C pen., urmând ca, în final, inculpaţii menţionaţi să execute câte 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, infracţiune prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C pen.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a admis apelul declarat de partea civilă şi a respins apelurile declarate de inculpaţi împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondate.
Pentru a majora pedepsele aplicate inculpaţilor, ca urmare a admiterii apelului declarat de procuror, instanţa de apel a reţinut că, în raport cu modul de săvârşire a infracţiunii de tâlhărie, violenţele exercitate asupra părţii vătămate şi consecinţa acestora, chiar dacă inculpaţii au fost sinceri şi nu au antecedente penale, pedepsele aplicate nu sunt just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C pen. şi nu asigură realizarea scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii I.C.O., M.F., C.OG şi E.C.M..
Parchetul a criticat Decizia cu privire la individualizarea pedepselor, apreciind că, în raport cu circumstanţele reale în care au fost săvârşite faptele, acestea sunt greşit individualizate.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2751 din 30 mai 2001, a admis recursul declarat de procuror şi, între altele, a majorat la câte 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C pen. pedepsele aplicate inculpaţilor I.F. şi M.F., pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) teza I, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C pen., a dispus ca cei doi inculpaţi să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C pen.
Prin aceeaşi decizie, recursurile declarate de către inculpaţi au fost respinse, ca nefondate.
Instanţa de recurs a reţinut că, deşi împrejurările în care au fost comise faptele au fost corect stabilite şi instanţa de apel a apreciat justificat că se impune majorarea pedepselor, totuşi, neţinând seama, în suficientă măsură, de împrejurările de natură a agrava răspunderea penală a inculpaţilor, a aplicat acestora pedepse majorate cu numai un an faţă de cele aplicate de prima instanţă.
În acest sens, instanţa de apel nu a ţinut seama în suficientă măsură, în proporţionalizarea şi individualizarea pedepselor, de împrejurările care agravează răspunderea penală a inculpaţilor, şi anume, faptul că aceştia şi-au întocmit un plan de acţiune, că şi-au coordonat acţiunile, că şi-au procurat material pentru imobilizarea victimei, că au urmărit victima şi pe soţul acesteia pentru a acţiona la momentul favorabil, că au supus victima la brutalităţi, lovind-o cu sălbăticie cu pumnii, picioarele şi o cratiţă şi că, după primul eşec, au perseverat în comiterea faptei.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa de recurs a aplicat inculpaţilor I.C.O. şi M.F. pedepse în alte limite decât cele legale.
Astfel, faptele deduse judecăţii au fost săvârşite la data de 18 iulie 1996, anterior modificărilor aduse Codului penal, prin Legea nr. 140/1996.
Aşadar, cu ocazia reindividualizării pedepsei pentru infracţiunea de tâlhărie, instanţa era obligată să nu depăşească maximul special de 8 ani închisoare, prevăzut de textul de lege încriminator, în vigoare la data săvârşirii infracţiunii.
Procedând astfel, instanţa de recurs a dispus ca inculpaţii menţionaţi să execute fiecare, în plus, câte un an închisoare.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Unul din principiile de bază a dreptului penal este cel al individualizării pedepsei potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii şi limitelor aplicabile pentru o anumită infracţiune, precum şi stabilirea, respectiv, aplicarea, pedepsei concret determinate pentru infracţiunea săvârşită trebuie să corespundă gravităţii acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum şi de situaţia personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în aşa fel încât pedeapsa concret aplicată să-şi poată îndeplini funcţiile şi a realiza scopul.
Astfel, potrivit art. 72 alin. (1) C pen., „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală".
Aşadar, în raport cu determinarea coordonatelor de bază stabilite prin individualizarea legală, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei are loc o operaţiune de adaptare a acesteia la cazul concret dedus judecăţii, în raport cu criteriile generale, prevăzute în art. 72 C pen. şi de care trebuie să se ţină seama cumulativ.
În cauză, criticile formulate prin recursul în anulare privesc greşita adaptare a pedepselor aplicate inculpaţilor menţionaţi, ca urmare a neobservării criteriului limitelor de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, precum şi criteriul privind dispoziţiile părţii generale a aceluiaşi cod, cu referire la dispoziţiile art. 13 C pen.
Ca urmare a neadaptării pedepselor şi în raport cu cele două criterii menţionate, instanţa de recurs a aplicat inculpaţilor I.C.O. şi M.F. pedepse în alte limite decât cele legale, în sensul că, majorând pedepsele stabilite acestora pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) teza I, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C pen., de la 5 ani închisoare la 9 ani închisoare, a depăşit limita maximă de 8 ani închisoare prevăzută de norma încriminatoare.
Astfel, faptele deduse judecăţii au fost săvârşite de inculpaţii menţionaţi la data de 18 iulie 1996.
Ulterior acestei date, Codul penal, cu referire la infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, a fost modificat prin Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1996, în sensul majorării limitelor pedepselor.
Însă, potrivit art. 13 alin. (1) C pen., „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă".
Or, în acest caz, legea mai favorabilă, sub aspectul limitelor pedepsei închisorii prevăzute de norma încriminatoare, apare ca fiind art. 211 alin. (2) teza I C pen., aşa cum era reglementat anterior majorării acestora prin Legea nr. 140/1996, care prevedea că, dacă tâlhăria a avut vreuna din urmările arătate în art. 181 C pen., pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Ca atare, în raport cu principiul aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs era obligată, în cadrul reindividualizării pedepselor, să nu depăşească maximul special de 8 ani închisoare prevăzut de norma încriminatoare, în vigoare la data săvârşirii infracţiunii.
Este de reţinut că instanţa de control judiciar nu a adăugat un spor în condiţiile art. 34 lit. b) sau art. 78 C pen., care să justifice depăşirea maximului special de 8 ani închisoare.
Aşa fiind, aplicând inculpaţilor menţionaţi pedepse de câte 9 ani închisoare, în alte limite decât cele prevăzute de lege, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii, care, din acest motiv, este supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 4141, cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Cum alte cazuri de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, conform art. 410 alin. (3) cu referire la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată, Înalta Curte va casa Decizia atacată numai cu privire la pedepsele aplicate celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, va descontopi pedepsele rezultante şi va repune pedepsele stabilite în individualitatea lor.
Având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, se apreciază că o pedeapsă situată la limita maximă a pedepsei prevăzute de norma încriminatoare este în măsură să satisfacă scopul şi funcţiile acesteia, prevăzute în art. 52 C pen.
Pe de altă parte, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise, nu poate fi primită cererea inculpatului M.F., privitoare la reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, faţă de faptul că lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a acestuia înainte săvârşirea infracţiunii, pentru a fi apreciate în sensul vizat de acesta, trebuie să caracterizeze un comportament pozitiv special, evidenţiat printr-o activitate socială meritorie sau în calităţi morale deosebite, nefiind suficient ca acestea să reflecte doar conformarea făptuitorului ordinii de drept normative.
Ca atare, Înalta Curte va modifica pedeapsa aplicată fiecăruia dintre inculpaţii menţionaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) teza I, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C pen., de la 9 ani închisoare la 8 ani închisoare şi va menţine pedepsele complimentare aplicate acestora.
Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C pen., se vor contopi pedepsele stabilite inculpaţilor în pedeapsa cea mai grea, urmând ca, în final, inculpaţii menţionaţi să execute fiecare câte 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C pen.
Celelalte dispoziţii ale deciziei atacate vor fi menţinute.
Se vor anula mandatele anterioare, se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru fiecare din inculpaţii menţionaţi şi se va deduce din pedeapsa aplicată durata pedepsei executate.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune ca onorariul de avocat, conform dispozitivului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2751 din 30 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, numai cu privire la inculpaţii I.C.O. şi M.F.
Casează Decizia menţionată numai cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor I.C.O. şi M.F.
Descontopeşte pedepsele rezultante de câte 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C pen., în pedepsele componente, de câte 9 ani închisoare, aplicate inculpaţilor I.C.O. şi M.F., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) teza I, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C pen. şi de câte 2 ani închisoare aplicate inculpaţilor menţionaţi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C pen.
Reduce pedepsele stabilite inculpaţilor I.C.O. şi M.F., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) teza I, cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C pen., de la 9 ani închisoare la 8 ani închisoare.
Menţine pedeapsa complimentară aplicată inculpaţilor menţionaţi de câte 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b C pen.
Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C pen., contopeşte pedepsele stabilite inculpaţilor, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpaţii I.C.O. şi M.F. să execute, fiecare, câte 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Anulează mandatele anterioare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru fiecare dintre inculpaţii menţionaţi.
Deduce perioada executată.
Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea inculpatului M.F., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 102/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 104/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
