CSJ. Decizia nr. 296/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 296
Dosar nr. 70/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 886 din 21 decembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul D.M. la patru pedepse de câte 7 ani închisoare pentru săvârşirea a patru infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 279 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunile de furt calificat prevăzute de 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind părţile vătămate C.M. şi C.R.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească 250.000.000 lei părţilor civile I.M. şi I.C., precum şi 20.000.000 lei părţii civile S.I.
A constatat că părţile vătămate C.R. şi C.I. nu s-au constituit părţi civile în cauză şi a luat act că prejudiciul produs părţii vătămate G.R. a fost reparat integral.
Conform art. 118 lit. d) C. proc. pen. a confiscat de la inculpat 18 inele din aur, 5 perechi cercei din aur, 3 brăţări din aur, 1.100 dolari SUA şi 1.600.000 lei, bunuri sustrase de la partea vătămată C.I., care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat 10 cartuşe cu gaze lacrimogene.
S-a reţinut că, în perioada decembrie 1997 – martie 2000, prin efracţie, inculpatul a sustras bunuri, constând în sume de bani în monedă naţională şi în valută, obiecte de îmbrăcăminte şi bijuterii din aur, din 4 locuinţe.
S-a mai reţinut şi că inculpatul a deţinut, fără drept, 10 cartuşe lacrimogene.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpatul a declarat apel susţinând că nu este autorul infracţiunilor de furt reţinute în sarcina sa şi a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a susţinut că încadrarea juridică a faptelor este greşită şi a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare pentru condamnarea anterioară.
Totodată, inculpatul a susţinut că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 118 C. pen., deoarece i-au fost confiscate bunuri despre care nu se poate reţine că provin din comiterea unor infracţiuni.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 164/A din 3 aprilie 2002, a admis apelul declarat de către inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, a schimbat încadrarea juridică pentru cele 4 infracţiuni de furt calificat din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. a) C. pen. în 4 infracţiuni prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a condamnat pe inculpat la 4 pedepse a câte 6 ani închisoare.
De asemenea, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. şi a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în raport de datele la care au fost săvârşite infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului şi de condamnarea anterioară, s-a împlinit termenul de reabilitare, aşa încât nu se mai poate reţine recidiva postexecutorie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul D.M.
Parchetul a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde cerinţelor unei juste individualizări.
Inculpatul a reiterat motivele apelului privitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 C. pen., precum şi la reţinerea în sarcina sa a unor infracţiuni pe care nu le-a comis.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4394 din 17 octombrie 2002, a respins ambele recursuri, ca nefondate.
Împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 409, art. 419 alin. (1) partea I pct. 71 teza a II-a C. proc. pen.
S-a susţinut că prin omisiunea de a dispune confiscarea specială a foloaselor dobândite de inculpat, cu referire la bunurile sustrase de la părţile vătămate G.R. şi S.I., instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei în aceste limite.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la data de 12 ianuarie 2000, inculpatul a sustras din locuinţa părţii vătămate G.R., printre altele, 2000 dolari SUA.
La data de 15 mai 2000, partea vătămată G.R. a declarat că nu se constituie parte civilă pentru suma de 2000 dolari SUA, nerecuperată de la inculpat.
Prin sentinţă, prima instanţă a reţinut că partea vătămată menţionată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal şi că prejudiciul a fost acoperit.
Or, suma de 2000 dolari SUA nu a fost restituită acestei părţi vătămate.
În raport de această împrejurare, constatând că suma de 2000 dolari SUA, dobândită prin infracţiune, nu a fost restituită părţii vătămate, care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, instanţa avea obligaţia aplicării dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., potrivit cărora sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite părţii vătămate.
Pe de altă parte, a mai rezultat că, la data de 1 martie 2000, inculpatul a sustras mai multe bunuri din locuinţa părţii vătămate S.I., evaluate de acesta la 20.000.000 lei.
La data de 30 mai 2001, partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Cu toate acestea, în soluţionarea laturii civile, instanţa a obligat pe inculpat la acoperirea prejudiciului, în cuantum de 20.000.000 lei, către partea vătămată S.I.
Or, dispoziţiile art. 15 C. proc. pen., precum şi cele ale art. 14 din acelaşi cod, cu trimitere la legea civilă, sub aspectul reparării pagubei, obligă la soluţionarea acţiunii civile, alăturată acţiunii penale în procesul penal, având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, numai în măsura constituirii persoanei vătămate ca parte civilă în contra inculpatului.
Aşadar, în măsura neconstituirii ca parte civilă, instanţa de judecată nu este investită cu o acţiune civilă alăturată acţiunii penale.
Este de reţinut, cu referire la trimiterea la legea civilă, prin art. 14 C. proc. pen., privitor la partea vătămată S.I., că aceasta, în raport de principiul disponibilităţii, a înţeles să nu sesizeze instanţa penală cu o acţiune civilă alăturată celei penale.
În concluzie, cum una din prerogativele intrând în conţinutul principiului disponibilităţii, priveşte dreptul părţii de a promova sau nu acţiunea civilă, instanţa nu poate soluţiona latura civilă decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării.
Aşa fiind, instanţele au greşit dispunând obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000.000 lei către această parte vătămată.
Cum şi în acest caz lucrurile sustrase nu servesc la despăgubirea părţii vătămate, instanţele trebuiau să dispună confiscarea sumei de 20.000.000 lei, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen.
Neprocedând astfel, prin hotărârile pronunţate „s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului”, aşa încât acestea sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., corespunzător cazului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza a II-a din acelaşi cod, invocat prin recursul în anulare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la soluţionarea acţiunii civile faţă de partea vătămată S.I. şi omisiunea de a dispune confiscarea foloaselor dobândite de inculpat. În consecinţă, va înlătura obligarea inculpatului la despăgubiri civile către partea vătămată S.I. şi, în baza art. 118 lit. d) C. pen., va dispune confiscarea sumelor de 2.000 dolari SUA şi 20.000.000 lei. Totodată, onorariul de avocat, potrivit dispozitivului, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 886 din 21 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, deciziei penale nr. 164/A din 3 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti şi deciziei nr. 4394 din 17 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul D.M.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la soluţionarea acţiunii civile faţă de partea vătămată S.I. şi omisiunea de a dispune confiscarea foloaselor dobândite de inculpat.
Înlătură obligarea inculpatului la despăgubiri civile către partea vătămată S.I.
În baza art. 118 lit. d) C. pen. obligă pe inculpatul D.M., cu titlu de confiscare în favoarea statului, la plata sumei de 20.000.000 lei şi echivalentul în lei, la data executării hotărârii, a 2000 dolari SUA.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului D.M., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 295/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 297/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
