ICCJ. Decizia nr. 100/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 100/2005
Dosar nr. 188/2004
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 92/P/2002 din 12 decembrie 2002, Parchetul Naţional Anticorupţie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei B.L., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, în anul 1999, B.L. a fost desemnată judecător sindic în cauza privind reorganizarea judiciară a SC O. SA Oradea, în dosarul nr. 2040/RL/1997, al Tribunalului Bihor.
În cursul procedurii de reorganizare judiciară şi lichidare a datoriilor SC O. SA s-au vândut prin licitaţie, mai multe imobile, printre care şi „dispensar + magazin" şi „corp administrativ", situate pe strada Tudor Vladimirescu din Oradea.
Licitaţiile au fost organizate şi conduse de R.G. şi V.V., reprezentanţi al SC I. SRL, firmă numită ca administrator în cadrul procesului de reorganizare judiciară a SC O. SA.
Pentru licitarea celor două imobile menţionate, reprezentanţii administratorului judiciar au încălcat dispoziţiile legale privind publicitatea licitaţiei, în sensul că cele două active au fost omise cu intenţie din lista publicată în ziare, în scopul cumpărării acestora de către N.C., scop realizabil prin neprezentarea altui contracandidat.
V.V. a fost interesat direct ca aceste licitaţii să fie câştigate de N.C., având în vederea că era asociat cu aceasta în firma SC A.P. SRL.
Deşi nu s-a făcut publicitatea prevăzută de lege, etapă obligatorie, despre licitaţie a aflat C.G., medic de întreprindere la SC O. SA.
La data de 27 iunie 2000 s-a organizat de către cei doi, supralicitaţia pentru imobilele menţionate, din comisie făcând parte şi D.V., ca reprezentant al SC O. SA.
Pentru a o înlătura pe C.G., V.V. şi R.G. au atras atenţia acesteia, pe parcursul ţinerii licitaţiei, că la preţul la care se adjudecă licitaţia, se adaugă T.V.A.
În aceste condiţii, când s-a ajuns la suma de 540.000.000 lei, urmând pasul următor de 30.000.000 lei, C.G. s-a retras.
Iniţial, în procesul-verbal privind ţinerea licitaţiei pentru imobilul „dispensar + magazin", la preţul definitiv de adjudecare de 540.000.000 lei, s-a scris „+T.V.A.".
După semnarea procesului-verbal de către C.G., cei doi i-au cerut imperativ reprezentantului societăţii în reorganizare judiciară, să scrie cuvântul „lei" peste „+T.V.A.".
Imobilul „corp administrativ" a fost adjudecat tot de N.C., ca unic participant la licitaţie, datorită nerealizării publicităţii licitaţiei.
În continuarea ajutorului dat lui N.C., interesaţi în mod direct, R.G. şi V.V. au întocmit în fals, ordonanţele de adjudecare a licitaţiilor, documente a căror întocmire era atributul exclusiv al judecătorului sindic.
În ziua de 27 iulie 2000, R.G. i-a înmânat judecătorului sindic, B.J., cele două ordonanţe de adjudecare, iar aceasta, prin semnătură, a consfinţit în fals, că pe rolul instanţei, în camera de consiliu, s-a aflat cererea formulată de N.C., pentru ajudecarea celor 2 licitaţii.
În raport cu situaţia de fapt expusă, s-a reţinut că fapta judecătorului sindic B.L., de a semna cele două ordonanţe de adjudecare, prin care se atestă în mod nereal că s-au luat în discuţie cererile lui N.C., de a fi recunoscută drept câştigătoare a licitaţiilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În fine, s-a mai reţinut că în cursul soluţionării dosarului nr. 2040/RL/1997, al Tribunalului Bihor, având ca obiect reorganizarea judiciară a SC O. SA Oradea, judecătorul sindic B.L., împreună cu avocatul R.F., numit de acelaşi judecător, ca avocat în procedura de reorganizare judiciară a societăţii comerciale menţionate, a efectuat o deplasare în Franţa, la Paris, în perioada 29 noiembrie - 4 decembrie 2000.
Din documentele existente la dosar rezultă că această deplasare a fost de fapt o excursie, neajutând cu nimic societatea aflată în reorganizare judiciară.
Cheltuielile de transport şi cazare pentru cei doi, în sumă de 34.099.634 lei, au fost achitate firmei de turism, din contul SC O. SA Oradea.
S-a reţinut că fapta judecătorului sindic B.L. care, în virtutea atribuţiei de a supraveghea şi controla reorganizarea judiciară a SC O. SA, a beneficiat în mod direct de folosul necuvenit al excursiei la Paris, în perioada 29 noiembrie - 4 decembrie 2000, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 5/P/2003 din 28 martie 2003, a achitat inculpata:
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000.
Prin aceeaşi sentinţă, cererea părţii civile privind anularea ordonanţelor de adjudecare nr. 63/F2000 şi nr. 64/F/2000, ale Tribunalului Bihor, au fost respinse.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că activitatea inculpatei s-a desfăşurat în limitele legii.
Astfel, cele două ordonanţe de adjudecare corespund cu cele consemnate în procesele-verbale de licitaţie şi de supralicitaţie, aşa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), care priveşte „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări".
În fine, deplasarea în Franţa se înscrie în limitele atribuţiilor administrative şi manageriale atribuite, între altele, judecătorului sindic, prin Legea nr. 64/1995.
Drept urmare, probele administrate nu fac dovada vinovăţiei inculpatei B.L.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1169 din 27 februarie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
S-a susţinut că în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, vinovăţia inculpatei este pe deplin dovedită.
Drept urmare, achitarea inculpatei, pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 11 din Legea nr. 78/2000, este consecinţa unei grave erori de fapt.
În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi condamnarea inculpatei B.L., pentru infracţiunile menţionate.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit legii execuţionale, la termenul fixat pentru vânzare silită prin licitaţie, dacă nu au existat cereri incidente sau când acestea au fost soluţionate prin respingere şi dacă nu au intervenit alte motive de amânare, se trece la vânzarea imobilului, în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 530 - 543 C. proc. civ. şi ale Decretului - lege nr. 306/1938.
Cele petrecute în şedinţa de licitaţie şi respectiv, supralicitaţie, sunt consemnate în procesul-verbal de licitaţie şi respectiv, supralicitaţie.
După plata preţului, în condiţiile art. 544 - 550 C. proc. civ., instanţa de executare dă ordonanţa de adjudecare, în condiţiile art. 551 din acelaşi cod.
Potrivit acestui din urmă text, în redactarea în vigoare la data ordonanţelor incriminate „(1) Îndată după sfârşitul adjudecării şi depunerea preţului, potrivit art. 544 sau 545 din acest cod, judecătoria va da adjudecatarului, ordonanţa de adjudecare a nemişcătorului.
(2) Ordonanţa va cuprinde, pe scurt, jurnalul de adjudecare desăvârşită, individualizarea nemişcătorului adjudecat, numele fostului prprietar şi al adjudecatarului şi arătarea plăţii preţului, în întregime, a taxelor de executori, timbrul şi impozitul proporţional".
Din examinarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă, sub un prim aspect, că incidentele la executare sunt deduse instanţei civile, spre examinare, pe calea contestaţiei la executare şi opoziţiilor la urmărire, după caz.
Pe de altă parte, incidenţa dispoziţiilor art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), se examinează în raport cu dispoziţiile art. 551 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la cuprinsul ordonanţei de adjudecare.
Or, sub acest din urmă aspect, organul de urmărire penală şi instanţele de judecată au constatat identitatea dintre datele esenţiale ale proceselor-verbale de licitaţie, respectiv supralicitaţie şi cele inserate în ordonanţele de adjudecare.
Aşadar, cele două ordonanţe au fost date cu respectarea dispoziţiilor art. 551 C. proc. civ., cu referire la art. 10 din Legea nr. 64/1995.
Împrejurarea că procesele-verbale de licitaţie nu ar fi conforme adevărului, afirmată, dar nedovedită în cauză, nu atrage răspunderea magistratului, întrucât aceasta se examinează potrivit dispoziţiilor legii execuţionale, de către instanţa civilă, prin exercitarea căilor de atac puse la dispoziţia părţii de legiuitor prin Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, în condiţiile dării ordonanţelor de adjudecare în condiţiile legii execuţionale şi constatării identităţii dintre datele cuprinse în acestea şi cele inserate în procele-verbale de licitaţie, lipsa unei cereri din partea adjudecatarului, neprevăzută expres de art. 551 C. proc. civ., semnarea acestora de către judecătorul sindic în perioada concediului de odihnă şi dactilografierea numerelor ordonanţelor de adjudecare pe exemplarele tehnoredactate pe calculator nu realizează latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual.
Drept urmare, în lipsa atestării de către inculpată, a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu referire la dispoziţiile art. 551 C. proc. civ., conţinutul proceselor-verbale de licitaţie şi cel al ordonanţelor de adjudecare fiind identic sub aspectul datelor cerute de lege, în mod legal şi temeinic, corespunzător probatoriului administrat în cauză, instanţele au apreciat că fapta nu există.
Din actele dosarului rezultă că în cursul derulării procedurii de reorganizare judiciară a SC O. SA Oradea, partenerul francez C.V.C. a refuzat plata unui lot de pantofi, în valoare de aproximativ 2 miliarde de lei, susţinând că aceştia sunt necorespunzători calitativ. Cum lotul de marfă nici nu a fost plătit şi nici returnat până la termenul stabilit prin protocol, administratorul judiciar a înaintat judecătorului sindic, un raport prin care, între altele, a cerut sprijinul acestuia în soluţionarea situaţiei litigioase menţionate, prin deplasare în Franţa. Deplasarea judecătorului sindic a fost agreată şi de partenerul extern.
Ca atare, deplasarea în Franţa a judecătorului sindic a avut ca scop soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului prin încheierea tranzacţiei cu partenerul extern, acesta exercitându-şi, la cerere, atribuţiile prevăzute de Legea nr. 64/1995, în redactarea în vigoare la data desemnării în această calitate.
Drept urmare, în mod judicios s-a apreciat de către instanţe, că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, cu referire la lipsa intenţiei de a obţine pentru sine un folos necuvenit.
Achitarea inculpatei, pe temeiurile menţionate, apare ca o soluţie logică susţinută de materialul probator administrat în cauză, corespunzătoare situaţiei de fapt corect stabilită în funcţie de acesta.
Or, eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, priveşte discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce ilustrează vinovăţia inculpatei ce a avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii, decât cea pe care materialul probator o susţine.
Cum soluţia de achitare, menţinută prin respingerea recursului, este susţinută de materialul probator administrat în cauză, hotărârile atacate nu sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 4141, raportat la art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 5 din 28 martie 2003, a Curţii de Apel Oradea şi deciziei nr. 1169 din 27 februarie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, privind pe inculpata B.L.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 297/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 101/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
