ICCJ. Decizia nr. 106/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 106/2004
Dosar nr. 666/2003
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 55 din 15 aprilie 1960, Tribunalul Militar al Regiunii a II - a Militară Bucureşti a condamnat pe inculpatul L.C. (fiul lui Gh. şi al L., născut, la 11 august 1891, în oraşul Buhuşi, domiciliat în comuna Prejmer, judeţul Braşov, fost poliţist, fără antecedente penale) la detenţiune riguroasă pe viaţă şi 10 ani degradare civică pentru săvârşirea infracţiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, prevăzută de art. 1931 alin. (1) C. pen. anterior.
Prin aceeaşi hotărâre, conform art. 25 alin. (6) din acelaşi cod, instanţa de fond a dispus confiscarea totală a averii condamnatului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în anii 1939-1945, în calitate de chestor al Poliţiei Ploieşti, inculpatul a luat măsuri împotriva persoanelor ce desfăşurau acţiuni cu caracter revoluţionar ori activităţi de propagandă împotriva regimului politic existent în perioada menţionată.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat recurs, susţinând că prima instanţă a respins nemotivat probele în apărare, prin care urma a se stabili data precisă când a luat în primire serviciul la Chestura Ploieşti, precum şi împrejurarea că a fost mutat disciplinar, ca urmare a reţinerii incapacităţii sale de a reprima mişcarea revoluţionară.
Tribunalul Suprem – Colegiul Militar, prin Decizia penală nr. 154 din 14 iunie 1960, a admis recursul şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 20 ani detenţiune riguroasă.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că faptele săvârşite de inculpat sunt deosebit de grave. Însă, vârsta înaintată şi faptul că inculpatul este grav bolnav, pot constitui, în cauză, circumstanţe uşurătoare, în sensul dispoziţiilor art. 157 C. pen.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că, prin conţinutul lor concret, activităţile inculpatului s-au circumscris atribuţiilor sale de serviciu, neexistând date care să ateste desfăşurarea unei activităţi intense contra clasei muncitoare.
Ca atare, în mod greşit s-a reţinut că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare şi activităţii revoluţionare.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Infracţiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare prevăzută de art. 1931 C. pen. anterior a fost introdusă în Codul penal român prin Decretul nr. 62 din 6 martie 1954, modificat şi completat prin Decretul nr. 358 din 20 august 1954.
Potrivit textului menţionat, săvârşirea infracţiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare şi activităţii revoluţionare se pedepsea cu detenţiune grea pe viaţă şi confiscarea totală a averii sau cu detenţiune grea de la 5 la 25 ani şi confiscarea totală sau parţială a averii, după cum subiectul activ al infracţiunii, la data comiterii acesteia, deţinea un post de răspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu secret în timpul vechiului regim sau avea calitatea de persoană ce nu a deţinut o funcţie de răspundere.
Aşadar, prin textul menţionat s-a urmărit angajarea, în condiţii determinate, a răspunderii penale, între alţii, şi a unor persoane care au făcut parte din structura organelor de poliţie.
Pentru a reţine săvârşirea infracţiunii menţionate, în una din cele două forme prevăzute în alin. (1) sau (2) al art. 1931 C. pen. anterior, era necesară stabilirea împrejurării că subiectul activ al infracţiunii a desfăşurat o activitate intensă, sistematică şi constantă contra clasei muncitoare şi activităţii revoluţionare.
Cu alte cuvinte, prin raportare la atribuţiile de serviciu, pentru reţinerea acestei infracţiuni probele administrate trebuiau să dovedească că subiectul activ a comis abuzuri sau că a manifestat exces de zel.
Or, probatoriul administrat în cauză, cu referire la activitatea inculpatului, nu a demonstrat caracterul intens al acesteia, îndreptat împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare.
Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul a deţinut funcţia de chestor al Poliţiei Ploieşti.
În această calitate a luat măsuri pentru asigurarea ordinii publice şi a preîntâmpinării unor acţiuni îndreptate împotriva securităţii statului.
Din declaraţiile martorilor F.N., M.M.L., P.R., C.I., F.Gh. şi B.C., rezultă că organele de poliţie din oraşul Ploieşti, în mai multe rânduri, cu ocazia zilelor de 1 mai şi 7 noiembrie, au luat măsuri împotriva lor.
Totodată, din declaraţiile martorilor rezultă că, în timpul anchetelor, s-au exercitat asupra lor acte de violenţă de către poliţişti din subordinea inculpatului.
Nu există, însă, probe care să ateste că actele de violenţă au fost exercitate de anchetatori din ordinul inculpatului.
Dimpotrivă, martorii F.N., P.R. şi F.Gh. nici l-au cunoscut pe inculpat, iar martorii M.M.L. şi C.I. au susţinut că inculpatul nu a participat la efectuarea anchetelor, ameninţările şi violenţele reclamante fiind exercitate de alte persoane, respectiv, comisarul T. şi şeful siguranţei, S.
În sensul efectuării de anchete abuzive de către cei menţionaţi, precum şi de alţi agenţi, fără a se face referire la inculpatul L.C., sunt şi declaraţiile martorilor M.R., T.A. şi P.Gh.
Aşadar, măsurile luate de inculpat, conform atribuţiilor de serviciu, cu ocazia zilelor de 1 mai şi 7 noiembrie, pentru asigurarea ordinii publice şi preîntâmpinării manifestaţiilor, nu au caracter de activităţi care să intre sub incidenţa ilicitului penal, în sensul dispoziţiilor art. 1931 C. pen. anterior.
Pe de altă parte, tot în sfera activităţilor licite se încadrează şi măsurile luate de inculpat cu privire la transmiterea unor informaţii care vizau mişcarea comunistă, interzisă prin lege.
Astfel, prin Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului din 21 iulie 1929, poliţia de siguranţă şi informativă avea ca sarcină culegerea, instrumentarea şi aducerea la cunoştinţa autorităţilor superioare a datelor şi indiciilor referitoare la fapte sau stări de fapt contrare ordinii publice şi siguranţei statului.
Totodată, prin Legea pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice din 19 decembrie 1924 erau drastic sancţionate asocierea unor persoane „în scopul de a prepara sau de a executa crime în contra persoanelor sau proprietăţilor", afilierea la astfel de asociaţii, provocarea, înlesnirea la asemenea asocieri, precum şi orice manifestări în favoarea acestora.
Aşadar, nedovedindu-se exercitarea de violenţe de către inculpat sau de către alţi agenţi ai poliţiei de siguranţă din ordinul acestuia şi nici excesul de zel corespunzător sintagmei „activităţi intense" contra clasei muncitoare şi activităţii revoluţionare din norma încriminatoare, în mod corect s-a reţinut, prin recursul în anulare, că acţiunile inculpatului s-au circumscris atribuţiilor de serviciu.
În concluzie, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare şi activităţii revoluţionare prevăzută de art. 1931 C. pen. anterior.
Ca atare, în aprecierea acţiunilor întreprinse de L.C., instanţele nu au avut în vedere starea de fapt, rezultând din materialul probator administrat în cauză, sfera de atribuţii legal stabilită acestuia, inculpatul menţionat fiind condamnat exclusiv în considerarea calităţii avute într-o anumită perioadă în aparatul de stat organizat de puterea înlăturată la 6 martie 1945.
Aşa fiind, hotărârile criticate sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte a admis recursul în anulare, a casat hotărârile atacate, a achitat pe inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi a înlăturat pedeapsa complimentară a confiscării averii, dispusă în temeiul art. 25 pct. 6 C. pen. anterior.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, conform dispozitivului, au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 105/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 107/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
