ICCJ. Decizia nr. 108/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 108/2004
Dosar nr. 3/2004
Şedinţa publică din 15 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 372/D din 17 octombrie 2002, Tribunalul Bacău, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii:
1 - P.V. (fiul lui I. şi E., născut, la data de 3 mai 1975, în Moineşti, judeţul Bacău) la 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A dispus repunerea pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 945 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamţ, în pedepsele componente de:
a) 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
b) 1 an închisoare, pedeapsă rezultantă pentru care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 1143/1998 a Judecătoriei Moineşti şi sentinţa penală nr. 114/1999 a aceleiaşi judecătorii.
A dispus contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii şi pedeapsa de 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare.
A dispus executarea în întregime a pedepsei rezultante de 1 an închisoare, alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în total 15 ani închisoare.
2 - Z.M. (fiul lui M. şi al C., născut, la data de 5 martie 1970, în comuna Pârjol, judeţul Bacău) la 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998C. civ., a luat act că partea vătămată I.M. nu se constituie parte civilă.
S-a reţinut că, în seara zilei de 18 mai 2001, inculpaţii menţionaţi au lovit victima I.V., aflată în locuinţa sa din comuna Pârjol, cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui, provocând moartea acesteia.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpaţii au declarat apel, solicitând reducerea pedepselor.
Reţinând că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt, că încadrarea juridică a faptelor este legală şi că pedepsele au fost corect individualizate, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia penală nr. 2 din 7 ianuarie 2003, a respins apelurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpaţii au declarat recurs, susţinând, fiecare în parte, că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lor.
Totodată, inculpatul P.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi a susţinut că pedepsele anterioare, ce constituie primul termen al recidivei, trebuiau graţiate.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3168 din 2 iulie 2003, a respins recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a apreciat că instanţele au stabilit corect starea de fapt, corespunzător materialului probator administrat în cauză, în sensul că, în noaptea de 18 mai 2001, cei doi inculpaţi, aflaţi sub influenţa alcoolului, au aplicat victimei, I.V., multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, provocându-i acesteia fracturi costale, de stern şi os hioid, care au condus la deces, prin survenirea insuficienţei cardio-respiratorii acute.
Activitatea materială desfăşurată de cei doi inculpaţi a fost observată de familia victimei, care, însă, de teamă, nu a putut interveni.
Faţă de modul în care inculpaţii au acţionat împreună, lovind victima în cadrul unei activităţi indivizibile şi în realizarea intenţiei lor vădite de a o ucide, în mod corect cele două instanţe au reţinut că cei doi inculpaţi sunt coautori la infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
În cauză, probele administrate au confirmat vinovăţia ambilor inculpaţi în săvârşirea infracţiunii de omor, iar soluţia de condamnare fiind conformă cu aceste probe, nu subzistă eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare invocat de recurenţi.
Cum inculpaţii au acţionat cu intenţia directă de ucidere a victimei, ei aplicând lovituri de o intensitate deosebită în zona capului şi toracelui, nu poate fi primită susţinerea din recurs a inculpatului P.V., în sensul că moartea victimei ar fi o consecinţă praeterintenţionată caracteristică infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Pe de altă parte, conform art. 4 din Legea nr. 543/2002, modificată prin OUG nr. 18 din 2 aprilie 2002, nu beneficiază, conform dispoziţiilor art. 1 şi 2 din acest act normativ, de clemenţă cei condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi cei care sunt recidivişti prin condamnări ulterioare.
Or, inculpatul menţionat a săvârşit infracţiunea de omor în starea de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. şi, ca atare, pedepsele ce constituie primul termen al recidivei nu cad sub incidenţa legii de graţiere.
Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 teza I C. proc. pen., susţinând că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea legii.
S-a susţinut că, contrar dispoziţiilor art. 174 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 65 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, condamnând inculpaţii la pedepse de peste 10 ani, în mod greşit instanţele nu au aplicat acestora şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.
Totodată, contrar dispoziţiilor art. 67 C. pen., instanţa de fond nu a aplicat inculpatului Z.M., rezervist, pedeapsa complimentară a degradării militare.
În concluzie, Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi rejudecarea cauzei, în limitele arătate.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa reprezintă o sancţiune de drept penal, care constă într-o măsură de constrângere şi reeducare prevăzută de lege pentru săvârşirea unei infracţiuni şi care se aplică inculpatului de către instanţa de judecată, în scopul prevenirii de noi infracţiuni.
Prin art. 53 din acelaşi cod s-a stabilit un sistem general de pedepse pe categorii, natură şi limite generale, constând în pedepse principale, pedepse complimentare şi pedepse accesorii.
Pedepsele complimentare, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), constau în interzicerea temporară a unor drepturi ale condamnatului, ca un adaos la pedeapsa principală a închisorii, pe lângă care se aplică în condiţiile legii.
Totodată, pentru cazuri determinate, Codul penal a stabilit, prin art. 67, pedeapsa cu caracter perpetuu a degradării militare.
Astfel, potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa complimentară a interzicerii, pe durată determinată, a exercitării unora dintre drepturile prevăzute de art. 64 din acelaşi cod poate fi aplicată când pedeapsa principală stabilită este de peste 2 ani şi este obligatorie când norma specială prevede această pedeapsă, iar condiţia stabilirii unei pedepse principale cu închisoare de peste 2 ani este îndeplinită.
Pe de altă parte, potrivit art. 67 alin. (2) C. pen., pedeapsa complimentară a degradării militare se aplică obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani.
Or, inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse principale cu închisoarea satisfăcând condiţia prevăzută de ambele texte legale menţionate.
Totodată, sub aspect sancţionator, art. 174 C. pen. prevede pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.
Cum, în cauză, inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse principale de 14 şi, respectiv, 15 ani închisoare pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în mod greşit instanţa de fond nu a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.
Pe de altă parte, cum inculpatul Z.M. este rezervist, iar pedeapsa principală aplicată depăşeşte 10 ani, în mod greşit aceeaşi instanţă nu a aplicat acestuia şi pedeapsa complimentară a degradării militare.
Aşadar, neaplicând inculpaţilor pedepsele complimentare menţionate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre contrară legii.
Sesizate exclusiv cu căile de atac exercitate de inculpaţi, instanţele de control judiciar nu au avut posibilitatea legală de îndreptare a greşelii instanţei de fond.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va casa hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor legale menţionate şi va aplica inculpaţilor pedepsele complimentare, potrivit dispozitivului.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor criticate vor fi menţinute.
Totodată, în raport cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune ca cheltuielile judiciare, conform dispozitivului, să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind pe inculpaţii Z.M. şi P.V.
Casează sentinţa penală nr. 372/D din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Bacău, Decizia penală nr. 2 din 7 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău şi deciziei nr. 3168 din 2 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepselor complimentare, după cum urmează:
I - În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului Z.M. pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului menţionat pedeapsa complimentară a degradării militare, prevăzută de art. 67 alin. (1) C. pen.
II – În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului P.V. pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, cu referire la inculpaţii Z.M. şi P.V.
Deduce din pedepsele aplicate, perioada executată, după cum urmează:
- pentru inculpatul P.V. de la data de 4 martie 2002 la zi;
- pentru inculpatul Z.M. de la data de 7 iunie 2002 la zi.
Onorariul de avocat, în sumă de 800.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpaţilor menţionaţi, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 109/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
