ICCJ. Decizia nr. 108/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 108/2011
Dosar nr.9892/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1969 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta N.M. împotriva lucrării nr. 995/VIII/1/2008 din 7 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petenta N.M. şi-a manifestat nemulţumirea faţă de certificatul de moştenitor nr. 429/1989 din care rezultă că a renunţat la succesiunea deschisă a tatălui său, numitul P.V.V., decedat la data de 26 decembrie 1988; petenta a susţinut că nu a renunţat la moştenire, iar menţiunea că ar fi renunţat făcută în certificatul de moştenitor nu ar reprezenta starea de fapt reală.
Totodată, s-a reţinut că petenta a formulat numeroase plângeri şi memorii.
Astfel, la data de 21 ianuarie 1998 Ministerul Justiţiei – Direcţia relaţii cu publicul şi secretariat, a comunicat petentei că cererea acesteia pentru promovarea unui recurs în anulare, se află în nelucrare, deoarece nu a fost achitată taxa de timbru; în răspunsul primit de la Ministerul Justiţiei în 1998 s-a precizat că recursul în anulare poate fi promovat numai de procurorul general în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti şi numai pentru motivele prevăzute în dispoziţiile art. 330 C. proc. civ. şi art. 410 C. proc. pen.
La data de 24 iulie 2008 Secţia judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat petentei că plângerea sa a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru a verifica în temeiul art. 2781 alin. (11) C. proc. pen. dacă în cauză au intervenit împrejurări care nu au fost comunicate de organul de urmărire penală.
Secţia judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revenit cu o nouă comunicare către petentă la data de 27 august 2008, în care s-a precizat că în dosarul nr. 77/189/2008 al Judecătoriei Bârlad are posibilitatea să invoce obiecţiunile cu ocazia judecării cauzei, atât în fond, cât şi în căile de atac.
La data de 27 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi întocmeşte un referat în care menţionează că, „faţă de conţinutul cererii adresată de către petenta N.M. rezolvarea acesteia excede competenţei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, soluţionarea fiind atributul exclusiv al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică".
De asemenea, din actele existente la dosar s-a reţinut că pe rolul Tribunalului Vaslui se află o cauză ce are ca obiect anularea certificatului de moştenitor menţionat mai sus.
Petenta a mai susţinut că „aceşti domni o parte de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin probe au folosit şi folosesc cu neglijenţă în serviciu, abuzul în serviciu reieşind clar, iar în continuare făcându-se numai şi numai ilegalităţi".
La data de 21 octombrie 2008 petenta a adresat o cerere procurorului general în care a menţionat că parchetele şi poliţia îi încalcă drepturile.
La data de 4 iunie 2006 s-a înregistrat plângerea penală pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenta reluând în conţinutul acestei plângeri istoricul dezbaterii succesorale din anul 1989.
Analizând actele dosarului, prima instanţă a constatat că plângerea penală formulată de petiţionară este inadmisibilă, deoarece petenta nu înţelege să producă elemente probatorii în sprijinul susţinerii afirmaţiilor sale, în sensul că nu prezintă nici măcar indicii referitoare la încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor celor care s-au pronunţat cu privire la litigiul acesteia, iar pe de altă parte, nemulţumirea petentei cu privire la conţinutul certificatului de moştenitor nu poate atrage răspunderea penală a celor care l-au întocmit, deoarece nu se poate face vorbire de existenţa vreunei vătămări atât timp cât nu există infracţiunea cauzatoare a acesteia.
S-a reţinut, totodată că petenta îşi poate exercita dreptul de a ataca în instanţă, prin căile de atac prevăzute de legislaţia în vigoare, soluţia faţă de care îşi manifestă nemulţumirea, în prezenta cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., privind plângerea adresată instanţei împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, în speţă organele de urmărire penală neputând să dea o asemenea soluţie, plângerea petentei fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cererea de recurs (intitulată „sesizare", filele 3-4 dosar recurs) pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauza dedusă judecăţii petenta a atacat în instanţă soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 19348/5859/VIII/1/2008, din 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea anterior formulată de către petentă.
Aşa fiind, se reţine că în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că plângerea formulată este inadmisibilă, soluţia criticată necircumscriindu-se dispoziţiilor exprese şi limitative ale art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., astfel că dreptul de a sesiza instanţa pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei procurorului nu era prevăzut de legea procesuală, hotărârea primei instanţe fiind legală, temeinică şi riguros motivată, criticile petentei fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta N.V.M. împotriva sentinţei nr. 1969 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5014/1/2009.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 109/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
