ICCJ. Decizia nr. 111/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 111/2011
Dosar nr.9935/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5 din 12 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.S. împotriva rezoluţiei nr. 166/P/2008 din 17 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că la data de 24 aprilie 2009, prin sentinţa nr. 827, pronunţată în dosarul nr. 981/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. raportat la art. 278 alin. (3) C. proc. pen., a dispus trimiterea plângerii formulată de petiţionarul D.S. împotriva soluţiei emisă în dosarul nr. 166/P/2009 procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Verificările efectuate au relevat că prin plângerea adresată conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.S. a solicitat „să se ia act că statul Român prin Parchetul General (procuror A.I., O.V. şi G.M.) a dispus arestarea sa, prin acte pe care le consideră false şi care au stat la baza adopţiilor ilegale din dosarul nr. 7463/302/2005".
Ulterior, petentul a revenit cu o nouă plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări atât faţă de procurorii anterior menţionaţi, precum şi faţă de judecătorii care au soluţionat dosarul nr. 7463/302/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi lucrătorii de poliţie M.D. şi M.I.
La data de 24 august 2001, prin rechizitoriul nr. 90/P/2001 al Secţiei de Combatere a Corupţiei şi Criminalităţii Organizate (întocmit de procuror O.V.) s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului D.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa nr. 2315 din 8 iunie 2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (judecător S.I.I.) a dispus condamnarea inculpatului D.S. (pentru faptele reţinute în actul de inculpare), precum şi a celorlalţi inculpaţi.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 577/A din 25 septembrie 2007, pronunţată de judecătorii M.D. şi T.L., a admis apelurile declarate de inculpaţii D.S., F.I.C., L.M. şi B.G. împotriva sentinţei penale nr. 2315 din 8 iunie 2006 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi în fond, rejudecând, a încetat procesul penal cu privire la inculpatul D.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, a încetat procesul penal cu privire la inculpaţii F.I.C., L.M. şi B.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin Decizia nr. 132/R din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, (pronunţată de judecătorii L.R., A.B.O. şi S.E.) s-au respins, ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii B.G., L.M. şi D.S. împotriva sentinţei penale nr. 2315/2005 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a deciziei penale nr. 577/A/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
La data de 17 februarie 2009, prin rezoluţia nr. 166/P/2009 a Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.A., O.V. şi G.M. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S.I.I. – judecător la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, T.L. şi M.D. – judecători la Tribunalul Bucureşti, L.R., A.B.O. şi S.E. – judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, precum şi faţă de lucrătorii de poliţie D.M. şi M.I., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele sesizate nu există.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petentul, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. 6503/3099/II/2/2009 din 24 iunie 2009 de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a constatat că neînceperea urmăririi penale dispuse de procuror este legală şi temeinică.
Nemulţumit, petentul s-a adresat cu plângere instanţei supreme, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse faţă de intimaţi.
Cu privire la plângerea adresată instanţei aceasta a reţinut că este nefondată.
S-a apreciat că petentul a formulat plângere împotriva lucrătorilor de poliţie, a magistraţilor procurori şi judecători, care au instrumentat dosarul penal în care a avut calitatea de inculpat şi în care a fost condamnat în fond, încetându-se procesul penal în apel pentru intervenirea prescripţiei, considerând că cei implicaţi în instrumentarea acestei cauze penale, poliţişti, procurori şi judecători au comis infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), or, actele premergătoare efectuate în cauză au stabilit fără niciun dubiu că intimaţii şi-au exercitat cu bună credinţă şi într-un cadru de deplină legalitate atribuţiunile conferite de lege, iar actele şi măsurile lor nu pot fi cenzurate decât prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege şi nu prin plângeri penale, rezoluţia atacată fiind legală şi temeinică, faptele reclamate în sarcina magistraţilor şi lucrătorilor de poliţie neexistând în materialitatea lor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive a existenţei de date privind comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma legală invocată.
În speţă, procurorul sesizat prin plângerea petentului a efectuat, în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a apreciat că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, dispunând faţă de intimaţi soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Verificând actele dosarului se constată că nemulţumirile petentului, care au stat la originea plângerii penale formulate, privesc modul de desfăşurare şi soluţionare a unei cauze în care a avut calitatea de inculpat.
Astfel, conferind relevanţă penală activităţii judiciare desfăşurate de către intimaţi petentul a solicitat tragerea acestora la răspundere penală.
Se reţine sub acest aspect că activitatea de interpretare şi aplicare a legii cauzelor repartizate spre instrumentare, judecată sau cercetare organelor judiciare şi dispunerea unor soluţii nu pot să constituie prin ele însele infracţiuni, chiar dacă nemulţumesc părţile din proces.
În speţă, intimaţii s-au limitat la a-şi desfăşura legal atribuţiile de serviciu specifice funcţiilor deţinute, iar criticile sau nemulţumirile părţii trebuiau să fie exprimate pe calea exercitării căilor de atac prevăzute de legea procesuală, ce nu pot fi completate şi cărora plângerea penală nu poate substitui, neputând conduce la reformarea soluţiilor apreciate negativ de către parte.
Aşa fiind, se constată că, atât soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de către procuror, cât şi menţinerea acesteia prin hotărârea recurată sunt legale şi temeinice, în sarcina intimaţilor neputându-se reţine comiterea vreunei fapte din sfera ilicitului penal, spre a fi angajată răspunderea penală a acestora.
Se constată, totodată, că prima instanţă a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pronunţând o hotărâre legală, temeinică şi riguros argumentată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.S. împotriva sentinţei nr. 5 din 12 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5806/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 112/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
