ICCJ. Decizia nr. 110/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 110/2011
Dosar nr.9930/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1379 din 8 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.A. împotriva ordonanţei nr. 998/P/2009 din 23 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută ordonanţa atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin ordonanţa nr. 998/P/2009 din 23 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus:
1. neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), art. 246 şi art. 250 C. pen. faţă de P.C., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. faţă de C.D., C.I.M., B.S.M., R.A.C., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, întrucât nu există date şi indicii cu privire la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina acestora.
2. disjungerea materialului de urmărire penală şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu privire la faptele şi persoanele indicate la punctul II din ordonanţă, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală şi trimiterea către instituţia sus menţionată a materialului de urmărire penală disjuns. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 – 45 C. proc. pen., raportat la art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002 cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut următoarele:
Persoana vătămată C.A. a formulat plângere penală, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (plângerea fiind înregistrată iniţial sub nr. 3269/VIII/1/2009 din 6 iulie 2007 iar ulterior sub nr. 998/P/2009) împotriva numitei P.C. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi purtare abuzivă prevăzută şi pedepsită de art. 250 C. pen.
De asemenea împotriva numitelor C.D., C.I.M., B.S.M., R.A.C. procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.. Prin aceeaşi plângere a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului S.G. – primarul municipiului Braşov pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii (filele 1- 13) numita C.A. a arătat că este soţia numitului C.I., fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în prezent decedat. Cu privire la decesul soţului său a susţinut că s-a produs urmare a raporturilor de serviciu conflictuale cu numita P.C. care au culminat cu discuţii neprincipiale în cadrul şedinţei de consiliu a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 24 aprilie 2009 (ora 15.20). În cadrul acestei şedinţe P.C. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a făcut cunoscut faptul că pentru a ocupa funcţia de procuror general adjunct al aceleiaşi unităţi de parchet, a propus-o pe doamna procuror B.M. fapt ce l-a nemulţumit pe defunctul procuror C.I. căruia, conform susţinerilor soţiei sale, i s-ar fi promis anterior de procurorul general P.C. că va fi propus pentru a ocupa funcţia mai sus arătată.
Cu privire la această împrejurare numita C.A. a arătat că discuţia dintre soţul său şi procurorul general mai sus arătat a fost gravă iar supărarea survenită în urma acestei discuţii i-a provocat stop cardiac iar ulterior comoţie cerebrală şi deces.
C.A. a mai făcut referiri, printre altele, şi la ascensiunea profesională a procurorului general P.C. punând-o pe seama sprijinirii acesteia de către procurori care fac parte sau au făcut parte din structuri ale Ministerului Public, ale altor instituţii sau de către persoane care ocupă funcţii politice, de asemenea, a făcut referiri la raporturi de serviciu neprincipiale între procurorul general mai sus arătat şi unii dintre procurorii aflaţi în subordine, arătând că fostul său soţ C.I. a fost împiedicat de aceeaşi P.C. să ocupe un post de inspector în cadrul CSM.
Relativ la toate aceste relatări s-a constatat că, sunt descrise împrejurări despre care C.A. a aflat de la soţul său (în prezent decedat), neavând nicio participare directă la producerea lor şi neindicând niciun alt mijloc de probă pentru susţinerea lor. Ca urmare, nu s-a putut contura existenţa unor date şi indicii de săvârşire a unor fapte penale, inclusiv a infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută şi pedepsită de art. 250 C. pen.
Prin aceeaşi plângere s-au adus învinuiri numitelor P.C., C.D., C.I.M., B.S.M. şi R.A.C. cu privire la sustragerea sumei de 68 000 lei din sertarul biroului de serviciu pe care îl folosise fostul procuror C.I., sustragere care ar fi avut loc după decesul acestuia. Cu privire la această sumă de bani numita C.A. a declarat că la data de 24 aprilie 2009, când a ajuns la domiciliu, defunctul său soţ i-a spus că a uitat-o în sertarul biroului său de la serviciu şi că intenţiona să o schimbe în euro pentru a achita un credit a cărui dobândă crescuse.
În cuprinsul plângerii nu s-a făcut nicio referire la provenienţa acestei sume de bani. Din actele aflate la dosarul cauzei a rezultat că la data de 29 aprilie 2009 C.A. s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în biroul defunctului, de unde, pe bază de proces-verbal (filele 15 – 16), a ridicat de la reprezentanţii acestei unităţi de parchet toate bunurile personale existente în acea cameră şi care au aparţinut lui C.I.
Din examinarea procesului-verbal la care s-a făcut referire mai sus s-a reţinut că acesta a fost semnat şi, deci, însuşit de C.A., fără ca în cuprinsul acestuia să se facă vreo menţiune referitoare la existenţa sumei de 68.000 lei în biroul defunctului şi fără ca să se solicite restituirea ei.
De asemenea, la data de 5 mai 2009, C.A. s-a prezentat din nou la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov unde pe baza unui nou proces-verbal (fila 17) i-au fost predate, în prezenţa procurorului general P.C., referate şi lucrări de licenţă care se aflaseră în posesia defunctului; de asemenea, i-au fost predate şi facturi de energie electrică care au aparţinut acestuia.
Din examinarea acestui proces-verbal a rezultat că nici cu această ocazie numita C.A. nu a făcut vreo referire la suma de 68 000 lei, nu a solicitat restituirea ei şi a semnat procesul-verbal care s-a încheiat cu menţiunea „Niciuna dintre părţi nu are obiecţiuni faţă de cuprinsul prezentului înscris".
S-a reţinut că de la data decesului defunctului (24 aprilie 2009) dată de la care numita C.A. a declarat că avea cunoştinţă despre existenţa sumei de bani şi până la data formulării prezentei plângeri (27 iunie 2009) au trecut aproximativ 2 luni, timp în care susnumita a avut două ocazii în care ar fi putut să încerce recuperarea sumei de bani însă nu a făcut-o, mai mult decât atât, s-a comportat ca şi când nu ar fi avut cunoştinţă despre existenţa acestei sume.
Toate aceste aspecte au condus la concluzia că nu există date şi indicii temeinice cu privire la existenţa vreunei fapte de furt şi, pe cale de consecinţă, nici cu privire la existenţa vreunei acţiuni de instigare la săvârşirea acestei fapte.
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pretins a fi fost săvârşită de P.C., care în calitate de reprezentant legal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a emis o adresă către Primăria Municipiului Braşov din care rezulta că raporturile de muncă dintre Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi C.I. au încetat urmare a decesului acestuia, s-a constatat că nu există date şi indicii nici cu privire la săvârşirea acestei fapte, întrucât susnumita, în calitate de angajator şi-a îndeplinit corect îndatoririle de serviciu care o obligau să comunice această situaţie locatorului, (conform contractului de închiriere/locuinţă de serviciu nr. 73 din 16 mai 2003, filele 35 – 37) având în vedere şi dispoziţiile art. 79 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 303/2004 (fila 74).
În ceea ce priveşte săvârşirea de către aceeaşi persoană a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin nerespectarea dispoziţiilor art. 81 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 (filele 10, 75) şi art. 28 din OUG nr. 27/2006 (filele 10, 11,76) s-a constatat că nici cu privire la săvârşirea acestor fapte nu există date şi indicii întrucât, conform documentelor transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, numita C.A. în calitate de soţie supravieţuitoare cât şi copii decedatului în calitate de urmaşi, au primit, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legal pretins a fi încălcate, atât cele „7 indemnizaţii de încadrare lunare brute" cât şi cele 3 indemnizaţii de pensie de urmaş (filele 77-83).
Prin aceeaşi plângere C.A. a sesizat faptul că P.C., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov i-a promis numitului S.G. – primarul Municipiului Braşov că în schimbul evacuării din apartament „o să-i închidă un dosar penal" pe care îl are în lucru (fila 10) de asemenea că va dispune faţă de acesta o soluţie favorabilă şi anume aceea de scoatere de sub urmărire penală (filele 11,12). Totodată a susţinut că P.C., în anul 2001 a fost răsplătită cu un teren situat în zona turistică a localităţii Sâmbăta de Sus în schimbul dispunerii unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală faţă de numitul F.I., primarul comunei Voila, judeţul Braşov.
Faţă de aceste aspecte s-a constatat că persoana vătămată a indicat date cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare şi în consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la acestea s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluţia nr. 3023/1481/II/2/2010, din data de 22 aprilie 2010.
Cu privire la plângerea cu soluţionarea căreia prima instanţă a fost investită potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. aceasta a reţinut că, este nefondată.
Astfel, examinând ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în raport cu criticile formulate de petentă, prima instanţă a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă nici un indiciu din care să reiasă că intimatele magistraţi procurori P.C., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi C.D. , C.I.M., B.S.M., R.A.C. ar fi săvârşit infracţiunile reclamate.
S-a reţinut că din actele dosarului a rezultat că la data de 24 aprilie 2009, a intervenit decesul numitului C.I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, urmare unui stop cardio-respirator.
Soţia defunctului, C.A. s-a prezentat ulterior la unitatea de parchet, preluând bunurile existente în biroul defunctului, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal din 29 aprilie 2009 în prezenţa numiţilor D.R.C., procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, S.B., procuror în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet şi M.M., prim-grefier, actul fiind semnat de toate persoanele menţionate.
La data de 5 mai 2009, în baza unui proces-verbal de predare-primire, semnat de C.P., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, M.S., consilier juridic la aceeaşi unitate de parchet şi C.A., acesteia din urmă i s-au predat lucrări şi referate ce s-au aflat în posesia defunctului C.I., niciuna din părţile prezente neavând obiecţiuni referitoare la aspectele consemnate în respectivul act.
Verificările efectuate în cauză nu au relevat date sau indicii privind derularea vreunei activităţi infracţionale de către magistraţii procurori reclamaţi, aceştia îndeplinindu-şi sarcinile specifice de serviciu, cu respectarea legii, fără a vătăma sau îngrădi interesele legale ale petiţionarei.
S-a reţinut, totodată că predarea-primirea bunurilor ce au aparţinut defunctului C.I. s-a realizat în condiţii legale, petenta semnând fără obiecţiuni actele întocmite în acest sens, la datele respective acestea nesesizând comiterea vreunei fapte de sustragere a sumei de 68.000 lei, plângerea penală în acest sens fiind formulată după aproximativ 2 luni.
Prima instanţă a apreciat că adresa întocmită la nivelul conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în legătură cu încetarea raportului de muncă cu magistratul C.I., nu constituie un act abuziv al magistratului C.P., în înţelesul dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), înscrisul respectiv atestând o situaţie reală, intimata în calitate de angajator îndeplinindu-şi corect îndatoririle de serviciu, care o obligau să comunice această situaţie locatorului (conform contractului de închiriere /locuinţă de serviciu nr. 73 din 16 mai 2003, filele 35-37) şi faţă de dispoziţiile art. 79 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 303/2004 (fila 74).
S-a constatat că afirmaţiile petentei în sensul nerespectării obligaţiilor privind plata unor sume de bani stabilite de lege pentru membrii familiei decedatului nu au fost susţinute de probele administrate de procuror, la dosar fiind ataşate dovezi privind sumele virate către soţia şi copiii defunctului, reprezentând cele 7 indemnizaţii lunare şi cele 3 pensii de urmaş. Astfel, în favoarea numitei C.A. şi a numiţilor C.I.S. şi C.I.F. (copiii petentei) s-au emis ordinele de plată nr. 288 din 17 iulie 2009, nr. 333 şi nr. 334 din 11 august 2009, reprezentând contravaloare ajutor deces conform art. 81 din Legea nr. 303/2004 şi indemnizaţii pensie urmaş conform art. 28 din OUG nr. 27/2006 (filele 77-83 din dosar), petiţionara, contestând cuantumul acestor sume, fiind nemulţumită de faptul că nu s-ar fi efectuat menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al defunctului cu privire la sporurile cuvenite, precum şi faptul că s-au sustras file din acel carnet de muncă, afirmaţii ce nu au fost însoţite de dovezi.
Celelalte critici ale petentei referitoare la pretinsa comitere a infracţiunii de purtare abuzivă constând în atitudinea jignitoare ce ar fi fost manifestată de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov în raport cu activitatea profesională a magistratului C.I., atitudine ce a culminat cu discuţia purtată între soţul său şi procurorul general, această discuţie fiind gravă, iar supărarea survenită în urma acestei discuţii i-a provocat stop cardiac şi ulterior comoţie cerebrală, apoi deces s-au dovedit, de asemenea, nefondate.
Prima instanţă a reţinut, de asemenea, că deşi petiţionara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, nu a produs probe în dovedirea acestora. Trebuie precizat că nu orice nemulţumire a petiţionarei angajează răspunderea penală a intimaţilor, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care au acţionat aceştia, în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Prima instanţă, a apreciat că din datele şi lucrările dosarului, nu rezultă că intimatele P.C., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi C.D., C.I.M., B.S.M., R.A.C. ar fi săvârşit infracţiunile reclamate, în mod corect procurorul stabilind că faptele reclamate de petiţionară nu există şi dispunând neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., ordonanţa atacată fiind legală şi temeinică, iar plângerea petentei, nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta, criticând-o, în esenţă, astfel după cum rezultă din motivele de recurs şi completarea acestora (filele 2-17 şi, respectiv filele 85-86 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, nelegala constituire a completului de judecată (art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.) din trei şi nu doi judecători cum era indicat pe lista de şedinţă, cu consecinţa nulităţii hotărârii, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nepronunţarea asupra probelor care ar fi condus la aflarea adevărului, comiterea unei grave erori de fapt ce a condus la pronunţarea unei hotărâri eronate, greşita aplicare a legii, precum şi faptul că hotărârea este contrară legii; s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa competentă, având în vedere existenţa infracţiunilor reclamate, neaudierea martorilor şi a petentei.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, a existenţei de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de dispoziţiile art. 10 C. proc. pen.
În cauza dedusă judecăţii, procurorul, sesizat prin plângerea petentei, a efectuat acte premergătoare, cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., verificările apreciate ca utile cauzei şi fundamentării soluţiei dispuse, de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii magistraţi, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Din analiza actelor dosarului se constată că petenta, pe fondul de tensiune determinat de decesul soţului său, magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, nemulţumită de consecinţele patrimoniale determinate de încetarea raporturilor de serviciu prin decesul soţului său, a conferit relevanţă penală activităţilor reale sau pretins a fi fost desfăşurate de anumiţi magistraţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
După cum în mod corect s-a reţinut şi în cuprinsul ordonanţei şi al sentinţei atacate, afirmaţiile petentei (reluate şi în cuprinsul motivelor de recurs) rămân la stadiul de simple aserţiuni subiective şi nedovedite.
Astfel, se constată că petenta a primit în baza unor procese-verbale de predare-primire bunurile (inclusiv înscrisuri cu caracter personal) defunctului său soţ, semnând fără obiecţiuni respectivele procese-verbale şi nesemnalând sustragerea unora dintre acestea.
De asemenea, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 şi ale OUG nr. 27/2006 familia defunctului a beneficiat de sumele de bani prevăzute de dispoziţiile legale incidente, petenta nedovedind stabilirea greşită a cuantumului acestora.
Se constată, totodată, că intimata P.C., în funcţia de conducere deţinută în cadrul unităţii de parchet în care îşi desfăşura activitatea, s-a limitat la a desfăşura activităţi legale, atât în sfera raporturilor de serviciu, cât şi cu privire la chestiunea contractului de închiriere al cărui beneficiar fusese defunctul soţ al petentei.
Aşa fiind, se reţine că afirmaţiile petentei nu au fost apte a proba realitatea susţinerilor sale, spre a se concluziona în sensul comiterii, de către intimaţii magistraţi, a unor fapte penale, acestea neexistând în materialitatea lor, astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de către procuror este legală şi temeinică, fiind în mod corect menţinută de către prima instanţă.
Criticile invocate în cuprinsul motivelor de recurs sunt nefondate.
Referitor la aspectul compunerii instanţei se constată că aceasta s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, din trei judecători, fără încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile, petenta neformulând, de altfel, cerere de recuzare a magistratului considerat incompatibil a participa la soluţionarea cauzei.
Sub aspect probator se constată că prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., formându-şi convingerea pe baza materialului dosarului, ordonanţei atacate şi plângerii petentei care a avut posibilitatea reală şi efectivă de a dovedi temeinicia susţinerilor sale.
Critica privind neefectuarea unor anumite acte de cercetare, apreciate de petentă ca utile nu poate fi primită, întrucât potrivit art. 224 C. proc. pen. procurorul este singurul în măsură ca, în etapa actelor premergătoare, să dispună verificările apte a fundamenta soluţia ce urmează a se dispune, iar instanţa de judecată, în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., posibilitatea de a administra numai proba cu înscrisuri, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile alin. (7) al normei menţionate.
Aşadar, se constată că hotărârea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, dând o corectă interpretare şi aplicare dispoziţiilor legale incidente în cauză, prima instanţă stabilind în mod corect obiectul devoluţiunii cauzei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta C.A. împotriva sentinţei nr. 1379 din 8 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4598/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 111/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
