ICCJ. Decizia nr. 116/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 116/2011
Dosar nr.9980/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2143 din 14 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8828/1/2009, petentul A.I. a formulat plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. împotriva intimatului V.B., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, imputându-i comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, fals intelectual, nerespectarea hotărârii judecătoreşti şi complicitate la tentativă de omor, fără însă a face o descriere a faptelor respective.
Petentul a susţinut, că la data de 16 octombrie 2009, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a formulat o plângere pe care a înaintat-o la dosarul nr. 1220/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în care a precizat „infracţiunile comise la cercetarea domnului procuror B.".
Examinând cererea formulată, respectiv actele depuse la dosar prima instanţă a constatat că plângerea este inadmisibilă.
S-a apreciat că, în speţă, petentul a înţeles să formuleze o plângere împotriva procurorului care a instrumentat o cauză, nemulţumit fiind de modul de soluţionare, iar din actele depuse la dosar nu a rezultat că obiectul plângerii vizează o soluţie de netrimitere în judecată dintre cele limitativ prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie fiind inadmisibilă.
Totodată s-a constatat că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora „plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent", deoarece plângerea formulată nu îndeplineşte condiţiile obligatorii prevăzute de alin. (2) al art. 222 C. proc. pen. pentru a reprezenta, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., un mod de sesizare a organelor de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs depuse la dosar (filele 6-7 dosar recurs) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen., art. 2781 alin. (2) şi (12) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004, art. 21 alin. (1) din Constituţie, inserarea de date eronate în rezoluţiile procurorilor,nerespectarea hotărârilor definitive anterior pronunţate, refuzul de cercetare a tentativelor la infracţiunea de omor; s-a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea cauzei pe baza probelor, cu respectarea hotărârilor definitive şi cercetarea tentativei la infracţiunea de omor, comisă în opinia petentului.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
De asemenea, se reţine că, potrivit art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
În cauza dedusă judecăţii petentul a sesizat instanţa cu o cerere intitulată „plângere penală" întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
După cum în mod just a reţinut prima instanţă plângerea nu avea ca obiect una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu îndeplinea condiţiile de conţinut reglementate de dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., fiind informă ca plângere penală.
Aşa fiind, în mod corect s-a apreciat că plângerea adresată instanţei era inadmisibilă, legea procesuală în vigoare neprevăzând dreptul de a o formula, în condiţiile concrete ale speţei de faţă, hotărârea recurată fiind legală, temeinică şi riguros motivată, dând o corectă interpretare şi aplicare normelor incidente.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind cazurile de incompatibilitate, petentul neformulând, de altfel cerere de recuzare a magistratului considerat incompatibil a participa la soluţionarea cauzei.
De asemenea, se constată că în mod întemeiat prima instanţă a devoluat cauza exclusiv cu privire la aspectul admisibilităţii petentului şi, constatând că dreptul de a o formula nu era prevăzut de lege, a apreciat că a fost nelegal sesizată, printr-o plângere inadmisibilă, astfel că nu a procedat la analizarea şi altor apărări privind fondul cauzei, criticile petentului în acest sens fiind neîntemeiate.
Se reţine, totodată, că prevederile art. 277 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen. nu erau incidente în speţă faţă de obiectul acesteia şi că reglementarea prin lege a dreptului persoanei de a se adresa justiţiei nu echivalează cu caracterul admisibil al oricărei cereri adresată instanţei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 2143 din 14 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 8828/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 118/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
